Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1522 din 02 martie 2015        Toate Articolele Autorului

ADRIANA - roman în lucru - cap, XIII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Părăsindu-i pe cei doi pescari amatori, Adriana luându-şi punga cu resturile de pâine, se îndreptă spre zona unde pe malul lacului, erau ridicate câteva construcţii mai impozante. Mergea pe cheul de promenadă al lacului şi odată cu ea au început să o urmeze şi cârdul de păsări care se apropiase de mal, dovedind că le este foame, sau că sunt obişnuite să li se arunce diferite alimente pe care să le ciugulească de pe luciul apei. În faţa ei se ridica un ponton mare, tot construcţie solidă din lemn, care spre capătul dinspre hoteluri avea câte o încăpere de fiecare parte, confecţionate din lemn şi placate cu scândură aşezate pe orizontală, iar acoperişul le era din stuf. Bănuia că sunt baruri sau cafenele. Acest ponton era de acostarea ambarcaţiunilor de agrement care făceau curse cu amatorii de plimbări pe lac. 
  
Ajungând la el, s-a urcat pe ponton şi a început să arunce la păsări bucăţile de pâine. Era o întrecere contra cronometru cine apucă mai întâi. Desigur că cei mai avantajaţi erau pescăruşii care se repezeau din zbor în viteză şi furau din faţa celorlalte înaripate resturile de pâine. Văzând că lebedele nu puteau să prindă mai nimic, a schimbat strategia. Le invită pe lebede să se apropie cât mai mult de marginea pontonului şi arunca pâinea lângă ele. Aşa a reuşit să le dea şi lor câteva bucăţele. Cum orice început are şi un sfârşit şi pâinea primită de la Maria - Rosa s-a terminat destul de repede. Ca să sature toate păsările, îi trebuia o maşină întreagă de pâine. A făcut câteva instantanee fotografice cu stolul de înaripate şi apoi şi-a continuat plimbarea mai departe. 
  
Hotel "Europa" se ridica pe trei etaje. În capătul dinspre ponton se afla restaurantul, cu o terasă de vară amenajată în faţa întregii clădiri. Mesele erau pline de clienţi, iar ospătarii roiau pe lângă ele să-i servească. Întrarea în hotel se făcea pe la mijlocul terasei pavată cu piatră şlefuită, iar pe lângă gardul ce delimita terasa pe exterior, se ridicau trunchiurile unor glicine de la un capăt la celălalt al terasei, a căror inflorescenţe mov spre mov deschis la inflorescenţele mai trecute, împrăştiau un parfum deosebit de plăcut, la fel de puternic ca cel al florilor de tei de pe la noi. Întreaga terasă era acoperită cu această boltă de glicine, iar ciorchinele de flori atârnau ca şi cei de strugure deasupra meselor. Printre tulpinile de glicine erau atârnate ghivece cu muşcate de toate culorile, în plină floare. 
  
Lângă uşa de acces în recepţie, mai exista o uşă grea din lemn ferecată cu feronerie[ artă a lucrării fierului prin ciocănire şi modelare la cald.] metalică, iar deasupra pe o firmă din tablă pe care se observa patina anilor cât a fost menţinută în mediul umed de afară, scria cu litere mari, într-un scris arhaic, Trattoria "Corsarul", ceia ce-o făcu pe Adriana să creadă că înseamnă Taverna "Corsarul" după imaginile pictate pe geamurile care încadrau uşa, fiecare având câte un pirat cu vestitul corn triunghiular pe cap şi cunoscutul bandaj dintr-o bucăţică de piele pe un ochi. 
  
Abandonă această locaţie şi trecând mai departe, putea să admire multitudinea de yole şi yachturi de toate mărimile şi modelurile legate în largul lacului, nu departe de cheu. Trase concluzia că aici în weekend-uri vin mulţi turişti cu dare de mână, sau iubitori ai zonei, pentru a petrece un sfârşit de săptămână cât mai agreabil. Mai sus de malul lacului se desfăşurau locuinţele localnicilor, majoritatea având grădini pline cu pomi fructiferi şi mai ales flori ce atârnau în ghivece sub streşinile caselor. 
  
