Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1488 din 27 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Adriana / roman in lucru, cap. IV
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
- Bună dimineaţa! Ei! Cum ai dormit în prima noapte la Torino? o întâmpină veselă Elena pe musafira sa, când aceasta intră în bucătărie, unde ea trebăluia de vreo oră.  
- Cum să fie? Am dormit ne întoarsă ca un prunc, până acum câteva minute când te-am auzit mişcându-te prin casă.  
- Ha, ha, eu m-am sculat de mult, trebuia să-i pregătesc lui Franco micul dejun şi pe Maria de mers la grădiniţă. De obicei o duc eu, am programul mai lejer, dar astăzi a dus-o tatăl său.  
- Am dormit atât de profund încât nu am auzit nicio mişcare prin casă.  
- Nici noi nu am făcut zgomot ca de obicei. M-am înţeles când s-a trezit Maria, să nu facă zgomot, sau să plângă, cum mai face uneori când îi mai este somn.  
- Săracul copil! Îl chinuiţi din cauza mea.  
- Lasă că nu o chinuim deloc, este o răsfăţată. Norocul nostru este că-i place în colectivitatea de la grădiniţă. Şi-a făcut prieteni de joacă, învaţă poezii şi multe alte lucruri pentru vârsta ei.  
- Este departe grădiniţa?  
- Nu-i chiar aşa de departe, la vreo două cvartaluri de blocuri. Când merg la serviciu este în drumul meu. Pentru Franco este mai departe, trebuie să se abată de la traseul lui, are fabrică într-o altă zonă a oraşului. Ia spune-mi, unde ţi-ai dori să mergem astăzi şi ce vrei să vezi mai întâi?  
- De unde să ştiu? Nu cunosc oraşul vostru, aşa că tu hotărăşti ce vrei să-mi arăţi.  
- La muzee, în parcul Riffini, sau prin magazine?  
- De magazine avem timp, aşa că vreau să iau contact cu oraşul, să văd ce aveţi mai frumos în el.  
- Sunt multe de văzut. Stai să-ţi enumăr câteva mai importante: Catedrala Sfântul Ion Botezătorul, Catedrala Superga, Sassi Superga, Poarta Palatino, Mole Antonneliana, Casa de Savoia, Palatul Regal, Palatul Chiablese, Muzeul Regal de Arme, Biblioteca Regală, Palatul Carignano, Villa della Regina, Castelul Valentino, sau Palatul Madama şi lista încă nu este încheiată. Nici nu stai tu atâtea zile cât ţi-ar trebui ca să le vizitezi pe toate.  
- Hai s-o luăm pe rând, ca să te înţeleg. Catedrală şi poartă ştiu ce înseamnă. Dar mole?  
- Ceva măreţ, de mari dimensiuni, sau volum. Este vorba de o clădire mare în care se află Muzeul Național al Cinematografiei italiene. Torinezii se mândresc cu această clădire care-i poartă numele arhitectului.  
- Vezi ce avantaj au arhitecţii? Le rămân numele pentru posteritate când construiesc ceva grandios cum este această clădire.  
- Da, îl chema Alessandro Antonelli, iar construcţia a fost ridicată pe la mijlocul secolului XIX. El a proiectat-o ca sinagogă evreiască. În prezent adăposteşte Muzeul Naţional de Cinema și se crede a fi cel mai înalt muzeu din lume la cei o sută şaizeci şi şapte de metri ai lui.  
- Cel mai mare nu poate fi, deoarece Casa Poporului de la noi este cea mai mare clădire din Europa şi a doua ca mărime din lume după Pentagon.  
- Ştiu, dar şi aceasta este grandioasă de aceea torinezii o consideră un simbol al oraşului. Acum fiind doar noi două în casă, hai să pregătim ceva în stil românesc pentru micul dejun.  
- Dimineaţa nu prea obişnuiesc să iau micul dejun. Beau o cafea şi fuga la serviciu.  
- Nu ţi-am spus eu? Se poate vedea de fapt şi cu ochiul liber. Mai ai puţin şi devii străvezie.  
- Hai mă, nu sunt atât de slabă şi să ştii că mă simt destul de bine aşa.  
- Bine, vedem noi la plecare cum va fi şi începu să râdă veselă.  
După ce au terminat de mâncat şi băut cafeaua, s-au hotărât să ia obiectivele de vizitat în ordinea cum sunt ca depărtare de locuinţa lor, aşa că fetele au mers fiecare în camera ei şi s-au îmbrăcat pentru plimbarea din oraş.  
- Astăzi o să mergem cu maşina că avem mult de alergat. Oricum nu o să le putem vedea pe toate dar câteva tot vom reuşi.  
- Tu ştii mai bine.  
