Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1528 din 08 martie 2015        Toate Articolele Autorului

CAT DE MULT TE IUBESC.... - ROMAN - CAP. I
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Tentaţia 
  
Nimeni nu este însărcinat cu fericirea ta. Doar tu. 
  
După terminarea facultăţii, Viorel şi Ramona Axinte au primit repartiţia ministerială undeva în Dobrogea, pentru a-şi pune în practică cele învăţate în cei cinci ani de studii, în cadrul Facultăţii de Agronomie „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti şi anume la Cooperativa Agricolă de Producţie „Gheorghe Doja” din comuna dobrogeană Pecineaga. 
  
Cooperativa era înfiinţată încă de prin 1949-1950, după modelul colhozurilor sovietice, imediat după alungarea regelui Mihai I din ţară şi preluarea puterii administrative de către Petru Groza ca prim-ministru şi a celei politice de către comunişti, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej. 
  
Viorel era inginer agronom, iar tânăra şi frumoasa sa soţie, inginer zootehnist. Ei s-au cunoscut încă din primii ani de facultate, iar în anul patru de studii şi-au unit destinele prin căsătoria civilă. 
  
La sosirea lor în toamna anului 1967, în cadrul ceapeului cum îi spuneau sătenii, fiecare dintre cei doi specialişti au fost repartizaţi să răspundă, Victor de sectorul agricol, iar Ramona de cel zootehnic, 
  
sub directa subordine a inginerului şef Tudor Şes, om la vreo treizeci şi cinci de ani, venit în comună prin transfer politic de undeva de prin Ardeal, lucru ce se vedea şi după accentul său şi vorba lui molcomă. 
  
El era de profesie agronom, iar soţiei sale i s-a oferit post de profesoară de rusă şi geografie în cadrul şcolii generale, fără a se şti prea bine ce pregătire avea. 
  
În zootehnie lucra şi Săndica, o tânără tehniciană care se ocupa în special cu însămânţarea artificială. Aceasta, la fel ca Ramona, urmase cursurile facultăţii de zootehnie. A avut, însă, ceva problem de moralitate – printre altele, chiar cu un conferenţiar universitar. 
  
Din cauza scandalului iscat şi a cercetărilor ce au urmat, nu a mai putut susţine examenul de stat. 
  
La venirea sa de pe băncile facultăţii, în baza documentelor de studii absolvite şi prezentate conducerii ceapeului, i s-au echivalat studiile cu funcţia de tehnician. Singura sa şansă era să încerce anul următor să-şi susţină examenul şi teza aleasă încă din anul trei, la recomandarea conferenţiarului. Deocamdată aştepta să se mai liniştească apele, să fie uitat cazul, care a condus şi la scoaterea cadrului didactic din învăţământ şi destrămarea familiei acestuia. 
  
Săndica era o tânără zveltă, blondă, cu părul ondulat natural şi ochii negri ca tăciunele, ce contrastau cu tenul său deschis, cu un bust proeminent bine reliefat, picioare lungi şi un dorsal ce trezea 
  
pofte nemărturisite bărbaţilor care o întâlneau, făcând pe toţi bărbaţii, indiferent de vârstă, să întoarcă privirea după ea. 
  
Tânără şi plină de nuri, fără prea multe prejudecăţi, a făcut ce a făcut şi i-a intrat la suflet tânărului inginer agronom, netrezind totuşi nicio bănuială soţiei acestuia. Adevărul este că nici ei Viorel nu-i era indiferent. 
  
Vizitele inginerului la ferma zootehnică erau din ce în ce mai dese, soţia crezând că marea lor dragoste, ce dăinuia din timpul studenţiei, îi poartă paşii aşa de frecvent prin curtea fermei. Nici nu-i 
  
trecea prin cap că motivul ar fi interesul lui subit pentru tânăra sa asistentă. 
  
Viorel s-a îndrăgostit nebuneşte de Săndica, iar dragostea aceasta subită a devenit chiar o obsesie. Cum trebuia să plece la oraş să contracteze cantitatea de îngrăşământ necesară pregătirii solului 
  
pentru însămânţările de toamnă, i-a propus inginerului-şef să meargă şi Săndica: „să nu trimită Molotovul şi a doua zi la oraş după materialul seminal”, motivase el. 
  
