Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1512 din 20 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

ADRIANA, ROMAN IN LUCRU - CAP. VIII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A doua zi, în timp ce tăifăsuiau binedispuse servindu-şi cafeaua, după micul dejun pregătit în stil românesc, se auzi sunând telefonul Doinei. Crezură că-i Vicenţio.  
- Pronto!.. Sì...! Sarò lì in un'ora...! Apoi Doina închise telefonul vizibil supărată.  
- Ce-i? Ce s-a întâmplat? Era Vicenţio? o chestionă Adriana mirată, observând nervozitatea din glasul Doinei.  
- Pe dracul! Mă cheamă de urgenţă la birou că a apărut un client căruia trebuie să-i dea astăzi o variantă de amenajare interioară şi vreau, nu vreau, trebuie să ajung la serviciu.  
- Nu-i nicio problemă, mergi de-ţi rezolvă treburile, eu mă voi descurca într-un fel. Fac o pauză, sau mă plimb prin împrejurimi şi gata.  
- Ba nu! Stai aşa! Uite ce-ţi propun! O ducem pe Maria la grădiniţă şi apoi te duc în parcul Valentino că-mi este în drum şi încă nu l-ai văzut, de unde te voi lua când termin ce am de rezolvat. Până atunci nici nu termini tu de vizitat întregul parc, că am şi sosit. Ai telefonul la tine şi te apelez când sunt gata de plecare. Chiar dacă nu mai eşti în parc, îmi spui unde te afli şi eu vin să te iau. Este bine aşa?  
- Perfect! Desigur, mulţumesc. Sper să mă descurc şi singură prin Torino. Ştii cum a spus românul: A înnemerit orbul Brăila..., dar eu să mă plimb prin oraş fără nicio grijă, ştiind că vii să mă recuperezi.  
Începu să râdă veselă că această situaţie i-a înlesnit ei un gând năstruşnic ce a urmărit-o toată noaptea. Ba a mai şi visat ceva şi anume că a mers singură să-l mai vadă măcar o dată pe acel pictor insistent şi chiar că a mers la atelierul lui. Iată că visul său năstruşnic i se poate împlini fără să forţeze cu nimic situaţia şi nimeni nu va afla vreodată de aceasta.  
Ajungând în parcul Valentino, Doina îi explicase pe traseu ce poate face şi vedea acolo şi de unde să o poată recupera, apoi plecă în treburile sale cerându-şi scuze că este nevoită să o abandoneze.  
- Fugi de rezolvă-ţi treburile, eu mă descurc fără nicio problemă. Mai alerg şi prin magazine dacă am timp, să fac un pic de shopping. Doar nu vrei să plec cu cardul cum l-am adus cu mine.  
- Bine, te pup. Pa! Te sun că vin să te iau, când am terminat, indiferent unde eşti.  
- Ok. Pa, pa! Te pup! Şi cele două prietene se pupară pe obraz. Doina, părăsi bordura înscriindu-se în trafic, iar Adriana rămasă singură, plină de emoţie, îşi făcu un semn al crucii şi păşi cu încredere în destinul său, pe poarta parcului.  
Prima dată se opri în faţa unui panou unde erau prezentate în trei limbi, italiana, engleză şi franceză, ce se putea vedea în cadrul parcului Valentino, amplasat pe malul râului Po şi Murazzi.  
Acest parc celebru se întinde de-a lungul malului stâng al râului Po, la poalele dealurilor, între podurile regele Umberto I si Prinţesa Isabella. Se află foarte aproape de centrul orașului şi la aproximativ un kilometru de gara principală Porta Nuova.  
Aici vin torinezii să-şi petreacă zilele de weekend, să facă un grătar, sau să-şi plimbe copiii, existând construite pentru ei nenumărate obiecte de joacă. Când intri în parc poţi crede că eşti undeva într-o zonă împădurită, stâncoasă, plină de roci, existând amenajate în acest sens grădini special destinate, unele trandafirilor, altele rocilor, sau pentru plimbarea celor romantici, dornici de a-şi declara persoanelor iubite, dragostea lor.  
