Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1495 din 03 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

IUBIRILE UNUI PESCAR - POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cinci 
  
Drăcuşorul din casă 
  
Cel mai trist lucru în dragoste este că 
  
uneori îţi dai sufletul cui nu are nevoie de el. 
  
(Nicolae Iorga) 
  
La serviciu depusesem o cerere, atât pentru apartament, cât şi pentru loc de casă în oraş, eu având mutaţie la Constanţa, cum am mai spus. Bineînţeles că, despre aceste demersuri nu am spus nimic familiei lui Genny, era un secret al nostru. Când ni se va împlini visul de-a avea propria noastră locuinţă, îi vom pune în faţa faptului împlinit şi gata! 
  
Pentru noi era uşor cum gândeam! După câteva luni însă, a început drăcuşorul să-şi bage coada în viaţa noastră şi acest drăcuşor era întruchipat de sora mai mare a soţiei, divorţată şi având aceeaşi vârstă cu mine. 
  
Sub diverse motive, ea venea mereu în camera noastră când eram singur, ba chiar, într-o zi, m-am trezit cu ea în chiloţi şi cu sânii goi, având un prosop pe umeri şi un lighean cu apă caldă în braţe, cerându-mi s-o spăl pe spate. 
  
M-am uitat la ea, i-am privit goliciunea trupului mic şi îndesat şi m-am gândit că poate fi sora mea, deci nu-i nicio problemă dacă o spăl. Am luat buretele, l-am săpunit şi am început s-o spăl pe spate. 
  
Freacă bine, ca un bărbat, nu ca o pisică! mi-a reproşat ea, că doar nu te mănânc! 
  
Şi ce va zice Genny, dacă află de această scenă ? 
  
Ce-o să zică? Nimic! Dacă ţi-e teamă, cine te pune să-i spui? 
  
Faţă de ea ar fi corect să-i spun. 
  
Asta e treaba ta! Hai, dă şi pe bust, că nu muşc! 
  
Am frecat-o pe spate, apoi pe sâni şi pe abdomen, căutând să scap cât mai repede de corvoadă. Sincer să fiu, operaţiunea era destul de plăcută, numai teama de-a nu ne surprinde Genny în această jenantă ipostază de intimitate mă făcea să mă grăbesc. Până atunci nu-mi spălasem soţia decât în concediu, la Predeal, acasă nu era nevoie, deoarece ea făcea duş la serviciu, în fiecare zi, înainte de-a pleca. 
  
Şi acum, iată, am ajuns să-mi spăl cumnata pe sâni! Iar ea, vicleana, şi-a luat ligheanul şi cu prosopul pe umeri a părăsit încăperea zâmbind. 
  
Vezi că nu te-am mâncat? Mulţumesc, cumnate, pentru serviciul de băieş. Sper să mai pot apela la tine, când va fi cazul. 
  
Nu am răspuns la remarcă, iar când a venit Genny acasă nu ştiam cum să procedez. Să-i spun sau nu? Dacă-i spuneam, şi acest lucru putea să genereze un scandal între surori şi în familie, cine era vinovatul? 
  
Cum sora ei trăia cu noi în acelaşi corp de casă, am trecut sub tăcere incidentul cu scalda, sperând că a fost un gest întâmplător, ce nu se va mai repeta. 
  
Seara aceea a trecut normal, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Poate că eu am dat prea mare importanţă cazului, poate cumnata mea nu vedea nimic ieşit din comun în ceea ce se petrecuse şi eu îmi făceam gânduri degeaba... 
  
Genny s-a grăbit la culcare, a intrat sub pled şi în scurt timp a adormit. Avusese mult de lucru la fabrică şi era obosită. Când am ajuns şi eu în pat, eram plin de dorinţă şi-am tras uşurel pledul de pe ea, admirându-i goliciunea. Încă de la prima noastră noapte de dragoste, obişnuia să doarmă fără chiloţel şi cu obişnuitele sale cămăşuţe de noapte scurte, până deasupra pulpelor. 
  
