Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1407 din 07 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Cele patru intalniri cu moartea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cumpăna nr. 2: 
  
În anul 1966 încă îmi satisfăceam serviciul militar pe nava DR 5 (dragor de radă), navă care nu era aşa de mare, avea doar 37 metri lungime şi 5,2 metri la cuplul maestru, adică partea cea mai lată din punte. Destinaţia navei era descoperirea minelor plantate de inamic în caz de război şi descoperirea submarinelor pe care le puteam bombarda cu grenade marine speciale. Nişte butoaie din tablă ca cele de smoală de pe timpuri, nu mai grele de 50 kg ce aveau un dispozitiv ce se regla, ca grenada să facă explozie la o anumită adâncime, funcţie de presiunea apei asupra ei. 
  
Pentru descoperirea minelor avea un sistem de flotori ce lăsau la apă şi tractau la o anumită adâncime un aparat care prin ultrasunete depista minele şi le făcea să explodeze. Era un fel de traul la pescadoare, care colectează bancurile de peşte întâlnite în timpul căutărilor în marş continuu. 
  
Nava noastră trebuia să intre în reparaţii în Şantierul Naval Militar Mangalia. Eu eram în anul doi de armată şi mă împrietenisem cu doctoral divizionului dragoare, un căpitan născut şi el în Dobrogea ca şi mine. Pentru a scăpa de munca ce ne aştepta, când nava va intra pe docul plutitor la curăţat de scoică prin raşchetare manuală, m-am “învârtit” pe lângă doctor, să fiu dus la Spitalul Militar Constanţa, să mă opereze la ochi, unde aveam sub pleoape nişte mici punguliţe cu grăsime. Nu ştiu cum se numesc ele în termeni medicali. 
  
Zis şi făcut. Îmi face doctorul ordinul de deplasare la spital şi de internare şi plecăm împreună la Constanţa în salvarea militară. În Mangalia în acele vremuri exista şi o policlinică militară, care acum este Şcoala general “Gala Galaction” clasele I – IV, unde şi nepotul meu cel mic Cristian, a urmat cursurile până au plecat cu toţii în Norvegia. 
  
A doua zi, după internare am şi fost operat, o operaţie simplă, nedureroasă, fără nicio complicaţie care a constat în crestarea pe viu cu bisturiul a acelor pungi de grăsime, colectarea materiei cu un tampon şi ungerea cu auromicină. După o săptămână cât puteam maximum să trag de timp, trebuia să-mi facă externarea şi să mă trimită la navă, aşa că iar am umblat la sentimentalisme. Reuşeam să-mi creiez repede prieteni peste tot, inclusiv în spital la asistente şi printre medici, chiar fiind ei ofiţeri la rândul lor. Mi-a venit ideea ca să mai pot sta în spital, scoaterea amigdalelor. Am tratat cu medicul ORL-ist, un locotenent major din Mangalia, să-mi scoată amigdalele chiar dacă nu mă deranjau, numai să trag de timp în speranţa că în această perioadă nava va fi curăţată de scoică de către colegii rămaşi la bord. 
  
Trebuie să amintesc că eram tare îndrăgostit în acea vreme de o fată din Cumpăna, o localitate situată la 5 km de Constanţa, care lucra la Abatorul din oraş, ca mezelar. Făcuse şcoala profesională în Bucureşti. Era frumuşică foc şi eu ţineam foarte mult la ea. De fapt ne-am şi căsătorit un an mai târziu. Odată internat în spital, chiar dacă era destul de departe de abator, mă vizita destul de des, mai ales duminica când nu mergea la muncă. 
  
A mai trecut o săptămână de covalescenţă şi după operaţia de amigdalită aşa că inevitabilul trebuia să se producă. Ieşirea mea din spital şi întoarcerea la navă. La ieşire mi s-a dat un certificate cu 14 zile de concediu medical. Spre dezamăgirea mea nava abia urcase pe doc şi tocmai atunci se curăţa scoica prinsă pe corp, lucru de care dorisem să scap în cele două săptămâni de spitalizare, dar n-a fost să fie aşa. Asta este, când ai ghinion şi fatalitatea trebuie să se întâmple. 
  
