Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Silvana Andrada         Publicat în: Ediţia nr. 1916 din 30 martie 2016        Toate Articolele Autorului

CELULA MEA NEBUNA CONTINUARE V
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Urat a mai evoluat si Romania noastra. Unde sunt caracterele celor care demni se impotriveau cu viata, prin arta sau prin daruire? In afara celor care au fugit sau murit, restul parca au paralizat, au fost anihilati ca si cum le-au fost frante coloanele vertebrale, am ajuns o natie de asistati paralizati in carucioare emotionale fara bani de recuperare si care sfarsesc singuri, apatici, neprotezati macar asa cum fac societatile evoluate pentru ologii lor.  
 
Mitul perfectiunii unei tari a disparut din pacate de mult. Globalizarea a reusit sa faca un ”haloimis” din toate. A fost ca o transfuzie de sange data si muribunzilor si sanatosilor, nu conteaza cu sangele carei grupe, nu conteaza nici macar daca este de origine umana sau animala, nu conteaza nici macar daca este sange. Luati oameni buni globalizare sa va iasa pe nas. Dominatia nimanui asupra tuturor.  
 
Nu mi-a placut niciodata istoria, pe de o parte pentru ca auzisem ca se repeta, pe de alta pentru ca eram ferm convinsa ca nu voi afla in veci adevarul despre nimic. Constienta am traversat Revolutia din 89 si ea a fost cu totul alta, la noi la parterul blocului de patru etaje decat o vad astazi la televizor. Astazi dusmanul este virtual. Si nu vorbim aici despre vreun joc pe calculator ci despre inamicul care sub diverse forme UE, NATO, SCHENGEN ne-a inchis in lagarul virtual unde stam de buna voie, unde muncim din zori pana noaptea fara paza si murim singuri, aproape la comanda, fara sa mai fie nevoiti sa ne execute. Cata risipa de energie, cruzime si varsare de sange s-a facut de-a lungul istoriei cand se putea atat de simplu obtine totul, fara nici macar sa atingi fizic teritoriul cucerit.  
 
Vai de noi tara mica. Si ne-au bagat in cap ca suntem si tradatori, lenesi, hoti si tigani, asa incat iti era si groaza sa raspunzi in strainatate la intrebarea ”where are you from ?”. In afara tarilor care traisera si ele nedreptatea si care erau oarecum solidare in soarta comun impartasita, „”lumea buna’’ se strepezea la auzul vorbelor „”from Romania””. Chiar si eu ma gandeam scurt daca nu par taranca, daca nu sunt prea miloaga, daca nu stau prea aproape de vreun raft, daca n-ar fi cazul sa plec si sa-i las sa traiasca fericiti in ceea ce agonisisera, numai ei stiu cum.  
 
Iubesc sa vad lumea. Mi se pare necesar, simt ca imi completez emotiile cu senzatii si amintiri, pe scurt imi place. Nu pot insa sa fac abstractie de gandul care ma bantuie ori de cate ori vizitez o capitala Europeana, vreo tara cuceritoare de colonii sau vreun rest de imperiu, gandul ca toti care au incetat sa fure s-au spulberat, Egiptul antic, vechii greci, Roma antica, turcii, tatarii, Napoleon, rusii si americanii, cand au incetat sa fure s-au spulberat. Au ramas ce-i drept cu vestigiile pentru care noi platim astazi bani sa le putem vedea atinge si admira. Este ceea ce noi nu am putut face. Dar oare ce anume nu am putut face? Nu am putut crea acele frumuseti sau nu am putut fura de la altii ultima bucatica de paine de la gura copiilor lor, ca nu am putut sa le omoram parintii si bunicii si sa ii transformam in sclavii nostri? Iar pentru un lucid raspuns, intrebarea concreta este, nu am putut sau nu am vrut? Faptul ca am fost mici nu ne-ar fi impiedicat sa fim sangerosi, au mai facut-o si altii, asa ca ori de cate ori vad ceva frumos in lume, tangent oarecum cu trecutul neamului meu, ma uit cu respect ca la ceva la care si noi am pus osul.  
 
De plecat puteam pleca de nenumarate ori. La revolutie prietenii nostri m-ar fi luat in Germania sa-mi iau cetatenia prin casatorie cu prietenul cu care copilarisem si care imi era ca un frate, dar nu am putut. Nu pentru ca nu imi venise vremea la maritis, pentru ca nu ar fi fost decat o simpla formalitate, ci pentru ca acasa pentru mine era aici. Apoi ai mei au simtit in 90 ca directia tarii este gresita si mi-au depus actele la cateva facultati in Germania, burse care s-au intors spre groaza mea cu raspuns favorabil si pe care le rupeam la cutia postala pentru ca eram indragostita si iubitul meu era roman, cred ca profunzimea romanismului lui, sadovenian- rebreniana, in sensul in care pe mine ma speria romanismul, a fost si motivul pentru care cred ca nici nu am reusit sa nu ne despartim. Am auzit ca un milionar elvetian m-ar fi luat de nevasta daca ar fi avut curajul sa imi spuna vreodata ceva, dar bine ca nu a facut-o pentru ca 30 de ani intre soti mi se pare si astazi o diferenta extrema si nu in ultimul rand as fi putut sa plec sa muncesc si mai apoi, cu trecerea timpului doar sa cheltuiesc tot undeva in strainatate si nu am putut. De ce? Greu de spus. Simt cateodata ca atunci cand calc pamantul in Bucuresti, vibratia pasului meu ajunge pana in Sighisoara la mormintele celor dragi mie si se intoarce inapoi, materia lor si a mea se conecteaza prin unde nevazute pe care mi-e teama ca distanta prea mare le-ar neutraliza si toata viata as incerca sa ii regasesc sa-i simt si n-as putea, iar ei n-ar sti de mine.  
 