Am rămas mut de uimire şi plăcere privindu-i pulpele fine şi bine proporţionate şi nu m-am putut stăpâni să n-o mângâi uşor pe abdomen, pe pulpe, pe micuţii muguraşi care au început să-şi înalte corniţele… 
  
Am simţit că jocul îi place şi că se va trezi. Mi-a înlănţuit gâtul cu braţele somnoroase, în timp ce pieptul ei îl apăsa pe-al meu, cu merişoarele delicate ale sânilor, ce aveau o presiune uşoară şi plăcută pe pielea mea. Am înviorat-o ciupind-o uşor cu buzele de mugurei, apoi am cuprins între dinţi aceste proeminenţe drăgălaşe, care creşteau tot mai mult, împungând materialul cămăşii de noapte şi cerând eliberarea. 
  
Am simţit că se excită treptat, şi atunci, am coborât mâna la încheietura picioarelor, mângâindu-i blănuţa mătăsoasă şi descoperind o umezeală caldă la intrarea în cuptorul gata pregătit să coacă pâinea rodului pământesc. Mugurelul tare era nerăbdător să profite de joaca erotică, în plină desfăşurare. 
  
Priveam cu plăcere cum se deschide poarta raiului, dornică de noi nebunii. Cu pistonaşul am mângâiat intrarea porţii, iar tresăririle repetate şi încordarea corpului îmi transmiteau că este gata de primirea oaspetului drag. 
  
Nu puteam să refuz o asemenea invitaţie... Am lăsat să alunece doritul oaspete pe poarta larg deschisă, printr-o mişcare uşoară şi prelungită. O clipă mai târziu, m-am retras şi am repetat mişcarea, într-un ritm mai alert. Iubita mea părea înnebunită... gura i se înfipse în umerii mei şi mă muşcă destul de tare... 
  
De plăcere, nu am simţit durerea şi m-am pierdut de tot. Ea gemea la fiecare zvâcnet. Cu o mână îi mângâiam sânii şi cu cealaltă o ridicam de funduleţ, împingând tot mai apăsat. Se descărcă, din nou, în acelaşi timp cu mine... Câteva clipe, am rămas ca morţi amândoi... 
  
Când ne-am revenit, era ruşinată de intensitatea dăruirii sale. 
  
Îmi vine să te mănânc, îmi spuse la ureche, în timp ce mă muşca de buza superioară. 
  
Cine te opreşte s-o faci? Abia aştept să văd cum o să procedezi, sunt cam mare şi pot deveni săţios. 
  
Lasă, că ştii tu ce vreau să spun! 
  
Şi nu ai decât câteva luni, de când profiţi de dulceaţa fructului lui Adam! 
  
Nu de Adam am eu nevoie, ci de tine ! 
  
Mulţumesc că ai specificat acest lucru. Eram atât de îngrijorat că te gândeşti în altă parte… 
  
Am simţit un ghiont uşor, în loc de răspuns la gluma mea ironică. 
  
Episodul scăldatului de mai sus s-a repetat nu peste mult timp. Ori de câte ori soacra mea nu era prin casă, fiind plecată, ba pe la vecini, ba la fiica din curte, cumnăţica mea simţea nevoia scaldei la lighean. 
  
Ştiind că astfel nu o deranjează nimeni, acum mă invita să o spăl în dormitorul ei. In mod premeditat se pregătea pentru acest ritual, pentru că ştia foarte bine programul meu şi al lui Genny, căci atunci când veneam de la serviciu, mergeam în cameră să citesc ceva, sau mă odihneam până la sosirea lui Genny. 
  
Se pregătea parşiv şi amănunţit în dormitorul ei şi când era totul pregătit, mă striga la ea. Neştiind de ce mă cheamă, o găseam cu buretele în mână şi săpuniera alături, lângă ligheanul smălţuit. Îngenunchea cu senzualitate, numai în chiloţi lângă vasul cu apă caldă şi mă invita la treabă. Sigur că nu eram stană de piatră - aveam doar 24 de ani, ca şi ea – şi simţeam din plin fiorul plăcerii când o atingeam cu buretele bine săpunit pe spate. 
  
Cum de această zonă treceam repede, întârziam tot mai mult pe sânii ei rotunzi şi bine dezvoltaţi, apoi cu buretele ajungeam să-i frec abdomenul, în timp ce, cu cealaltă mână îi sprijineam fesele. Prelungeam acest ritual cât de mult puteam, lucru ce-i plăcea nespus de mult şi cumnatei mele. 
  