Aşa s-a făcut că a doua zi, împreună cu şoferul molotovului, cei doi tineri au luat drumul Constanţei, pe şoseaua ce lega comuna cu drumul naţional 87, în localitatea 23 August. Această şosea era 
  
făcută de către săteni din piatra scoasă din cariera locală, în zilele de corvoadă către primărie, pe când nu erau încă aduşi cu forţa în C.A.P. Era plină de hârtoape, însă se circula binişor, inclusiv cu autobuzul care avea curse zilnice, de la Mangalia sau spre Mangalia, făcând punte de legătură în comuna 23 August cu cele ce mergeau spre Constanţa. 
  
Hurducându-se prin denivelările şoselei judeţene, molotovul îşi vedea de drumul său sinuos, iar nea Cârâc tot trăgea de volan să nu-l scape din „hăţuri” în şanţurile de pe ambele părţi ale şoselei. Cei doi 
  
tineri se tot înghesuiau unul în celălalt, iar Săndica, aflată între cei doi bărbaţi, îmbrăcată într-o fusta scurtă, lăsând la vedere două picioare frumoase, cu pulpele apetisante, mereu cădea peste tânărul 
  
inginer agronom sau „scăpa” mâna pe picioarele acestuia încercând să se „sprijine”. 
  
Nea Cârâc trăgea cu coada ochiului şi mustăcea vesel, începând să-şi dea seama de jocul tinerei tehniciene. Parcă era o pisicuţă care se juca cu şoricelul. „Îl prinde sau nu îl prinde în mreje pe tânărul 
  
inginer”, se întreba în sinea sa şoferul. Când fata „cădea” peste el şi scăpa mâna printre picioarele tânărului, acesta se înroşea ca un rac fiert şi privea jenat când la şofer când la fată. 
  
Ajunşi cu bine la şoseaua naţională şi apoi la oraş, cei trei au stabilit mai întâi să o lase pe tânăra tehniciană la Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, pentru a-şi rezolva 
  
problemele, iar ei doi să meargă la Direcţia Agricolă pentru formalităţi şi apoi la depozitul de îngrăşăminte chimice, să încarce camionul cu azotaţi şi fosfaţi. 
  
Zis şi făcut. Au făcut un ocol al oraşului şi au lăsat-o pe Săndica să coboare la Direcţia pentru Protecţia Resurselor Genetice Animale Palas, cu recipientul frigorific special în mână, iar cei doi bărbaţi 
  
şi-au continuat drumul spre centru, spre oraşul vechi, unde era Direcţia Agricolă. 
  
A trebuit să traverseze întregul oraş din Palas până în zona Cazinoului unde era Direcţia Agricolă. Şoseaua ce cobora în port era mai distrusă decât cea de la ţară, aceasta din cauza utilajelor de mare 
  
tonaj ce transportau marfa din port în diferite direcţii ale ţării. 
  
Viorel, rezolvând repede cu actele necesare la D.A., a luat dispoziţia de încărcare, a revenit grăbit la maşină şi au plecat spre depozitele de îngrăşăminte din zona Oborului, I-a lăsat dispoziţia de încărcare lui nea Cârâc, i-a spus că are ceva probleme personale de rezolvat prin oraş şi au fixat ora şi locul de întâlnire. 
  
Cum a coborât din molotov, pe aici ţi-e drumul: direct la Agenţie, s-o întâlnească pe Săndica. Făcând comparaţie între cele două femei, balanţa înclina desigur în partea Ramonei, o femeie la fel de înaltă şi zveltă, ca şi Săndica, însă aceasta avea trăsături fine, angelice – de o frumuseţe exotică. Ramona era o brunetă cu părul lung şi negru ca pana corbului, ce-i cădea pe umerii săi drepţi, ca valurile mării înspumate peste diguri, cu ochii săi albaştri ca seninul cerului de vară, mijlocelul subţire ce-i trăda fragilitatea fizică. 
  
Săndica avea o frumuseţe provocatoare, reamintind de madamele de odinioară, cu felinare roşii la porţi. Întorceai capul după ea, însă nu pentru a o lua acasă să-ţi întemeiezi o familie, ci pentru o tăvăleală 
  
nebunească, fără prejudecăţi sau regrete. 
  
