Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1487 din 26 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

ADRIANA - MANUSCRIS IN LUCRU, CAP. III
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
- Adi, cât pregătesc eu masa, poţi să faci un duş. Intri în baia de pe holul dintre dormitoare şi găseşti acolo tot ce-ţi trebuie.  
- Mulţumesc, dar mi-am adus de acasă, inclusiv prosop.  
- Doamne, Adi, ai mai cărat până aici şi prosopul? Ce, eu nu aveam?  
- Aşa sunt obişnuită. Nici la hotel când plec în călătorie nu folosesc decât lucrurile mele. Nu ştii, aşa procedam şi la cămin când eram studente.  
- Bine, dar acolo nu aveam alte posibilităţi.  
- Ştiu, dar aşa m-am obişnuit şi acum nu mă mai pot schimba.  
- Beh, fai quello che vuoi, spuse ea fără să vrea în italiană. Bine, faci cum vrei, scuze dar m-a luat iar gura pe dinainte cum spunem noi românii. N-am mai vorbit de mult româneşte, doar uneori cu fiica când suntem singure să nu uite ce-a învăţat. Până ieşi tu de sub duş este gata şi tagliatele cu funghi si gamberi.  
- Adică, vrei să spui că faci...? Nu ştiu italiana, ia-mă încet la început.  
- Paste late de casa cu ciuperci si creveţi. Doar aici nu te aştepţi să mănânci ciorbe, sarmale cu mămăliguţă sau ardei umpluţi. Sper să-ţi placă mâncarea italiană.  
- Ştii că nu sunt o fire pretenţioasă la mâncare. Acasă nici nu mă prea omor să gătesc decât ceva uşor când sunt în weekend, în rest ce se nimereşte şi pe fugă.  
- Se observă de la distanţă fără să-mi spui cât de bine te hrăneşti după cum eşti de “plinuţă”.  
- Ai mă, Elena, nu sunt chiar aşa de slabă. Uite că am şi ceva şunculiţe pe şolduri, spuse ea desfăcându-şi halatul ca să-i arate prietenei sale cât de plină este, lăsând să i se vadă o parte din corpul său de silfidă, uşor bronzat de la zilele de plajă din vară.  
- Da, araţi destul de bine, acum înţeleg de ce s-a îndrăgostit Radu atât de tare de tine.  
- Ce vrei să spui, că s-a îndrăgostit pentru corp şi nu pentru ce reprezint eu ca om? o făcu Adriana pe supărata.  
- Oo, nu, Doamne fereşte, Adi. Cum să gândesc aşa ceva? Am vrut să spun că ai un corp de invidiat şi orice bărbat care-l vede şi-l doreşte. Ai grijă că aici italienii se aprind cam repede. Nu le da importanţă la ce-ţi vor spune dacă-i întâlneşti când eşti singură.  
- Mi-a mai spus şi Radu asta. Nu mă voi speria de ei. Oricum nici nu înţeleg ce ar putea să-mi spună.  
- Hai, fugi la baie că şi mâncarea este gata în zece minute. De acum trebuie să vină şi Franco cu Maria – Antoneta de la grădiniţă.  
- Bine, merg imediat.  
- Nu te grăbi la duş, ai timp suficient, poate sosesc şi ei între timp şi luăm masa împreună.  
- Ok Boss! Spuse Adriana veselă salutând milităreşte şi întorcându-se pe călcâie în aceeaşi manieră cazonă, îndreptându-se spre camera ei să-şi ia cele necesare pentru baie.  
Elena îşi vedea de treabă în bucătărie pregătind în continuare tagliatelele ei.  
