Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

IUBIRILE UNUI PESCAR - POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Chemarea iubirii - episod erotic  
 
“Fugi de tentaţii, dar încet, să te poată ajunge.”  
 
Terminând de aşezat peştele în congelator, precum şi hrănirea felinelor din faţa ferestrei, am făcut un duş reconfortant şi m-am instalat comod în pat, să citesc câteva rânduri până mă va prinde somnul, întrerupt aşa de dimineaţă, pentru pescuit. Ascultam în surdină şi muzica ce se revărsa din difuzor, chinuindu-mă să înţeleg ce vrea să spună Dostoievski în Demonii.  
 
Deodată, am auzit soneria telefonului din living. Cine putea să mă caute la acea oră? Uitasem, pe moment, de întâlnirea matinală de la malul marii. Era Miruna, care îşi cerea scuze că nu a mai dat telefon, văzând cum este vremea de rea şi potrivnică plăcerii sale de-a se plimba cu barca pe mare, pentru prima dată în viaţa ei.  
 
M-am bucurat de telefonul ei şi i-am spus acest lucru. Sigur că vremea a fost potrivnică unei plimbări cu barca, dar nu puteam să ieşim la o cafea?  
 
Trebuie să recunosc că aşteptam cu nerăbdare acest telefon. Eu nu-l aveam pe-al ei de la hotel, dar ar fi fost destul de simplu să mă duc acolo şi să urc la camera cu numărul 44, ca s-o invit la o cafea la barul de la parter. M-am reţinut de la acest gest, pentru că mi s-a părut că nu se cădea să procedez aşa, după numai o jumătate de oră, cât am vorbit pe faleză, iar prezenţa colegei ei de cameră în acele momente m-ar fi făcut să nu mă simt confortabil.  
 
În plus, la lumina becurilor din faţa bufetului Semiramis, în dimineaţa întâlnirii noastre, nici nu am apucat să ne cunoaştem suficient de bine, pentru a ne face o părere unul despre celălalt, mai ales că eu am avut impoliteţea de a sta în maşină, iar ea, în piciore, la adăpostul salciei.  
 
Mi-a răspuns că este de acord să ne întâlnim pe terasa Cazino-ului, la o cafea şi a refuzat politicos să vin s-o iau cu maşina, deoarece dorea să meargă pe jos, pe malul mării, să mai facă mişcare şi să cunoască oraşul. După ce am stabilit ora întâlnirii, am început să nu mai reţin nimic din cartea lui Dostoievski şi gândurile mi-au zburat la “femeia lunii”, cum am denumit-o eu în glumă.  
 
M-am dat jos din pat, renunţând la somnul planificat şi am început să-mi inspectez garderoba. Cu ce să mă îmbrac mai deosebit pentru a-i atrage atenţia? Mi-am ales un pantalon alb din in şi o cămaşă gri din mătase. Cu pantofii era o problemă, nu aveam pantofi albi, însă cei negri împletiţi mi s-au părut asortaţi cu ţinuta mea primăvăratică, pentru că voi lua şi un sacou de culoare închisă.  
 
La cravată am renunţat, ar fi fost prea protocolară o ţinută la “patru ace” cum se zice, pentru o întâlnire la o cafea, în compania unei tinere doamne, pe o terasă aproape pustie, cum erau toate terasele în acea perioadă. Doar turiştii le mai abordau, să profite de razele soarelui blând al lunii mai. Localnicii, mai ales cei obişnuiţi să frecventeze birturile, se mulţumeau cu interiorul restaurantelor, unde se serveau şi băuturi mai ieftine.  
 
Stabilind ţinuta pe care o voi adopta şi având suficient timp până la ora fixată, mi-am călcat cămaşa, am refăcut dunga la pantaloni şi m-am bărbierit proaspăt, cu toate că nu erau nici douăzeci şi patru de ore de când o făcusem ultima oară.  
 
Imi priveam faţa în oglindă şi-mi puneam problema dacă o voi impresiona plăcut pe Miruna, dacă am vreo şansă să o cuceresc. Încă eram tânăr, doar ce împlinisem 39 de ani cu două luni în urmă. Eram înalt, suplu, bine îmbrăcat, părul cu început de chelie pe la tâmple şi din punct de vedere material eram destul de bine situat.  
 
Nu aveam obligaţii sentimentale, aveam casa mea, maşina mea, un loc bun de muncă, ce mai lipsea?  
 
