Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Roni Căciularu         Publicat în: Ediţia nr. 2065 din 26 august 2016        Toate Articolele Autorului

Roni CĂCIULARU - DE-A PURUREA AMANTĂ...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Companionul meu, fost profesor de istorie la un liceu din Braşov, acum pensionar cu dorul de a mai fi ascultat de cineva, nu contează cine, îşi continuă povestea. Spaţiul acesta, din Piaţa Sfatului era, domnule dragă, prin Evul Mediu mai puţin – să zic aşa - turistic, era mai rural, cu iz de obor şi târg, şi uneori de iarmaroc... Şi tot aici, în centru , exista aşa numitul Stâlp al Infamiei. Era din piatră, bine fixat, tăcut şi indiferent, deşi cunoscuse, atâtea vinovăţii, atâtea nedreptăţi, atâtea lacrimi şi frângeri de viaţă, disperări şi suferinţe...  
 
Ordinea şi liniştea Braşovenilor era asigurată mai ales prin pedepse, cu chinuri şi ruşine şi moarte. La primul etaj din turnul Casei Sfatului se aflau închisoarea şi camera de tortură. Ca să-ţi faci o idee, între 1520 şi 1550 s-au executat în Braşov 120 de sentinţe: torturi, spânzurări, decapitări, arderi pe rug, tăieri de urechi, bătăi, alungări din oraş... In Piaţa Sfatului se aplicau mai ales pedepsele care urmăreau un puternic rol educativ. Erau sancţionte aici, la Stâlpul Infamiei, faptele care aduceau atingere moralei sau politicii. Erau condamnate şi bătute crunt femeile vinovate de adulter, sau cele care-şi ucideau pruncii. Orice critică la adresa Senatului localnic era pedepsită cu moartea. La Stâlpul Infamiei, pe lângă decapitări şi alte pedepse fioroase, erau arse, în văzul lumii, aşa numitele „pasquile” – un fel de pamflete anonime, care apăreau şi sub formă de foi volante şi unde era criticat Senatul local, sau unele hotărâri ale acestuia.  
 
Ei, dar frumoasele şi rezistentele case cu arcade, din jurul Pieţei Sfatului, unde locuieşti azi şi dumneata, au zidurile întărite şi făţuite de gospodarii lor. Însă zidurile acestea au şi multe poveşti în coaja lor. Eu le scrijelesc uneori învelişul, căci bibliotecile şi internetul îmi stau la dispoziţie şi-mi dau sculele necesare... Câteodată, mai vorbesc şi cu bătrânii ce ştiu de la bătrânii bătrânilor lor vechi întâmplări. Ce admiri dumneata acum, şi ce era aici, prin secolele trecute, e atât de diferit! La „Târgul Anual” veneau negustori şi meşteşugari din ţară şi de peste fruntariile ei. Se dusese vestea despre mărimea şi diversitatea acestui târg, pestriţ şi multicolor!  
 
Şi-acum, îmi zice bătrânul meu profesor pensionar, închide o clipă ochii, şi priveşte cu gândul. Consideră că te afli în Marktplatz, cum îi spuneau saşii acestui loc, închipuie-ţi că stai la fereastra din camera unde eşti găzduit, dar dă ceasul înapoi, spre a ajunge pe la 1459 într-o zi friguroasă, pe la prânz.  
 
Piaţa îşi desfăşoară treburile obişnuite dar, deodată, se aud urlete şi huiduieli şi un alai de femei îmbrăcate săseşte se apropie de centrul acestui spaţiu public şi se-nghesuie să lovească în continuare o biată fată însângerată, cu hainele răvăşite şi rupte. Tânăra femeie ţipă şi plânge, iar celelalte urlă... Vacarmul se apropie de Stâlpul Infamiei. Muierile o leagă cu frânghii groase de piatra rotunjită a stâlpului. Şi-o scuipă, şi-o lovesc unde se nimereşte. „Să-i tăiem cozile, ca să nu mai poată înnebuni pe nimeni!”. „Trebuie arsă, să-i dăm foc. E-o vrăjitoare!”. „Sfâşiaţi-i podoabele, loviţi-o până s-o rupe de Dracul!”. „Te culci cu-n criminal! ”. „Te-i înhăitat ,împotriva legii şi-a lui Dumnezeu, cu duşmanul nostru şi al bărbaţilor noştri!”... – aşa se pare că strigau aprinsele femei. Cu ură, cu răutate! Şi-i tăiară minunăţia de cozi aurite şi lungi. Oamenii îşi făceau cruce, mulţi crezând că-i vorba, într-adevăr, de-o vrăjitoare...  
 
