Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1168 din 13 martie 2014        Toate Articolele Autorului

DESTINE PARALELE - roman (Continuarea romanului Cat de mult te iubesc...)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Enigme - partea a I a

 

 

La despărţirea de Andrada, Cristian a stabilit cu ea să se întâlnească în după-amiaza zilei următoare în acelaşi loc de pe bulevardul Republicii, pe terasa restaurantului Olimpic, apoi vor vedea încotro să meargă.  

Trebuiau să lase maşina la bunici, aşa că Deea a preferat să meargă şi ea să-i vadă. Nu-i mai văzuse de la petrecere şi-i era dor de ei.  

- Sărut mâna, buno, îşi întâmpină ea bunica aflată în salon unde răsfoia foarte concentrată o revistă de modă. Îi sări de gât ca un copil alintat şi răsfăţat ce era şi la douăzeci şi unu de ani de către bunici şi o sărută de zor pe obraji, pe care apoi îi şterse să nu rămână urme de ruj. Unde este bunul?  

- A ieşit un pic să se plimbe prin parc. Trebuie să sosească de acum, are o oră de când a ieşit din casă.  

- Ce mai faceţi voi?  

- Ca doi pensionari, la televizor, o carte şi uneori câte o scurtă plimbare prin parc. Mai departe nu ne încumetăm să plecăm.  

- Uite ce vreme frumoasă. De ce nu ieşiţi la o plimbare în afara oraşului sau să plecaţi la munte în weekend?  

- Nu ne mai arde de ieşiri în aer liber la vârsta noastră. La munte trebuie să avem şofer, bunicul vostru nu se mai încumetă să conducă pe distanţe aşa lungi, oboseşte, nu mai vede bine...  

- Da, aşa este. Noi am fost la Gârboavele, vreme frumoasă, pădurea înfrunzită. Am făcut şi un pic de plajă...  

- Cum! V-aţi despuiat în pădure în văzul lumii?  

- Nu, buno, am scos doar hanoracele de pe noi şi am stat în maieuri. Băieţii au stat la bustul gol. Nu-l vezi pe Cris ce roşu este pe braţe şi pe obraz?  

În acel moment doctorul Ştefan Trăistaru tocmai păşea pe veranda de la intrare. Deea fugi repede să-l întâmpine şi-i sări de gât bucuroasă, mai, mai să-l dărâme pe bătrân.  

- Hei, ştrengăriţo, stai că mă dărâmi, o apostrofă el. De unde veniţi?  

- Cum de unde? Nu tu i-ai dat Fordul lui Cris?  

- Ba da, dar nu mi-a spus unde merge şi nici eu nu l-am întrebat.  

- Am fost la Căprioara în pădurea Gârboavele să ne plimbăm în aer curat şi în natură, să culegem brânduşe. Nu vezi ce frumos este afară? Mai este vreme de stat între betoane?  

- Bravo, sunteţi tineri şi vă arde de plimbare. Eu mă mulţumesc cu turul meu prin parcul Traian şi atât. Obosesc, mai stau pe o bancă, privesc copiii cum se joacă şi mă relaxează. Şi numai voi doi aţi fost?  

- Nu, bunicule. Am fost cu partenerii noştri de la petrecere. Îi cunoşti pe părinţii lui Robert. Au lucrat cu tine în spital.  

- Cine sunt părinţii lui?  

- Doctorul Ajoiţei de la interne şi soţia lui de la obstretică. Nu-i ştii?  

- Aa..., despre ei este vorba? Cum să nu-i cunosc? Am lucrat atâţia ani împreună. Chiar dacă eram în secţii şi etaje diferite, ne întâlneam la şedinţe. Erau medici buni şi apreciaţi în spital. Şi cum, ne facem rude cu familia Ajoiţei?  

- Ei, bunicule! Suntem colegi de grupă şi acum am mers ca să nu-l lăsăm pe Cristian singur cu Andrada. Ştii cum este să laşi mielul în apropierea unui lup flămând!  

- Aşa-i de periculos fratele tău? râse cu poftă bătrânul doctor.  

- Parcă tu nu ştii? Oare cu cine o semăna?  

- Hm, hm. Eu ştiu cu cine să semene? Tatăl tău era un bărbat liniştit, iar despre mama ta nu ştim ceva de rău.  

- Ei or fi fost, bunicule, dar mai ştii cu cine poate semăna din neam? mai spuse fata râzând. După cum am mai auzit câte ceva, era cineva în familie care mai călca în străchini câteodată, după cum spunea bunica .  

- Tu te iei după vorbele lui bunică-ta? Aşa sunt femeile. Ştii cum este proverbul cu vulpea şi cu strugurii. Dacă nu se poate înfrupta ea din struguri, i se pare că altul o face mai mult decât trebuie. Doar vorbe fata bunicului, nu le băga în seamă.  