Nici nu trecu un sfert de ceas că apăru şi Adriana lângă ea tamponându-şi cu prosopul pletele sale de culoarea mahonului, un pic ondulate spre vârfuri de la mama natură. Era o femeie deosebit de frumoasă şi în plină maturizare. Nu mai era adolescenta din liceu sau tinerica din facultate, ci o femeie al cărui corp era deplin conturat, căpătându-şi toate formele de care avea nevoie o persoană, ca să se declare mulţumită de cum arată. În afara corpului bine proporţionat la înălţimea sa de un metru şaptezeci, avea un cap frumos, cu nişte ochi migdalaţi, sprincenele arcuite şi nişte buze subţiri, date cu un ruj discret la culoarea pielii, ce-i străluceau, aşteptând doar, doar ca cineva să se înfrupte din ele. Venise în bucătărie îmbrăcată cu ceva uşor, un pantalon lejer şi un maieu cu bretele subţiri la culoare cu pantalonul, de un verde ou de raţă. Sânii săi plini, împungeau cu muguraşii cupa sutienului prin fineţea maieului, făcându-se remarcaţi cu discreţie.  
- Îmm, ce frumos miroase, şopti ea.  
- Şi tu, completă Elena când Adriana îi invadă bucătăria unde se împrieteneau tot felul de arome care mai de care mai plăcute. Ia numai de gustă şi ai să vezi că o să-ţi placă, zise Elena scoţând cu paleta din lemn puţin sos, apropiind-o de buzele prietenei sale.  
- Mda, este plăcut. Are un gust deosebit. Cum le-ai preparat? întrebă ea interesată după ce gustă cu teamă să nu se frigă.  
- Pui într-o tigaie puţin ulei şi tai mărunt doi căţei de usturoi, apoi faci un sos unde pui bureţii şi-i laşi să fiarbă bine cu sosul. Fierbi tăiţeii separat, îi scurgi cum faci şi acasă şi apoi îi pui în tigaie alături de bureţi, mesteci bine să prindă tăieţeii sapore...  
- Adică, tradu, ce înseamnă sapore?  
- Ha, ha, ha, iar am dat-o pe italiană. Adică să prindă aromă, un gust plăcut, de la celelalte ingredient din tigaie. Lasă că am să-ţi dau mai multe reţete de mâncare în stil italian. Ei au alte obiceiuri faţă de noi românii. Specificul lor culinar sunt pastele de tot felul şi în diferite moduri de preparare, aşa cum noi ne lăudăm cu sarmalele şi mămăliguţa.  
- Observ că te-ai obişnuit bine cu viaţa de aici.  
- După cinci ani de stat printre ei ce puteam să fac? Am mai încercat la început să mai gătesc şi româneşte că meniuri italiene nu aveam de unde şti prepara.  
- Şi, le-au plăcut?  
- Aşa şi aşa. Prima data am locuit cu rudele lui, nu aveam apartamentul cumpărat. De fapt stăteam doar cu părinţii lui, fetele veneau aproape zilnic la o cafea să-i vadă pe bătrâni, însă eu cred că veneau mai mult să vadă cum mă descurc eu. Mama lui Franco este foarte cumsecade. A avut răbdare şi m-a învăţat aproape tot ce ştiu în domeniul gastronomiei italiene. Am locuit la ei până am rămas însărcinată, apoi Franco a cumpărat acest apartament ce-l deţinuse o familie de vârstnici dar cum murise bătrânul, copiii l-au vândut şi au luat-o pe mamă la unul dintre ei.  
- Norocul vostru.  
- Da, acum stăm bine şi dacă vrea să meargă să-şi vadă părinţii doar coboară scările şi urcă în blocul de vis à vis. O să mergem ca să-i vezi. Ei vin mai rar că mama soacră se mişcă mai greu din casă. Sună mereu că vrea să o vadă pe Maria – Antoneta.  
- Înseamnă că-şi iubesc nepoata.  
- O adoră. Este cea mai mică dintre nepoţi şi singura fată.  
- Fetele au băieţi?  
- Doar una doi, cealaltă mai mică încă nu are copii, s-a căsătorit în urma noastră.  