Înainte de terminarea programului şi plecarea cadrelor acasă (ofiţeri şi subofiţeri), comandantul navei ne-a strâns pe punte şi ne-a trasat sarcinile pentru după amiaza respectivă, adică continuarea raşchetării operei vii (partea imersă, aflată sub apă). Comandantul Cucu Ioan, un căpitan locotenent mi-a dat dispoziţie să trec şi eu la raşchetat, chiar dacă aveam concediu medical. La atenţionarea mea că sunt în concediu medical mi-a răspuns sec: 
  
- Fruntaş! Tu, execuţi ce-ţi dau eu ordin şi apoi raportezi dacă se întâmplă ceva! sunase ordinul său categoric, fără posibilitatea de comentare. 
  
Nici nu au plecat cadrele bine spre casele lor, că eu şi cu încă un soldat din anul I de fel din Galaţi, am coborât de pe nava aflată cum am spus pe docul plutitor şi ne-am urcat pe altă navă de acelaşi tip sosită de la baza militară din Tulcea pentru reparaţii capitale, legată de doc. Un soldat tulcean o păzea, dar nu era nicio problemă. Gălăţeanul s-a dezbrăcat, a trecut dincolo de balustradă şi a sărit direct în apa adâncă de peste 10 – 15 m. 
  
Eu mai firoscos , nu fac ce a făcut el ci, caut o scândură, o aşez cu un capăt pe ţeava de jos a balustradei şi celălalt capăt pe o cutie şi folosind dispozitivul încropit ad hoc într-o trambulină, încerc să săr peste ţeava de deasupra. Aşa că fac bătaia, să-mi iau avânt, însă capătul scândurii cade de pe ţeavă, eu vin cu pieptul în ţeava de sus şi mă răstorn în apă însă în cădere mă lovesc cu fruntea de platbanda de la brâul de protecţie al navei de unde era scos lemnul, o table groasă de vreo 3 milimetri, îmi retez nasul şi mă scufund în apa rece. Aceasta a fost şansa mea că nu m-am lovit mai sus în tâmplă să-mi pierd cunoştinţa, ci doar mi s-a retezat nasul, care a fost împins total în interior. 
  
Cu ajutorul soldatului tulcean am ieşit din mare pe punte, am luat repede pantalonii pe mine şi fugi la capătul docului unde m-am băgat în inconştienţa mea sub un jet de apă de la instalaţia de incendiu, să fiu ud peste tot. Şi aşa eram destul de ud. Când am ajuns aproape de navă m-au văzut colegii ce lucrau la raşchetat şi s-au speriat că eram umflat tot la faţă, iar sângele curgea şiroaie. Au anunţat imediat salvarea militară de la punctul medical din apropierea docului. Le-am spus la colegi că am vrut să trag de o schelă metalică s-o aduc lângă navă, ca să mă urc pe ea să pot începe raşchetatul, dar m-am împiedicat de o bucată de fier sudată pe puntea docului pentru fixarea postamenţilor pe care se aşează nava la îndocare şi am căzut cu nasul într-o altă bucată de fier. 
  
Nu ştiu cât de credibilă a fost povestea mea, însă eram sigur că cei doi soldaţi nu vor avea curajul să spună adevărul, ştiind că-i aşteptau zile bune de arest. Salvarea a venit destul de repede şi m-a dus la policlinica militară, însă când au desfăcut pansamentul pus de cei de la punctual de prim ajutor, s-au speriat de ce au văzut şi m-au urcat iar în salvare cu destinaţia Spitalul Militar Constanţa, de unde doar ce plecasem cu 24 de ore mai înainte. 
  
Am ajuns repede. Pe mine nu mă durea atât de tare lovitura, încă eram încălzit şi amorţit. Când urcam scările spre etajul doi unde erau saloanele de la ORL şi sala de operaţie, auzeam cum comentau nişte soldaţi pe lângă care treceam: 
  
- Măi, a venit un marinar căruia i-a explodat o grenadă în mână şi l-a orbit. 
  
Câtă fantezie poate avea un om. Nici nu ştiau despre ce este vorba şi gata, stabiliseră verdictul – explozie de grenadă. 
  
