Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Romeo Tarhon         Publicat în: Ediţia nr. 2057 din 18 august 2016        Toate Articolele Autorului

Confesiuni despre arta de a face artă (lirică)...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Confesiuni despre arta de a face artă (lirică)... 
  
Dacă poezia ajunge la inima cititorului, nu contează dacă este scrisă în vers clasic sau în vers „alb”... Doar că, a fi scrisă în vers alb și să fie, totuși, poezie, este mult mai greu de realizat și mai aproape de eșec decât a scris în rime, fiindcă versul alb trebuie să fie un extract de metafore, un izvor din care să curgă aurul liric de la sine, gata topit ca să umple formele fără a fi nevoie de minerit, în vreme ce aurul din filonul poeziei în scriere clasică se extrage greu, prin minerit anevoios și trebuie topit și turnat în forme cu mari eforturi și multă combustie. 
  
Cadența și rima imprimă cantabilitate care place minții și simțurilor. Poezia modernistă și post-modernistă lipsită de cantabilitate este foarte puțin poezie, este mai degrabă... zicere, înșiruire cugetativă de cuvinte seci și reci care rar izbutesc să formuleze metafore sublime, esențe... Dar și poezia în versificație clasică, dacă nu izbutește cu măiestrie împletirea melodică a cuvintelor lin curgătoare în figuri de stil, riscă să fie tot un fel de zicere ca la plugușor și strigăturile populare. 
  
Subiectul este delicat și necesită opinia exegeților, a criticilor literari autentici, pentru a stabili de unde începe și unde se sfârșește poezia de la text la text, de la autor la autor. Dacă un poet consacrat versificării clasice preia un text formulat sec, steril în versuri albe, sigura îl va transforma, prin rimă, cadență și metrică, în poezie încântătoare și cântătoare. Dar, dacă un creator de versuri albe preia o creație cu ritm și rimă și o aduce în maniera de versuri libere, anulând rimele, metrica și cadența, în mod cert distruge poezia. 
  
Am eu o vorbă: nu veți auzi în veci un Tudor Gheorghe cântând melodii pe versuri albe emise de către „poeți” incapabili să se exprime cu rafinament și meșteșug în forma clasică. Poezia în versuri albe, cu adevărat reușită, este cea care urmează unui lung travaliu de ucenicie și perfecționare a scrisului în versuri clasice, și nu invers, fiindcă trebuie să fie esență de poezie, sublimat de metaforă, aur nobil extras direct din miezul filonului magmatic. 
  
Eu sunt un poet eminulescian (!). Să explic... Am obișnuit cititorii cu versuri în stil eminescian, bacovian, topârcean, păunescian... și mai puțin minulescian, stănescian, sorescian... în care muzicalitatea interioară dă ritm și rimă versificației și obligă la... poezie. După un deceniu de versificări în metru clasic, la prima tinerețe ( 10- 17 ani) am trecut și eu la versul alb care contaminase poeții (pre-)optzeciști și post-optzeciști (aflați în căutarea unor exprimări libere dar codificate până la a fi excesiv de sofiste și sofisticate. A fost perioada marilor mele revelații. Nichita Stănescu s-a detașat de departe adumbrind teribilismul unui Geo Dumitrescu a-talentat dar politrucizat, al unui Mircea Dinescu aparent rebel, indisciplinat, dar cu limbaj sec, epuizat, atipic și al altor scormonitori în gunoaiele comunismului, găsitori de noi arpegii lirice dedicate conducătorului și patriei după încă un sfert de veac de siluire a limbii lirice românești, de epuizare a limbajului de lemn de acum uscat, butucănos și prin care poeții de toaletă, de budoar omagiau ceaușismul deșănțat, demagogic, propagandistic încât ajunseseră să se limiteze la circa 100 de cuvinte admise în „lirica epocală”, altminteri nu treceau de cenzură pentru emisiuni TVR și spectacole cenacliste grandios de jenante... 
  
