Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Silvana Andrada         Publicat în: Ediţia nr. 1902 din 16 martie 2016        Toate Articolele Autorului

CELULA MEA NEBUNA CONTINUARE-III
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
*  
 
Trec prin ploaia care-si cerne mantia pe genele-mi inchise. Raul ce-l naste isi poarta freamatul, calcand in goana lui albia eternelor vise. Sunt flamanda si hrana mea unica este fericirea. Chiar daca va trebui sa mi-o caut precum cainele prigonit, in gramezile aruncate cu dispret de catre oameni, o voi gasi.  
 
Fericirea noastra este adanc ascunsa in resturile neputintei noastre cand in mod uzual aruncam si noi ceea ce credem de cuviinta, considerand ca ne stanjeneste mersul drept si bine directionat al firii. Altii vor veni sa caute in resturile pierdutelor noastre ganduri, mireasma florii aruncata inainte de a-si pierde petala fermecata intr-o perpetua reciclare a cantabilei povesti, viata noastra.  
 
Incepem prin a ne dori si sfarsim prin a ne ingropa dorintele in argumente logice, omenesti, firesti, atenuante, nascute tocmai din faptul ca nu avem uneori puterea de a elibera seva pe care o tinem prizoniera in noi, ea este doar o roua a diminetii si nu apa de viata a florii, roua ce odata cu soarele care aparent da viata, se pierde prin evaporare, principiu pe care sarguincios l-am studiat cu totii in logica lui pamanteana, ignorand adevarata lui consistenta.  
 
Asemeni liniei orizontului, pe cat de clara, pe atat de ambigua, nici noi nu avem delimitarea neta dintre putinta si neputinta noastra, uneori nepasatori, egoisti, neajutorati mizam pe sentimentul de suflet intr-o iluzie a demnitatii umane, considerand dorinta spre frumos ca o certificare a eu-lui nostru bun. Uitam astfel ca si omul cel mai de jos, care stinge viata altuia prin gesturi, fapte, acte poate fi sensibil la frumos, poate irosi lacrimi ascultand o muzica blanda sau contempland adierea vantului prin florile scuturate.  
 
Mi-am dorit toata viata mea sa pot trece dupa mantia sinceritatii, acolo unde conventia absurda nu a patruns inca, sa pot sa-mi deschid sufletul cu toate incaperile cele luminate de bezna sau intunecate de soare, sa am puterea ca rana ce-i nascuta sa n-o ating cu degetul spunand “nu ma doare”, cu lacrimi in privire pe care sa le revendice o falsa emotie ci sa pot sa-mi caut leacul asteptand ca timpul fluid din mine sa nasca cicatricea pe care sa n-o reneg, sa mi-o asum ca facand parte din paleta bogata a nuantelor fiintei mele.  
 
Intotdeauna mi- am scris atunci cand am incercat sa-mi descarc sufletul. Poate ca exista un germene de lasitate in acele randuri care sta sa-si desavarseasca perioada de incubare ca mai apoi sa erupa ca o lava incandescenta lasandu-ma uimita privind destinul care a trimis un alt cataclism spre mine, spre mine cea care crede ca va gasi in gramezile intunecate acea hrana si spera sa nu fie prea tarziu, spera ca organismul ei, nestiind ce efect are fericirea asupra lui, nu va fugi sa-si apere licarirea de viata, amagirea de viata ca astfel sa se poata stinge cu impresia profund omeneasca ca ar putea fi intolerant la fericire.  
 
**  
 
Mi-am facut o cafea. O cafea cu zaharina. Ma chinui de ceva timp sa ajung sub 70 de kg, 69, m-ar avantaja. Am avut si 54 la un metru 75, aratam ca o fantoma captiva pe pamant. Am realizat atunci ce greu este sa nu slabesti, de bine ce toata viata mea am fost obsedata de slabit. Nu stiu ce m-a facut sa cred ca in clipa in care esti irezistibila ca oferta, in mod implicit rezulta si ca vei fi fericita si mai ales iubita. Ma obisnusem de mica cu alintul, cu vorba aceea superba, doamne ce copil dragut, doamne ce adolescenta frumoasa, doamne ce nevasta frumoasa are domnul doctor. Majoritatea complimentelor veneau de la femei. Intotdeauna m-am gandit ca ele au acea candoare sincera a propriei treceri, ca nu au ceva de ascuns, ca eu voi fi asemeni lor cat de curand.  
 
Treceam cu cafeau incet spre canapea, cand la stalpul mansardei m-am oprit o secunda si m-am gandit. Mai sa fie nu mi-am mai facut controlul de ceva timp. Am intins mana stanga direct intr-un punct fix si m-am cutremurat. Cred ca Venus din Milo de-as fi fost la fel imi pierdeam mainile pe care le-am simtit brusc de marmura alba, reci si inerte. Sursa spaimei a primit denumirea de „galma”. Am sunat-o instantaneu pe mama sa ma descarc, de parca spunandu-i ei, raul care plutea deasupra mea s-ar fi diluat, ar fi disparut intr- o mare de bine, de drag si iubire, pe care ea, asemeni tuturor mamelor din familia mea, o revarsa asupra copilului ei si mi-am vazut de drum.  
 
