Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Sabina Măduța         Publicat în: Ediţia nr. 1526 din 06 martie 2015        Toate Articolele Autorului

Drag de poezie
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Poezia, acum de ceva vreme încoace, trece printr-un flux de transformări de așteptat. Se vorbește despre minimalism, mizerabilism, autoreferențialitate, biografism, prozaism, joc, teribilism, textualism, spectaculos, vizual, în fine, contorsionări poetice de tot soiul într-o societate de consum. Poeții își caută formula poetică cea mai eficace în transpoziții estetice, o reflexie acordată la palpitul contemporan.  
 
Volumul Niciodată liman al doamnei Sabina Măduța se înscrie însă pe acordurile unui alt tip de poezie care se scrie la noi. E vorba de poezia care curge prin vene suav și somnoros și care-și solicită expresia în modul în care primăvara își cere florile. Poeziile acestui volum abundă de fervoarea dragului de poezie, de dorul și admirația față de poezie. Nu există aici atâta cerebralitate, regie poetică, cât impuls, spontaneitate și abandon poetic. Însăși poeta mărturisește în Crez că, dacă s-a rupt zăgazul în cerul său de gânduri, s-a pornit să scrie neîntrerupt. De altfel, nu de puține ori își mărturisește felul în care poezia îi confiscă ființa: „Răsare-n mine poezia/ Cum crește iarba din pământ/ Vântul îi seamănă sămânța/ Pe brazda ultimului gând” (Rodire). Riscurile sunt, desigur, mari în planul poeziei contemporane lucide, lucrate cu nesaț într-un limbaj care, demult, nu se mai lasă pradă inspirației; poeta le conștientizează pe deplin. Dar un îndrăgostit e incurabil, și chiar dacă întrevede pericolele, fericirea îndrăgostirii e mai seducătoare decît orice, și atunci mai bine să rămână, precum scrie autoarea versurilor din Niciodată liman, „cenușăreasa morilor de vânt”. Cele mai fecunde versuri ale Sabinei Măduța reflectă mereu și mereu aceeași bucurie a poeziei și a lecturii. Ori de câte ori textele lirice se tensionează, se umplu cu resentimente, o poezie despre poezie reinstalează liniștea și bucuria de copil, o autoironie fină care detensionează: „Ia uitați-vă/La Sabina Măduța/Ce fericită pare/Fiindcă a scris/ În dimineața asta/ Mai multe poezii./ Ea pretinde/ Că i-au fost dictate/ Că s-a trezit cu ele în caiet/ întocmai/ Ca locuitorii din Sussex/ Cu cercurile misterioase/ În lanurile de rapiță”(Șansă) A scrie nu este un demers lucid, pe deplin conștient, e o neașteptată dimineață cu soare într-o zi de iarnă.  
 