Cât ele sporovoiau în bucătărie, se auzi uşa de la intrare deschizându-se. Pe Adriana începu s-o furnice prin tot corpul de emoţie. Îl va cunoaşte pe cel ce i-a răpit prietena şi a adus-o la mii de kilometri depărtare de ea. Se auzi cum cea mică aleargă strigând:  
- Mamma, mamma, dove sei?  
- Qui Maria! In cucina!  
imediat în pragul uşii apăru un cap de copil adorabil. Era şatenă, cu nişte bucle spre blond, ondulate ca pe timpul sfârşitului de secol XIX, îmbrăcată în ştrampi albi şi o rochiţă turcoaz peste ei. Când a văzut că mai este cineva necunoscut cu mamă-sa, s-a retras fugind repede înapoi la tată înconjurându-i cu mânuţele piciorul de parcă ar fi cerut protecţie.  
- Maria, este tanti Adriana de la Constanţa unde locuiesc şi bunicii tăi, nu te speria, doar nu-ţi face nimic, începu să vorbească româneşte Elena cu fiică-sa.  
- Bună ziuă şi bene venit la noi, o întâmpină şi Franco pe Adriana, încercând să o salute în româneşte.  
- Mulţumesc, bine v-am găsit!  
Franco îi întinse mâna şi răspunzându-i la gest Adriana se apropie de el şi-l sărută pe obraz, acelaşi lucru făcându-l şi Franco.  
- Tu nu vrei să dai mâna cu mine? O întrebă Adriana pe fetiţă. Aceasta se codea stând tot ascunsă în spatele tatălui său.  
- Stai să vezi ce ţi-am adus de la Constanţa. Cred că o să-ţi placă şi imediat plecă la ea în cameră, să-i aducă fetiţei cadoul. Cu această ocazie a luat şi pentru gazde ce le-a adus de la malul mării ca dar de bun găsit.  
Maria când văzu păpuşa Barby aproape cât ea de mare, se uită lung la mamă-sa, se uită şi la tată şi nu ştia ce să facă, s-o ia, sau să nu o ia!  
- Poftim este a ta, nu o vrei? Sau nu-ţi place?  
Atunci fetiţă întinse mâna să prindă păpuşa, dar cum era în ambalajul original şi era grea, o luă în braţe cu ambele mâini şi fugi în camera ei.  
- Maria, cum spui?  
- Grazie, se auzi răspunsul copilei de pe hol, urmat de lipăiturile picioruşelor cum alerga cu păpuşa în braţe, nerăbdătoare să desfacă cutia.  
- Uite, şi pentru voi am adus câteva mici cadouri să vă mai amintiţi de Constanţa.  
- Nu trebuia să te deranjezi Adi. Mulţumesc, răspunse Elena luându-şi prietena în braţe şi sărutându-se reciproc pe ambii obraji.  
- Ei na, cum aşa? Au doar valoare sentimentală, pentru nişte prieteni dragi.  
- Grazia Adriana, spuse şi Franco când şi-a primit cadourile, procedând şi el cum a văzut că a făcut şi soţia sa.  
- Mi-a făcut plăcerea.  
Franco era un bărbat bine legat, un brunet înalt de peste un metru optzeci. Era un adevărat taurin, unde în limba celtică „tau” înseamnă munte, deci un adevărat muntean, chiar dacă oraşul Torino este aşezat într-o câmpie delimitată de râurile Stura di Lanzo, Sangone și Pad care traversează orașul de la sud la nord, iar de la marginea oraşului se văd Alpii în zare.  
Maria – Antoneta nu-i moştenise tenul măsliniu al tatălui, semăna mai mult cu mamă-sa. Doar părul îi era ondulat ca al lui. Avea un tată frumos, cu mustăcioară şi ochi negri ca mura ce-i străluceau de ziceai că te pătrund ca o săgeată când erau aţintiţi asupra ta. Acum înţelegea mai bine Adriana ce a cântărit mai mult în talerul balanţei care a determinat-o pe Elena să accepte de a-şi părăsi familia şi ţara, pentru a se stabili singură printre străini la o aşa distanţa.  