Tocmai ce aveam de gând să fac în această după amiază: să caut femeia visurilor oricărui bărbat! Şi Miruna parcă întruchipa acest vis. Era frumoasă, inteligentă, poate prea frumoasă pentru mine, trecută şi ea printr-o căsnicie, liberă ca şi mine, numai că la prea mulţi kilometri distanţă. Visam prea departe probabil, nici nu o văzusem în toată splendoarea frumuseţii sale, ci doar la lumina lunii de mai şi a becurilor de pe faleză.  
 
La ora stabilită, cu un bucheţel de frezii în mână, mă îndreptam spre Cazino, mergând cu paşi repezi şi nerăbdători. Mai erau câteva minute şi deja i-am văzut silueta graţioasă apărând la capătul falezei. Venise prin situl arheologic al Callatisului de odinioară, de lângă hotel Mangalia.  
 
Mai târziu mi-a spus că dorise să împuşte doi iepuri cu acelaşi glonţ: să vadă situl arheologic al multimilenarului nostru oraş şi faleza din centrul oraşului, cu hotelurile sale cochete, înşirate de-a lungul ei.  
 
Aşteptam, destul de emoţionat apropierea ei, cu florile ascunse la spate, căci mi se părea prea banal să stau cu florile proţăpite la vedere. Era într-o rochiţă subţire şi vaporoasă de culoarea cerului senin, pe sub care se distingea o jupă albă, care s-a văzut când mi-a făcut o reverenţă, în glumă, la sărutarea mâinii şi înmânarea florilor.  
 
Abia acum observam că natura a fost destul de darnică şi ursitoarele s-au întrecut în dotarea sa din punct de vedere fizic. Bănuiesc că nici la intelect nu au fost zgârcite, dacă la 34 ani era contabil-şef într-o bancă renumită. Se vedea că de restul s-a ocupat singură să ajute natura, atât ca ţinută, coafură, machiaj şi accesorii. De geanta la culoarea rochiei, atârna un pulover fin, de aceeaşi culoare cu rochia, cu mici diferenţe de nuanţă.  
 
Silueta ei în mişcare se profila pe imensitatea albastră a mării şi avea un farmec aparte, eram încântat de prezenţa ei în viaţa mea.  
 
Ne-am spus apoi câteva cuvinte de complezenţă, ea mulţumindu-mi pentru buchetul de flori, eu că a acceptat invitaţia mea şi mergând alături, unul de celălalt, ne-am îndreptat spre terasă, urcând treptele acesteia. Ne-am ales o masă de la care să putem admira întreaga plajă şi faleza, uitându-ne pe meniul adus cu promptitudine de ospătar.  
 
Ce pot să-ţi ofer din acest meniu? am întrebat-o pe Miruna. Fără să-mi dau seama, vorbisem la persoana întâia şi mi-am cerut imediat scuze.  
 
Nu-i nimic, este normal, acum stăm la masă ca doi prieteni, nu ca doi străini, cum eram sub copac! zâmbeşte ea binevoitoare.  
 
Dar, nu a fost vorba doar de o cafea, când am acceptat întâlnirea? mă contrează ea în continuare, zâmbind.  
 
De obicei, cafeaua se serveşte la încheierea unei mese, rar înainte, în afara celei de dimineaţă, nu crezi?  
 
Nu prea mi-e foame şi am bonuri valorice la restaurantul hotelului.  
 
Nu-i nimic, le vei folosi altădată. Curând se apropie ora cinei, poate până atunci, în interiorul salonului începe muzica să cânte şi, dacă nu te grăbeşti, putem să facem şi un pas de dans împreună. Avem ţinuta adecvată sper. Ce zici de propunerea mea, Miruna ?  
 
Nu am nimic împotrivă, nu mă grăbesc să ajung la hotel, eu mi-am propus să vizitez şi oraşul, dar o voi face în altă zi, acceptă ea.  
 
Mai sunt zile şi abia ai început concediul pe litoral. Când plecăm spre hotel, nu mai mergem pe faleză, ci o luăm prin centrul oraşului şi ai să vezi oraşul în nocturnă. Să ştii că este destul de frumoasă noaptea la Mangalia!  
 
Bine, atunci facem aşa: servim aici ceva de băut şi masa în restaurant, acum este prea devreme totuşi pentru cină şi eu nu sunt obişnuită cu acest program. Sper că nu te superi dacă îmi voi achita singură consumaţia.  
 
