Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Roni Căciularu         Publicat în: Ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Roni CĂCIULARU - LASĂ-MI TOAMNĂ POMII VERZI !
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
La timpul potrivit, ieşim la plimbare, pe Corso-ul braşovean, mi se pare că se numeşte Calea Republicii, tocmai dă să însereze şi mirajul culorilor de sub un soare mereu mai roşu (culoare derivată din disperarea lui că peste puţin timp va fi înlocuit), mirajul acesta de amurg sugerează parcă un fel de regret şi o subtilă melancolie. Culorile solare aştern acum farduri speciale pe feţele trecătorilor, dar şi pe zidurile bătrânelor clădiri. Farduri, am spus?! Ei da, „Ca la teatru, madam” - aşa glumesc eu cu domna sufletului meu - căci toţi suntem actori pe o banala scenă, păşind şi trăindu-ne rolul scris de-un Shakespiare misterios, presupus şi nesigur, dar fără îndoială, genial. De fapt, la doi paşi de aici, sub priviri privilegiate, în Piaţa Sfatului, au loc mereu manifestări artistice de mare anvergură, minunate spectacole de teatru, excelente concerte şi festivaluri internaţionale, pe scene grandioase, montabile şi cu amenajări ieşite din comun.  
 
Dar dincolo de aceste mari demonstraţii artistice, cu actori sau cu cântăreţi renumiţi, se desfăşoară chiar aici, lângă mine, micul şi cel mai complex şi mai autentic show posibil, micul şi marele spectacol al promenadei de pe Corso. Perechi de tineri, grupe de turişti, pensionari cu gustarea în hârtie de ziar, molfăindu-şi câteva vorbe, pe-o bancă oarecare, îndrăgostiţi ce mint cu neruşinare, neavând habar de teribila lor înrudire cu baronul de Münchausen... Lume vine, lume trece. Copii şi doamne elegante, fardate discret, lângă bărbaţi cu alură sportivă; restaurante, muzici, cafenele, cofetării. Pe mijlocul străzii largi, elegante mese de delectare culinară, cu jardiniere lângă ele, cu elegante umbrele parasolare, sub privirile ospătarilor de pe margini, care pândesc spre a-ţi veni în întâmpinarea comenzii tale, la timp şi distins, şi a-ţi oferi berea cea mai bună, friptura, ori micii sau ciorba care-ţi place. Când soarele e dincolo de Tâmpa, şi-o lună eclipsată de becurile primăriei îşi face datoria, doar pentru tandre clipe de visare din locuri mai puţin văzute de ochii lumii – ei bine, când ceasurile înserării vin aici şi uneori se face răcoare, patronii restaurantelor, grijulii cu clienţii lor, împart mesenilor un fel de pături subţiri, nici prea mari, nici prea mici, ca să le pui pe umeri şi pe spate. Şi vezi deodată, la mese, grupuri cu câte o singură culoare de pături. Fiecare restaurant în aer liber, cu culoarea sa de pături. Şi iată, treptat, strada capătă, pe mijlocul ei cu mese acoperite-n alb, capătă diverse culori, în funcţie de starea vremii şi de păturile restaurantelor. Un mozaic ce-nveseleşte seara, ce dă un alt farmec Corso-ului braşovean.  
 