Urcându-se în maşina Elenei, au ieşit din nou în strada Siracusa şi şi-au continuat drumul spre centrul oraşului. Au continuat nu peste mult timp pe strada Trapani, unde în stânga, pe celălalt sens de mers, se afla parcul Ruffini. Chiar şi din maşină se putea vedea stadionul Primo Nebiola, Palatul sportului, multe terenuri de joacă pentru copii şi de practicat sportul, deasemeni multă verdeaţă, copaci maturi frumos cosmetizaţi, aleii îngrijite, piste pentru biciclişti, flori şi un gazon tuns ca o mustaţă de pensionar, scurtă şi uniformă.  
- Ce parc mare aveţi aici!  
- Este parcul Ruffini de care ţi-am mai spus. Vom veni şi aici cu cea mică la joacă. De obicei o aduc aici în weekend. Are unde se juca şi sunt mulţi copii de vârsta ei.  
- Ia spune-mi ca o curiozitate, de când eşti aici nu ai întâlnit şi alţi români?  
- Oo aici este o comunitate destul de mare de români, peste 2,5 la sută din populaţia oraşului sunt români. De fapt cea mai mare comunitate, mai mare decât cea a marocanilor.  
- Deci ai cu cine sta de vorbă în limba maternă când ţi-e dor să vorbeşti româneşte, să te simţi printre ai tăi măcar aşa dacă nu altfel.  
- Da, mi-am făcut chiar şi câteva prietene. Când vin aici cu Maria, bem câte o cafea sau câte o răcoritoare, sunt destule cafenele sau terase în parc şi mai depănăm amintiri din ţară.  
- Şi ele cu ce se ocupă? Au serviciu, sau tot ca tine sunt căsătorite cu vreun italian prosper? o tachină Adriana pe prietena sa.  
- Sunt multe venite aici de ani buni împreună cu familiile lor din ţară, altele sunt venite singure lăsându-şi familia acasă, copiii mici sau mari, pentru a câştiga un ban pe care nu-l puteau câştiga acasă, continuă Elena făcându-se că nu a auzit aluzia la căsătoria sa.  
- Şi în general cu ce se ocupă?  
- Of, Doamne! Majoritatea sunt badante.  
- Ce înseamnă asta?  
- Este un cuvânt italian destul de jignitor la ceea ce fac de fapt aceste persoane care în general majoritatea sunt românce, fiind cele mai preferate de italieni. Sunt serioase, pricepute şi de încredere. Mai sunt şi alte naţii, ucrainence, basarabence, bulgăroaice, dar româncele sunt cele mai căutate. Ele îngrijesc de persoanele vârstnice care nu mai pot să se întreţină singure. Fac şi curăţenie, un fel de bune la toate în casă. Badantă este echivalentul mai mult al cuvântului de servitoare decât de femeie în casă, de aceea chiar şi italienii recunosc că-i un cuvânt jignitor dar acesta este folosit cel mai ades.  
- Vai, Doamne unde am ajuns, slugile altora din cauza sărăciei din ţară!  
- Am să-ţi povestesc un caz pe care mi l-a relatat o românca venită aici cu mai mulţi ani în urmă la recomandarea unei rude sau a unei cunoştinţe, nu mai reţin şi era o persoană respectabilă, avea două licenţe, terminase atât jurnalismul, cât şi psihologia, chiar lucrase câţiva ani în jurnalistică. Dar ştii cum se întâmplă, ziarele nu se mai vând, posturile se restructurează, aşa că a plecat la risc ameţită de mirajul străinătăţii şi de a câştiga mia de euro pe lună în locul a două – trei sute cât lua în ţară ca reporter, aşa cum i se prezentase Italia de către cunoştinţa sa.  
Elena opri şi parcă maşina la marginea bordurii.  
- Intrăm aici ca să vezi mai întâi Catedrala Sfântului Ioan Botezătorul.  
- Ah, dar chiar că este o construcţie impozantă.  
- Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul este una dintre cele mai vechi construcţii de cult din Torino. A fost ridicată prin secolul XV şi găzduiește Giulgiul din Torino, o pânză veche ce poartă o urmă imprimată de corpul unui om, despre care se crede că este pânza care l-a acoperit pe Iisus în mormântul său.  
- Draga mea, eu nu că nu aş fi o persoană credincioasă. Departe gândul meu de aşa ceva, dar prea multe relicve sunt prin diferite locuri ale lumii, legate de naşterea sau moartea lui Hristos, atât la Ierusalim, Muntele Athos, în Gaza la Mormântul sfânt, sau cine mai ştie pe unde prin întreaga Europă. Şi la noi auzi că la nu ştiu câte mănăstiri din ţară sunt icoane făcătoare de minuni, unele care plâng, sau cine ştie ce mai fac, dar până acum nu am auzit de nicio minune locală.  
- Adi, din cele mai îndepărtate vremuri, rolul bisericii a fost acela de a ţine omul în ignoranţă, de al face să se teamă de ceva pentru a-l supune şi a-i limita posibilităţile de gândire liberă. Atunci de ce să ne mirăm că acest lucru se perpetuează şi în zilele noastre, mai ales că aduc şi deosebite avantaje pecuniare? Oricum despre Giulgiu am citit că s-ar fi descoperit prin secolul XVI în urma unei cruciade sfinte în Turcia şi adusă în această catedrală pe la sfârşitul aceluiaşi secol, dar vechimea lui ar fi practic de prin anul 1300 după cercetările unor specialişti din trei universităţi diferite, două din Statele Unite şi una din Elveţia, deci nu de acum două mii şi ceva de ani de când s-a născut Hristos.  
