Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Sabina Măduța         Publicat în: Ediţia nr. 1606 din 25 mai 2015        Toate Articolele Autorului

Sabina MĂDUŢA - CA PASĂREA PHOENIX
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mama a fost cea mai longevivă din familia noastră, nu pentru că s-ar fi bucurat de o „sănătate de fer” cum se spune, nici pentru că ar fi dus o viaţă fără griji şi greutăţi. Dimpotrivă! A trecut prin atâtea încercări, greu de descris şi totuşi le-a învins pe toate, reînviind ca Pasărea Phoenix din propria cenuşă, după fiecare episod dramatic.  
 
Dar nu despre viaţa ei vreau să povestesc acum, ci chiar despre ultima ei zi de viaţă pământeană. Împlinise 99 de ani, era imobilizată la pat de de mai multă vreme, dar în ultimele trei luni nu se mai putea mişca deloc. O spălam, o hrăneam cu biberonul, fiindcă totuşi mai putea mânca şi făceam de gardă lângă ea zi şi noapte! Făcusem rost de un pat cu gratii, ca să nu cadă, Doamne fereşte! Dormeam pe apucate, mă trezeam în gemetele ei, luam şi eu somnifere dar vai de somnul şi de odihna mea…  
 
Ştiam că mama e rezistentă şi eram pregătită pentru drum lung. Chiar dacă apăruse prima escară, tratând-o se vindecase relativ uşor, dar mă temeam că rănile se vor generaliza şi multe alte suferinţe pe care le avea, mă temeam că vor lua amploare…  
 
Ce-o să mă fac, ce-o să mă fac Doamne când va fi şi mai rău? Cine mă va ajuta, cum mă voi descurca? Mă dureau suferinţele şi rănile ei, intram mereu în panică, dar eram totuşi resemnată, ştiind că numai Cel de sus hotărăşte soarta fiecăruia dintre noi. M-am încredinţat Lui implorând ajutorul!  
 
Noroc cu o vecină cu ajutorul căreia mai scăpam de spaime. Cred că numai Bunul Dumnezeu mi-a trimis-o ca pe un înger. Venise şi-n acea dimineaţă de 16 iulie 2014 şi împreună i-am pregătit mamei gustarea. A mâncat mai puţin ca de obicei şi respira foarte greu. M-am speriat, nu mai găseam ventolinul, eram de-a dreptul şocată. Am lipsit de lângă ea doar cât să duc ceştile la bucătărie. Când m-am întors nu mai respira deloc. Panicată am ieşit în stradă strigând că mama moare! Era ora 10 dimineaţa. Veniseră şi vecinele, am chemat Salvarea care a.sosit foarte repede, dar medicului nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să-i întocmească „Certificatul de constatare a decesului prin infarct miocardic”.  
 
Au urmat procedurile şi ritualurile obişnuite. Mă uitam la ea şi tot nu puteam crede că e moartă!  
- Mama mea, mama mea, da ce-i cu tine şi încercam s-o ridic, s-o iau în braţe.  
- Lăsaţi-o, lăsaţi-o, mi-au spus vecinele, îndepărtându-mă uşor de lângă ea.  
 
Era o zi caniculară, dar am ajuns şi la Primărie pentru acte. Cei de la „Funeralii” au pus-o în sicriu şi ne-am îndreptat spre Capela Cimitirului din Tinca, unde mă aştepta prietenul Gabriel Pop şi dl. Florin Iga cantorul bisericesc din localitate. Am lăsat-o pe mama la Capelă în sicriul frumos aranjat cu dantele albe, imaculate. Avea un zâmbet pe faţă, parcă dormea. I-am făcut poze, şi am sărutat-o!  
 
Abia seara urma citirea Rugăciunilor (Stâlpul), aşa că am avut timp să colindăm prin Tinca, să comandăm coroane, flori, colaci şi toate cele de trebuinţă. Părintele paroh Ninel Iancu a venit la citirea „Stâlpului” unde au asistat şi vecinii şi câteva rudenii, după care mi-am luat adio de la mama. În stradă mă aştepta în maşină Gaby Pop cu soţia, dar din păcate erau pe partea opusă cimitirului şi la traversarea şoselei s-a întâmplat nenorocirea!  
 
Mi-amitntesc perfect cum încercam să traversez, să ajung la ei. Atunci a sunat telefonul celular. Era Simona, nepoata mea din Italia, care vroia să afle ce facem. Mai departe nu-mi amintesc nimic, acolo s-a s-a rupt firul, sau filmul! În maşina care m-a lovit erau două persoane, soţ şi soţie, care m-au vizitat mai târziu şi mi-au povestit cum s-a întâmplat. Eu traversam, eram în mijlocul şoselei şi ei m-au pocnit. Prima lovitură cu farul drept al maşinii în şoldul meu stâng, a fost atât de puternică, încât m-a proiectat pe capotă, unde am dat cu capul de parbrizul care s-a crăpat. De pe parbriz m-am rostogolit pe asfalt strivindu-mi cotul drept. Îmi imaginez un film de groază pentru ei când le-am apărut pe capotă. Au chemat salvarea...  
 