Bine, este în regulă, mai vedem ce va fi mai târziu... Atunci, ce doreşti să consumi?  
 
Un concentrat de fructe, poate ananas.  
 
Eu voi lua un triplu sec şi apă minerală înainte de cină.  
 
Stabilind cu ce ne vom delecta, privind marea şi trecătorii de pe faleză, am dat comanda ospătarului, indicându-i băutura mea preferată şi băutura răcoritoare dorită de invitata mea, rugându-l să ne rezerve o masă în salon, când îşi va începe orchestra programul. I-am mai solicitat ca masa să fie mai departe de orchestră, dar în apropierea ringului şi, mai ales, să nu fie lângă uşă.  
 
Discuţia a pornit de la cum a găsit ea litoralul, dacă a mai fost la Mangalia şi dacă da, ce schimbări în bine a sesizat, apoi am continuat tangenţial, despre noi şi vieţile noastre, cu bune şi rele, fără inhibiţii în relatări. Ea mi-a povestit că a mai fost odată cu soţul la Neptun şi a vizitat şi Mangalia, îi place cum arată acum, este un oraş plăcut şi liniştit, ideal pentru cei ce iubesc marea şi doresc să scape de tumultul marilor oraşe, cum este şi Timişoara. Eu i-am relatat pe scurt despre munca mea pe şantierul naval şi despre prima mea iubire din tinereţe.  
 
Discuţia curgea plăcut şi sinceră, iar eu aveam în faţă o figură deosebit de agreabilă. Îmi scăldam privirea în ochii ei frumoşi, umbriţi de nişte gene lungi şi plăcut rimelate. Nu-mi venea să cred că stăteam la masă cu o femeie atât de frumoasă şi deosebită. Mă întrebam dacă ceea ce mi se întâmpla nu este un vis...  
 
Chiar m-am născut în acea zodie în care ursitoarele sunt amabile şi generoase şi se întrec în a-ţi dărui cât mai multe clipe de fericire? Zodia mea este Peştii, o zodie nu prea norocoasă şi după ce mi s-a întâmplat mie în viaţă, nu văd ce mi se va întâmpla bun de azi înainte.  
 
Miruna mă privea atentă, parcă vroia să-mi ghicească gândurile... Mă fixa mereu cu un zâmbet larg şi cu ochi strălucitori şi veseli, de culoarea cerului senin şi cu sprâncenele frumos arcuite. Absorbiţi de discuţia noastră nu am sesizat cum a trecut timpul, cum soarele a părăsit marea şi s-a ascuns în spatele blocurilor, cum pe faleză s-au aprins luminile şi din salonul restaurantului se auzeau primele acorduri ale formaţiei Cornel Vărban şi Alexandru Wilmany.  
 
Am constatat cu plăcere că ne spuneam bucuriile şi necazurile, ca doi prieteni ce se cunosc de-o viaţă, gândurile de viitor şi că existau mari asemănări între noi.  
 
Am văzut că la sosirea la întâlnire ai trecut prin situl arheologic al vechii cetăţi Callatis, din spatele hotelului Mangalia.  
 
Da, mă interesează istoria acestui oraş. Am citit ceva, dar nu suficient pentru a-mi face o părere. Imi place să adun cât mai multe informaţii despre locurile prin care trec. Deci, mă interesează Mangalia, cu istoria ei.  
 
Atunci, pot deveni, pentru puţin timp, ghidul tău turistic şi îţi voi spune mai multe despre oraşul meu..  
 
Chiar te rog s-o faci, presupun că eşti bine informat despre Mangalia.  
 
Mai întâi, să ştii că primul nume a fost Callatis, apoi Pangalla sau Pancalia, nume dat de genovezi prin secolul al XIII-lea, iar forma “Mangalia” apare pentru prima dată prin 1593. Eu nu sunt mangaliot prin naştere, dar m-am născut în această zonă, la douăzeci de kilometri pe şoseaua asfaltată, sau la doisprezece kilometri pe drum de ţară.  
 
Eu, până am venit la Mangalia, am locuit la Constanţa, de la vârsta de 14 ani.  
 
Şi acum să-ţi relatez ce ştiu despre istoria oraşului.  
 