...Era o seară de vară, şi-o vioară cânta, parcă de una singură, de pe mica terasă a unui magazin închis. Păşim în acordurile vioristului târziu şi absent, mergem încet şi mai departe, interpretându-ne rolurile scrise de un Shakespeare personal, fără ca măcar să-i cunoaştem textul, şi observăm sub o vitrină luminată, pe o bordură ca o treaptă, o biată femeie în vârstă, de mult trecută de anii ei frumoşi, care şezând pe piatra bordurală, oferă către nimeni, mici buchete de flori de pădure, minunate rapsodii vesle şi triste, cetremură în mâna ei uscată şi ne-ngrijită... Ziua, unii juni galanţi, mai iau din mâna anilor trecuţi firişoarele delicate, dăruindu-le cu zămbet şi tandreţe. Şi tinereţea se-amestecă apoi în mulţime. Dar seara, când vitrinele luminează şi magazinele sunt goale, când animaţia e doar pe mijloc, la feţele albe de masă, alături de flăcări mai mult ornamentale, seara, până târziu, o mână resemnată şi uscată, continuă să creadă, solitară, că poate va mai încasa vreun ban... Speranţa şi nevoia mor ultimele. Iar micile fire de flori culese din păduri, se tremură într-o lumină rece de vitrină. Lumea se plimbă, oamenii sunt degajaţi, bătrâna-i tot acolo. Fiecare cu bucuria lui, fiecare cu creaţia lui de-o seară... Cu sau fără aplauze, piesa se joacă mereu.  
 
O melodie cunoscută, mă face-atent la gânduri de-altădată. De la etaj, de la un club ceva mai deosebit, prin ferestrele mari, deschise, ce dau la stradă, se-aude – câţi o mai cunosc şi-o mai iubesc, astăzi?! – se-aude o voce minunată, cântând: „Lasă-mi toamnă pomii verzi”. E Margareta Pâslaru. Sunt versurile Anei Blandiana. Şi continuăm să ne plimbăm pe acestă stradă, plină de viaţă şi de amintiri. Aici, mai exact la doi paşi, în Piaţa unde altă dată se-auzeau trâmbiţaşii de la Casa Sfatului, s-au reluat în 1992 sunetele minunate din seria festivalurilor de altcândva, intitulate „Cerbul de Aur”... In fiecare an, apoi, festivalurile s-au reluat, e drept, cu unele intrmitenţe. Şi gândul nostalgic fuge mai înapoi, când televiziunea era doar alb-negru. Atunci a fost începutul acestei mari tradiţii internaţionale, a „Cerbului de aur”. Stăteam la aparatele de televiziune marca „Rubin”, ne adunam unii la alţii, iar cînd era „Cerbul”, străzile deveneau goale în toată ţara. Câtă artă era în acele cutii pătrate, cu imagini în alb-negru! Câtă bucurie reuşeau ele să ne transmită, cât calm şi bună dispoziţie! Viaţa se organiza, în ziua respectivă, astfel ca la ora anunţată, să fim şi noi aici, în Braşov, alături de un public cald, asistând, prin cutiile cu sticlă fermecată, la spectacolul fascinant al muzicii bune, al talentului şi bunului gust.  
 
...Era să lovesc o tânără doamnă cu un copil în braţe, căci merg cam alandala, năpădit de-o lume care-a fost, o lume a tinereţii celor de-o vârstă cu mine.  
 
Prima ediţie a „Cerbului de Aur” s-a desfăşurat în perioada când eu îmi sărbătoream ziua de naştere. Era în martie, 1968. Era primăvară cu ghiocei şi speranţe. Implineam 29 de ani. Credeam, ca şi acum, în amăgirea artei bune! Credeam prosteşte în clipa mea de tinereţe, cu tot corolarul ei de minuni şi minciuni. Credeam în oameni. Credeam în zâmbet şi-n lumină. Credeam că tot ce zboarăse mănâncă... Serile, când „se dădea”, de pildă, „Cerbul Carpatin”, ele erau un balsam de suflet şi mă simţeam înălţându-mă, străluminat de clipă şi de fiorii artei adevărate.  
 
Prima ediţie a „Cerbului” a fost în incinta Teatrului dramatic din Braşov. Totul era sub directoratul marelui Tudor Vornicu şi al lui Ilie Mănescu. Fantastica orchestră a Festivalului era sub bagheta lui Sile Dinicu. S-au stins luminile, s-au aprins reflectoarele, decorurile au dezvăluit fastul unui show cu aer de San Remo, muzica şi semnalul Festivalului răsună, atmosfera e solemnă şi de mare sărbătoare. Prezentatorii, Stela Poescu şi Iurie Darie, declară Festivalul deschis!  
 