Când m-am trezit eram pe targă în „salvarea” pompierilor din Tinca în vreme ce un bărbat mă întreba dacă mă doare ceva şi dacă ştiu că am fost lovită de o maşină. Nu, nu ştiam şi oricât mă străduiam să înţeleg ce se întâmplă nu puteam reface filmul acelei zile!  
 
M-am abandonat în mâna lor şi-n puterea lui Dumnezeu. Omul, de lângă mine, medic ori paramedic ce-o fi fost, Dumnezeu să-l ocrotească, era foarte grijuliu şi mi-a explicat că mă transferă în „Salvarea Smurd” care ne venise în întâmpinare de la Oradea să mă preia. Când m-au scos cu targa am văzut numai cerul albastru pictat cu nori albi ca într-o stampă. Eram în localitatea Miersig şi mi s-a părut c-am ajuns apoi repede la spital la Oradea. Nu mă durea nimic, dar aveam o stare greu de explicat. La mama nu mă mai gândeam, ştiam că pentru ea totul se terminase aici pe pământ şi că eu mi-am împlinit misiunea!  
 
La secţia „Urgenţe” am stat vreo două ore pentru tratament şi supraveghere, dar când m-am ridicat de pe pat totul se învârtea cu mine, iar când am vrut să păşesc... o durere ascuţită nu mi-a permis să mă sprijin pe piciorul stâng. Alt drum cu targa la „Radiologie”, alt control, dar nu era vorba de o fractură ci numai de o contuzie foarte puternică a şoldului. Gaby şi Maria, care aşteptau afară, au fost lăsaţi să intre. Mi-au adus geanta ochelarii şi telefonul mobil, adunate de ei de pe şosea, apoi au plecat la Tinca unde îi aşteptau copiii. Am ajuns pe secţia de Neurochirurgie la ora 2 noaptea, instalată într-un salon unde le-am deranjat probabil somnul celorlalte bolnave, dar şi odihna personalului medical... Mă năpădeau gândurile şi nu m-a luat somnul până dimineaţa când au venit cu perfuziile!  
 
Când a venit la „vizită” doctoral Mohanu cu suita, aveam de ales dacă rămân în Spital, fiind obligată să plătesc spitalizarea (ăsta era regimul accidentelor rutiere), ori sunt liberă să plec fără riscuri, neavând fracturi. Am ales externarea, deşi ştiam că acasă voi fi singură, dar nu ştiam cât voi avea de suferit.  
 
La înmormăntarea mamei nu era posibil să ajung, leziunile dureroase şi starea de şoc nu-mi permiteau acest lucru. Am sunat-o pe nesora de la Reşiţa să vină ea cu soţul şi cu fiica să se ocupe de înnmormântare, dar plângând, mi-a spus că maşinile lor sunt defecte şi că nu pot veni! Nesoră, nefiică, nu ne ajutase nici în cei şase ani grei deşi mamei îi era dor de ea şi i-am transmis dorinţa mamei că vrea s-o vadă! A venit într-o vară, dar mama îşi pierduse deja vederea, şi cum nu mai avea nici conştienţa de ceea ce se întâmpla în jurul ei, vizita nesorei a fost nulă, cel puţin pentru biata mea mamă.  
 
În curând se împlineşte anul de la moartea mamei, dar n-am putut face efortul să mai scriu. După accident recuperarea a fost grea şi m-a afectat pentru tot restul vieţii! „A vrut să vă ia cu ea”, şi-au dat unii cu părerea. Da, asta îmi trecuse şi mie prin minte. La mormântul mamei am ajuns mai târziu. M-am gândit că acum se odihneşte lângă tata şi lângă feciorii ei, Lica şi Petru. Cu eforturi, cheltuieli şi drumuri la Tinca reuşisem înainte de accident să aranjez mormintele, să le pun şi Crucea de marmură. Parastasul de 40 de zile l-a făcut nepoata mea Simona care venise cu familia din Italia.  
 
Când mi-am mai revenit am început să pregătesc pentru tipar cartea mea de poezii „NICIODATĂ LIMAN”, un volum selectiv în care sunt incluse si poeziile scrise pentru mama.  
 
Mi-e tare dor de mama, un dor care doare, dar am tot amânat să merg la preot sau la psiholog. Îmi fac reproşuri, că unele lucruri nu le-am făcut cum trebuia, îi tot privesc fotografiile şi vorbesc cu ea plângând. Plâng pentru suferinţele ei de-o viaţă, plâng pentru durerile mele şi pentrucă nimic nu se mai poate schimba. Îi cer iertare spunându-i: „Iartă-mă mamă, iartă-mă că eu nu mă pot ierta!”  
 
-----------------------------------  
Fotografie:Mama, tata şi cei cinci copii (1959)  
 
Sabina MĂDUŢA  
Duminică, 24 mai 2015  
Oradea  
 
Referinţă Bibliografică:
Sabina MĂDUŢA - CA PASĂREA PHOENIX / Sabina Măduța : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1606, Anul V, 25 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Sabina Măduța : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Sabina Măduța
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!