După servirea mesei, Franco şi fetiţa s-au retras fiecare în camera lor, iar fetele au mai rămas la bucătărie să facă ordine.  
- Să te ajut cu ceva?  
- Stai cuminte, mă descurc singură. Doar ţine-mi de urât până termin să le pun la loc.  
- Măcar să şterg ce speli tu.  
- Nu, că le las mai întâi să se zvânte apa de pe ele.  
- Bine, cum crezi!  
- Bei o cafe?  
- Da, chiar dacă am de gând să dorm puţin. M-am sculat destul de dimineaţă şi nici nu prea am putut dormi noaptea trecută cu gândul la plecare.  
- Cum o doreşti, lungă sau scurtă, simplă sau machiată cu lapte?  
- Ha, ha, ha, machiată, lungă sau scurtă, începu Adriana să râdă bine dispusă de întrebarea Elenei. Cum lungă sau scurtă? Adică mare de 200 ml sau mică de 100 ml?  
- Ei, tu crezi că aici eşti la Constanţa pe terasa Cazinoului? De 20 ml sau 50 ml. Cea scurtă este doar o gură dar tare de îţi tremură carnea pe tine cât de concentrată este, are multă cofeină. Eu nu pot să beau cafeaua decât machiată, adică torn peste ea puţin lapte, condensat sau normal de la cutie, ori ginseng.  
- Atunci fă-mi una de 50 de ml dar pui mai puţină cafea. Şi eu obişnuiesc să o beau cu lapte uneori, mai ales când este ness.  
- Aici la nicio masă principală nu lipseşte ceva dulce, un teramiso, o crostată cu fructe...  
- Ce-i aia crostată?  
- Un tortuleţ cu blat mai crocant şi cu fructe deasupra, sau diferite alte prăjituri, ori fructe fie naturale sau uscate, nuci, mandorle, sau oricare alte fructe.  
- Ce mai sunt şi mandorlele?  
- Migdale.  
- Şi la noi fiecare îşi asortează masa cum poate de bine, funcţie de câţi bani are disponibili pentru masă.  
- Ştiu asta că doar ţin legătura permanent cu părinţii. Al meu soţ spune că dacă pui tagliatele cu bureţi şi gamberi la felul întâi nu e bine ca felul doi să fie din carne, trebuie să găteşti peşte alb la cuptor că trebuie să legi peştele de crevete ca feluri de mâncare, amândoi provenind din apă şi eu îl ascult că este as în bucătărie.  
- Fiecare popor cu tradiţiile sale şi asta nu numai în bucătărie, ci în general, ca mod de viaţă.  
- Da, aşa este.  
- Aici în afară de paste care de obicei este primul fel de mâncare cum este la noi supa sau ciorba, felul poate fi un rost - carne la cuptor de purcel cu garnitura de cartofi, apoi se practica multe verdeţuri crude...  
- Adică salate?  
- Da, condimentate doar cu ulei si sare şi nu lipseşte de pe masă cum ai văzut şi la noi vinulc care aici niciodată nu se bea cu apa, adică şpriţ ca în România, ci curat. Soiul de vin, sec sau demi sec îl alegi funcţie de ce fel de mâncare este gătită. Apa ca şi la noi se bea după cum îi place fiecăruia, plată sau mineralizată - carbogazoasă. Aici, cel puţin în familia soţului nu prea se consumă alcool, doar vin, vin spumant si multe lichioruri, dar la lichioruri se bea un gocino.  
- Ha, ha, ha, iar mai băgat în ceaţă. Adică?  
- O picătură de gustat, nu ca la noi cu suta de mililitri. Sunt tot feluri de lichioruri, cu gust de lămâie, anason, portocale, sau afine.  