Freacă şi sânii, nu te speria! 
  
Ce, nici pe piept nu te poţi spăla singură? Am înţeles că nu poţi pe spate, dar în faţă o poţi face. Mă mir că nu doreşti s-o fac şi la pisicuţă… 
  
Şi ce te-ar deranja? 
  
Normal ar fi să-ţi spun că nu m-ar deranja, că sunt bărbat tânăr, dar ai grijă să nu uiţi că sunt soţul surorii tale mai mici! 
  
Ăsta-i necazul, că altfel nu ai fi scăpat doar cu frecatul pe spate cu buretele! 
  
Probabil că pe cumnata mea o inspirase vecina de vizavi de noi, femeie în toată firea, care trăia cu ginerele ei, fără s-o deranjeze că este soţul fiicei sale. Aflase şi cea în cauză de această tărăşenie, dar nu avea ce face. Dacă-l părăsea pe soţ, el ar fi rămas cu soacra şi ea ar fi trebuit să plece din casa mamei sale. Era bizar, dar adevărat şi toată comuna vuia de această situaţie. Cred că de aceea, pe cumnata mea n-ar fi deranjat-o aventura cu soţul surorii sale mai mici. 
  
Numai că nu nimerise în mine omul potrivit! 
  
Tot încercând ea să forţeze lucrurile, avansa mereu cu insinuările şi avea grijă ca în timpul spălatului să i se ude şi chiloţii, pe care îi scotea fără a mai aştepta să ies din cameră, apoi defila goală prin faţa mea, fără nicio jenă, în timp ce se schimba cu alţii uscaţi. 
  
Beculeţul s-a aprins atunci în capul meu şi mai târziu am luat o hotărâre, pentru că repetarea episoadelor de scaldă „nevinovată” ar fi putut degenera până la urmă într-o partidă de sex turbată şi condamnabilă între cumnaţi, pe care am fi regretat-o cu toţii. 
  
Aşa că m-am hotărât să-i propun soţiei mele să-şi lase casa părintească şi să ne mutăm la oraş, într-o cameră cu chirie, aşa cum stăteau zeci de familii ca noi, iar în favoarea acestei propuneri am găsit destule pretexte, demne de luat în considerare. 
  
La început, sugestia mea a surprins-o şi, bineînţeles, a nemulţumit-o! Plecarea din casa părintească era contrară înţelegerii noastre, căci acolo existau multe facilităţi pentru ea. Totul era rezolvat de mama ei, care o scutea de menaj şi grijile casei, noi având o contribuţie bănească la hrană, destul de minoră. 
  
În expunerea argumentelor mele, nu am amintit nimic despre adevăratul motiv, care putea duce la distrugerea căsniciei noastre şi pierderea încrederii ei în mine – condiţie esenţială ca un cuplu să fie solid. Dacă aş fi rămas în casa părinţilor ei, m-aş fi transformat într-un monstru distrugător al unei căsnicii fericite şi al unei iubiri profunde. 
  
Nu puteam uita că drăcuşorul stătea la pândă în casă, lângă noi, cu ispita sa - buretele şi săpunul - pregătite lângă ligheanul cu apă caldă. 
  
În fine, după ceva timp, am reuşit s-o înduplec pe Genny să accepte plecarea din casa părintească, folosind, mai ales, argumentul că nu putem obţine o locuinţă de la stat sau loc de casă, dacă ancheta socială, făcută de comisia ce repartiza locuinţe la mine la serviciu, ne va găsi la ţară, într-o casă destul de încăpătoare. 
  
După ce ne-am vizitat viitoarea locuinţă, într-un cartier mărginaş, însă nu aşa departe de locurile noastre de muncă, deoarece aveam traseul autobuzelor în apropiere, am închiriat un camion şi, fără să anunţăm pe nimeni, am apărut în poarta casei să ne luăm bagajele. 
  