I-am spus că există şi un muzeu arheologic pe strada principală, de asemenea, o casă memorială în spatele sitului, pe malul mării, construită în stil dobrogean, cu influenţe tătăreşti în general, având aceeaşi arhitectură ca şi complexul muzeal de la Balcic, din Bulgaria, fosta reşedinţă a reginei Maria.  
 
Trebuie să ştii de la început că, aşezarea Callatis fost o colonie a cetăţii greceşti Heraclea Pontica (azi Ereğli în Turcia), din secolul al VI-lea înaintea erei noastre. Portul şi jumătate din oraşul antic Callatis sunt acum acoperite de ape.  
 
În ciuda inevitabilelor războaie şi schimbări de stăpâni, oraşul a prosperat timp de 1200 de ani, uneori liber, alte ori sub stăpânirile succesive ale perşilor, macedonenilor, dacilor şi ale romanilor, deveniţi bizantini prin creştinare. Marele om de ştiinţă Vasile Pârvan a făcut numeroase studii şi cercetări arheologice despre Mangalia, iar strada pe care ai venit tu poartă numele său. Acolo este şi o hartă pe peretele unui bloc, cu denumiri ale cetăţilor din Dobrogea veche.  
 
Cetatea a dispărut odată cu năvălirea popoarelor migratoare din secolele al VIII-lea şi al al IX-lea, fiind înlocuită cu o simplă aşezare de pescari. Ea a fost parţial reclădită în secolul al XI-lea, odată cu reintrarea Dobrogei sub stăpânirea bizantină, dar a dispărut din nou în 1225, arsă, de data aceasta de tătari, care şi-au stabilit aici o tabără, crescând cai şi oi, fiind şi stăpânii unui mic grup de pescari greci, puşi să pescuiască pentru ei.  
 
În perioada 1890-1892, localitatea a fost populată cu colonişti de origine germană, cunoscuţi ca germani dobrogeni, dar majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutaţi cu forţa în Germania nazistă..  
 
Mangalia a devenit un port modern, al doilea port maritim după Constanţa, cu vreo 3000 de locuitori permanenţi în 1938, dar care treceau de 10.000 vara, oraşul crescând rapid, mulţumită plajei de la Tatlageac-Comorova, ce se întindea pe mai mulţi kilometri între actualul Neptun-Olimp şi zona de la fosta mânăstire de călugări, distrusă de către comunişti şi înlocuită cu un punct piscicol. Ai văzut această pescărie când ai venit cu trenul, înainte de intrarea în Olimp, pe stânga, după halta Pescărie.  
 
După Al Doilea Război Mondial, oraşul a devenit zonă militară de frontieră şi turismul a stagnat câţiva ani. În 1954 a fost din nou deschis tuturor, iar începând cu 1962, oraşul a intrat în atenţia guvernului, pentru a deveni un important centru turistic: între pădurea Comorova şi mare s-au construit staţiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Aurora, Venus şi Saturn.  
 
În acea perioadă, vechiul şi pitorescul oraş tipic dobrogean, având multe locuinţe în stil tătăresc, a fost în mare parte distrus, făcând loc la actulalele blocuri. Eu chiar sunt în posesia unui document semnat de Ceauşescu, prin care dispunea să se construiască 2000 de apartamente pentru salariaţii care urmau să lucreze în noul şantier naval, unde lucrez şi eu.  
 
În port se aflau staţionate majoritatea navelor militare, transferate apoi la Constanţa, odată cu dezvoltarea portului nou de acolo. Acum, în oraşul nostru sunt peste 40 mii de locuitori, însă, în perioada sezonului estival li se mai adaugă, lunar, alte câteva zeci de mii împrăştiaţi prin toate staţiunile. Oraşul Mangalia a fost declarat municipiu în anul 1995.  
 
Moscheea "Esmahan Sultan" este cea mai veche din ţară, fiind unul dintre obiectivele turistice cu care Mangalia se mândreşte. Ea a fost ridicată în anul 1525 de fiica lui Selim al doilea, în stil maur. În perioada comunistă a fost lăsată în paragină şi năpădită de buruieni, iar cimitirul unde se aflau morminte vechi, de peste 300 ani, nu mai era delimitat de niciun fel de gard.  
 
După 1989, moscheea a fost reamenajată cu ajutorul Primăriei Municipiului Mangalia şi zilnic, ea este vizitată de vârstnicii care vin la rugăciunile rituale şi de turişti.  
 
