Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1441 din 11 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

PUNTI PESTE VREMURI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CONTINUARE - NORVEGIA, NOUL EL DORADO PENTRU ROMANI.  
 
Cele treisprezece zile au trecut repede. Când sâmbătă a venit feciorul amicei mele acasă (lucra aşa cum am spus la vreo 200 km de casă, la Tronhaim), am vizitat împrejurimile oraşului cu ieşiri tot pe sub fiorduri prin tunel, cu aceiaşi taxă care dus-întors i-au costat cu patru persoane mature şi un copil 420 koroane, cam 230 lei (circa 8 koroane este echivalentul a unui euro, funcţie de cursul zilnic).  
Viaţa în Norvegia este foarte scumpă ca percepere pentru un turist român, dar normală pentru un localnic ţinându-se cont de valoarea salariilor. Nu există comparaţie între câştigul din ţară cu cel de aici. Românii au uneori salariile mai mici ca norvegienii, dar suficient să trăiască acolo cu preţurile de acolo. Pot câştiga şi echivalentul a 20.000 lei (3.000 - 4.000 euro) împreună cu indemnizaţia de hrană şi de deplasare, pe care le suportă uneori patronii, dar şi o pâine costă minimum un euro sau un kg de brânză circa 12 de euro. Asta doar ca exemplu de comparaţie.  
Nu mai vorbesc de ţigări care costă 15 euro, iar o bere (slab alcoolizată de 3,5 grade) costă minimum 12 lei (cam 2,5 - 3,5 euro costă o bere de 4,5 grade alcool). Şi cum românul este învăţat să trăiască bine, aici numără de mai multe ori înainte banul din buzunar şi îşi face atent socotelile între ce are pe card şi ce pune în coşul de cumpărături.  
Pe 25 mai 2012, cu bagajele făcute de cu seară, dimineaţa la ora şapte eram în drum spre Molde, aeroportul de unde ne despărţeam de sud-vestul Norvegiei, spre a ne îndrepta spre nord-est, cu escală obligatorie din nou la Oslo, capitala Norvegiei. Aveam avion din Molde la ora 9,45 spre Oslo.  
La prima sosire pe aeroportul din Oslo, când veneam de la Viena, am avut ceva probleme. Amica fiind bolnavă, la coborârea din aeronavă nu mai putea merge. Cărucioarele garate la uşa avionului erau aduse pentru alte persoane cu dificultăţi locomotorii, aşa că tot căutând un cărucior s-o pot transporta, grupul de călători şi-a continuat drumul spre locul de recuperare al bagajelor, loc pe care eu nu-l ştiam, iar aeroportul este foarte mare şi pe două etaje.  
Norocul nostru a fost că au apărut „brancardierii”, ca să le zic aşa celor care împingeau de cărucioare şi i-am rugat să-mi aducă şi mie un cărucior. În câteva minute a apărut cu un cărucior un bărbat la vreo 40-45 ani, amabil şi foarte sociabil. El ne-a dus la locul de la parter (eram la etajul I) după ce am tot ocolit aeroportul pe mai multe sute de metri, de unde ne-am recuperat bagajul depus în cala aeronavei. Am urcat din nou la etaj însă în partea cealaltă a aeroportului, unde am făcut check-in, adică am intrat în posesia biletelor spre aeroportul Evenes-Harstad-Narvik. Mai aveam de aşteptat cam două ore până la îmbarcare şi decolare, aşa că am făcut o scurtă plimbare prin aeroport.  
Trebuia apoi să trecem prin filtrul vigilent al vameşilor şi al poliţiei aeroportului înainte de urcare pe aeronavă. „Brancardierul” a scris pe foaia de „transport” a însoţitoarei mele ora când va reveni. Nu a mai apărut el, ci o tânără care ne-a condus la zona de control vamal şi odată ajunşi la poarta de îmbarcare i-am mulţumit şi ne-am despărţit. De aici mă descurcam şi eu să împing căruciorul până la intrarea în aeronavă.  
Zborul deasupra Norvegiei a fost fantastic. Am convenit ca de data aceasta să stau eu la fereastră să pot fotografia şi filma tot ce pot vedea. Ea nu era interesata şi nici nu putea vedea ceva din cauza dioptriilor cu minus. A ieşit un fotoreportaj minunat. M-a uimit faptul că Norvegia este aproape numai un munte continuu, cu coborâşuri şi urcuşuri şi cu multă apă. În mijlocul munţilor acoperiţi cu zăpadă descopereai lacuri îngheţate, fiorduri care se înfigeau adânc în inima munţilor şi continuau până la ocean. Un alt lucru ce m-a surprins a fost lipsa localităţilor dea lungul întregului zbor de peste 1200 km. Nu ştiu dacă am întâlnit pe partea mea de vizibilitate 3-4 localităţi şi aceasta s-a întâmplat aproape spre finalul zborului.  