Ce a urmat nu merită menţionat în nicio amintire, nici acum, după atâţia ani. La cel moment trecuseră opt luni de când eram împreună ca familie şi le-am explicat părinţilor lui Genny că vrem să încercăm să fim proprii noştri stăpâni, să avem cuibuşorul nostru şi să ne descurcăm singuri, ca atâţia alţi tineri căsătoriţi. Nu mică i-a fost uimirea soţiei mele, când a văzut că cea mai aprigă împotrivire a manifestat-o “drăgălaşa” mea cumnată, ce se afla întâmplător acasă. 
  
În cele unsprezece luni care au trecut după plecarea noastră de la ţară, prin diverse tertipuri numai de ea ştiute, cumnăţica a reuşit să schimbe hotărârea lui Genny, mai ales că aflase de faptul că aşteptam, din zi în zi, să primim repartiţia lotului de pământ pentru construirea căsuţei noastre la oraş. 
  
Într-o dimineaţă, tatăl meu, care îl ajuta pe fratele cel mare să-şi ridice propria sa casă, având doi copii şi un al treilea pe drum, a trecut pe la noi, în drumul spre casa lui, în construcţie, să mă ia la muncă acolo, să-i ajut. 
  
Om cu experienţa vieţii, după ce a aruncat o privire peste noi, tata a simţit că ceva nu este în regulă cu Genny şi peste câteva ore de muncă, m-a trimis acasă să văd ce face, motivând că i s-a părut “bolnavă”. 
  
Chiar dacă am încercat să-i argumentez că nu are nimic, poate vreo indispoziţie, sau cine ştie ce i s-a părut, el m-a convins să plec şi bine a făcut, căci odată ajuns acasă, am găsit familia lui Genny şi pe proprietarii noştri în curtea casei, precum şi o maşină închiriată la poartă. 
  
Erau împreună: tatăl, sora din curtea părintească şi cumnăţica-lighenaş, care cărau de zor bagajele lui Genny şi lucrurile sale personale primite de la familie. 
  
Când am văzut cum scoteau bunurile comune din casă, am încercat să mă opun, însă cumnata mea, cu multă energie, mi-a trimis câţiva pumni în stomac. 
  
Dă-te la o parte din calea mea! 
  
Cu tine n-am ce vorbi, i-am replicat eu şi m-am adresat lui Genny. 
  
Pleci? 
  
Da, plec! 
  
Ştii ce se întâmplă dacă pleci? 
  
Ştiu! 
  
Niciodată nu voi veni după tine, pentru că nu ştii adevăratul motiv pentru care te doreşte cineva acasă. Iar acel cineva nu te vrea aşa de mult pe tine, cât mă vrea pe mine şi eu nu mă voi întoarce acolo niciodată. Te iubesc prea mult ca să te urmez în acel infern! 
  
Nu înţeleg ce vrei să spui şi nici nu mă interesează! 
  
Atunci, dacă aşa ai hotărât şi crezi că dragostea ta faţă de mine a luat sfârşit, te ajut să-ţi cari bagajul. 
  
Între timp a sosit şi fratele ei, cel mai mare, om serios şi cu capul pe umeri, care nu ştia nimic, întrebându-mă ce se întâmplă. Explicându-i că nici eu nu ştiu mai mult, dar aşa a hotărât familia să rezolve căsnicia noastră şi dacă sora lui cea mică crede că este mai bine să urmeze sfaturile lor, eu nu voi sta în calea ei. 
  
Aşa a plecat Genny definitiv din viaţa mea, dar niciodată din sufletul meu... A plecat fără să se uite în urmă, lăsându-mă pustiit şi cocoşat de durere... 
  
La scurt timp, în urma unei căderi morale, am încercat, de disperare, să-mi curm viaţa, înghiţind un flacon de 50 de pastile de Distonocalm, scăldate într-un litru de vin. 
  
Norocul a fost cu gazda mea, care a trimis imediat după fratele cel mare, ce locuia în apropiere şi a chemat de urgenţă Salvarea. 
  
M-am trezit a doua zi, în cămaşă de forţă, la spitalul regional, legat buştean în chingile ce-mi strângeau cu putere mâinile şi picioarele, pe o targă mobilă. Genny aflase despre tentativa mea de suicid, dar nu m-a vizitat la spital aşa cum făcuse când eram militar şi necăsătoriţi şi astfel am înţeles eu că dragostea ei nu a fost aşa de profundă ca a mea. 
  