De asemeni pe peluze existau fixate un fel de statuete metalice reprezentând un bărbat sau o femeie, iar în urma sa ca într-un roi, zburau zeci de fluturi albi care îi urmau, ca apoi acest grup simbolistic să continue cu un rond de flori multicolore de pe care credeai că s-au ridicat fluturii. Erau interesante şi plăcute aceste amenajări simpatice şi inspirate artistic totodată.  
Parcul a apărut ca o amenajare de recreere pentru torinezi încă din secolul XIX. Aici au loc în aer liber diverse activităţi artistice, spectacole muzicale sau teatrale. Tot aici poţi vizita Castelul Valentino sau Satul Medieval (Borgo Medievale), Acest complex magnific este format din satul medieval și cetatea fortificată, sau Castelul. Este ridicat în apropiere de podul Principessa Isabella și de asemenea, poţi ajunge la el cu vaporaşul pe râul Murazzi. Castelul are zidurile crenelate şi dotat cu multe turnuri, accesul în el se face printr-un pod mobil, iar în interiorul satului sunt case fortificate, străzi înguste unde sunt amenajate pentru turiştii vizitatori, magazine de artizanat pline cu obiecte care reprezintă copii fidele al celor existând încă din secolul XV.  
De asemeni turistul poate vizita Grădina botanică, ori clădirea circulară în care se organizau expozițiile internaţionale din Torino, în interiorul căreia există restaurante, cafenele şi chiar un club de noapte unde torinezii pot să se distreze. Mai există şi alte clădiri importante, chiar şi un teatru "Teatro Nuovo ", unde au loc de obicei mai mult spectacole de balet.  
Odată intrată în incinta parcului ce se întindea pe vreo cincizeci de hectare, Adriana nu putea să nu fie încântată de cât de îngrijite îi erau aleile şerpuitoare printre zecile de peluze, cu iarba tunsă scurt şi uniformă, prin care apăreau tot felul de statui hazlii, cascade de apă ce formau mici lagune, încadrate de grupuri statuare din piatră cioplită reprezentând heruvimi, prinţi sau prinţese ori oşteni înarmaţi cu suliţe, săbii sau arcuri.  
Existau multe rondouri pline cu flori, în toate culorile, copaci seculari, iar în centrul parcului se află Castello del Valentino, construit în secolul al XVII-lea. Acest castel are o formă de potcoavă, cu patru turnuri rotunde la fiecare unghi și cu o curte interioară. Pavajul din curtea mare este din piatră de culoare clar-obscur aşezată în aşa fel încât să se obţină desene originale ca design al secolului pe care îl reprezintă.  
Adriana se entuziasma de ghiduşiile veveriţelor care luau din mâna turiştilor biscuiţi sau alt fel de prăjiturele şi le ronţăiau ţinându-le între lăbuţele din faţă, sau de broaştele ţestoase ieşite liber la plimbare, nestingherite de nimeni, aflându-se ca pe o stradă de promenadă. La un moment dat s-a oprit pe o bancă nu să se odihnească, că doar ce intrase în parc, ci mai mult să privească în tihnă tot ce o înconjura. Nu întotdeauna ai ocazia să vezi atâtea frumuseţi adunate la un loc. În faţa sa era o altă bancă, pe care era aşezat un grup statuar din bronz, reprezentând un pescar ce se odinea, dormind cu pălăria trasă peste ochi, încadrat de lanseta cu mulineta montată şi rezemată de spătarul băncii, iar de cealaltă parte, coşul cu peştii prinşi, din care o pisică fura un peşte. Ideea artistului era hazlie şi o amuza. Interesant era şi că această alegorie din bronz era amplasată chiar în apropierea unui mic lac în care cădea apa în cascadă, inducând ideea că tocmai de acolo s-a întors pescarul norocos cu prada sa de peşte.  
Cât se odihnea căutând să recepteze tot mai multe imagini ale parcului, declanşând din când în când obiectivul aparatului său de fotografiat, prin faţă i se perindau grupurile de vizitatori ai parcului: perechi de îndrăgostiţi, familii formate din trei - patru persoane, femei ce însoţeau copii, majoritatea preşcolari, sau simpli solitari ca şi ea.  