Am satisfacția de a recunoaște public faptul că pe mine m-a recuperat și m-a întors la versul clasic, rimat, ritmat și cultivat, până să mă risipesc în ne-undele incantabilității, un poet uriaș despre care s-a vorbit prea puțin și în șoaptă și despre care nu se știe mai nimic după un sfert de veac de non-cultură, de impostură, de mono-coloratură și plagiatură(!), fiindcă nu a fost proletcultist și pupincurist precum Vadim, Dan Fruntelată, Păunescu, Dinescu și alți... escu, și a scuipat pe acești lingăi cu sputa forței, inventicii lingvistice și a detunăturii lirice în iambi, trohei și dactile, rămânând, chiar și rejectat de scriitorimea comunistă infectă, un titan, un semizeu al versificației: TUDOR GEORGE (zis Ahoe). 
  
Așadar, dragi confrați care vă depărtați de muzicalitatea pe care o dau ritmul și rima în poezia care conține poezie și care vă amăgiți că vă va cânta vreodată versurile albe vreun Tudor Gheorghe sau alt rapsod ori cantautor modernist (și lălăist...), am un sfat: orice ați scrie și descrie, faceți să sune a ritm și rimă versurile voastre, faceți să pară că silabele cântă spre a încânta, chiar dacă scrieți din nepricepere cu ruperi de ritm fără de rimă. Citiți Lucian Blaga, apoi Nichita Stănescu, pe urmă Marin Sorescu și, cel mai la urmă, recitiți Nichita Stănescu... Dar abia la urma ultimei urme, spre a nu vă rătăci în desiș imitativ, citiți și alți poeți ai versului alb, așa-zis modernist, prespălat, stors, gol de metafore și mesaje suave, curgătoare, refrenice, elegiace... Și abia apoi scrieți iar și iar ceea ați vrut să sugerați în primele încercări, în primele stihuiri încropite în format de versuri. 
  
Nu aș vrea să vă fac o demonstrație matematică a liricii, dar, cu nici 500 de cuvinte uzuale și cumva culte din limbajul liricii românești clasice și contemporane se pot alcătui milioane de combinații lingvistice cu aură lirică, inedite și inefabile. Cum se știe (sau nu se știe), cuvântul DOR, fără echivalent în vreo limbă sau dialect, poate alcătui, în consonanță cu alte câteva cuvinte din aceeași familie lirică și lingvistică, adevărate capodopere poetice și poemice care așteaptă să fie spuse, scrise, cântate, compuse spre a desfunda izvoarele adevăratei poezii românești care, din doine, balade, cimilituri, zicători, bocete, blesteme, psalmi, versete își trag limpezile și inepuizabilele izvoare de limbă românească care încă adapă poezia mioritică autentică. Uneori este bine să știm că și noi avem o datorie de onoare față de Limba Eminească, nu doar libertatea de a o mulge ca pe o vacă dătătoare de colastru oricărui aventurier avid după glorie fără a fi stăpân măcar pe cultura strămoșească. Mă uit uneori cu spaimă la copiii care scriu, cică, poezie, dar habar nu au cine a fost și ce a scris Eminescul nostru cel fără de prihană. Imitatorii lui nu ar fi fost decât penibili mimi din seriale pamfletiste tele-imbecilizante prin care este subminată, inferiorizată, penibilizată, sclavagizată, spălată pe creier românitatea aflată, de fapt, într-o fază istorică de rezistență la pauperizare programată, materială și spirituală, împinsă să își piardă cultura și cultul culturii, esențele esenței naționale și naționaliste, prin stoparea perversă a accesului mediatic și livresc la valorile perene românești: locul de invidiat în religia culturii, artelor, științelor, inventicii, gândirii și aplicațiilor în toate domeniile de vârf care determină progresul. Sunt atât de român, încât dezavuez a-poezia, a-ritmia non-lirică și non-metaforică, încât prefer să citesc și să ascult de o sumedenie de ori pe an ”Seara pe deal” în lectura la radio a lui Mihail Sadoveanu decât să citesc seară de seară poezii fără seară, fără tei, fără deal și sat în rezonanță, să rezonez, de fapt, cu duhul lui Eminescu... 
  
Romeo Tarhon - poet, romancier, publicist, editor 
  
Referinţă Bibliografică:
Confesiuni despre arta de a face artă (lirică)... / Romeo Tarhon : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2057, Anul VI, 18 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Romeo Tarhon : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Romeo Tarhon
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!