„Cerbul de aur”, doamnelor şi domnilor!, bucuria muzicii, a fastului şi frumuseţii, parada talentelor. Şi nu încape îndoială că„ Cerbul” acesta paşte şi azi în iarba munţilor Braşovului ca şi în dorul unor inimi ca a mea. Ce bogăţie de frumos şi armonie, ce patimă pentru perfecţiune era acolo, ce suflete de aur se etalau în faţa noastră, bucurând cerul şi pământul. De fapt, nici nu mai eram la Braşov, sau la Bacău ori la Iaşi. Eram în spaţiul universal al artei, al omului cu O mare, earm la nivelul superlativelor. Nu numai cei care cântau la Braşov, ci şi noi, cei care vibram odată cu ei, eram părtaşi la o lume mai bună, mai frumoasă, mai caldă şi mai înţelegătoare.  
 
Mai ţinem minte? S-au perindat pe scena primei şi a celei de a doua ediţii a acestui unic Festival nişte nume, nişte oameni cu suflet aparte şi talent de excepţie, precum Constantin Drăghici, Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Gică Petrescu, Anda Călugăreanu, Luminiţa Dobrescu, Mihaela Mihai, Ilinca Cerbacev... Şi alţii, atâţia alţii. A doua ediţie a „Cerbului de Aur”, din anul următor, i-a avut ca prezentatori pe Sanda Ţăranu şi Silviu Stănculescu. Câte nume nu-mi revin acum în minte?! Sunt nume care pentru noi, cei ce-am fost atunci la unison cu arta marilor vedete, vorbesc atât de mult, iar pentru tinerii de-acum - o Timpule, răule, crudule şi indiferentule, cum treci prin noi şi peste noi?! – marile vedete sunt doar o-nşiruire banală şi trecătoare, ca zilele şi lunile şi anii. Ca apa râului de munte... Şi totuşi, răcoarea ei, a acestei sfinte ape pe vreme de arşiţă, nu poate fi negată! Iar cine a fost ogoit de ea, o păstrează mereu în tainiţe de inimi gânditoare, rememorând-o spre clipe de desfătare şi alean. Dar să nu uităm, că aceste fermecătoare prezenţe au fost şi oaspeţi în casele noastre, căci Braşovul cu „Cerbul” său vieţuia în magica noastră cutie, aşezată la loc de cinste din spaţiul nostru vital. Prin ea, i-am avut alături de noi şi pe Caterina Caselli, Amalia Rodriguez, Rika Zaraï, Rita Pavone, Bobby Solo, Jean Claude Pascal, Connie Francis, Josephine Baker, Dalida, Julio Iglesias, Cliff Richard, Udo Jurgens, Gigliola Cinquetti, Juliette Greco...  
 
Piaţa Sfatului şi Corso-ul Braşovului, pe unde umblu acum înfiorat şi - agale, sunt martorii acestor frumoase înfăptuiri de altădată, ce au putut să vieţuiască, văd bine, alături de atâtea mizerii pe care le cunoşteau, mai ales, cei înecaţi de ele. Dar dacă, cumva, chiar şi oropsiţii soartei ai acelei vremi, avuseseră norocul să se uite pe sticla vreunei cutii magice, cu fantezii pe alb şi negru, probabil că-şi mai uşuraseră şi ei clipa. Mângâiau, cred, uşor, un Cerb dintr-o poveste, iar el le înfăţişa minuni şi bucurii.  
 
Fie şi de-o clipă!  
 
----------------------------  
Roni CĂCIULARU  
Petah Tikva, Israel  
15 septembrie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Roni CĂCIULARU - LASĂ-MI TOAMNĂ POMII VERZI ! / Roni Căciularu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2089, Anul VI, 19 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Roni Căciularu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Roni Căciularu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!