- Aşa am să fac, bunicule, ştii că te iubesc şi eu te cred pe tine.  

- Păi cine să mă mai creadă dacă nu tu? Nu eşti tu doctoriţa mea dragă?  

Andreea îşi lua bunicul de după gât şi-l săruta tandru pe frunte, strângându-l la piept.  

- Ia spune, şoferule, cum se comportă bătrânica mea la drum? Mai merge? îl întrebă el pe nepot să schimbe discuţia despre presupusele sale aventuri amoroase din tinereţe.  

- Mai bine ca multe second-hand-uri de marcă aduse de prin Europa, bunicule. Este silenţioasă, nici nu i se aude motorul. Îţi imaginezi cum se uita lumea la noi cu admiraţie când treceam cu ea decapotată pe lângă alte maşini. Am mers uşor, nu i-am forţat amortizoarele pe unde mai apăreau gropi.  

- Să ai grija ei cum am avut şi eu mai bine de treizeci de ani de când ne-a dat-o străbunicul vostru. Vezi şi acum zici că este nouă.  

- Este bunicule, dar nu prea mai are benzină şi cum eu nu am fonduri speciale...  

- Bine, bine, uite ia de aici banii ăştia şi fă-i plinul, răspunse bătrânul scotocindu-se prin pormoneu. Îţi mai rămâne şi pentru tine de o bere. Sau te subvenţionează bunică-ta ca de obicei?  

- Nu ştiu, bunicule, ce are de gând să facă. Acum după petrecere nici la ai mei nu am curajul să le mai cer. Poate mai mă împrumută soră-mea din economiile sale.  

- S-o crezi tu, spuse fata când îl auzi, chiar dacă comenta împreună cu bunica paginile revistei, mai ales unde era prezentat ultimul trend al modei feminine.  

- Ce zici, buno, îţi place ţinuta aceasta? Iată ce bine se mulează pe corpul manechinului. Ce, eu nu pot fi manechin la aşa corp? Am şi înălţimea potrivită...şi fata începu să se plimbe prin faţa bunicii mimând mersul manechinelor.  

- Ţie îţi stă mai bine în halat alb ca medic, scumpo. Lasă alte fete să facă această profesie. Poate ele nu au posibilitatea să termine o facultate şi mai ales de medicină ca tine.  

- Am glumit, buno, vorbeam aşa în principiu dacă m-aş hotărî să particip la un casting pentru fotomodele, spuse fata râzând veselă. Frumoasă sunt, suplă nu mai vorbesc, ce ar mai trebui ca să devin model?  

- Ştiu că ai glumit. Şi ce am auzit? schimbă vorba bunica. Ai fost cu un prieten la pădure?  

- Da, bunico, cu un coleg de grupă, care are şi el părinţii medici la spitalul judeţean.  

- Şi-ţi place de el? Până acum nu te-am mai auzit că ieşi cu un băiat în oraş în afara de colega ta din Dobrogea. Aveţi voi ce aveţi cu Dobrogea asta.  

- De ce, bunico?  

- Tatăl tău, când a terminat facultatea, şi-a început cariera de profesor în Dobrogea. Mama ta de asemeni, doar acolo s-au cunoscut. Acum tu ai o prietenă care după cum am văzut la petrecere, era mai mult cu fratele tău decât cu tine, fiind şi ea din Dobrogea.  

- Păi cu ea am fost la pădure.  

- Nu spun eu? Aveţi Dobrogea în sânge, cu toate că sunteţi moldoveni prin naştere.  

- Da, dar mama este ialomiţeancă.  

- Aşa este, ea este venetică în Moldova, răspunse ca un reproş bunica. Mai aveţi ceva combinaţii prin sânge, nu-i pur moldovenesc din tată în fiu cum avem noi.  

Deea îşi luă de gât bunica şi-o sărută pe obraz şoptindu-i la ureche:  

- Ce zici, bunico, îmi dai bani să-mi cumpăr compleul acesta? şi fata îi arăta ţinuta care îi plăcuse aşa mult. Vine întâi mai, se organizează un bal de către Liga studenţească, aşa că aş dori să mă înnoiesc cu ceva.  

- Tu nu ai cu ce te îmbrăca? Nu ai văzut că erai cea mai elegantă dintre toate fetele de la petrecere?  

- Da, bunico, dar pe acelea le-am mai purtat şi altă dată şi nu vreau să apar la bal cu ele. Câte nepoate ai tu? se alintă ea pe lângă bunică tot sărutând-o pe obraz.  

- Bine, linguşitoare şmecheră ce eşti. Stai puţin că-l vezi şi pe fratele tău cum dă târcoale acum ca ursul la stupul cu miere. Vrea şi el bani desigur.  