Ajuns pe secţia ORL, am recunoscut vocea asistentei şefă, o domnişoară tomnatică şi frumoasă, pe nume Frigioiu. I-am spus cine sunt, ea s-a panicat şi m-a dus direct în sala de operaţie, apoi a sunat după medicii de gardă. Stăteam întins pe masa, aşteptând să apară aceştia. Nu-mi dădeam seama de gravitatea situaţiei deoarece nu puteam să mă văd şi asta nu numai că eram bandajat peste ochi, ci că eram atât de umflat încât ochii mi se acoperiseră cu pleoapele. 
  
Au sosit şi medicii. Iar am avut noroc, nu numai că nu m-am lovit în alt loc mai periculos, în tâmplă, ci că de gardă era tocmai medicul ORL-ist din Mangalia, un specialist foarte bun, care ajutat de un alt medic chirurg s-au apucat de treabă. Mi-au făcut câteva injecţii de anestezie în zona spartă şi nu prea le-a plăcut de au găsit la faţa locului. Aveam piramida nazală fracturată şi un traumatism cranio cerebral sever. 
  
Unul trăgea cu forţă de nas cu o pensetă şi celălalt făcuse un sistem de plan înclinat din două instrumente din care unul fixat pe maxilarul superior iar o pensetă vârâtă în nari şi încerca să ridice nasul apăsând peste primul instrument ca pe o pârghie, pentru poziţionarea nasului la loc. 
  
După vreo oră jumătate de chin au reuşit să mă refacă şi să mă coasă. Fiecare nară era umplută cu câte un metru de pansament îmbibat în novocaină. M-au pansat şi m-au trimis la salonul de unde abia plecasem. 
  
Vestea în şantierul naval s-a dus foarte repede. Aşa a auzit şi fratele meu mai mare care lucra acolo ca maistru la secţia electrică. Şeful de echipaj, un sergent de prin Bucureşti, a raportat dimineaţa comandantului de navă evenimentul, acestuia necăzându-i bine de loc ce s-a întâmplat, mai ales că eram în concediu medical. Era foarte speriat. Fiind prea exigent, echipajul nu-l prea simpatiza şi de aceea se solidarizase cu mine şi mai exagerau şi ei incidental. Bineînţeles că nu ştia adevărul, altfel ar fi fost mai liniştit. Mă trimetea după externare direct la arrest, şi-şi rezolva problema favorabil pentru el, cu toate că se înregistra pe unitate cu un caz grav de indisciplină. 
  
Novocaina din tifonul folosit, ca să-mi ţină fixă piramida nazală până la sudare, făcea ca să nu prea simt durerea. Inconvenientul era că trebuia să mă descurc ca un orb prin salon sau când trebuia să merg la masă. Mă mai ajutau colegii de cameră, militari din toată regiunea şi toate armele. 
  
A doua zi ştiam de la asistente că va veni fratele meu care a dat telefon să se informeze în ce stadiu mă aflu. Ajutat de un soldat am ajuns în curtea spitalului şi stăteam liniştit pe o bancă în parc, aşteptându-l. Desigur, că nu-l puteam vedea, dar celalte simţuri erau perfecte, aşa că am auzit când a întrebat pe cineva dacă ştie unde sunt. 
  
Întâlnirea a fost tragicomică. Tragic că el a leşinat când m-a văzut mutilat la faţă, comic că eu trăgând de pansament şi de pleoapă s-o deschid, l-am zărit căzut pe bancă, ţinându-şi faţa acoperită şi am început să râd de el. Era firesc să mă port ca un inconştient pentru că nu mă puteam vedea cum arăt şi nici durere nu prea o simţeam din cauza novocainei care mă scutea de multă durere. Inconvenientul era că trebuia să respir numai pe gură, motiv pentru care tot timpul mi se usca. 
  
Nu i-am povestit ce s-a întâmplat nici lui, îndrugând aceeaşi poveste cu împiedicatul. Îmi era frică să nu povestească în şantier despre cauza reală a accidentului şi să se audă la navă. La despărţire l-am rugat să treacă prin oraş pe la mătuşa noastră, sora mamei, a cărui fiu mai mic doar cu 7-8 luni ca mine, avea o prietenă consăteancă cu iubita mea şi amândouă navetiste la Cumpăna, ca să o anunţe pe Geny (aşa o alintau de la Eugenia) că sunt din nou în spital. Mă vizitase aşa cum am mai spus şi înainte, uneori împreuna cu mătuşa mea, alteori singură când ieşea de la muncă. 
  