M-am oprit din expunere şi m-am adresat Mirunei cu mândrie:  
 
Nu-i aşa că m-am documentat bine şi ţi-am spus lucruri interesante despre oraşul meu?  
 
Da! Sunt încântată că am putut să aflu atât de multe despre Mangalia şi îţi mulţumesc!  
 
Ospătarul a venit să ne anunţe că totul este pregătit, dacă dorim să ne transferăm în salon, aşa că, spre regretul Mirunei, am întrerupt această lecţie de istorie locală.  
 
Ca un cavaler ce eram, am ajutat-o pe Miruna să se ridice de pe scaun, i-am cuprins mijlocul subţire cu braţul, fără ca acest gest s-o deranjeze şi am pătruns în salon, unde mai multe perechi ocupau deja mesele din jurul ringului.  
 
Masa noastră era amplasată, de asemenea, în apropierea ringului, dar mai departe de orchestră, să nu ne deranjeze zgomotul, aşa cum îl rugasem pe ospătar. După consultarea listei cu preparatele oferite, am ales fiecare ce dorea să servească la cină şi vinul preferat pentru prima noastră seară petrecută împreună.  
 
În timp ce mâncam, am întrebat-o dacă este vreo problemă că va ajunge la hotel noaptea târziu şi îşi va deranja colega din somn. Mi-a răspuns negativ şi ne-am continuat cina, schimbând replici scurte şi banalităţi. Mâncarea era gustoasă, ospătarul serviabil şi vinul deosebit. Eu îmi comandasem un vin local, din renumita podgorie Murfatlar, un Chardonnay alb, vechi şi demidulce, iar Miruna a servit la început un cocktail.  
 
Simţeam o deosebită plăcere să stau de vorbă cu această doamnă frumoasă, elegantă şi distinsă, intelectuală rafinată şi elevată, care îmi vorbea cu drăgălăşenie şi inteligenţă. Acum, discuţiile erau uşoare, ca între prieteni, ne studiam reciproc reacţiile emoţionale ale momentului, în acordurile plăcute ale muzicii plăcut interpretate.  
 
Miruna părea puţin stânjenită de situaţia inedită în care se afla - întâlnirea cu un necunoscut la malul mării - şi avea obrajii îmbujoraţi de cele câteva inghiţituri din cocktail, ceea ce îi dădea un farmec aparte. Mă uitam discret în jurul meu, căutând cu privirea şi alte femei frumoase, pentru a le compara cu ea, dar oricât m-am străduit, n-am găsit nimic şi eram emoţionat că stau la masă cu o fiinţă atât de atrăgătoare.  
 
Când orchestra a atacat un tangou, i-am făcut Mirunei propunerea să ne încercăm şansa de a dansa împreună.  
 
Să ştii că nu am mai dansat de mult timp, aşa că să nu te superi, dacă am să te calc pe picioare, a apreciat ea.  
 
Nici eu nu stau doar pe ringul de dans toată ziua! Arareori am acest prilej, dar nu înseamnă că am uitat cum se dansează. Să ne amintim reciproc după primii paşi!  
 
Cine ştie, de emoţie, oricine mai poate greşi…  
 
Atunci să vedem dacă apare vreun incident şi care va fi semnificaţia sa viitoare...  
 
Am ajutat-o pe Miruna să se ridice de pe scaun şi am intrat pe ringul de dans. Ca de obicei, mâinile au început să-mi transpire de emoţie. Era ceva specific pentru mine, această reacţie de transpiraţie rece, oarecum jenantă şi norocul meu a fost că n-a ţinut mult, doar cât m-am obişnuit cu situaţia în care mă aflam.  
 
Miruna se mişca elegant. După câteva ezitări, paşii ni s-au acordat la aceeaşi rezonanţă şi nimic nu a mai făcut-o să greşească. Muzica era tulburătoare, parcă ne unea sufletele singuratice. Trupul ei fremăta la atingerea genunchilor mei, iar mâna cu care o ţineam de talie îi simţea unduirea fără cusur, în ritmul muzicii.  
 
Se mişca lin, iar dacă încercam nişte artificii şi dansam tangoul în paşi mai alerţi, corpul ei răspundea foarte bine la noile mişcări şi comenzi. Când era lipită de pieptul meu, când se depărta şi făcea paşii ritmaţi ai dansului latin. Zâmbea şi îi citeam pe faţă bucuria şi plăcerea unui dans pe care îl trăia prin toţi porii. Era ca fulgul de uşoară şi zburda ca un pui de căprioară pe suprafaţa de dans.  
 