- De unde să avem noi nişte studenţi pârliţi bani, bunico? Doar din burse? Ştii cum este şi apoi nici de ciorapi nu-ţi mai rămân, dar de un fard, un parfum, sau mai ştiu eu câte nu trebuiesc unor tinere. Noroc că avem bunici cu potenţial ca voi, altfel...  

- Bine, bine, am să-ţi dau. De bunicul nu te lipeşti cu nimic?  

- Săptămâna viitoare, răspunse fata râzând veselă că şi-a înduplecat bunica să-i cumpere compleul. Astăzi îl iert, am văzut că i-a dat bani lui Cris pentru benzină.  

- Hai, nu rămâneţi cu noi la cină?  

- Sărut mâna de invitaţie, dar suntem aşteptaţi acasă cu masa. Hai, Cris, ia-ţi la revedere de la bunica şi să mergem că-i târziu şi se supăra iar mama pe noi că nu suntem acasă la ora cinei.  

- Bine, bine. Sărut mâna, bunico, la revedere bunicule.Ne mai vedem când vin să iau maşina să-i fac plinul.  

- Vezi poate cheltui banii până atunci. Alţii nu-ţi mai dau pentru benzină.  

- Este ok, bunule, am grijă de asta. Pa, la revedere.  

- La revedere, copii, şi aveţi grijă de voi.  

- Avem, avem, că doar nu plecăm din Galaţi aşa curând. Se apropie examenele şi avem mult de învăţat.  

A doua zi la facultate când s-a întâlnit cu cei doi prieteni, Cristian a fost asaltat cu întrebări despre modul cum s-a desfăşurat plimbarea la pădure.  

- Ia zi, barosane, cum s-a comportat mieluţa. A zburdat pe imaş la iarbă verde? era curios Andrei.  

- Da, s-a simţit bine şi chiar mi-a plăcut dezinvolturaei. Şi nu era, măi, imaş, ci cărări umbroase de pădure, am fost la Gârboavele, nu pe lunca Dunării.  

- Am zis şi eu metaforic, craiule. Hai..., intră în amănunte, dă din casă. S-a lăsat şi ea pipăită pe ici pe colo prin părţile esenţiale? făcu mai departe pe curiosul Andrei.  

- Ce pot să-ţi spun decât că suntem pe drumul bun. Doar nu ai fi dorit să mă comport în aşa fel încât să sperii vânatul. Eu trebuie doar să-l stârnesc, să-l aduc în cătarea puştii. Tu vezi, Mariane, şi fă rost de bani până atunci. Sper să te descurci cu paraii pentru o seară la Club Traian. Dacă nu,...vii la taica şi te împrumută. Doar nu s-a obosit băiatul ăsta să taie degeaba.  

- Bine, mă, bine. Adu mai întâi dovada şi apoi să te îngrijoreze bani mei. Mă descurc eu cumva.  

- Lasă-l mă că se descurcă el. Nu mai fumează până atunci şi face economie de bani. Mai scrie câteva cursuri pentru chiulangii, mai face o meditaţie la mate cu puştii de la generală, vede el ce face, altfel nu punea pariu dacă nu avea baza financiară, îşi dădu cu părerea şi Andrei.  

- Măi, ce să vă spun, fata se mişcă încet, dar sigur, spre căsuţa din pădure. Sper să-i placă şi să fie mulţumită de confortul din căsuţă pentru o primă clipă de dragoste. Mă incită spre nebunii. După cât se consideră ea de ingenuă, am observat că ştie să sărute şi să fie pasională.  

- Bravo. Atunci succes pe mai departe şi-ţi ţinem pumnii să-ţi îndeplineşti scopul.  

- Măi, vă ia dracu dacă vă apucaţi să bateţi toba după aceea. Vreau s-o mai păstrez o perioadă că-mi place totuşi fata. Mai mult, nu vreau să-mi fac din soră un duşman. Ştiţi că-i prietena ei cea mai apropiată.  

- Lasă, măi, ce dracu, nu suntem copii. Ai încredere că suntem mucles.  

- Atunci haideţi în sală. Iar intrăm după prof şi ne ia la şuturi după aceea la examen.  

După amiază la ora stabilită, Cristian aştepta nerăbdător pe terasa restaurantului Olimpic savurând o bere rece. Ştia că Andrada nu va întârzia din cochetărie, ci poate din cauza tramvaiului.  

Uitându-se de-a lungul bulevardului Republicii, o văzu pe Andrada de departe păşind apăsat dinspre Universitate, cu pletele sale negre tresăltându-i pe umeri. Se grăbea, acest lucru se putea observa de orice trecător. A intrat direct pe terasă şi căutând din priviri printre meseni, îl descoperi pe Cristian la o masă în acelaşi sector unde au fost şi ultima dată.  

