Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1511 din 19 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

ADRIANA, ROMAN IN LUCRU - CAP. VII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În următoarele zile, după ce o duceau pe Maria - Antonela la grădiniţă, cele două prietene îşi continuau vizitarea oraşul cu maşina. 
  
Din peregrinările lor prin Torino, de la un obiectiv la altul, Adriana cu simţul său de observaţie foarte dezvoltat, a constatat că singura stradă care contrasta ca stil arhitectural al clădirilor cu restul oraşului, era Via Roma, pe româneşte strada Roma. În rest unde predominau clădirile vechi, ridicate din timpul domniei Casei de Savoia, se putea observa distinct influenţa stilului baroc, sau barocco cum îl denumesc portughezii şi italienii, cuvânt preluat de portughezi de la franţuzescul baroque. 
  
În stilul baroc[ Informatii preluate şi de pe internet.] în arhitectura italiana, accentul cădea pe folosirea elementelor arhitectonice ce conferă măreție și grandoare, așa cum ar fi: coloanele masive, bolți înalte, arcade largi, domuri copleșitoare, culori de intensități puternic contrastante (așa-numita metodă a clarobscurului, care a fost folosită în special în pictură), volume și spații goale impresionante. Stilul baroc italian folosea un imens spațiu interior la intrare urmat de existența unor scări monumentale ce leagă parterul cu celelalte nivele ale clădirii. Nu întâmplător, modelul scării interioare monumentale a devenit un laitmotiv ulterior al bunăstării burgheziei, fiind copiat la o scară proporțional redusă în diferite reședințe aristocratice de pretutindeni. 
  
Concomitent cu folosirea acestei scări de proporții nemaiîntâlnite până atunci în arhitectură, o altă inovație importantă adusă de stilul baroc arhitecturii o constituie folosirea unei succesiuni de spații interioare ce cresc progresiv atât în volum cât și în bogăţia decorării culminând cu fastul, chiar opulența unei săli finale, ce poate fi o sală de recepție, o sală de conferințe sau o sală a tronului, pe când clădirile de pe strada Roma, din explicaţiile Doinei, erau construite într-un stil raţionalist, reticular, auster, care difereau ca formă arhitecturală chiar şi între ele, funcţie de viziunea arhitectului ce le-a proiectat, un italian adept al raţionalismului în construcţii. Acestei străzi, în timpul perioadei fasciste a lui Musolini, i s-au demolat toate clădirile vechi şi a fost reconstruită din temelii. Singura deosebire fiind doar că între Piazza Carlo Felice şi Piazza San Carlo clădirile ridicate erau în stilul raţionalist, pe când între Piazza San Carlo și Piazza Castello au fost construite într-un stil eclectic, o amestecătură de diferite genuri, cu arcuri, arcade, coloane duble, luându-se de la fiecare stil ce era mai frumos, pentru a le pune în concordanţă ca gen arhitectural, cu vechile clădiri baroc din Piazza San Carlo. 
  
Pe această stradă funcţionau cele mai elegante şi de lux magazine, restaurante, sau buticuri. 
  
Tinerele au parcat Fiatul pe o stradă lăturalnică şi s-au îndreptat spre Piazza San Carlo, unde accesul cu maşina era interzisă, fiind zonă pietonală. 
  
În mijlocul pieţii le-a întâmpinat un măreţ monument ecvestru din bronz, fixat pe un soclu din granit, pe ale căror părţi laterale existau câte o placă turnată tot în bronz, reprezentând scene de luptă din timpul bătăliei de la Sfântul Quentin, călăreţul redându-l pe ducele de Savoia Emmanuel-Philibert, cu sabia scoasă din teacă. Era locul din piaţă unde se adunau cei mai mulţi vizitatori fie singuri, perechi, sau în grupuri, pentru a face fotografii cu impozantul monument. Acestui grandios obiectiv italienii îi mai spun în dialectul local şi Caval Ed Brons (Calul de bronz). 
  
La parterul clădirilor ce flancau piaţa, se aflau unele dintre cele mai elegante şi extravagante cafenele ale oraşului: Caffé Torino și Caffé San Carlo. Grandoarea pieţei şi a construcţiilor ce datau încă de prin secolul al XVII lea, nu putea să nu o impresioneze pe Adriana şi aceasta nu numai datorită profesiei şi pregătirii sale în domeniu. Piaţa era mai animată şi cu mai mulţi vizitatori decât în Piazza Castello, unde cu o zi în urmă vizitase Palatul Madame şi pe cel Regal. 
  
În apropierea statuii ecvestre a ducelui, fetele au dat peste un pictor care îşi expusese pe bănci operele, în timp ce lucra pe şevalet la un nou tablou, în care avea schiţat în mijlocul pânzei tocmai monumentul. Când cele două prietene au ajuns lângă pictor, pe pânză era doar tuşată[2 Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care defineşte stilul unui pictor. - Din fr. touche.] statuia în toată splendoarea sa. Începuse să-i fixeze culorile şi să dea conturul pieţii. 
  
La apropierea celor două tinere femei care priveau cu interes tablourile expuse pe bancă, ochii pictorului s-au fixat pe chipul Adrianei. Experienţa sa în redarea imaginilor observate, a făcut imediat distincţia în ce se deosebea frumuseţea celor două românce. Desigur el auzise că tinerele vorbise între ele în româneşte, limbă frecvent întâlnită pe străzile oraşului. 
  
După cum erau îmbrăcate şi cum arătau şi-a dat seama că nu pot fi badante sau salariate în casa vreunei familii de italieni, ci în cel mai bun caz turiste aflate în trecere prin Torino. 
  