Cine-i, de fapt, această nenorocită femeie? De ce-s pornite cu atâta-nverşunare femeile acestea din Corona? Ei, domnul meu, pentru a-ţi răspunde, va trebui să te duc în cu totul altă parte a oraşului: în Şcheii Braşovului. Insuşi Vlad Draculea Ţepeş, celebrul principe, a locuit o vreme în acest cartier (undeva pe strada Constantin Lacea). Vlad era pe-atunci Guvernator Militar al Braşovului şi Duce de Făgăraş şi Almaş. „Castelul” său era nu departe de Bastionul Ţesătorilor, iar pe strada Poarta Şchei, la nr. 14, era Casa Tartler unde locuia şi fostul staroste al Breslei Ţesătorilor - Thomas Siegel, împreună cu familia. Ei bine, aşa cum era obiceiul locului, fiecare familie asigura, prin rotaţie, hrana apărătorilor Bastionului breslei. Şi într-o dimineaţă, venise rândul familiei Siegel. Cahtarina, fiica starostelui (de-acum - bătrân şi bolnav) se-nhămă la sania umplută ochi, iar verişoarele sale şi frăţiorul mai mic împingeau din spate.  
 
Ningea bogat, cu fulgi de poveste argintată. Sania era grea. Catharina înainta anevoie la deal, printre nămeţii mari. Dintr-o crăpătură de nori, soarele îi lumina obrajii îmbujoraţi, iar părul ei auriu avea sclipiri diamantine. Fulgii de nea erau aninaţi uşor alcătuind o năframă iluzorie, cu şoapte de borangic. Catharina era de o frumuseţe ieşită din comun: gura mică şi cărnoasă, ochii mari, albaşti, sprâncenele arcuite uşor. Cosiţele îi erau până dincolo de mijlocelul subţire dar viguros. Era zveltă şi bine legată de şoldurile care se opinteau contra dealului. Iar acesta îi cam luneca de sub tălpi... Era năltuţă şi plină de viaţă. Avea 17 ani.  
 
Dar uite că se nimerise-n prejmă însuşi Vlad Ţepeş. Principe nu tocmai frumos, dar chipeş, mândru, ager la minte şi-nvăţat. Avea sânge fierbinte şi preţuia cinstea, însă era de o duritate căreia i-a mers numele. Spre uimirea ofiţerilor săi, prinţul, deja cu renume de mari fapte vitejeşti în luptele cu turcii şi tătarii, sare s-ajute sania Catharinei. Şi din nou uimire: la Bastion, după ce frumoasa blondă cu ochi albaştri a predat tot ce trebuia, Vlad i-a luat cu grijă mâna mică şi rece şi ia sărutat-o, aşa cum ştia că obişnuiau „francii”... Fata sorbise cu zâmbet sfielnic privrea lui verde, ca de codru. Il plăcuse Catharina, dar se şi temea de el, căci faptele lui draconice la adresa negustorilor saşi erau ştiute. Insă dragostea se cuibărise deja în inimile lor, căci aşa e ea, se-aşează unde-i vine. De-atunci, Vlad Ţepeş venea mereu la Casa de pe strada Poarta Şchei, casă existentă până şi astăzi (la nr. 14), ea fiind acum cu pereţii verzi şi scorojiţi. Prinţul îi aducea Catharinei daruri rare şi scumpe, îi spunea vorbe aprinse şi tăcerile lor căpătau grai; iar ea lăsa ţesutul, şi-i răspundea cu ochi plecaţi.  
 