- Bună, Cris. Aştepţi de mult? Nu aştepţi, răspunse tot ea în timp ce-l sărută pe colţul buzelor.  

- De unde ştii că nu te aştept de mult timp?  

- După câtă bere ai băut din sticlă.  

- Câtă perspicacitate…!  

- Ce propui?  

- Întâi să stai jos, trage-ţi sufletul, că am văzut cât de grăbită erai să nu întârzii.  

- Ştii că nu suport să nu fiu punctuală. Dacă eu vreau să-mi respect cuvântul, acelaşi lucru îl cer şi din partea celor cărora îl dau.  

- Mi se pare corect. Nici mie nu-mi plac gesturile neserioase când este vorba de întâlniri. Este altceva când apare o forţă majoră.  

Andrada se aşeză la masă şi când a sosit ospătara a comandat o citronadă.  

- Nu am mai avut timp să discutăm despre excursie. Ţi-a plăcut la pădure?  

- Desigur. Cum să nu-mi placă în mijlocul naturii? Ce-i mai frumos decât să fii înconjurat de verdeaţă, fie că eşti la munte, deal sau la câmpie. Este aerul nepoluat care îţi oxigenează plămânii şi este suficient pentru a-ţi plăcea să trăieşti în mijlocul naturii, mai ales că erau înflorite şi brânduşele prin întreaga pădure.  

- Apropo de munte. Am putea merge în weekend până la Soveja că este mai aproape. Te-ar încânta?  

- Desigur, dacă ar merge şi Deea cu Roby.  

- Nu, doar noi doi.  

- Şi noaptea am dormi în camere separate?  

- De ce să dormim în camere separate?  

- Pentru că eu nu am fost niciodată cu un bărbat singură în asemenea situaţii.  

- Orice trebuie să aibă un început. Doar nu eşti minoră şi acum nu mai cer certificatul de căsătorie sau buletinele când intră o pereche într-un hotel.  

- Ştiu acest lucru.  

- Nu mi-ai răspuns.  

- Ba da. Nu merg doar cu tine. Tu nu eşti cuminte pe o alee de pădure, dar într-o cameră de hotel.  

- Ha, ha, ha. Eşti aşa de fricoasă?  

- Nu-s fricoasă, ci prevăzătoare. De ce să-mi fac un rău când pot să-l evit?  

- Şi ce ţi-a plăcut cel mai mult de la excursie? Sărutările mele?  

- Nicidecum. Acea linişte a pădurii atât de profundă,încât îmi venea să plâng de bucurie. Mă copleşea cu tăcerea ei. Îmi venea să îngenunchiez în faţa măreţiei stejarilor seculari, să le ascult înţelepciunea sfaturilor, să le sărut umbra şi frunza ce foşnea neliniştită la adierea molcomă a vântului primăvăratic. Ştii ce-i lipsea?  

- Nu, te ascult cu plăcere. Parcă ai cita din Sadoveanu.Te simţeai în Livada Minunată?  

- De ce nu? Pădurea pentru mine este un colţ de Rai. Este ca o magie. Este o frumuseţe nepământeană când te afli într-o poieniţă plină de flori, pe unde poate mai susură şi un izvor cristalin, spălând pietrele ce strălucesc în razele soarelui ca nişte nestemate.  

- Acum în imaginaţia ta trăieşti ca într-un vis frumos, dar să fii chiar înconjurată de acest miraj cum îl numeşti tu? De cât timp nu ai mai fost la munte?  

- Din liceu când am fost la Timişul de Sus într-o excursie organizată de profa de geografie.  

- A trecut cam mult timp de atunci. Amintirile s-au mai estompat în memorie. Trebuiesc împrospătate cât mai curând.  

- Nu-mi permit extravaganţe cu excursiile. Ştii că şi la noi se apropie examenele ca şi la voi, chiar dacă voi mai aveţi de pregătit şi susţinut inclusiv examenul de stat.  

- Aşa este. Proiectul este gata, doar să-l susţin şi atât. Sper să fie bun. M-am documentat şi mi l-am făcut singur, nu am apelat la alţi interpuşi.  

- Ştiu că nu-ţi faci probleme. Nici dacă nu ar fi bun şi tot ai lua examenul. Crezi că s-a uitat ce a fost bunica ta în Universitate?  

- Nici nu mă gândesc să mă folosesc de acest lucru. Ce, mai sunt în liceu când mă mai prindeau fumând sau chiulind de la ore? Şi cum? Astă seară discutăm doar despre examene? Nu mai abordăm cea mai ardentă temă a tineretului şi anume - dragostea?  

- Despre dragoste sau iubire cum poţi să-i mai spui poţi vorbi la nesfârşit. Tocmai de aceea mai toţi poeţii au dezbătut în fel şi chip această temă inepuizabilă, pe care încă nu a reuşit să o lămurească. Ştii ce spunea Balzac despre iubire?  