Narvik este un oraş cu funcţia de capitală zonală în partea nordică. Un fel de Cluj, Timişoara, Constanţa, sau Târgu Mureş la noi. Aeroportul Evenes este destul de departe atât de Harstad cât şi de Narvik, cu toate că poartă numele celor două oraşe ca identificare internaţională. Cele două oraşe sunt în direcţii opuse unul de celălalt, la vreo 50-60 km de aeroport, iar oraşul Evenes se găseşte pe malul altui fiord, înşirat sub poalele munţilor stâncoşi din zonă.  
Eram aşteptat la sosire atât de fiică cât şi de ginere cu maşina, un Audi 6, cumpărat cu vreo 2 luni în urmă. Aici dacă nu ai maşină nu te poţi descurca.  
Trebuie să mergi la shopping acolo unde este mai ieftin şi cum în Lødingen - orăşelul lor, cu ceva peste 2500 de locuitori (printre care şi ei - 4 romani, pe lângă alte naţionalităţi cu statut de azilanţi, în general africani, dar şi asiatici, asistaţi de statul norvegian pe cheltuiala sa timp de 3 ani), totul este foarte scump, ai nevoie să mergi ori la Harstad, ori la Sordland, la vreo 70-80 km de Lødingen pentru cumpărăturile principale.  
Drumul spre noua destinaţie s-a desfăşurat ocolind Fiordul de Vest, fiord ce leagă Oceanul Atlantic de interiorul ţării în această zonă şi care este circulat atât de nave maritime de linie, cât şi de pescadoare şi feriboturi.  
După ce am traversat fiordul pe un pod metalic impresionant şi după o ora de mers sinuos pe malul opus în sens invers, am ajuns la vila copiilor, cumpărată cu credit bancar, o clădire cu parter şi două etaje, construită din bolţari de beton şi cu o suprafaţă locuibilă de 240 mp.  
Ajuns în Lødingen, aşteptam cu nerăbdare să descopăr şi alte zone ale Norvegiei de nord. Bineînţeles că cea mai mare nerăbdare era să merg să pescuiesc şi aici, să-mi încerc norocul cum se zice.  
Ginerele a doua zi de dimineaţă a plecat la lucru, iar eu mi-am pregătit o lansetă, am luat o sacoşă pentru a pune eventualii peşti şi am părăsit casa pe la ora zece. Mi-a spus unde să merg la pescuit, undeva pe un cheu în faţa atelierului unde lucra el.  
Acolo era ancorat un pescador, aşa că aveam şi adăpost dacă începea să bată vântul, foarte frecvent aici, cu un program de „lucru” imprevizibil. Am făcut prima lansare şi spre bucuria mea am simţit primul atac la peştişorul meu metalic de 60 grame. In scurt timp am prins patru peşti fiecare în jur de 1 kg. Am scăpat şi alţii mai mari datorită faptului că nu începuse fluxul şi apa era scăzută, cu o diferenţă de nivel de vreo 4 metri până la cheu. Peştele fiind greu, când se zbătea i se rupea gura şi-l pierdeam.  
În prima mea zi am prins şase peşti într-o oră de „dril” şi mândru nevoie mare, am plecat acasă. Făceam exact 10 minute pe jos.  
Aici în Norvegia este o mare problemă gunoiul. Sunt nişte reguli foarte stricte. Un kilogram de gunoi dus la groapă costă echivalentul a 2,40 lei dacă-l duci tu, dar selectat pe categorii. Copiii au contract cu societatea de salubritate care îl ridică la două săptămâni, dar numai dacă este strâns în pungi pe culori pe care ţi le aduc ei. Alimentele în pungă galbenă, hârtia în pungă roşie şi plasticul în pungă verde. Dacă apar alte sortări sau amestec de gunoi, atunci gunoierii nu-ţi mai ridică gunoiul până nu-l sortezi, adică abia peste alte două săptămâni şi numai dacă ai făcut sortarea corectă.  
Trebuia să curăţ peştele şi să fac ceva cu resturile şi capetele, că aici se face numai fileu, fiind peşte suficient ca să-ţi poţi permite. Din cauza aceasta dorinţa mea de a merge zilnic la pescuit a fost strunită cu forţa. Nu aveam ce face cu resturile care degajau un miros neplăcut în cele două săptămâni de aşteptare al serviciului de salubritate. Am rezolvat eu şi această problemă bineînţeles în stil românesc. Făceam fileul pe mal şi dădeam drumul la resturi în apa fiordului. Acasă doar îl spălam bine şi cu asta gata rezolvarea gunoiului.  