Din păcate, cu toate aceste clipe frumoase, suntem martorii unei cumplite drame, căci Vlad Dracul, la cei 34 de ani ai săi, era deja căsătorit (din convenienţă). Incă un motiv ca familia fetei să nu vadă cu ochi buni insistenţa prea îndrăzneţului principe. In plus, Catharina fusese promisă altcuiva, iar destui tineri vrednici şi-nstăriţi ar fi dorit şi ei să fie printre preferaţi... Vlad Dracul a urmărit-o pe Khatarina şi-ntr-un rând i-a tăiat drumul călare. Văzând că fata nu-şi permite să treacă peste voia părinţilor, o-nşfăcă, ridicând-o-n şea şi fugind cu ea la „Castel”.  
 
Dragostea asta a durat 20 de ani, şi a rodit cinci copii. Catharina l-a iubit nebuneşte, dovedindu-se şi credinciosă jurămintelor lor ascunse, şi iscusită-n mângâierea sufletului viforos al domnitorului. Ea a ştiut să-l înţeleagă şi să-l ajute. Vlad avusese, pân-la ea, ici-colo, nişte aventuri pe care le-a dat uitării, iar pe Catharina chiar a vrut s-o ia de soţie. De două ori i-a cerut Papei(!) o scrisoare de indulgenţă, ca să poată divorţa, însă destinul i-a fost potrivnic. Chiar şi când s-a sinucis soţia sa, fiind de-acum el liber să-şi onoreze amanta, tocmai atunci Vlad cade victimă unui complot şi e întemniţat. Iar libertatea i se promite numai numai dacă se va căsători cu mătuşa lui Matei Corvin, Elisabeta. Urmează, deci, a doua căsătorie de convenienţă a lui Vlad Ţepeş, dar relaţia marii şi neschimbatei lui iubiri cu Catharina continuă. Iar ea i-a rămas alături, devodată, îndrăgostită şi-nţeleaptă, până la sfârşitul zilelor lui. Apoi, la 39 de ani, Catharina s-a dus la mânăstire, şi n-a mai scos nici un cuvânt. Niciodată. Căci nu a mai putut vorbi. A murit în tăcere şi dor...  
 
Să revenim! Catharina Siegel... Da, ea a fost, de fapt, femeia de la Stâlpul Infamiei! Ea, frumoasa ibovnică a voevodului. Vlad era urât de mulţi. Îi ameninţse cu sabia pe pretendenţii la mâna adoratei lui. Era aspru cu negustorii saşi, cârtitori şi intriganţi, cum îi credea - şi-i trăgea în ţeapă. Trăia cu cea mai frumoasă femeie, pe care o răpise şi o seduse ulterior, deşi era căsătorit cu alta. Domina, teroriza. Iar femeile negustorilor saşi, în timpul execuţiilor soţilor lor, au prins-o pe Catharina şi-au dus-o la Stâlpul Infamiei. Şi nu ştiu dacă nu ar fi omorât-o, în cele din urmă. Dar a aflat Vlad. Ca s-o salveze, i-a eliberat pe celalţi negustori saşi, ce urmau să fie omorâţi. Totodată, a ameninţat că dă foc cetăţii, dacă i se va mai face vreun rău Catharinei sau familiei sale.  
 
...Femeia care l-a cunoscut pe Vlad cel tandru şi cald şi bun, nu cel dornic de sânge, a fost, desigur, Catharina Siegel. Iar uneori, zidurile bătrâne din Piaţa Sfatului, scot sunete izvorâte din mângâierea de arcuş a vântului coborât de prin păduri de munte. Se-aud parcă păreri de jale, care spun stelelor, în tăcerea nopţii: „Bucuria are preţul durerii! Alungă, vântule, jalea şi lasă-mi doar ce-a fost frumos şi bun”. Legenda spune că-i glasul Catharinei, amanta lui Vlad Ţepes.  
----------------------------  
Roni CĂCIULARU  
Petah Tikva, Israel  
23 august 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Roni CĂCIULARU - DE-A PURUREA AMANTĂ... / Roni Căciularu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2065, Anul VI, 26 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Roni Căciularu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Roni Căciularu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!