Între hotelul "Europa" şi următoarea clădire la fel de înaltă, ce denota că tot o locaţie de cazare hotelieră putea să fie, a văzut un pictor aplecat deasupra şevaletului său. Se opri pe loc. Bătăile inimii începură să i se accelereze. 
  
- "Doamne, Dumnezeule, sper să nu am halucinaţii şi să-l văd peste tot pe Giacomo, în fiecare pictor întâlnit în Italia", îşi spuse tânăra închinându-se temătoare. "După siluetă pare a fi el, dar ce să caute tocmai aicea?" 
  
Picioarele i se înmuiară, nu mai avea curajul să meargă mai departe. Ce să facă acum? Să se întoarcă, sau să-şi continue plimbarea de recunoaştere pe malul lacului? se gândea ea emoţionată. 
  
- "Hai Adriana, nu mai visa cu ochii deschişi la cai verzi pe pereţi. Ce să caute aici?" mai spuse ea făcându-şi curajul de a păşi mai departe spre cealaltă clădire care presupunea că este hotelul " Royal". 
  
Pictorul stătea mai mult cu spatele la direcţia de unde venea tânăra, dorind să prindă ca imagine atât hotelul, cât şi o parte din lac cu tot ce plutea pe el, pasări sau ambarcaţiuni de agrement. 
  
Pe cât se apropia mai mult de locul lui de creaţie, pe atât Adriana era mai convinsă că el este. Tot nu-şi găsea explicaţia la întrebarea: "Ce să caute acolo unde şi ea a ajuns azi de dimineaţă? De cât timp este în Viverone? Este un loc unde vine adeseori, sau tot destinul este de vină de i-l scoate mereu în cale? Şi dacă este el, ce-i va spune? Cum să-i explice că tot hazardul este acela care i-a adus pe amândoi în acelaşi loc, aşa cum s-a întâmplat şi în Piazza San Carlo?" 
  
Mai făcu vreo douăzeci de paşi şi convingerea că este Giacomo, îi era deplină. Îi recunoscu neobişnuitul său basc aşezat şmechereşte pe o ureche ca la cofetari sau bucătari, numai că nu era alb, ci înflorat. Se opri. Era nehotărâtă ce să facă. Să se întoarcă din drum, sau să ocolească pe strada care însoţea paralel faleza? Se hotărî la ultima variantă, dar tocmai când îşi schimbă direcţia de mers spre dreapta, Giacomo se întoarse şi o zări la rândul său. Desigur că a recunoscut-o. Văzând că se îndepărtează de faleză o strigă: 
  
- Ciao amore! Dove andare? 
  
Aducându-şi aminte că ea nu înţelege italiana, repetă în franceză: 
  
- Salut iubire! Unde pleci? 
  
Adriana întoarse capul spre pictor şi nu ştia ce să facă. Ieşise deja în stradă şi cum pe marginea trotuarului erau diverşi arbuşti pitici şi copaci plin de vegetaţie, putea să se facă că nu a auzit chemarea bărbatului şi să-şi continue drumul trecând la o oarecare distanţă prin dreptul lui. Poate va crede că doar i s-a părut să fie ea, cea care acum fuge pur şi simplu din calea lui. 
  
- "Da, este de preferat să-mi caut de drum", îşi spuse tânăra şi păşi mai departe ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, chiar dacă inima stătea să-i sară din piept. Simţea cum îi zvâcnesc tâmplele, semn că tensiunea i-a crescut la cote alarmante. Se uită în urmă să vadă dacă mai sunt cei doi bărbaţi lăsaţi pe ponton la pescuit, să se întoarcă spre ei. Parcă simţea nevoia de a o proteja. De cine s-o protejeze? De pictor, sau de ea? Faleza formase o curbă de care nu şi-a dat seama cât timp s-a plimbat, fiind atentă mai mult la ce se întâmplă pe lac decât la forma de relief a lacului. 
  