- Fără scotch whisky, coniac, palincă, votca, ca la noi?  
- Fără. Obişnuiesc să consume mai mult carne albă, de pasăre, miel, iepure, sau de curcan. Peştele la cuptor e specific care se consumă destul de des, sau fructele de mare pregătite în toate felurile şi cu tot soiul de sosuri.  
- Te-ai obişnuit până la urmă cu modul lor de viaţă?  
- Da, mai greu dar am reuşit. Când nu ai încotro trebuie să te adaptezi la condiţiile existente. Nu ai altă variantă. Nu ai cui să te plângi. Ai tăi sunt la mii de kilometric şi dacă le-ai spune de folos? Doar ca să le amărăşti sufletul şi lor? Taci, strângi din dinţi, te închizi în tine, mai plângi pe înfundate şi mergi mai departe. Doar tu ţi-ai ales acest destin şi mod de viaţă, nu te-a obligat nimeni.  
- Aşa-i.  
- Când îmi era dor de o mâncare românească mi-o găteam, nu era nicio problemă. Dacă lor le plăcea sau nu, nu ştiu că doar nu abuzam de acest lucru. Apoi ne-am separat după ce Franco a luat apartamentul şi a fost mai simplu. El nu-mi spunea nimic din tot ce făceam. Când nu-i plăcea cum am gătit, imediat trecea la bucătărie şi gătea el. Este un foarte bun bucătar.  
- Norocul tău.  
- Da, aşa este, el m-a învăţat tot ce ştiu. Am mai învăţat şi de la soacră-mea la început, dar mâncăruri mai uşoare, care le puteam face şi eu singură după aceea. Franco m-a învăţat să gătesc cu adevărat italieneşte.  
- Şi acum unde lucrezi Elena?  
- Am lucrat şi înainte de a naşte la un unchi de al lui Franco, văr cu tatăl său. Are o firmă de construcţii şi de asemeni face şi amenajări interioare, adică duce casa până la capăt. Eu proiectez diferite moduri de amenajare al interioarelor şi le propun proprietarilor mai multe variante. Ei îşi aleg cum s-o facă după spaţiul locuinţei şi banii disponibili.  
- Şi eşti plătită bine?  
- Mulţumitor la cât lucrez.  
- Iar Franco cu ce se ocupă?  
- El este propriul său şef. Are o micuţă fabrică unde se confecţionează diferite subansamble simple sau piese pentru fabrica de autoturisme Fiat. Cât merg afacerile la beneficiar, merg şi la el, dar poate să se reprofileze oricând şi pentru alte mărci de autoturisme. A mai produs piese înainte când l-am cunoscut eu şi pentru Lancea, dar acum are un contract serios cu firma Fiat.  
- Bravo! Cam tot ce faci tu aici, fac şi eu la Constanţa unde avem o mică societate cu doi asociaţi în părţi egale care proiectează construcţii civile de la A la Z, după cum doreşte clientul, la roşu sau la cheie. De când l-am cunoscut pe Radu, ne mai dă şi el câte un client - doi pentru proiecte de interior. Partea de arhitectură o face el.  
- Când vă veţi căsători poate te asociezi cu el.  
- Nu ştim deocamdată nimic despre cum vor decurge afacerile. Deocamdată este bine aşa cum este.  
- Voi ştiţi mai bine. Hai să mergem la culcare, că eşti obosită. Mai vorbim şi mâine.  
- Ok!  
Şi fiecare se îndreptă spre dormitorul său. Din cel al gazdelor se auzea ciripitul celei mici care vorbea cu tatăl său în italiană. Îi povestea pesemne ce-a făcut ea la grădiniţă.  
 
 
Referinţă Bibliografică:
ADRIANA - MANUSCRIS IN LUCRU, CAP. III / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1487, Anul V, 26 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!