Între aceste femei rătăcea nesigura şi zburdalnica inimă a lui Viorel. Tentaţia era mare. Simţise chemarea fetei, aşa că, negăsind un taxi, a luat prima trăsură liberă din faţa gării de marfă din Obor şi, indicându-i birjarului direcţia spre Palas, se grăbea să o întâlnească pe Săndica. Ştia că aceasta îl aştepta cu materialul seminal în recipient la Laboratorul de Ameliorare al Regnului Animal Palas. Nu putea să umble cu termosul plin în mână prin oraş, pe căldura lunii lui cuptor. 
  
Văzându-l pe Viorel mai devreme decât se aştepta la Agenţie, Săndica a încercat să mimeze surprinderea, cu toate că era sigură că el a înţeles mesajul transmis „discret” în cabina molotovului. Era atât de discret încât şi şoferul a înţeles la fel de bine despre ce este vorba. 
  
– Gata? Aţi încărcat îngrăşământul? Pot să merg acum să-mi iau „viţeii în stare embrionară”? glumi tehniciana. 
  
– Nu, am venit să profit de timpul cât nea Cârâc va sta la rampă la încărcat să te pot invita la o îngheţată. 
  
– Mulţumesc. Nu mă aşteptam la o asemenea invitaţie. Chiar am rămas surprinsă ce repede aţi reuşit să rezolvaţi cu îngrăşămintele. Nu am nimic împotrivă să merg la o îngheţată pe căldura aceasta, numai că trebuie să las vorbă că plec puţin prin oraş şi să întreb la ce oră termină aici serviciul, nu cumva să plec fără materialul seminal, că rămân fără loc de muncă. Mă dă inginerul şef afară. 
  
– Stai fără grijă că i-am spus şoferului unde să ne găsească. Va veni direct în piaţa Griviţa după ce încarcă materialul, mai trece şi pe la depozitul de piese auto să lase lista cu ce are nevoie şeful atelierului mecanic, că tot îi este în drum. Îl găsim la ora trei pe o stradă laterală pieţii. 
  
– Şi unde v-aţi gândit să mă invitaţi totuşi? 
  
– Dacă nu ai nimic împotrivă, la un restaurant. Poate şi mâncăm ceva că se apropie prânzul. 
  
– Nu am nimic împotrivă. Dumneavoastră sunteţi şeful. 
  
– Ce zici, cel puţin cât suntem singuri, nu poţi să-mi spui simplu – Viorel? 
  
– Atât îmi trebuie, să mă obişnuiesc cu acest apelativ şi să mă audă şefa. Cred că aş ieşi puţin ciufulită. Nu crezi? 
  
– Nu este aşa supărăcioasă. Este o femeie destul de inteligentă şi raţională Doar nu are motiv să se supere pe tine. Ai făcut ceva rău care să o deranjeze? Ce dacă îi eşti subordonată? Eşti la fel de tânără 
  
ca şi noi, ai făcut aceeaşi facultate ca şi noi, doar că ai avut ghinionul să nu poţi susţine examenul de stat. Acum eram colegi poate... 
  
– Da, dar... Mă rog... Bine... de data aceasta am să-ţi spun Viorel. Nu mergem? Timpul trece şi chiar îmi este foame. La ce restaurant te-ai hotărât să mă inviţi? Sper să fie unul adecvat ţinutei noastre, de oameni sosiţi din ţărâna satului, pe străzile oraşului. 
  
– Ce zici de „Marea Neagră”? Este în centru şi, cum am vorbit cu şoferul să vină acolo, trebuie să-ţi iei şi termosul de aici că nu ne mai întoarcem. 
  
– Aşteaptă să urc să-l iau şi să le spun că nu mă mai întorc. 
  
– Te aştept. 
  
Viorel a luat termosul din mâna fetei şi au plecat să găsească o trăsură sau un taxi care să-i ducă până în centru, lângă piaţa Griviţa Au ajuns şi au intrat în salonul mare, unde seara concerta o formaţie 
  
de muzică populară. Au evitat bufetul şi sala de autoservire. Acolo venea toată lumea prinsă de foame, de sete sau de căldură prin piaţă. 
  
În salon erau doar câteva persoane. Era linişte şi răcoare. Cum cei doi aveau nevoie de discreţie, acesta era locul ideal pentru scopul întâlnirii lor. Au ales un loc mai retras şi au început să studieze meniurile. 
  