-Nu. Sunt curios ce putea să spună mai mult decât în nemuritoarele sale opere!  

- Nu-mi mai amintesc bine citatul, însă spunea cam aşa: atunci când iubeşti, încetezi să mai trăieşti pentru tine. Tot ce ţine de om, teama, bucuria, speranţa, durerea, plăcerea, suferinţa, încep să depindă de o singură fiinţă. Nu-ţi mai găseşti limita simţirii, începi să te scufunzi în infinit, începi ca întreaga-ţi viaţă să o închini unei singure persoane. Nu trăieşti şi nu gândeşti decât la cum să o faci fericită. Dacă este îndurerată, tu îi cauţi alinarea, dacă este umilită, tu torni în sufletul ei măreţie, iar peste suferinţă aşterni plăcere. Toate acestea ca persoana iubită să poată fi cu adevărat fericită.  

- Acestea se întâmplă doar în teorie sau în cerneala pe care poeţii o aştern în manuscrise.  

- Acestea ar trebui să se întâmple în viaţă, între două fiinţe care doresc să respire una prin porii celeilalte, să simtă osmoza de simţuri şi de gândire, pentru a deveni un cuplu ideal, indestructibil, doi oameni care se iubesc cu adevarat. Restul este doar o simplă plăcere şi o atracţie fizică şi atât. Nu şi una sufletească.  

- Mda, poate că ai dreptate. Totuşi este foarte greu să ajungi la acest nivel de trăiri spirituale. Câte din cuplurile ce se formează zilnic şi ajung în faţa stării civile reusesc să trăiască asemenea momente?  

- Tocmai de aceea şi sălile judecătoriilor şi tribunalelorsunt pline cu asemenea cupluri care se despart după o scurtă conveţuire. Nu au avut răbdarea să afle dacă cel de care s-au simţit la un moment dat atraşi este şi persoana ideală pentru structura lor psihică şi pentru o conveţuire îndelungată plină de armonie.  

- Şi? Tu ai găsit acea persoană ideală?  

- Până acum nu. Sincer nici nu am căutat. Viaţa mea a avut alte priorităţi, dar în infinitatea gândurilor şi în punctul cel mai adânc al minţii mele, unde este foarte greu să fiu altcineva, am căutat iscodind din priviri la persoanele ce mi-au trecut prin faţa ochilor, cine ar putea fi acea persoana fără de pereche pentru idealul meu de viaţă. Nu mi-am pierdut speranţa că va apare la timpul oportun.  

- Poate că acel timp a sosit şi nu te-ai concetrat suficient asupra acelei persoane ideale, să o poţi descoperi dacă nu cumva există în chiar imediata ta apropiere.  

- A... ştiu ce doreşti să-mi sugerezi. Important este că nu am simţit o repulsie, un atac de panică când mă aflu lângă persoana sugerată de tine, nu chiar aşa de subtil, ci evident interesat. Vreau să fiu lucidă când iau o hotărâre, să nu-mi pierd raţionamentul nici în cele mai dificile momente ale vieţii mele. Când simt că sunt atrasă cu adevărat de acea persoană, vreau s-o simt prin fiecare fir de păr ce-mi împodobeşte pielea. Să ştiu că atunci când pierd unul dintre aceste fire, pierd puţin din acea persoană. Vreau să trăiesc prin iubire şi pentru iubire, dacă mă poţi înţelege, dragă Cristian.  

- Mda, este complicat pentru un bărbat să aibă aceeaşi gândire ca o femeie. El mai are şi alte preocupări care îi încarcă timpul şi mintea.  

- Cum ar fi fotbalul, barurile, distracţia cu orice preţ, femeile uşoare sau cel puţin uşor de cucerit, care să-i ofere satisfacţia momentului şi atât. Aşa gândesc în exclusivitate bărbaţii?  

- Nu neapărat, dar nici poetic precum femeile nu gândesc. Nu le văd pe toate numai în roz, ştiu să separe din spectrul larg al culorilor griul sau negrul de celelalte culori pastel.  

- Bine, atunci. Despre dragoste am vorbit suficient în această după amiază. Unde ziceai că mă inviţi?  

- Ai avea chef de o noapte de club? De dans, program de bar, striptease?  

- Poate după examene, sau cel puţin între examene, atunci când orice ai reciti nu mai poţi acumula, totul învălmăşindu-se în mintea ta. Pentru linistirea minţii, cred că ar fi bună şi o noapte de distracţie.  

- Atunci unde doreşti să mergem?  

- Eu ştiu? Hai să ne plimbăm pe faleză, apoi mă conduci la cămin şi gata pentru astăzi.  

- Nu-ţi este foame?  