Finalul a stârnit un ropot de aplauze din partea celor din salon. Nu erau pentru noi, ci pentru modul exemplar cum a abordat orchestra melodiile, însă nouă ne-ar fi plăcut să credem că publicul ne răsplătea talentul de dansatori. Atunci, mi-am apropiat pentru prima dată buzele de obrazul ei cu un sărut fugar şi dulce şi i-am sărutat mâna sesizând cu plăcere că nu s-a supărat, ci s-a sprijinit de mine, delicat şi cu tot corpul, pe drumul către masă.  
 
Seara era minunată şi timpul trecea fără să ne dăm seama, foarte repede. Era ora destul de înaintată, se apropia de miezul nopţii când am achitat nota, lăsându-i un ciubuc consistent ospătarului, pentru modul exemplar cum s-a descurcat şi am părăsit incinta Cazino-ului.  
 
Amândoi eram transpiraţi din cauza căldurii din restaurant şi de la efortul făcut la dans, iar afară era răcoare, aşa că Miruna a resimţit din plin schimbarea atmosferică, scuturându-se de frig.  
 
Nu mai era temperatura plăcută din incinta salonului, ci una răcoroasă de mai, când uneori, încă mai cade bruma.  
 
I-am propus să luăm un taxi, staţia fiind în apropiere, însă a refuzat elegant. M-am bucurat de acest refuz, căci eu doream să nu se termine aşa de repede această seară fermecătoare. M-am dezbrăcat de sacou şi l-am depus pe umerii ei fragili, acoperiţi de puloverul subţire. Se scuza că nu s-a gândit c-o să întârzie aşa de mult şi o s-o prindă miezul nopţii prin oraş.  
 
Ştii, avem mai mult de un kilometru până la hotel. Repet, dacă te dor picioarele după o noapte de dans, uite, suntem în staţia de taxi şi în cinci minute eşti la hotel.  
 
Nu mă grăbesc. Nu mă aşteaptă nimeni la hotel cu flori. Apropo, vezi că sunt încă vesele florile tale?  
 
Nu au fost niciodată ale mele. Îţi aparţin şi le meriţi cu prisosinţă, nu numai pentru frumuseţea şi eleganţa ta, ci mai ales, pentru minunata seară pe care mi-ai oferit-o.  
 
Da? Dacă este aşa, atunci meriţi o recompensă.  
 
Şi fără a-mi aştepta răspunsul, s-a oprit brusc, s-a întors cu faţa spre mine şi, ridicându-se pe vîrful picioarelor, mi-a cuprins cu o mână gâtul... A urmat un sărut complet şi profund care m-a uluit... I-am simţit vârful limbii căutându-l pe-al meu, buzele ei lacome îmbrăţişându-mi gura, senzaţii deosebite mă străbăteau prin tot corpul, iar mâinile noastre tremurânde se căutau şi se împreunau neîncetat.  
 
Am trecut şi eu la atac, fără să mă desprind din sărutul ei, strecurându-mi limba printre dinţii ei perfect sculptaţi, ascuţiţi şi puternici, dar lăsând-o şi pe ea să continue explorarea cerului gurii mele, cu limba ei micuţă. Am muşcat-o uşor de limbă, în timp ce ea mă îmboldea cu pumnul să nu mai repet şi mă muşca în compensaţie de buze.  
 
Luasem foc amândoi... Instinctiv, am îndepărtat-o de mine şi am încercat să merg mai departe, eram, totuşi, în centrul oraşului, chiar dacă trecătorii erau răzleţi la acea oră.  
 
Ţi-e teamă deja? îmi reproşă ea.  
 
Nu, dar am o propunere care ne scuteşte de-a fi actorii unui spectacol public, chiar dacă este nocturn.  
 
Care ar fi acea propunere? Să vedem… să vedem…  
 
În drumul spre hotel care este încă departe, se află casa mea, la mijlocul distanţei, putem să facem un scurt popas să ne mai încălzim, să-mi schimb şi eu ţinuta, deja udă de transpiraţie şi cât mai serveşti un pahar cu vin sau altceva, ce doreşti, putem pleca mai departe.  
 
Sună tentant asta, vreau să-ţi văd „bârlogul” de burlac.  
 