Săndica a preferat o ciorbă de perişoare dreasă cu smântână, escalop cu ciuperci şi ca desert îngheţată cu praline, iar Viorel, o ciorbă de văcuţă şi o ceafă de porc la grătar mai în sânge, cu garnitură de cartofi pai. În loc de desert a preferat o sticlă de trei sferturi cu riesling de Murfatlar. 
  
Ospătarul a luat comanda şi a dispărut rapid după uşile batante ale bucătăriei. Ca să alunge tăcerea şi jena ce se făcea simţită, fiind prima dată când erau singuri faţă în faţă, Viorel o întrebă pe Săndica: 
  
– Îţi place localul? Este răcoare şi nu mai există riscul ca preţiosul tău material să păţească ceva, aşa că nu mai eşti în pericol să rămâi fără serviciu. 
  
– Da, îmi place. Îţi creează o stare de intimitate, de visare. Parcă eşti la o întâlnire de amor cu iubitul, şarjă ea. Lipsesc doar lumânările parfumate şi şampania. 
  
– Aceste accesorii pot să apară imediat dacă le comand. Nu există nicio problemă. Le doreşti? 
  
– Ba da, există. 
  
– Ce anume lipseşte? 
  
– Starea sufletească care să te ridice pe un piedestal invizibil, ce numai ochii minţii îl poate distinge. Degeaba ai lumânări parfumate, menestreli care să-ţi cânte în surdină la ureche şi cupa de şampanie din care să picure stelele strălucitoare pe buzele fierbinţi, mângâiate de răcoare licorii. Ai nevoie să simţi lângă tine acea persoană care tremură de nerăbdarea să te cuprindă în braţe, să-ţi invadeze buzele cu sărutări pasionale. Să simţi cum ţi se pun cârcei la degete când îi mângâi trupul dornic de iubire. Asta lipseşte ca totul să fie cum zici tu. 
  
– Ca să creezi această atmosferă este obligatoriu să existe doi inşi, doi protagonişti, un EL şi o EA. Doi îndrăgostiţi dornici să se dăruiască unul celuilalt cu pasiune, cu frenezia sentimentului 
  
înălţător numit iubire. 
  
– Da, aşa este. O Ea s-ar găsi. Mai lipseşte El. Acel El este dat de data aceasta altcuiva. 
  
– Poate este dispus să apară şi acel EL. De unde ştii că nu apare? Săgeata magică a lui Cupidon poate face minuni. Nu ştii când te loveşte şi brusc apare şi o altă inimă dornică de o dragoste nouă, 
  
pasională şi tentantă. 
  
– Dacă faci referire la persoanele de la această masă, aş dori să înţelegi de la început că nu vreau să-ţi produc neplăceri în familie. Ce pot să-ţi spun este doar că-mi placi şi aş fi dispusă să încerc o experienţă nouă: să-l am ca iubit pe soţul şefei mele. Eu mi-aş asuma riscul. Tu ai avea acest curaj? 
  
După o scurtă tăcere, Viorel a răspuns un pic jenat de indecizia sa. Nu putea să fie la fel de tranşant ca Săndica. Pentru o fracţiune de secundă gândul i-a fugit la Ramona. Doar pentru o secundă, că şi el a 
  
rămas surprins când din gura sa, parcă fără voie a ieşit un... 
  
– Şi eu aş fi dispus să risc ... 
  
Fraza a rămas nedusă până la capăt din cauza apariţiei ospătarului care le aducea coniacul Vasconi şi crema de cacao, solicitată de cei doi comeseni, împreună cu felul întâi. Conversaţia s-a întrerupt. Trebuiau să găsească iarăşi un moment care să spargă jena instalată, în urma discuţiilor ce îi purtau pe cărări nebănuit de periculoase. 
  
Această ocazie nu a mai apărut în acea zi. Nea Cârâc, bănuind unde se ascund cei doi porumbei, băgă capul pe uşa salonului şi, când i-a văzut, a intrat pentru a le ura poftă bună şi a le spune că îl pot găsi la maşină. Odată cu părăsirea salonului de către şofer, prânzul s-a desfăşurat în linişte nemaiexistând disponibilitatea niciunuia de a relua firul discuţiei. 
  
Referinţă Bibliografică:
CAT DE MULT TE IUBESC.... - ROMAN - CAP. I / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1528, Anul V, 08 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!