Probabil, am fost pentru ea prima pasiune a tinereţii, iar adâncimea sentimentelor nu a putut s-o cunoască într-un timp atât de scurt, când numai plăcerea carnală a nopţilor de dragoste erau importante pentru ea. 
  
Am mai încercat odată să o aduc înapoi cu forţa, întâlnind-o în autobuz la un ceas de noapte, însă, văzând înverşunarea cu care refuza întoarcerea, nu am mai insistat. 
  
Am lăsat-o să plece din nou şi plecată este şi acum cu totul, doar dragostea pentru ea mi-a bântuit întreaga viaţă ce a urmat plecării sale, transformând-o într-un coşmar. 
  
Restul, în privinţa iubirii, a devenit un eşec total. Nimeni şi nimic nu a putut să-mi alunge din minte imaginea ei, sau să o înlocuiască. Am înţeles că a fost unică şi aşa va rămâne în sufletul meu pierdut odată cu plecarea sa... 
  
Divorţul a fost simplu. Un avocat batrân ne-a întrebat de motiv şi, văzând că nu există, ne-a învăţat ce să facem ca el să se pronunţe din culpă comună. 
  
Am achiat taxele în părţi egale şi totul a luat sfârşit, însă nu aşa cum ne doream când ne-am unit destinele ce le vroiam unite pentru veşnicie. 
  
De fiecare dată, când treceam prin staţia de unde ştiam că lua autobuzul de întoarcere, eram numai ochi să o pot vedea. Noaptea, visam mereu cum făceam dragoste, cum era lângă pieptul meu ca un fulg şi cum mă strângea în braţe, căutând ocrotirea şi căldura inimii mele. 
  
Ce i s-a spus şi cine a fost acea persoană care a putut să o determine să renunţe la iubirea noastră, a fost şi rămâne pentru totdeauna o totală enigmă pentru mine. Unele bănuieli mi-au chinuit nopţile şi somnul, dar m-am ferit să le dau curs, sau să încerc să mi le confirm. 
  
Viaţa şi-a urmat drumul, eu am umblat din floare în floare, precum un fluture, fiecare poposire fiind una mai catastrofală decât alta şi nu m-au interesat decât plăcerile momentane. 
  
Chiar dacă situaţia mea materială a evoluat mulţumitor şi am avut multe satisfacţii în acest domeniu, cea sentimentală a fost un dezastru, care s-a accentuat atunci când am aflat cât de repede am fost înlocuit, că şi-a refăcut viaţa şi avea deja o fiică. 
  
Aşa s-a sfârşit episodul Genny din viaţa mea, iar sufletul meu a rămas bântuit de imaginea făpturii ei, chiar şi acum, când scriu, după atât de mulţi ani, durerea şi tristeţea mă cuprinde şi sufletul îmi tânjeşte de dor... 
  
Nimeni nu a putut s-o înlocuiască vreodată, cu toate că nu pot spune că nu m-am străduit s-o uit, în decursul anilor ce au urmat. 
  
Timpul s-a scurs invariabil, dar ea nu a dispărut niciodată din amintirea mea, a rămas definitiv acolo, chiar dacă ar fi trebuit să fie doar un episod plăcut şi apoi trist, a rămas prezentă, ca o durere şi ca un apăsător eşec în faţa vieţii. 
  
Citeam, de curând, nişte reflecţii despre viaţă, despre ce ai fi putut avea şi ai ales, cu nonşalanţă, să dai cu piciorul: 
  
“De prea multe ori ajungi să preţuieşti ceea ce ai avut, abia după ce ai pierdut deja acel ceva. Şi întotdeauna, ratezi sută la sută din şansele de care nu profiţi, din provocările pe care nu le accepţi, din visele pe care nu încerci să le transformi în realitate. 
  
Ar fi păcat ca, atunci când vei găsi răgazul să priveşti în urmă, să regreţi tot mai multe lucruri pe care nu le-ai făcut, tot mai multe experienţe pe care nu le-ai trăit şi trăiri de care nu ai avut parte”. 
  
Referinţă Bibliografică:
IUBIRILE UNUI PESCAR - POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1495, Anul V, 03 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!