În general mergeam la pescuit şi o făceam pe pescarul sportiv, îl eliberam. Dacă era peste două kilograme îl păstram pentru acasă ca să-l sărez şi să-l usuc în magazia copiilor din spatele vilei, iar resturile le căra ginerele la containerul de gunoi de la muncă.  
A doua zi după ce a venit ginerele de la serviciu, am plecat spre Sordland un oraş mai mare decât Lødingenul, aflat la vreo 65 - 70 de kilometri. Lødingenul este cap de pod ca aşezare, de aici mai departe nu poţi merge decât cu feribotul. Orăşelul Lødingen (aici se spune Kommune la oraş) este aşezat pe malul stâng al Fiordului de Vest sub poalele muntelui.  
Vila copiilor mei este aşezată chiar sub stânca muntelui. Munţii de aici nu sunt falnici ca la noi, sunt mai mărunţi şi numai din granit. Copacii sunt rari şi firavi şi coniferele le întâlneşti mai puţin.  
Orăşelul se întinde pe o lungime de vreo 4 kilometri începând de la malul fiordului şi urcând spre munte. Au două magazine alimentare mari, o grădiniţă, şcoală pentru copiii până în clasa a V a, apoi alta pentru cei de până la liceu, un liceu cu profil pe meserii, un cămin mare de bătrâni, şi altul pentru recuperare, creşă si câteva hoteluri.  
Spre ieşirea din oraş există o zonă rezidenţială unde sunt construite case de vacanţă, unele locuite permanent, ca şi altele construite pe malul fiordului din spate. Au o pescărie, nave pescăreşti, o fabrică cu magazin de plase de pescuit şi un port cu ambarcaţiuni particulare de agrement şi pescuit.  
Aici casele au culoarea predominant alba, mai rar gri, maro, ocru, sau alte culori, cum erau la Kristiansund. Ce am descoperit interesant este că multe nu au temelii din beton, ci doar nişte pietroaie puse unul peste altul să fie la acelaşi nivel, peste care se ridică casa. Dacă cumva cade un pietroi, cade şi casa. Oare aici nu sunt seisme de nu le este teamă de mişcările tectonice?  
Drumul până la Sordland este frumos. Şoseaua şerpuieşte un timp pe malul fiordului, apoi se desparte de el spre stânga, intrând printre munţii înzăpeziţi încă în luna mai.  
La poalele lor pe suprafaţa mai puţin înclinată sunt numai bolovani mari de piatră, aşezaţi de milenii fără nicio noimă, parcă ar fi rodul unei ploi cu meteoriţi. Nu există nicio explicaţie logică al apariţiei lor aşa cum sunt aruncaţi ca din întâmplare peste tot, inclusiv în apa de la mal, de unde apar în timpul refluxului.  
Pe traseu ne întâmpinau sate micuţe, câteva case de o parte şi de alta a şoselei, majoritatea din lemn, vopsite în culori vii. Nu există agricultură în această zonă şi nu aş putea spune cu ce se ocupă această populaţie rurală.  
Este adevărat, toţi au maşini şi pot merge la un eventual loc de muncă. În dreptul caselor de pe malul fiordului erau bărci cu motorul pe ele, ancorate în apă la câţiva metri de mal, sau fără de motor şi ridicate pe uscat, lucru ce denotă că pescuitul este o ocupaţie şi un mod de viaţă normal al norvegienilor. Orice casă ridicată în Norvegia, indiferent la ce distanţă de lumea civilizată, are şosea asfaltată până în uşă, conectată la şoseaua principală din zonă. Idem iluminat electric şi celelalte facilităţi ale civilizaţiei.  
Sordlandul nu este la fel de frumos ca primul oraş vizitat, Kristiansund, în care am locuit primele 13 zile. Nu ştiu dacă este mai mic sau mai mare. Noi am fost doar la magazine pentru cumpărături de strictă necesitate.  
Nici reducerile care erau în magazinele din Kristiansund nu le mai regăseai şi aici. Totul era mai scump aici în nord. Unele produse erau la fel de scumpe ca şi cele din Lødingen, aşa că se punea întrebarea dacă mai are rost să consumi motorina pentru cei circa 140 kilometri de drum dus-întors. Copiii căutau de încălţat pentru fiul lor cel mic, Cristian şi cea mai ieftină încălţăminte era de 500 koroane, adică mai mult de 250 lei o pereche de încălţări pentru mers la şcoală, un fel de tenişi.  
Între timp a început ploaia. Există o succesiune normală a fenomenelor meteorologice în această zonă. Alternează când ninsoarea, când ploaia, completată cu vreme frumoasă, soare, apoi vânt şi nori. Nu am avut o temperatură mai mare de 8 - 9 grade cât am stat în Norvegia.  
VA CONTINUA MAINE.  
Referinţă Bibliografică:
PUNTI PESTE VREMURI / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1441, Anul IV, 11 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!