Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Impresii > Mobil |   


Autor: Roni Căciularu         Publicat în: Ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Roni CĂCIULARU - DIVINA ÎMPLINIRE – UN ÎNALT OASPETE DORIT – SCRIITORUL ROMÂN MIHAI BATOG BUJENIŢĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eram uşor ameţit de-un Cotnari care-mi hălăduia gândul prin Iaşii studenţiei mele, dar nu mai pluteam ca altădată, când râdeam de mine, căci atunci îmi dădeam seama că fugeam pe stradă, fără motiv, iar asfaltul de vizavi de biserica Trei Ierarhi, mă ducea încolo, dar mai ales încoace, reflectând şi el căldura soarelui puternic, de vară încinsă. Râdeam atunci de ridicolul alergător de cursă-absurdă ce eram şi nu mă puteam opri, din cauza Cotnarului adus de la Mitropolie la redacţie de Valer Mitru, acel ziarist care-şi purtase paşii anteriori pe la „Adevărul” şi „Dimineaţa”.  
 
Şi uite-acum, când eu eram nu prea în apele mele, trebuiau să-mi pice oaspeţi de seamă, îndrăgiţi şi doriţi, aflaţi în vizită prin Israel şi veniţi exact de la Iaşi. Oameni pe care-i cunoscusem fără să-i văd cum arată, adică corespondând pe internet de ani buni! Eram acum însă, mult mai ponderat, căci mă drogasem şi cu niscaiva hapuri tari, ca să fiu, cât de cât, ceva mai cum trebuie, căci mă atacase de-o vreme un pârdalnic de virus. Eram treaz, bine dispus, totuşi cam pleoştit în sinea mea... Era deja ora prânzului, dar şi Dorel Schor cu consoarta sa, Nadia, şi Magdalena Brătescu cu soţul, amicul Vladimir, veniseră la timp. Iar când, imediat, au apărut înalţii oaspeţi doriţi, Mihai Batog-Bujeniţă şi Doamna lui, Cornelia Ursu, amândoi surâzători şi cumpăniţi, eleganţi şi apropiaţi nouă de la prima vedere, după ce am schimbat câteva vorbe, am trecut la masă, căci reflexele condiţionate ne duceau cu gândul că mâncând, vorba-i mai plăcută! Şi încă şi mai şi, de-o mângâi şi cu un vin talentat şi plin de-nţelepciune.  
 
Dorel e mai vechi prieten decât mine cu Mihai Bujeniţă. O glumă, o amintire, un compliment colorează până şi supa, atent meşterită de nevastă-mea, Fani. După care, printre altele, vinul vrăjitor de pe masă, a mai dat un plus de strălucire soarelui primăvăratec, filtrat de perdelele voalate ca un abur de pe munte, aşezat peste lumina tare de-afară. Irizările de mătase coborâseră lin în pahare, odată cu vinul de lângă bucatele mesei. Magdalena Brătescu vorbeşte un pic despre scrieri şi scriitori, Mihai Batog e incitat şi prins în vorbă, mă bag şi eu, că de!, sunt gazdă şi trebuie să mă aflu-n treabă, dar apoi mă opresc, căci la semnul discret al soţiei mele, trec să mă ocup de tochitura moldovenească, în timp ce ea aranjează friptura de pasăre la cuptor. Bucatele astea le-am programat din timp, astfel ca oaspeţii să se simtă ca acasă, la Iaşi, căci fiind de mai multă vreme prin meleagurile haifaiene şi nu numai, deci înainte de Tel Aviv-Petah Tikva, au tot cunoscut mâncarea cu specific local. Încât, ce ne-am zis? Hai s-o mai dăm un pic şi prin încăperile Hanului Ancuţei, de pe Drumul Romanului, unde poveştile comisului Ioniţă, împreună cu cinstiţii ascultători şi lucrători la cofăiele, ştiau ce-i viaţa, rostul Hanului şi cum să-mbrăţişezi timpul şi să simţi cu sufletul dulceaţa vieţii. Să ne mai amintim un pic şi de Conul Mihai, acel munte al literaturii române, Sadoveanu, care aflat o dată cu scriitorimea de la Viaţa Românească sus, pe Ceahlău, în timp ce asfinţea fascinant astrul zilei, el stătea, scuzaţi, cu dosul la minunatul spectacol ceresc, suflând în cărbunii şi vreascurile focului, care trebuiau să-şi aprindă răsăritul lor meschin, dar atât de trebuitor. Şi cine-apoi a descris cel mai straşnic amurg de soare, în pagini fermecate, având parfum de cetină şi măreţie de-nchinare?! Bineînţeles – Mihai Sadoveanu!... Şi la ceas de tochitură din ciosvârte de carne atent pregătite, ca să se poată rumeni atât cât trebuie, aflându-ne şi-ntre salate şi fripturi, gândul a dat o fugă şi pe la Bolta Rece, din „dulcele târg al Ieşilor”, loc sfânt de popas, încă chiar dinainte de boema strălucire a lui Păstorel, care făcea ca vinul să sclipească de inteligenţa şi humorul său, şi unde oameni de condei îşi îmblânzeau setea şi foamea cu minuni culinare şi damigeneşti, dar îşi şi preparau prin minţi înfierbântate seva iubirii şi a urii, vitriolându-i pe netrebnici sau înmiresmându-i pe cei ce li se cuvine, în poveşti cu frumuseţi şi înţelesuri cum rar se pot închipui...  
 