Tocmai îi trecea prin faţă două doamne nu prea tinerele, împreună cu un copil de vreo trei - patru ani. I s-a părut că le-a auzit schimbând între ele cuvinte în româneşte, deci puteau fi conaţionale de ale sale. Din curiozitate s-a ridicat şi a pornit agale în urma acestora, fără să dea impresia că este interesată de prezenţa lor, sau că le urmăreşte. Dorea să afle dacă într-adevăr vorbiseră româneşte, sau doar i se păruse din sentimentul dat de singurătatea persoanei aflată printre străini, într-o ţară şi un oraş necunoscut.  
- Uite, deja s-a făcut ora zece şi mi se termină pauza cât de curând, se văita femeia blondă către cealaltă. Doamne, când mă gândesc că iar dau ochii cu băbuţa, îmi vine să sar în Po. Doar aşa să scap de acest calvar, îi spunea cu năduf celeilalte femei care se părea că este însoţitoarea copilului.  
- Asta ne este soarta Zoica, ce putem să mai facem? De bine, de rău, asta este. Noi ne-am ales soarta.  
- Amu, asta ni-i bucuria vieţii la bătrâneţi?  
Cealaltă se limită doar să dea din umeri a neputinţă, sau mai mult de consimţirea situaţiei existente.  
Cum au ajuns la o intersecţie a aleilor şi-au luat la revedere şi Zoia cum o numise cealaltă femeie, o părăsi îndreptându-se spre podul care transversa râul Po şi ducea spre oraş. Cealaltă româncă rămasă doar cu micuţul, o luă pe aleea care urmărea pe lungime malul râului, fără să dea dovada că s-ar grăbi. Copilul ţinea în braţe o maşinuţă teleghidată pe care atunci când găsea un spaţiu liber, fără pietoni, o aşeza pe asfalt şi o conducea din telecomandă, alergând în urma ei. Din când în când însoţitoarea lui îi tot spunea ceva în italiană care suna ca o avertizare. În dreptul unei bănci unde era şi un spaţiu mai larg, ca un rondou din care porneau mai multe alei în direcţii diferite, se aşeză pe aceasta, fără să scape din ochi micuţul. Adriana ajungând în dreptul său a încercat să o abordeze:  
- Bună ziua! V-am auzit vorbind româneşte şi de aceea am îndrăznit să mă adresez...  
- Da, sunt româncă din păcate.  
- De ce din păcate, dacă nu vă supăraţi, că şi eu sunt tot româncă?  
- Pentru că aici majoritatea românilor slugăresc pe alţii.  
- Credeam că aţi ieşit prin parc cu nepoţelul la plimbare.  
- Nepoţel pe dracu! Ai mei cine ştie cum or fi şi cine mai au grija lor, spuse ea cu amărăciune în glas. Aici am grijă de copilul altora şi slugăresc în casa părinţilor lui, nu de nepoţii mei cum ar fi normal s-o fi făcut-o acum la bătrâneţe. Lucraţi în Torino? o chestionă ea la rândul său.  
- Oo, nu din fericire, sunt de vreo trei-patru zile în vizită la o bună prietenă.  
- Ce frumos! În excursie! Şi mie mi-ar fi plăcut să vizitez Italia ca turistă, nu să vin să argăţesc. Şi de unde sunteţi?  
- Din Constanţa.  
- Aha, de la mare?  
- Da, de la mare.  
- N-am mai fost la mare de când eram mai tânără de ne dădeau bilete prin sindicat. Am prins odată bilet prin luna mai la Mangalia Nord.  
- Da, aşa erau pe atunci numite staţiunile din zona Mangaliei. Şi, de unde sunteţi?  
- Din Bucovina, de pe malul Prutului, din Ştefăneşti. Pe malul celălalt este Basarabia. Ne desparte apa cum desparte aici râul Po oraşul de parc. Colega care a plecat adineauri era de pe acolo, din Costeşti şi uite unde am ajuns să ne cunoaştem, unde a înţărcat dracul iapa.  