Astazi mi-e nu stiu cum sa fac cadou altei tari copilul meu, sa-i schimb identitatea in virtutea dreptului meu de a decide in avantajul lui. Daca ai mei ma faceau pe mine neamt sau american? Nu-mi dau seama ce ar fi fost asa cum niciodata nu stii cum ar fi fost drumul celeilalte decizii dar parca daca as putea da timpul inapoi mi-as dori aceeasi soarta, cum soarta cred ca este ceea ce m-a tintuit aici din toate aceste mai inainte mentionate motive.  
 
**  
 
Stau si ma uit la studentii mei. Am predat deja o ora si jumatate. Afara, primavara mijeste ca o fetiscana sfioasa ochii spre iubit. Si ai mei studenti sunt toti cu capul in nori, indragostiti, obositi, nu prea le pasa despre ceea ce vorbesc eu. Trec masini incet, una cate una pe straduta din fata facultatii si ai senzatia linistii de provincie. Nimic nu aminteste de zgomotul de Bucuresti, noua mai 2012.  
 
Pentru o secunda mi se perinda flash-uri ale vietii in fata ochilor. Un puzzle pe care daca reusesti sa il asamblezi il regasesti pe Dumnezeu. Melodii in lacrimi din toate concursurile de descoperire a talentelor, surpriza si speranta din ochii fiecarui concurent oameni salvati din cataclisme si accidente aviatice, binele din darul de Craciun si manuta bebelusului care prinde degetul mic al mamei in disperarea lui ca ramane singur pe lume, of Doamne frumoasa mai este si viata asta, o secunda mi-a trebuit sa stiu ca nu vreau sa o pierd. Dumnezeu alege oameni pentru a-si arata frumusetea, te miri uneori cata frumusete se ascunde in preajma noastra si noi trecem cu disperare prin viata incercand sa schimbam oameni si lumea in loc sa privim doar minunati, minunile pe care le-am primit cadou, meritat sau nemeritat, asta numai finalul nostru va sti sa spuna.  
 
Stau in picioare fixa la marginea geamului si privesc miracolul naturii. De la parterul facultatii, geamul se continua intr-un ciudat culoar, un tunel de flori si verde crud, la capatul caruia este o lumina. Este o imagine neasteptata pentru o fractiune de metropola, curge lumina in picaturi printre frunze, difuza si blanda, se joaca in vant cu privirea mea. Mi-e dor de inceputuri, de linistea de la facerea lumii, de ceea ce eram noi prin nefiinta intr-o singuratate al carei tumult a prigonit existenta catre infernul calmului de o clipa si stiu cu resemnare ca acolo unde nu este infern nu este nici liniste, aceasta imagine contorsionata a fericirii noastre; ma poarta gandul spre lumina de foc de la capatul culoarului. Eu oare astazi mai am forta sa o privesc fara sa clipesc? Singurul gand al meu este ca trebuie sa plec, mai am 20 de minute din curs, o pauza si un seminar de doua ore... si atunci decid  
 
- Ne vedem saptamana viitoare, recuperam atunci, imi cer scuze, astazi a intervenit ceva in programul meu.  
 
Imi cer scuze de fiecare data cand gresesc, consider ca asa este corect, studentii mei nu stiu ca au drepturi, ii intreb adeseori de ce nu se lupta pentru dreptatea lor, pentru corectitudine. De ce nu spun pana aici, de ce abandoneaza si se lasa prada celui care ii batjocoreste, asa cum spera astazi si cei care ne conduc destinele ca vom abandona toti tara si le-o vom lasa la indemana. Nu inteleg cum isi imagineaza ca vor mai continua dupa, pentru ca fara entuziasmul si dragostea celor care chiar sunt captivi aici, nici macar impozitele alea amarate nu le-ar mai incasa, nu ar mai putea intermedia nici un contract cu comision si in consecinta nu si-ar mai putea cumpara nici o posetuta, masina, concediu sau vila in zonele selecte ale tarii si ale lumii.  
 
Referinţă Bibliografică:
CELULA MEA NEBUNA CONTINUARE V / Silvana Andrada : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1916, Anul VI, 30 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Silvana Andrada : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Silvana Andrada
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!