Dacă întâlnirea cu fratele nu m-a marcat prea tare, chiar dacă îmi povestise cum apar în fapt, întâlnirea cu iubita mea devenea emoţionantă. Ce va spune când mă va vedea desfigurat? Se va speria şi ea sau nu? Oricum mai erau câteva zile până va veni să mă viziteze în prima duminică de la accident. 
  
Aşa cum eram cu nările umplute cu pansamente, arătam exact ca un urangutan. La ochi aveam cearcăne şi vânătăi violete, faţa îmi era tumefiată, aproape vânătă. Nu era o imagine uşor de suportat nici de o persoană mai rezistentă la asemenea aspecte, dar pentru mătuşă sau pentru iubita mea de care eram aşa de îndrăgostit? 
  
M-am tot rugat de medicul ORL-ist să-mi scoată tifonul din nări, să nu mă vadă aşa de caraghios de umflat. Nările erau atât de întinse încât strălucea pielea nasului. Era prea riscant să mă asculte, deoarece pansamentul îmi ţinea fixă piramida nazală şi orice lovire accidentală distrugea toată strădania celor doi medici de a-mi reface faţa şi nasul. 
  
Până la urmă s-a lăsat înduplecat să mi-l scoată pe perioada cât vor sta vizitatoarele mele, ca apoi să pună altul. Nu vă daţi seama ce durere am fost nevoit să suport la extragerea acelor feşe de pansament îmbibate cu sânge care uscându-se s-a lipit de părul nazal. Medicul cu experienţă ştia ce se va întâmpla, aşa că a prins cu penseta de tifon şi a tras cu forţă. Credeam că mor pe loc de durere. Imaginaţi-vă cât vă doare să vă smulgeţi doar un fir de păr, dar tot ce era crescut în nările mele? Cred că am urinat pe mine de durere. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu cealaltă faşă. Mi-a dat cu un spray anestezic care a mai ameliorat din usturime în interiorul nărilor şi aşa mi-a mai trecut. Îmi curgeau lacrimile de durere şi usturime şi simţeam cum curge ceva cald. Era sângele care şiroia, rupându-se crusta format în interiorul operaţiei. 
  
Sosirea celor două persoane a fost deosebit de emoţionantă. Reacţia amândurora a fost conform aşteptărilor, cu lacrimi sincere de compasiune. Am încercat eu să le consolez, să le încurajez că nu-i nimic grav, dar nu cred că am reuşit prea mult să le conving. Prietena mea Geny, de acum venea la spital aproape zilnic după terminarea programului de muncă şi avea de schimbat de fiecare dată câte două mijloace de transport în comun. Poate că acest accident ne-a consolidat şi mai mult apropierea care aşa cum am amintit a condus la căsătoria noastră după un an de la liberarea din armată. 
  
Întors la unitate aveam de acum program privilegiat. Nava între timp ieşise din şantier şi era din nou legată la cheu la locul ei, alături de celelalte nave. Eu eram doar o persoana care stătea tot timpul în cazarmă (o încăpere sub punte unde dormea o parte din echipaj pe timpul când ieşeam pe mare). Nu aveam voie să particip la nicio activitate militară. 
  
Se apropia ziua de 15 august, Ziua Marinei care corespunde cu ziua de Sfânta Maria. Toate navele militare cu o săptămână înainte ieşeau în avanportul Mangaliei unde se aliniau pentru defilare şi începeau pregătirile de festivităţi. Pe mine m-au abandonat, trimiţându-mă la infirmeria Corpului de Echipaj, o unitate militară de uscat unde se instruiau recruţii până la repartizarea lor la nave sau la alte unităţi militare. 
  