Poezia are aici un caracter compensatoriu, ea umple „saharele singurătății”, alungă „arșița și teama”, alungă tăcerile și durerile, poemele „încălzesc în fiecare seară/ casa înfrigurării”, vindecă răni. Nu poate însă poeta să nu recunoască această nebunie a poeziei, un donquijotism primejdios de care se teme: „Ce pajiște de gând nebun/ Nădejdile ce mi le pun în scris” (Scrisoare). Numai că bucuria poeziei îi asigură o seninătate copleșitoare, jucăușă, încrezătoare. Primele două volume de poezii (Drum, Darul zilei, Sonete) divulgă un eu poetic încrezător în forțele proprii, o feminitate suavă și luminoasă, care percepe lumea din jurul său ca o poezie: „Cele mai frumoase poeme” sunt „grădinile de meri în floare”, „săgeata de cocori”, „zăpezile luminând în troiene”, „brațele mamei de-alint”. În vâltoare, eul feminin râmâne neclintit, cu asumare, fără ezitări, fără spaime. Versurile sunt frumoase, frumoase: „Câte furtuni/ Pe tâmple-mi cad/ Atâția pescăruși/ în zborul meu.”(Atâția perscăruși); „Port sufletul/ Pe buze/ Cum aș purta o floare,/ Cum își poartă delfinul/ Trupul fără scut/ Printre stânci/ În vâltoare.” Întoarcerea spre sonet, mai apoi, îi redă poetei zona existențială de confort. Seninătatea și dragostea poetică și-a găsit oarecum aici forma poetică potrivită, lucru vizibil în modul talentat și valoros de a îmbina forma fixă și conținutul ideatic. Poeta are o intuiție bună a rimelor, a formelor, o apetență mai rar căutată azi. Unul dintre cele mai reușite este Nu seamănă iubirea noastră. Pe urmele lui Vasile Voiculescu, căruia poeta îi poartă multă admirație și drag, sonetele sunt declarații de iubire nu numai față de maestrul sonetelor, ci și față de versul clasic, față de sonetul – vitraliu. Divorțul de aceste „cerneluri vechi” sau virajul, așa cum l-a numit poeta, în volumele următoare, spre „alte veșminte” (Viraj), spre muza „de-a scrie trăznit” pare s-o incomodeze însă, unele dintre poezii pierzând din fervoarea paradisiacă a începuturilor. De altfel, afluxul emoțional al volumelor cu inedite are o cu totul altă textură interioară, înțesată cu resentimente, tristeți, reproșuri, regrete, stări deconcertante, gesturi moralizatoare, presiunile singurătății, decepții, încercări în credință, tristeți asurzitoare. Mărcile lexico-gramaticale ale eului liric merg, cu preponderență, spre persoana a II-a plural. Poeta iese din sine și se adresează mai ales celorlalți. Poeta a fost așezată, fără voia sa parcă, în bătaia timpului doldora de încercări: „Trec zilele prin mine, le fac la toate loc” (Generozitate). Limanul lor mai este doar Dumnezeu, acolo se termină toate și acolo începe rugăciunea: „Îndură-te, Doamne, de Iovii Tăi” (Nimic nu e al nostru). Când însă recurge la iubire ca salvare, versurile primesc din nou fior: „Fără iubire ce pot fi?/ (...)O cumpănă fără fântănă (...)/ Copac cu frunzele-n țărână/ O mare fără de corabii (Fără iubire ce pot fi?)”. Aceeași frumusețe a seninătății și jocului liric și-o regăsește într-un pastel citadin, Pastel cu promoroacă, unde zăpada i-a înflorit iernii copacii.  
 
Întreg volumul de poezii se vrea însă și un jurnal poetic, pare a fi o biografie poetizată, unele texte deliricizându-se pe seama acestei intenții și abandonând podoabele stilistice, dar tocmai din cauza aceasta se produce și un efect de autenticitate. Episoade din viața poetei, întâlniri cu oameni cunoscuți în lumea culturii, pasiunea pentru Edith Piaf, recunoștința față de Voiculescu, dragostea față de poezia blagiană, față de Eminescu, Sorescu, Stănescu, legături cu prieteni, familie, părinți, viața la București și Oradea, gânduri fugare, toate sunt acolo redate nude, necosmetizate.  
 
Ultimul volum e scris simplu. „Psalmii mamei”, scriși la căpătâiul mamei sale bolnave, n-ar fi avut oricum nevoie de prea multe artificii poetice, pentru că stările interioare descrise au o efervescență mai mare decât chiar bucuria poeziei din primele volume. Mama-i devine propriul copil, „Nani, nani, mama mea”. Sabina Măduța vorbește despre o maternitate întoarsă, recompensantă, una sfâșiată de iminența morții și a destabilizării emoționale: „Și tremur toată ca o frunză-n vânt/ Mi se cutremur rădăcinile-n pământ”. Chiar și aceste poezii-psalmi răspund tot psalmilor recitați de mama poetei în copilăria sa.  
 
Poeta resimte iremediabil vocația sa de „a înturna” darurile primite, lucru pe care-l face în mod evident și cu poezia, instanță maternală care i-a umplut, prin lecturi, lumea interioară, și căreia, acum își oferă propriii psalmi.  
 
Prof, dr.  
 
Anca Tomoioagă  
 
Referinţă Bibliografică:
Drag de poezie / Sabina Măduța : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1526, Anul V, 06 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Sabina Măduța : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Sabina Măduța
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!