Cu o voce caldă, catifelată, dar şi cu un accent piemontez ce-şi foloseşte vorbirea mai ades în dialect decât în italiana literară, i se adresă Adrianei dacă nu doreşte să-i fie model pentru acest tablou, deoarece are nişte trăsături deosebite ce merită a fi redate pe o pânză. 
  
- Bongiorno belle signore! Mi concedete l'onore di farvi un ritractto? (Bună ziua frumoase domnişoare, mi-aţi face onoarea să vă prind într-un cadru)? 
  
- Ci dispiace, ma non abiamo tempo, siamo di corsa a visitare questo mercato, (Ne pare rău, dar suntem grăbite, vrem să vizităm această piaţă), răspunse Doina în italiana. 
  
- Forse alla tua amica farebbe piacere... (Poate că prietenei tale iar face plăcere...), insistă el. 
  
- Non adesso. Altra volta, abiamo altri impegni... (Altă dată... acum avem alte planuri...). 
  
- Pecato! Mi sarebbe piaciuto ritirarre in un quadro queste bellezze! (Păcat... mi-ar fi plăcut să fac un tablou cu aşa frumuseţi). 
  
Pe fete le bufni râsul şi porniră liniştite mai departe prin grandioasa piaţă. 
  
- Mama mia! Che splendide belleze! Mama mia che bele fanculle! (Mama mia ce frumuseţe, mama mia (aoleu) ce fete frumoase), juca italianul rolul disperatului în urma lor, ridicând mâinile în sus împungând cerul cu penelul. 
  
Fetele continuau să râdă manifestându-şi satisfacţia că prin fizicul lor au trezit atâta entuziasm din partea pictorului piemontez, continuându-şi vesele mai departe plimbarea prin piaţă. 
  
Acea secundă în care privirile pictorului s-au intersectat cu cele ale Adrianei, au fost ca o electrocutare ce i-a trecut prin întregul corp. Ceva a săgetat-o simţind un fior de încordare care odată ce i-a dat drumul din strânsoarea chingilor ce-o cuprinse, s-a transformat într-o căldură care i-a invadat întregul trup, transformându-se apoi doar în plăcere. Era ceva ce i se întâmpla pentru prima dată. Până atunci nu a mai trăit cu atâta intensitate momentul în care a fost transfigurată de o simplă privirea a cuiva, aşa de fierbinte ca un tăciune aprins. 
  
Vizibil marcată de acea clipă, întoarse capul să-l mai privească măcar încă odată. Cine ştie dacă îl va mai putea întâlni vreodată. Nu-şi dădea seama de ce a fost cutremurată de acel fior. Încă mai tremura de emoţie şi simţea cum i se înmuiau picioarele de parcă nu-i mai putea susţine corpul său svelt. 
  
- Ce-i Adriana, ţi-au rămas ochii la frumuseţea tablourilor, sau la cea a pictorului? O întrebă râzând Doina, văzând-o cum a rămas cu privirea ţintuită spre italian, dând fără să vrea peste un trecător. 
  
- Scuze! Îi spuse Adriana înroşindu-se celui de care se lovise. 
  
Doina zâmbea îngăduitoare privindu-şi prietena aflată într-o stare emoţională şi totodată vizibil jenantă. 
  
- Aa, nu, m-am uitat să văd dacă ne mai urmăreşte cu privirea, sau a spus-o doar din curtoazie că ar vrea să ne picteze. 
  
- Este ceva caracteristic italienilor când văd femei frumoase, pentru a încerca să intre în vorbă cu ele şi a le agăţa dacă este posibil. 
  
Afirmaţia Doinei îi readuse Adrianei în memorie modul cum s-a încheiat ultima discuţie avută cu Radu, înainte de a pleca de pe aeroportul "Henri Coandă": 
  
- "Bine, dar totuşi ai grijă de iubirea mea. Să nu o rătăceşti pe undeva, prin Torino. Italienii sunt bărbaţi frumoşi după câte mi-am dat seama şi mereu îndrăgostiţi. De ce crezi că marele Shakespeare a localizat iubirea dintre Romeo şi Julieta la Verona?" 
  
Da, avea dreptate Radu, italienii chiar sunt bărbaţi frumoşi. Aşa era atât Vicenţio cât şi acest pictor din piaţă. Aveau ceva deosebit în trăsăturile lor. O fermitate şi o cutezanţă în priviri de parcă te despuiau de haine când te fixau cu privirea, făcându-te să te simţi goală şi neputincioasă în faţa lor. 
  
Adriana păşea absentă alături de Doina, care îi tot explica despre ce reprezintă fiecare clădire, cam în ce perioadă a fost ridicată şi de cine şi ce ascunde acum în interiorul său, dar gândurile Adrianei au rămas în urmă, la torinezul cu bascul lui înflorat ca a unui clovn, aşezat ştrengăreşte într-o parte şi cu penelul în mâna, căutând să dea contur şi să surprindă în culori cât mai vii, grandoarea monumentului statuar. 
  
Când Doina i-a propus să se întoarcă tot pe acelaşi traseu care inevitabil trecea pe lângă pictor, Adriana a prins braţul prietenei sale rugând-o să traverseze piaţa şi să meargă pe cealaltă latură, să vadă ce ascund în ele acele magazine, poate găseşte ceva interesant de cumpărat. 
  
Nu a fost atât de greu pentru Doina să-şi dea seama că prietena ei nu mai vrea să dea ochii cu artistul. Era mirată şi totodată contrariată de modul comportamental al musafirei sale. "Doar nu s-o fi îndrăgostit instantaneu de italian"? Îşi punea Doina întrebarea. "Doamne fereşte! Peste câteva zile trebuie să se întâlnească cu Radu, logodnicul său". 
  
Referinţă Bibliografică:
ADRIANA, ROMAN IN LUCRU - CAP. VII / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1511, Anul V, 19 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!