- Ba da, dar mai fac şi cură de slăbire. Vrei să nu mai mă încapă rochiile?  

- Da, tu chiar ai nevoie de cură de slăbire. Nu vezi ce grasă esti? o persiflă el.  

Cristian făcu un semn ospătarei care i-a servit şi aceasta a adus imediat listele cu meniul zilei. După servirea cinei, au plecat de braţ spre faleză să se plimbe. Luminile erau aprinse, iar gâzele de noapte roiau în jurul becurilor incandescente. S-au aşezat pe o bancă mai retrasă, unde lumina becului nu spărgea întunericul oferit de doi castani stufoşi între care era amplasată banca. Cum au simţit tăria lemnului de brad sub ei, Cristian şi-a cuprins prietena de după umeri şi cu degetele începu uşor să-i aducă faţa spre el. Nu întâmpină prea mare opoziţie, aşa că puse stăpânire cu buzele sale flămânde peste delicata gură a Andradei. Cu limba încerca să-i desfacă buzele şi să-i alinte cerul gurii. Tânăra începu să tremure uşor de emoţie, cu mâna stângă îi strângea zona coapselor, iar cu dreapta de după capul lui Cristian îl apăsa ca şi când nu ar fi dorit să-l piardă. Îi plăcea ce se întâmplă cu ea şi trăia din plin acele momente intime. Cristian cu mâinile lui neastâmpărate, începu să-i mângâie pulpele apetisante, ce se strângeau din ce în ce mai tare. Atunci tânărul şi-a mutat atenţia asupra sânilor ei neastâmpăraţi ce tresăreau în cupele sutienului la fiecare mişcare. Frământa exteriorul sânului prinzându-i în căuşul palmei muguraşii ce începeau să-şi ridice corniţele întârindu-se din ce în ce mai tare.  

- Ce-mi faci?... Te rog... fii cuminte... ne poate vedea cineva.  

Cristian nu era interesat de ce spunea fata sau că pot fi văzuţi de către trecători. El avea un singur scop. Să o excite cât mai tare, pentru a-i cunoaşte reacţiile şi modul de manifestare în aceste situaţii. Cât timp se ocupa cu nădejde atât de gura fetei peste care pusese definitiv stăpânire, sau pe sânii ei frumoşi şi bine conturaţi, ajunşi la o maturitate deplină a dezvoltării, Andrada începu să-şi frece picioarele unul de celălalt simţind că nu mai rezistă, şi fără să fie conştientă că le-a îndepărtat, simţi imediat o mână iscoditoare prin zona bikini-ului, moment în care tresări, se ridică brusc de pe bancă şi porni tăcută, vădit emoţionată, de-a lungul falezei spre cămin. Întregul corp îi tremura. Nu ştia ce să creadă acum despre ea. S-a ridicat ca să scape de această teroare plăcută, plină de senzaţii care i-a pus în mişcare cu viteză tot sângele, sau să-şi apere onoarea din pudicitate? Nu a mai trăit asemenea emoţii, nemaifiind în asemenea situaţii. Ce va face pe viitor dacă Cristian va insista cu aceste intimităţi? Să-l lase să continue sau să-i interzică definitiv mişcările prea intime pentru faza în care se găsea prietenia lor? Nu ştia ce va fi în viitor. Îi plăcea din ce în ce mai tare de el şi dacă se vor întâlni în continuare, nu ştia cum va evita toate acestea. Of, grea hotărâre trebuie să mai ia. Trebuia să recunoască pentru orgoliul ei că totuşi aceste gesturi aparent degradante, îi făceau plăcere când le trăia, fără să se considere o femeie uşoară.  

Cristian o ajunse din urmă şi mergea tăcut pe lângă ea, fără să o ia de braţ sau de după gât cum a făcut la venirea pe faleză. Dorea să creadă că este supărat pe ea pentru gestul ei brusc de fugă de pe bancă. Ajunşi la cămin, Cristian şi-a luat la revedere despărţindu-se fără
să-şi mai dea o nouă întâlnire. O va lăsa să mediteze la acest gest al ei şi la viitorul prieteniei lor.  

 