Strada era cam la vreo treizeci de metri de locul unde picta Giacomo. Ea continua să meargă mai departe, prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic. Totuşi simţea cum în aer pluteşte pericolul. Dintr-o stare de răcoare, aer curat şi perfect pentru o plimbare de relaxare, atmosfera devenise sufocantă, greu de respirat, iar o transpiraţie rece îi invadă corpul. Palmele se umeziră, tălpile şi le simţea reci în pantofii sport din picioare, respiraţia greoaie de parcă tocmai ce ajunsese în vârful unei pante după un urcuş obositor. Ar fi preferat acum să fi rămas cu celelalte două femei în casă, la bucătărie, decât să trăiască acest coşmar. 
  
Poate că dacă nu-l auzea strigând-o mai putea să se amăgească cu gândul că doar i s-a părut a fi el. O simplă sperietură şi atât. Bine, bine, dar de ce să se sperie, în loc să se bucure că l-a întâlnit din nou? De unde ideea că el prezintă un mare pericol pentru ea? În ce constă oare acest pericol? Să fie teama malefică că la a doua întâlnire nu va mai rezista ispitei de a-i ceda? Oare această dorinţă de a face dragoste împreună, să fie numai a lui, sau şi ea şi-o dorea la fel de mult? 
  
Nu reuşea să găsească răspunsuri la aceste întrebări, aşa că mergea tăcută mai departe când după o alee străjuită de un gard vegetal de-o parte şi de alta, alee ce ducea precis în faţa hotelului, apăru direct în faţa sa Giacomo, roşu la faţă şi transpirat de efortul făcut de a-i ieşi în cale înainte ca ea să depăşească aleea. 
  
- Bună ziua iubire. Iată că nu m-am înşelat. Tu eşti cea care m-a surprins cu prezenţa pe malul lacului Viverone. Cum de eşti aici? 
  
- Bună ziua Giacomo! Ce-i cu tine la Viverone? se făcu tânără că nu l-a observat până acum şi că întâlnirea este chiar surprinzătoare pentru ea şi de neexplicat. 
  
- Ce să fie? Vin aici aproape săptămânal. Am deasupra lacului o micuţă căsuţă unde mă odihnesc când vin să pictez aceste frumuseţi. Dar cu tine ce este aici? Cu cine ai venit? 
  
- Ce să fie! M-au adus gazdele mele în weekend la nişte prieteni ai lor. 
  
- Şi nu m-ai văzut pe faleza? Sau ai vrut să mă eviţi? 
  
- Nu, nu te-am observat. Tocmai doream să mă întorc la gazdele de aici. I-am lăsat la pescuit pe ponton şi cred că au ajuns deja acasă la ora aceasta. 
  
- Hai pe malul lacului că am şevaletul şi sculele lăsate acolo fără nimeni lângă ele. 
  
- Nu cred că sunt în pericol de a ţi le lua cineva. N-am văzut niciun pictor pe mal. 
  
- Nu de asta, dar tocmai am prins o lumină perfectă pentru a crea un cadru cu frumuseţea acestei întinderi de apă. 
  
- Tocmai mă grăbeam... 
  
- Lasă că ai tot timpul să ajungi şi acasă, mai stăm câteva minute de vorba. După câte ştiu mai ai puţin de stat în Torino. 
  
- Da, aşa-i. Doar două zile şi plec la Monaco. 
  
- Ai treabă acolo sau tot în vizită la cineva? 
  
- Mda, trebuie să mă întâlnesc şi acolo cu cineva. 
  
- Vreun iubit? o întrebă el, privind-o cu mare atenţie să-i surprindă mişcarea muşchilor feţei, care desigur că-i va trăda starea sufletească în care se află. Ea nu-i mai răspunse la întrebare. 
  
Giacomo o luă de mână şi o trase după el pe aleea care ducea direct la recepţia hotelului "Royal". Adriana se lăsă condusă fără nicio împotrivire. Se repeta neputinţa sa de a-i rezista voinţei lui care o domina. 
  
Referinţă Bibliografică:
ADRIANA - roman în lucru - cap, XIII / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1522, Anul V, 02 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!