Să nu te aştepţi la ceva fenomenal. Am un apartament simplu, prin care sunt aruncate tot felul de haine peste tot, de când m-am schimbat să plec spre faleză şi am ales ore întregi, fără să-mi placă nimic! Nu ştiam cum se va finaliza întâlnirea şi nici că voi avea deosebita plăcere de-a te avea ca oaspete.  
 
Atunci să mergem să vedem “harababura” ta la ceas de noapte!  
 
Şi mi-a cuprins mijlocul cu braţul, puţin mai sprinţar şi parcă, mai grăbit… În cîteva minute eram în faţa uşii mele, la parter. Nu-mi găseam cheile de emoţie şi nici nu nimeream yala cu ele... Neonul din hol se reflecta cu irizări albăstrui în părul ei de culoarea spicului de grâu.  
 
Am reuşit să deschid, în sfârşit, uşa, invitând-o să-mi treacă pragul şi, brusc, am luat-o în braţe şi am intrat cu ea în sufragerie, unde am depus-o cu grijă pe fotoliu.  
 
Ce faci? Parcă numai miresele se trec în braţe peste prag.  
 
Cine ştie ce ne rezervă viaţa? Ca să fiu mai sigur că voi face acest gest la timpul oportun, nu am pierdut acum ocazia…Şi apoi, nu-i niciun efort la greutatea ta.  
 
Stătea aşezată comod pe fotoliu şi în timp ce îşi aranja cu eleganţă poalele rochiei pe braţele lui, îmi inspecta din priviri camera... Eu am mers la frigider să-i aduc băutura solicitată, profitând de ocazie ca să-mi schimb cămaşa udă de transpiraţie cu alta mai uscată. Apoi m-am îndreptat spre ea cu un pahar de coniac, pe marginile căruia pusesem zahăr.  
 
Tocmai îmi inspecta colecţia de discuri de pick-up. Aveam mai mult plăci din Bulgaria, iar ea si-a manifestat uimirea că şi acolo se găseau plăci cu formaţiile celebre ale vremii, ca şi pe piaţa sârbească, la care avea acces în vestul ţării.  
 
Timpul se scurgea fără să băgăm de seamă şi nu în favoarea Mirunei, care ar fi trebuit să ajungă de mult la hotel. Deşi ea dorea să facă acest lucru, eu simţeam că nu prea este interesată de această variantă. Cred că ar fi preferat prezenţa unui bărbat, în locul colegei sale de cameră - o bucovineancă de prin Rădăuţi, pe care o întâlnise prima dată la recepţia hotelului, în momentul cazării, după cum îmi povestise.  
 
Mi-am pus paharul cu băutură pe masa-bar şi m-am lăsat uşor în genunchi, înconjurându-i cu braţele picioarele şi propunându-i în şoaptă, să rămână peste noapte la mine. Fără să aştept răspunsul, m-am ridicat încet şi am îmbrăţişat-o cald şi tandru, punând stăpânire peste gura ei. Cred că nici nu avea intenţia să răspundă ceva, căci s-a lăsat abandonată în braţele mele şi în plăcerea sărutului prelungit.  
 
Nu s-a simţit deloc deranjată de faptul că mâinile mele nu mai erau cuminţi şi dacă, la început, doar explorau fineţea materialului din care era făcută frumoasa ei rochiţă, acum se plimbau nerăbdătoare pe sub jupă, dezmierdându-i pulpele catifelate. Sânii îi simţeam mari şi frumoşi sub forma unor pere coapte, dar din cauza sutienului care îi ţinuse struniţi, nu-mi dădusem seama până atunci de mărimea lor.  
 
S-a abandonat pe marginea fotoliului şi, instinctiv, a ridicat piciorul pe spetează, în timp ce, cu mâna stângă mă strângea de gât, iar cu dreapta, pe sub cămaşă, îmi mângâia spatele. Mâinile mele îşi continuau febril căutările, în timp ce buzele noastre încremeniseră în acelaşi sărut prelungit.  
 
Cu un gest de felină tandră, s-a ridicat în picioare şi m-a întors cu spatele la fotoliu, aşezându-mă pe mine în locul ei. Apoi s-a lăsat în jos, în genunchi, între picioarele mele şi a început să-mi mângâie pieptul peste cămaşă.  
 