Marian, când a ieşit de la cursuri după ce şi-a luat la revedere de la amici, s-a gândit să-i facă o vizită Andradei la cămin. Dorea să stea cu ea de vorbă neapărat. Simţea că s-a îndrăgostit şi nu ar fi vrut ca această făptură plăpândă şi deosebit de frumoasă să ajungă victima cinismului prietenului său. Nu ştia dacă ar fi trebuit să-i spună despre pariu deocamdată. Spera ca aceasta să se întâmple numai în cazul extrem, pentru a o salva de la dezonoarea la care era programată de amicul lor comun. Prefera ca fata să-i devină lui prietenă pentru că simţea cum numai când se gândeşte la ea şi la ce i se va întâmpla, începea să se neliniştească şi să se enerveze. Era conştient de faptul că apropierea de Andrada va însemna trădarea prieteniei faţă de Cristian. Câte nu se pot întâmpla în viaţă, aşa că încerca să facă faţă situaţiei. Prevedea că acest lucru va duce la ruperea prieteniei lor, dar mai bine aşa decât să fie dezonorată fata la care ţinea din ce în ce mai mult. Deocamdată îi va face cunoscute sentimentele sale. Ea va hotărî dacă le dă curs sau nu şi dacă îi acceptă prietenia. Cele puse la cale de ei le va face cunoscute numai în cazul când nu mai există nicio posibilitate de a se evita întâlnirea celor doi cu martori despre care ea nu ştia nimic. Aşa scăpa şi de achitarea pariului destul de costisitor şi peste puterile sale financiare. Nici acum nu ştia ce l-a împins la acceptarea provocării. Poate paharele golite în timpul nopţii.  

Ajuns la cămin, Marian a aflat de la portar că încă nu a intrat. Poate este la cantină să servească prânzul şi-a dat cu părerea portarul. Andrada îşi lua din când în când cartelă pentru prânz, când avea suficienţi bani şi nu avea chef să alerge prin alimentări după provizii sau să-şi gătească minuturi frugale la reşoul din cameră. Tatăl ei i-a adus un FRAMmai vechi, dar funcţional, pe care îl folosea şi colega ei de cameră. Părinţii îl aveau de pe timpul când s-au mutat prima dată la Casa Agronomului a C.A.P.-ului Gheorghe Doja din Pecineaga.  

Marian se aşeză pe o bancă în faţa căminului şi o aştepta să apară. Ştia că nu are întâlnire cu Cristian în acea zi, aşa că nu avea cum să întârzie prea mult. Norocul lui a fost că într-adevăr Andrada a fost la cantină şi nu a aşteptat chiar atât de mult. Când l-a văzut în faţa căminului, a fost foarte contrariată de vizita lui.  

- Ce-i cu tine pe aici, Marian? Ţi-a răpit liniştea vreo medicinistă?  

- Se poate spune şi aşa. De ce nu?  

- Şi cunosc cumva persoana respectivă? Din ce an este?  

- Desigur, în anul doi, spuse el misterios şi totuşi jenat.  

- Măi, măi, ca să vezi. Dar parcă la petrecere ai fost cu altcineva şi nu era din facultatea noastră.  

- Da, am fost cu o amică din timpul liceului. Nu suntem prieteni intimi. Trebuia să apar cu cineva conform regulilor impuse de familia lui Cristian. Pentru că era curioasă să vadă cum se desfăşoară o petrecere dată de aşa zisa lume bună a Galaţiului, după cum i-am prezentat eu programul, a acceptat şi aşa am venit şi eu însoţit.  

- Atunci cine ţi-a frânt inima, Marian? Mă faci foarte curioasă şi nerăbdătoare să aflu.  

- Îmi este foarte dificil să-ţi spun şi nu ştiu câtă credibilitate voi mai avea în faţa ta. De asemenea, această mărturisire s-ar putea să te şocheze, sau să-ţi facă o impresie foarte proastă despre mine şi moralitatea mea şi ce cred eu despre prietenie, fidelitate, onoare şi bunul simţ.  

- De ce? Ce poate fi aşa de dramatic?  

- Ceea ce simt eu pentru tine. Nu vreau să interpretezi tot ce-ţi spun decât prin prisma omului disperat, îndrăgostit de o femeie care poate deveni a altcuiva care nu o merită.  

- Ai dreptate. Îmi pui la încercare capacitatea mea de gândire asupra integrităţii morale din ziua de astăzi a tineretului, răspunse fata şocată de ce auzea. Oare revoluţia şi aşa zisa democraţie să fi întunecat minţile oamenilor, de nu mai ţinem cont de valorile morale, de prietenie şi fidelitate?  

- Ştiam eu că aşa se va întâmpla. Această mărturisiremi-a luat mult timp să o pot face şi cu deplinul discernământ mă adresez ţie. Nu îi sunt infidel lui Cristian de care mă leagă o prietenie de peste zece ani, încă din şcoala generală. Tocmai aceasta ne-a ţinut uniţi atâţia ani şi de aceea mai suntem şi acum colegi şi prieteni.  

- Dar dacă eu îţi accept declaraţia şi îi dau curs veţi mai rămâne prieteni?  

- Nu ştiu cât de mult este el îndrăgostit de tine, însă ştiu cum eu mă gândesc zi şi noapte numai la tine de când te-am văzut la petrecere şi cât sunt de gelos când aflu că te-a strâns în braţe şi te-a sărutat...  

- Stai, stai, ia spune-mi, el vă povesteşte vouă aceste lucruri?  