Există, desigur, şi oameni care spun că ar fi vorba doar despre o pictură realizată manual şi nu este vorba nici pe departe de o pânză ce l-a acoperit pe Iisus.  
Cât de autentic este sau nu giulgiul nu putem şti, dar se înţelege că este vorba de marketing turistic pentru atragerea de cât mai mulţi vizitatori.  
Fetele coborâră din vehicul şi se îndreptară spre catedrală.  
Să ştii că am vizitat în cei cinci ani de mai multe ori anumite muzee. Prima dată am făcut-o din curiozitate, din nevoia de cunoaştere, apoi când am început să lucrez la firma unchiului lui Franco, din necesitatea de a-mi stabili în minte ce gusturi, ce tradiţii şi cam ce le-ar place italienilor să vadă când deschid o uşă a unei încăperi. Deci le-am studiat tradiţia şi cum nu cunoşteam italiana, am luat calea palatelor, muzeelor, expoziţiilor şi al magazinelor de mobilă. Prin muzee găseam pliante de promovare şi de prezentare scrise şi în engleză, aşa că am făcut o colecţie de asemenea pliante. Am vizitat Palatul Regal şi Palatul Madamma, am văzut decoraţiunile, genul de mobilier din el şi chiar dacă erau din alte secole, puteai să-ţi faci o părere despre ce le plăcea italienilor din toate timpurile.  
Torino este plin de clădiri în care au locuit familiile regale din Italia. De exemplu Palatul Regal a fost casa regelui din Sardinia până în anul 1859 şi apoi al lui Vittorio Emanuele II, rege al Italiei, până în anul 1865.  
Se spune că cei mai iscusiţi artişti italieni ai vremii, au lucrat timp de două secole la operele de artă şi la piesele de mobilier din palat. Cel mai interesant lucru de văzut este desigur scara lui Domenico Ferri, decorată cu picturi sau statui. Trecând de această scară ajungi la primul etaj, iar de aici poţi vizita cât mai multe dintre camerele deschise, pentru că de acolo începe cu adevărat turul palatului.  
Ghizii care însoţesc grupurile vorbesc mai multe limbi, deci dacă eşti un vizitator solitar, te ataşezi grupului în a cărei limbă vorbeşte ghidul şi pe care tu o înţelegi.  
- Vez! Eu nici nu am nevoie de serviciile ghidului de la obiectivele turistice pe care le vom vizita, avându-te pe tine care poate ştii la fel de multe despre istoricul lor ca şi un ghid profesionist.  
- Ei, nici chiar aşa. Am reţinut doar ce m-a interesat personal. Ei au mult mai vaste informaţii decât mine. Ai să vezi când le vom vizita.  
- Această deosebire dintre stilul românesc şi cel piemontez se poate observa în tot locul. Până şi blocurile de aici se deosebesc de cele ale noastre ca stil arhitectonic.  
- Nu le pune în calcul pe cele construite la noi în ultimii cincizeci de ani. Fă comparaţia cu cele vechi cum sunt şi cele de la noi din zona Pieţei Ovidiu. Multe dintre ele au influiente arhitectonice italiene.  
- După experienţa căpătată aici în profesia noastră, dacă ar fi să revii în ţară şi să o aplici în decorarea şi aranjarea unei locuinţe, te-ar considera ori o avangardistă, ori o nostalgică retro a stilului de secol optusprezece - nouăsprezece.  
- Tot ce este posibil. Nici nu mai ştiu cum se construieşte acum în ţară.  
- Mai mult după bugetul clientului, nimic sofisticat. Dacă are omul bani, atunci şi clădirea este mai deosebită, dacă nu, ceva anost şi fără de gust.  
După vizitarea catedralei care a impresionat-o pe Adriana mai ales prin stilul arhitectonic unde barocul era la el acasă şi prin masivitatea clădirii, fetele s-au urcat în maşină şi au plecat mai departe spre alt obiectiv. La un moment dată Adriana strigă uimită la prietena sa:  
- Elena, ştii pe ce stradă suntem?  
- Da, Vasile Alecsandri. Te-a surprins că este un nume de poet român?  
- Da.  
- Mai sunt şi altele aici cu nume româneşti, înclusiv una care este pe două sensuri separate şi se numeşte România. Doar şi noi avem străzi prin oraşele noastre cu nume de personalităţi italiene sau nume de oraşe de pe aici.  
- Deci italienii au auzit de Alecsandri!  
- Nu uita că a fost un paşoptist şi italienii ştiu despre revoluţia din 1848 destul de multe. A fost un an istoric şi al Europei, nu numai al României.  
 
Referinţă Bibliografică:
Adriana / roman in lucru, cap. IV / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1488, Anul V, 27 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!