Tremuram de dorinţă... mâinile ei s-au urcat în sus, pe gâtul meu şi-au început să-mi descheie nasturii de la cămaşă, depunând sub fiecare nasture scăpat din strânsoarea butonierei, câte un sărut fierbinte, pe pielea mea...  
 
Când ea a terminat, terminasem şi eu de scos rochiţa, jupa şi sutienul de pe ea, aşa că a urmat o îmbrăţişare înflăcărată şi pentru prima dată, trupurile noastre goale s-au atins.... Rămăsese în bustul gol, etalând frumuseţea unor sâni superbi şi un chiloţel bleu dantelat.  
 
Am ridicat-o în braţe ca pe o frumoasă statuie vie şi caldă şi am depus-o pe canapeaua de alături, având grijă, pe drum, să scap şi eu de pantalonii mei ce deveniseră incomozi... Sărutările şi jocul mâinilor pregăteau cele două trupuri pline de pasiune şi voluptate. Bărbăţia mea bătea la poarta ce se prefigura la încheietura pulpelor sale. Sânii înalţi şi catifelaţi, care jucau la fiecare mişcare, cu mugurii lor uşor obraznici, mă trimiteau în lumea visurilor.  
 
În acea noapte, ne-am abandonat, la lumina discretă a unei veioze pentru citit, unor jocuri erotice de toată frumuseţea şi senzualitatea de care am fost în stare amândoi, trăind prin toţi porii farmecul şi fiorii unei minunate nopţi de mai, finalizând spre dimineaţă, într-o descătuşare fizică sublimă, dar şi o îngemănare sufletească fără precedent.  
 
Cum zorii zilei se reflectau în ferestre, am adormit îmbrăţişaţi până aproape de prânz. Când s-a trezit, Miruna nu a dorit decât să facă un duş şi să servească o cafea tare, după care am dus-o direct la hotel să se schimbe şi să meargă pe plajă. A rămas să mă sune pentru următoarea întâlnire.  
 
Miruna nu era o persoană făţarnică, care să afişeze o poză de femeie pudică, jenată de situaţie, era hotărâtă, ştia ce doreşte şi punea în practică, fără nici-un complex, ceea ce îşi propunea. A vrut să facă dragoste în acea seară şi a făcut, pentru că aşa a dorit. S-a simţit bine în prezenţa mea, i-a plăcut modul meu de a fi şi a considerat că nu este niciun risc să-şi descătuşeze sentimentele faţă de un bărbat la prima întâlnire.  
 
După cum mi-a povestit mai târziu, nu mai fusese împreună cu un bărbat de mai mult timp. De la ultima sa experienţă a rămas profund dezamăgită şi a renunţat să mai acorde încredere unui bărbat, mai ales că la poziţia ei socială, nu-şi permitea aventuri de o seară sau de scurtă durată. La mare era o simplă turistă, necunoscută de nimeni, iar dacă relaţia se dovedea a fi un nou eşec, avea cel puţin avantajul de a fi singura care ştia de el. Era un risc asumat.  
 
Am trecut destul de uşor peste această remarcă a Mirunei, deşi nu m-am simţit comod şi nu eram nici eu omul care uită să mai plece din uşa bisericii.  
 
Eu speram ca să nu fie o simplă relaţie de o noapte, o partidă de sex dorită de ambele părţi, ci o relaţie de perspectivă, cu toate că, analizând-o pe toate părţile, nu-i vedeam o finalizare fericită. Ea deţinea o funcţie importantă la Timişoara pe care nu ar fi putut s-o aibă la Mangalia, oricât de competentă ar fi fost, iar eu nu puteam pleca la Timişoara să fac vapoare, deşi aş fi putut să mă adaptez oricărei societăţi de producţie cu profil industrial.  
 
Dar în acele clipe nu mi-am pus problema viitorului relaţiei noastre. Ne simţeam bine şi doream din tot sufletul să nu pierd o asemenea parteneră.  
 
Nefiind angajaţi în alte realţii similare, am simţit osmoza întrepătrunderii sufletelor ce se încolăcesc ca lianele în jurul copacilor puternic înrădăcinaţi, într-o iubire la care nimeni nu mai avea curajul să spere, să viseze, sau să bănuiască că va apărea, în locul ce, de multe ori, poate nu-ţi spune nimic definit: litoralul.  
 
Referinţă Bibliografică:
IUBIRILE UNUI PESCAR - POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1502, Anul V, 10 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!