N-a fost, la marea noastră mică întâlnire, nici o distanţă protocolară, şi asta datorită harului şi bunului simţ de excepţie al celor doi oaspeţi. Fire nevăzute ne legau prieteneşte, vorbele curgeau cu miez, Mihai Batog era la el acasă în orice subiect ce ne stârnea interesul. S-a trecut apoi, pentru dulciuri şi alte nimicuri de ronţăit, la masa joasă din salon, unde cine ştie a se iubi cu vinul, lăsându-l să-l răsfeţe euforic, a putut discuta şi-n continuare pe îndelete, cu gând şi farmec de-adevăr, cu înţelesuri nevăzute mai dintâi. Şi ce frumos era, şi-atât de bine se-aranja, că acei ce povesteau erau, la rândul lor, şi buni ascultători. In salonul meu erau atâtea gânduri îndrăzneţe şi mari-mărunte poveşti trăite sau visate...  
 
Nu mai ştiu exact când, dar a apărut la timpul potrivit un vin de Chianti, roşu-nchis, adânc chiar şi la suprafaţă, fluid acum ca gândurile noastre de lucizi comentatori ai timpului ce trece şi nu rămâne decât în pagini, încă nescrise complet. Lumina din perdele dădea un farmec de poveste doamnei Cornelia, discretă, naturală şi frumoasă prin însăşi existenţa ei, ocrotitoare şi răspunzătoare şi de pana marelui meu prieten, deosebitul scriitor Mihai Batog Bujeniţă. Amândoi, atât de calzi şi apropiaţi, atât de culţi, de erudiţi, atât de valoroşi nouă! Doamne, cum pot fi oamenii atât de oameni şi de plini de substanţă, de măsură şi de tact?!  
 
Iar vinul de Chianti imprimă luminii reflexe roşietice, aduse-n scântei cu unduiri de bordo. Şi ni-l aduce-n gând, în paralel cu discuţiile de lângă masa joasă, pe Dante Alighieri, născut în minunata Florenţă, nu departe de viile din Chianti. Ei vorbeau, dar eu la asta mă gândeam, la Dante, cu iubirea lui de la 9 ani, cu sfâşietoarea lui iubire de Beatrice, pe care nici n-a sărutat-o măcar şi care nu s-a împlinit niciodată. Dar lacrima lui Dante, o lacrimă poate ca de Chianti, a devenit cerneala versurilor cu aripă de geniu, bucurându-ne cu dureri şi triumfări dumnezeieşti... Hei, dar ce caută Dante aici, la Petah Tikva, aici în acest oraş a cărui denumire, în traducere, înseamnă Poarta Speranţei?! Dante scrisese „Lăsaţi orice speranţă” la intrarea în Infern, dar noi, aici şi acum, ne situăm pe altă poziţie: „Toate speranţele - cu noi!”, căci ce altceva poţi face, decât să speri?! Dum spiro – spero! Vinu-i bun, viaţa-i frumoasă, noi trăim ducând carul anilor şi oaspeţii ne bucură cu un farmec ce-ntrece orice vin şi orice bucate... Mihai, cum bine spune mai apoi Magdalena Brătescu, e-un causeur desăvârşit! E calm, cumpătat, dar clocoteşte nevăzut de inteligenţă şi gânduri înalte, pentru oameni şi omenie.  
 