Dar ţi-ai văzut ca eu să stau liniştit în infirmerie şi să-mi văd de convalescenţă? De unde! Am părăsit salonul şi mă plimbam ca Vodă prin lobodă cum s-ar zice, prin curtea unităţii, îmbrăcat doar în halatul de la infirmerie. Tocmai ce nu trebuia să se întâmple, asta s-a întâmplat. Am dat pe o alee nas în nas exact cu comandantul unităţii, cel mai de temut comandant de unitate, colonelul Drăghia, care m-a luat la rost ce caut în afara infirmeriei şi, imediat a chemat ofiţerul de serviciu şi mi-a făcut expedierea la vapor, trimiţându-mă cu un curier. Norocul a fost că era după amiază şi nu era decât ofiţerul de cart la navă. A doua zi comandantul mi-a interzis categoric să mai ies de sub punte. 
  
Începusem să văd dublu, aşa că am ieşit la raport şi cum eram aproape de policlinica civilă, mi-au pus la dispoziţie o barcă şi m-au dus la mal apoi la cabinetul de oftalmologie la control. Nici de respirat nu puteam s-o fac cum trebuie, necesita o nouă operaţie de deviaţie de sept acum, aşa că imediat după terminarea festivităţilor prilejuite de Ziua Marinei, cum am revenit la cheul nostru, m-au şi expediat din nou la Spitalul Militar unde cu dalta şi ciocanul, doi medici ORL-işti au lucrat ca nişte sculptori pricepuţi să-mi refacă interiorul nasului. Coşmarul s-a repetat cu faşa şi novocaina, numai că acum eram avizat. 
  
Lunile până pe 19 octombrie când m-am eliberat din cătănie au trecut monoton, fără nicio activitate la bordul navei. Eram ca un musafir, nu ca un soldat membru al echipajului, fostul motorist din compartimentul UL5 - maşini pupa . 
  
Se lucra de zor în staţiunea Neptun şi începuse să trimită şi marinari din toate unităţile aflate cu navele legate la Cheul Sulfuros, cum era cunoscută zona. Numai eu rămâneam cu sergentul de serviciu, vardia , curierul - ajutorul vardiei şi bucătarul. Mă mânca la ficaţi că nu sunt şi eu prin Neptun. Mai erau câteva zile până când trebuia să ne liberăm şi toată suflarea din anul doi de armată numai la aşa ceva se gândea. L-am rugat pe comandant să mă lase şi pe mine la muncă în Neptun alături de colegii mei. 
  
- Mă, dar nu te mai împiedici, îmi spuse el circumspect. 
  
- Nu mă împiedic tovarăşe comandant, răspund eu hotărât şi cât mai convingător. 
  
- Bine, atunci poţi merge, dar ai mare grijă! 
  
- Da, să trăiţi, zic eu fericit că mai pot vedea şi altceva în afara hainelor marinăreşti. 
  
Dracul când trebuie să-şi vâre coadă, ca să încurce treburile, găseşte el ceva de făcut. Cum ajungem noi cu maşina, un camion militar, în Neptun să tăiem iarba de prin şanţurile de pe marginea şoselei, undeva prin dreptul actualei clădiri unde a fost B.C.R. Neptun, trece o basculantă pe lângă noi, al cărui şofer era un consătean de al meu şi prieten pe deasupra cu fratele meu ,maistrul. Firesc pentru nebunia mea de atunci a fost să-l opresc şi să mă urc în cabina acestuia, apoi toată ziua să mă plimb cu el pe unde avea treabă. Când se apropia ora de plecare spre unitate, l-am rugat să mă ducă înapoi. Ghinionul a fost că tocmai când coboram din cabină, hop şi comandantul navelor Dragoare de bază, cu mult mai mari decât “scoicile” noastre cum le numeam noi, rangul doi Luţă. 
  
- Soldat, ce-i cu tine într-o maşină civilă? mă luă el la rost imediat. 
  
- Să trăiţi, tovarăşe comandant, m-am plimbat şi eu cu un consătean, rudă de-a mea prin staţiune, minţii ei pe loc. 
  
- Şapte zile de arest soldat. Treci în front şi să raportezi comandantului tău ce s-a întâmplat. 
  
- Am înţeles, să trăiţi! 
  
Norocul meu a fost că nu am mai avut de executat nici şapte zile de armată şi ne-am liberat. Aşa am păcălit şi cea de a doua oară moartea, rămânând încă în viaţă, pentru alte încercări la fel de teribile. 
  
Referinţă Bibliografică:
Cele patru intalniri cu moartea / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1407, Anul IV, 07 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!