- Cine poate şti ce ne rezervă destinul? Noi suntem nişte jucării în mâna lui.  
- Aşa o fi cum zâci matale, dar unii tare greu o duc.  
- Ştiu! Am mai aflat câte ceva de soarta românilor plecaţi în pribegie.  
- Am ajuns sclavii Europei, asta suntem.  
- Poate că ne şi merităm soarta. Nu noi îi votăm pe cei ce ne-o hărăzesc?  
- Dar cine dracul ştie ce hram poartă fiecare? Spuse ea cu obidă[ 7. Întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale, necaz, ciudă, mânie (popular).] Zâci că partidul ăla este mai cinstit dar toţi sunt un drac, nişte hoţi şi nişte mafioţi. Din cauza lor am ajuns de râsul Europei, să milogim pe la uşile străinilor ca să ne angajeze să le spălăm babele lor la cur.  
- Vai de capul nostru, dar asta cam aşa este. Am o rugăminte la dumneavoastră. Puteţi să-mi explicaţi cum să ajung undeva de aici?  
- Unde anume?  
- În Piazza San Carlo.  
- Este ceva distanţă dar nu-i aşa de greu de ajuns. Iei un taxi din staţie că italienii nu prea opresc pe stradă să te ia.  
- Va cred dar nu ştiu unde este staţia. Vreau să ajung să văd şi acea piaţă despre care am auzit că-i deosebit de frumoasă şi cum nu ştiu limba italiană..., minţi ea cu dezinvoltură, ca şi când nu o văzuse cu o zi în urmă.  
- Nu ştiu cum să faşem, răspunse ea cu accentul său inconfundabil moldovenesc. Eu îs cu băieţelul şi nici timp nu am să vă duc până acolo, dar ştiu pe cineva care vă poate duce. Scoase telefonul din buzunar şi sună:  
- Alo! Ce faci fată? Ţi-ai găsit de lucru? Nu? Atunci, acum eşti liberă? Este cineva din Constanţa lângă mine şi ar dori să ajungă în Piazza San Carlo, o poţi duce? Nu, nu este în căutare de muncă. Este turistă şi vrea doar să vadă piaţa. Bine, atunci te aşteptăm la întrarea principală de la parcul Valentino.  
Până au ajuns cu micuţul după ele la poarta parcului, apăru şi persoana apelată. Era o femeie durdulie, nu prea înaltă, între două vârste, până în cincizeci de ani, după accent tot de prin zonele Moldovei.  
Adriana i-a explicat unde doreşte să ajungă şi aceasta a fost de acord s-o însoţească, dar va fi necesar să meargă cu un taxi care nu costă chiar atât de scump. Trebuie doar să-i vorbeşti şoferului în italiană că altfel te cam jecmăneşte. Nu mai porneşte aparatul de taxare, sau te duce pe străzi ocolitoare ca să crească preţul călătoriei.  
Ajunseră repede în piaţă. Adriana plăti zece euro şoferului şi cum nu putea să-i spună femeii că nu mai are nevoie de serviciile sale, o invită pe o terasă să servească ceva. Moldoveanca a preferat o cafea şi Adriana o sticlă cu apă.  
Au început ca fiecare să-i spună celeilalte câte ceva despre prezenţa ei în Torino. Cum explicaţia Adrianei a fost scurtă şi simplă, cea a româncei era destul de amplă şi complicată. Era de vreo nouă ani în Torino. Acum familia unde lucra şi avea grija unei bătrâne de 94 ani, s-au hotărât s-o ducă la azil, aşa că ea nu mai avea loc de muncă, însă avea dreptul la şomaj. Până îşi va găsi un alt loc de muncă prin agenţie, se mulţumea cu cei 700 de euro pe lună ca şomaj, dar trebuia să-şi găsească repede alt job, că nu mai avea unde să locuiască şi ca să închirieze o cameră nu era deloc convenabil.  
 
Referinţă Bibliografică:
ADRIANA, ROMAN IN LUCRU - CAP. VIII / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1512, Anul V, 20 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!