- Nnnu.., neapărat, a vrut să o dreagă tânărul fiind conştient de gafa făcută când l-a luat gura pe dinainte,... dar bănuiesc că aşa se întâmplă în orice cuplu de prieteni intimi.  

- Nu ştiu ce gândeşti tu despre intimitatea noastră, dar aş dori să fie clar, suntem doar prieteni şi atât, pară ea orice suspiciune despre eventualele lor intimităţi.  

- Pe mine nu ar trebui să mă intereseze relaţiile voastre dacă sunt intime sau nu, dacă sunt doar de prietenie sau pur şi simplu amicale, fără nicio obligaţie. Eu sunt îndrăgostit de tine şi te rog să mă crezi Andrada, nu te mint şi nu puteam să fac o asemenea gafă, să îţi declar dragostea mea, ştiind că eşti iubita celui mai bun prieten al meu. Ştiu şi-mi asum responsabilitatea dacă voi deveni un paria în faţa prietenilor mei, în cazul că din cauza mea Cristian îţi va pierde iubirea.  

- Marian, nu vrei să mă înţelegi că încă nu putem vorbi de iubire la două-trei săptâmâni de când ne cunoaştem? Suntem prieteni şi atât. Nimic mai mult. Ce simţim acum unul faţă de celălalt, nu ne este clar nici nouă. Poate să apară o apropiere sau o dragoste, numai după o cunoaştere mai bună, aşa cum poate ca totul să ia sfârşit, la fel cum a început. Ce nu-i clar în aceasta?  

- Ce nu-i clar? Nu este faptul că tu nu crezi că un bărbat ca mine, prieten cu prietenul tău, poate să se îndrăgostească de tine, fără a se gândi la consecinţele acestui fapt şi la riscurile lui. Nici nu vreau să-mi imaginez ce va urma. Mi-e ruşine de mine şi de simţămintele mele faţă de prietena celui mai bun prieten al meu, care îmi este mai mult decât un frate pe care nu îl am, dar l-am căpătat prin el.  

- Marian, desigur că mă uimeşti. Sper să nu fie o farsă pusă la cale de voi, pentru a-mi controla credibilitatea morală. Ar fi dureros să aflu acest lucru.  

- Departe de mine gândul acesta sinistru. Pur şi simplu m-am îndrăgostit de tine şi simt cum faci parte din gândurile mele, din viaţa mea, din propria mea fiinţă. Ce pot face să te conving de aceasta? Cere-mi orice şi vei vedea dacă spun adevărul sau mă joc cu sentimentele tale.  

Andrada era bulversată. Nu ştia ce să mai înţeleagă şi cum să reacţioneze. Luând în balanţă situaţia celor doi din punct de vedere social, tasul unde se afla Cristian atârna net mai greu. Era incomparabil cu cel al lui Marian, ai căror părinţi erau simpli muncitori în Şantierul Naval, tatăl mecanic, mama sudoriţă. Amănuntele le aflase de la Andreea când i-a prezentat cu detalii prietenii fratelui său la petrecerea de la Max. Dacă se lua după reputaţia fiecăruia prin facultate, se schimba centrul de greutate în favoarea lui Marian. Îi trebuia timp să disipeze îndoielile sale faţă de care dintre cei doi tineri se simţea atrasă şi consecinţele acestei atracţii pe termen scurt şi lung. Ca aspect fizic amândoi băieţii erau arătoşi şi şarmanţi.  

- Bine, Marian. Îţi mulţumesc pentru curajul de a-mi mărturisi sentimentele tale curate cum le-ai catalogat tu. Dă-mi te rog timp să mă gândesc la ce este bine şi pentru mine şi mai ales la cel pe care trebuie să-l aleg dintre voi, dacă va fi cazul să aleg pe vreunul în care să am încredere şi să-mi las sentimentele să se apropie de personalitatea lui.  

- Mulţumesc, Andrada. Îmi pun toată speranţa şi încrederea în discreţia ta şi mai ales în discernămâtul de a alege ce este bine pentru tine, înainte de a fi prea târziu.  

- De ce? Mă paşte vreun pericol?  

- Nu, neapărat. Dar cine ştie câte se pot întâmpla în viaţă? spuse el enigmatic.  

- Bine, Marian, la revedere şi sper să ne vedem în curând.  

- Şi eu. La revedere şi nu uita că sunt îndrăgostit nu numai de frumuseţea ta, cât mai ales de sufletul tău curat.  

- Mulţumesc. La revedere.  

Şi-au dat mâna şi s-au despărţit, Andrada intrând pe uşa căminului, Marian pornind spre staţia de tramvai.  

 

Referinţă Bibliografică:
DESTINE PARALELE - roman (Continuarea romanului Cat de mult te iubesc...) / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1168, Anul IV, 13 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!