Trecusem de 40 ani asa ca multe modificari placute sau mai putin acceptabile mi le asumam direct in virtutea inertiei propriei treceri, a propriei vieti, nu ma mai stersam pentru fiecare cuta sau rid, kilogram sau celulita, ma gandeam ca toate fac parte dintr-un drum pe care eu sunt si directia este asta.  
 
Oricum si frumusetea suprema nu prea aduce garantii. Daca te uiti la cele mai frumoase dive ale Hollywood-ului, realitatea trista este ca au fost profund nefericite, neintelese, au avut toata viata asteptarea confirmarii valorii lor din partea sufletului pereche, suflet care de cele mai multe ori nu a aparut niciodata. S-au bucurat la intalnirea fiecarei iubiri, ca sa constate ca intre ele si femeia absolut normal banala, poate chiar urata, nu este nici o diferenta, ca in fond singura diferenta consta in norocul pe care il are fiecare in aceasta lume, in modul in care gasesc calea spre acela care daca el respira, ea are oxigen.  
 
Am vazut atatea femei mai putin frumoase si foarte fericite, echilibrate, apreciate, dorite si multumite si m-am intrebat de ce oare functionez ca o diva, de ce nu prefer sa traiesc destinul in mediocritatea normalitatii, de ce consider ca pot, ca trebuie ca viata mea sa fie diferita de medie. Bine ca imbatranim pentru ca ar fi deosebit de monoton sa ramanem identici, chiar in perfectiunea relativa a unui anumit moment. Da viata este o lupta pentru a fi, binele absolut nu-si are locul aici, pentru nimeni, ar fi atat de inerta si neutra viata perfecta si este atat de grea cea imperfecta incat sincer cred ca multi obosesc natural penduland intre alternative, prilej cu care imbatranesc obosesc si mor.  
 
Ei bine eu am obosit cam devreme. Cat de intensa sa fi fost viata mea sa o pot opri aici, sa accept acest deznodamant. Ei si daca nu il accept ce fac, cu cine negociez eu in acest moment. Dumnezeu nu negociaza cu noi, speram intotdeauna ca ne aude dar asta nu inseamna ca se poate preocupa de fiecare amanunt din viata noastra, pentru ca fiecare amanunt negativ pentru noi il consideram la respectivul moment maximul de suportabilitate. Nici noi nu ne-am putea ajuta constant la cate dileme avem de-a lungul vietii daramite Dumnezeu care ar avea in grija toate nehotarile noastre. Astazi vreau sa ma impac cu sotul adulterin. Maine as vrea sa-l vad intr-o mizerie de nedescris, iubindu-ma fara speranta, alaturi de amanta urata, grasa, pisaloaga si isterica, nefericita la randul ei. Ei ce sa faca Dumnezeu cu gandurile mele, cum sa le grupeze macar si dupa prioritati, dupa logica, dupa bunul simt.  
 
Of Doamne cat am obosit! Starsitul este totusi lung, definitiv si aparanet ireversibil, pana la el ma simt datoare sa schimb ceva, acel ceva care m-a facut sa pot pleca, si care mi-a modificat ADN-ul in scopul autodistrugerii.  
 
Nu cred ca boala asta este altceva decat o sinucidere personal asistata, un abandon, o lipsa de putere entuziasm, convingerea definitiva ca oricat cum si cand vei lupta, nu se va termina niciodata. Nu se mai aprinde lumina, ramanem in bezna, si daca s-ar aprinde ar fi atat de inspaimantator peisajul incat mai bine sa ramana asa. Apare , sau mai bine zis aparea la oameni care se pensionau, care isi schimbau destinul, care se simteau brusc dezradacinati dupa 40 de ani de munca intr-un anume loc, oameni care se speriau de viitor, care aveau copiii plecati la scoli sau peste granite, oameni al caror univers se dezagrega si ei singuri si neputinciosi ramaneau captivii propriei vieti, ei bine eu ii inteleg. Mai sunt cei care au pierdut ceva esential, dragostea, speranta, principiul, onoarea, ceva care ii usuca prin lipsa lui asa cum planta se incovoaie, isi pierde culoarea, vivacitatea si viata, fara apa. Apa fiecaruia este diferit configurata dar ramane mai departe esentiala supravietuirii si pe acestia ii inteleg prea bine. Ce nu stiu este ce se intampla cu copiii. Cum ajung scumpii de ei in situatiile astea nefiresti, demne doar de acest pamant plin de nedreptate, poate ca nu vor sa mearga mai departe pentru a ajunge tot acolo, poate vor sa scurteze drumul spre ceea ce ii intereseaza de fapt, poate ca asa cum bunicul meu imi spunea tot raul este spre bine iar binele are stari de agregare si dimensiuni care ne scapa.  
 
Referinţă Bibliografică:
CELULA MEA NEBUNA CONTINUARE-III / Silvana Andrada : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1902, Anul VI, 16 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Silvana Andrada : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Silvana Andrada
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!