Suntem aici, cu cinste şi bucurie, împreună cu un mare scriitor român, care prin scrisul său satiric ne apără demnitatea şi normalitatea. Ne face să ne simţim superiori, citindu-l, căci el vitriolează lumea subculturii, a prostiei, a matrapazlâcului, a lipsei de ruşine, a bădărăniei, şi a atâtor alte hibe umane, printr-o literatură vivantă, atractivă şi de o teribilă profunzime. Când îl vezi atât de cald şi-atât de aşezat, nici nu-ţi vine să crezi că-i în stare de atâta severitate ironică, la adresa ticăloşiei: din România şi de oriunde! Are o gândire bine formată, în lungi ceasuri de studiu şi meditaţie. E un om elegant, dornic de prietenii şi de oameni de omenie, dar e un om temeinic, cu principii şi rigoare. Şi mai ales, are un condei - asta-i! – strălucit! E un ambasador. Al literelor româneşti de azi! E un om al timpului său şi al celui ce urmează! Şi-s bucuros că sunt contemporan cu el şi că mă onorează cu prietenia lui.  
 
Nu ştiu când s-a terminat vinul acela de Chianti. Stelele nu pătrundeau prin perdelele largi ce abureau geamurile. Grătarul se stinsese, şi nişte sticle goale ne ignorau, deci n-aveam de ce să le luăm în seamă. Virusul meu cred că a fost ucis de farmecul oaspeţilor şi de discuţiile purtate între noi pe care Mihai le-a armonizat de minune. S-a vorbit de Dumnezeu şi de soartă, de oameni, de viaţă şi moarte, s-a vorbit despre scris şi scriitori, despre tehnică şi lumea care nu e lume, s-a vorbit despre bunătate şi despre ticăloşie, despre filozofia lumii şi iar despre religii şi istorie, despre geografia Israelului, despre ce se scrie pe hârtie şi pe internet, s-au făcut obiecţii, aprecieri critice, referiri la fapte şi întâmplări de aici şi de acolo, s-a vorbit despre cultură şi rostul educaţiei, despre schimbarea lumii, a omului, a vieţii... In toate domeniile MBB era la el acasă, ştiutor, original, pertinent. Nu mai puţin doamna Cornelia, care e bine umblată prin cultura lumii. Şi privindu-i pe cei doi oaspeţi români, m-am gândit că Mihai a avut mai mult noroc decât Dante. Cel puţin într-o privinţă. Dante a rămas cu Beatrice doar în visurile lui. Mihai s-a îndrăgostit de Cornelia - şi uite-i împreună, atât de frumoşi, aureolându-se unul pe celălalt. Cred că s-ar putea naşte o scriere nouă: „Divina împlinire”.  
 
La plecare s-a mai găsit un strop de Chianti! „Să mai vii, domnule ambasador al literelor româneşti!” - am închinat eu. E o adevărată plăcere, dragă Mihai, să te avem lângă noi! Şi sărut mâna, doamnă Cornelia. De dumneavoastră depinde „Divina împlinire”!...  
-------------------------  
Roni CĂCIULARU  
Petah Tikva, israel  
aprilie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Roni CĂCIULARU - DIVINA ÎMPLINIRE – UN ÎNALT OASPETE DORIT – SCRIITORUL ROMÂN MIHAI BATOG BUJENIŢĂ / Roni Căciularu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1959, Anul VI, 12 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Roni Căciularu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Roni Căciularu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!