Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Rodica Elena Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

CARTEA ŞI PUBLICUL CITITOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Părăsindu-ți țara, un timp mai lung, uneori chiar pentru restul vieții, printre lucrurile, de care te desparți cu greu este biblioteca. O cartea pe care tocmai o citeai și alte câteva pe care obișnuiai să le răsfoiești, în momente când confruntat cu vicisitudinile vieții, îți puteai regăsi intimitatea, le înghesui în bagajul de mână, cu riscul de a renunța la alte obiecte strict personale. “O carte bună, un prieten bun”, o apoftegmă engleză, care mi-a spus-o un librar reverențios, când am cumpărat, în Anglia, prima carte, “Wuthering Heights” de Emily Bronte.  
 
Când am ajuns peste Atlantic am întâlnit o doamnă, o persoană împătimită cititului, care deși nu sosise de mult timp aici, scotocise aproape toate rafturile de cărți românești și franțuzești ale bibliotecilor din metropolă. “Am pierdut multe de-a lungul vremurilor, dar biblioteca de la tatăl meu, care a rămas intactă când noi am fost evacuați forțat din casă, primind domiciliu obligatoriu, a constituit cea mai mare frustare a vieții mele”, mi-a spus cu lacrimi în ochi.  
 
Oftatul distinsei doamne, ajunsă la vârsta senectuții, mi-a răscolit amintiri dureroase. România postbelică a fost supusă unui proces de deculturalizare. Tot ce era etichetat «burghezo-moșieresc» trebuia distrus. Naționalizările de peste noapte, arestările, deportările, perchezițiile și confiscările s-au soldat cu pierderi de cărți și chiar de întregi biblioteci personale.  
 
Din biblioteca familiei mele au mai rămas, ca prin minune, doar câteva cărți. Bombardamentul a distrus casa, doar mobila și biblioteca au fost recuperate de soldații nemți, care patrulau acea zonă. O parte din ele au fost duse în casa rămasă de la bunici, iar restul au fost păstrate, cum s-a putut, în micuța căsuță construită lângă ruinele celei vechi. Arestarea, pe considerente politice, a tatălui meu, cu confiscarea întregii averi, a închis orice posibilitate de recuperare. De s-ar fi citit și păstrat, n-ar fi fost nimic rău, dar din câte am aflat, unele din ele, acolo, în satul dintre dealuri, au fost folosite la aprins focul, la ambalat sau în avântul pioneresc de recoltare a deșeurilor, ca materie primă pentru fabrica de hârtie.  
 
Dar în pofida tuturor vitregiilor istorice, neamul românesc a cultivat dragostea pentru carte. Noi dispunem genetic de o moștenire prețioasă. Generații la rând s-au sacrificat să fondeze biblioteci personale sau publice, cât mai complete, iar schimbul de cărți, pentru citit, era o aleasă preocupare. Dorința de a avea un colțișor cu cărți, nu a putut fi sugrumată de constrângerile social politice ale orânduirii comuniste. În timpul claselor primare, adunam sticlele, le spălam și le vindeam, ca apoi să cumpărăm o carte, care constituia o mare bucurie. Editura “Biblioteca pentru toți” și “Editura tineretului”, care mai avea și pagini ilustrate, au fost cele mai accesibile și într-o oarecare măsură au satisfăcut cerințele cititorului.  
 
Traversând perioada proletcultistă, bibliotecile au fost depopulate de valorile clasice, naționale și universale, sufocate cu surogatele traducerilor din literatura sovietică, în fapt o sub-literatură. Încătușați de cenzură și tensionați de corsetul ideologic, condeiele talentate erau deturnate direct sau indirect de la linia vocației lor și dacă aceasta nu se reușea, în ultimă instanță, erau reduse la tăcere  
 
A urmat apoi, o etapă de relativă liberalizare, o așa-zisă «formă de preluare în mod critic» a adevăratelor valori. S-au editat, pentru prima dată după război: Lucian Blaga, V. Voiculescu, Octavian Goga, Panait Cerna, Al. Brătescu Voinești. Se simțea imperioasa nevoie, de fundamente, de lucrări de bază, care să inducă fluxul unei culturi temeinice, lucru care, însă, nu se putea realiza într-un regim bazat pe pseudo-învățătură marxist-leninistă.  
 
Sucombarea sistemului comunist, a conferit culturii românești două valențe: dezrobirea ideologică și libertatea de expresie. În paralel însă, publicul cititor a suferit o mutație profundă în atitudini și deprinderi. El nu mai manifestă un interes deosebit pentru ipostaza de cititor. Renunță treptat la efortul de a fi parte integrantă a cărții, de expunere la situațiile de mare încordare a intelectului, de a crea însuși o variantă proprie a textului. Nu mai este captivat de pasaje, la care semnul de carte rămâne mai multe zile, acolo unde se oglindește ceva din făptura lui, al cărui deznodământ se împletește cu cel al cărții, generând ego-ul emoțional.  
 
Preferă să se expună industriei imaginii, socotind-o mai accesibilă, un produs semifinit, mai ușor de asimilat. Publicul este cuprins de frenezia sinucigașă a video-lui, devorator al timpului, consumator al produselor comerciale. El devine din cititor, spectator, îndepărtând participarea activă, apropiind pasivitatea, platitudinea, care îngustează și superficializează complexul proces al cunoașterii.  
 
Mulţi scriu ca să se afle în treabă. Nu ştiu ce caută într-o revistă cum este şi aceasta CONFLUENŢE LITERARE, altceva decât poezie, un fragment dintr-un roman, nuvelă, schiţă, eseu, ceea ce reprezintă adevărata literatură, DA, şi dacă unora nu le convine să fie sănătoşi, eu am curaj, spun adevărul. Vrei să scrii altceva, un anunţ, matrimoniale, deces, acestea au rubrici speciale în presă, nicidecum într-o revistă literară.  
 
Scrie şi citeşte "O carte bună, un prieten bun", este sfatul meu! Se pare că renunțarea la lectură, la biblioteca personală, în țara noastră, nu este cauzată numai de factori economici, cum ar fi imposibilitatea ieșirii, sub guvernările postcomuniste, la rampa unei vieți decente, ci de o totală schimbare de ideal, pe fundalul crizei de valori spirituale.  
 
De altfel, atât cât am putut observa, lipsa de apetit pentru citirea unei cărți, se manifestă ca un sindrom general.  
 
Întrebarea “Ce carte ai mai cumpărat, sau ce carte mai citești?”, a devenit incomodă, chiar jenantă în zilele noastre.  
 
Din volumul LUME MULTĂ, OAMENI PUŢINI...  
 
Editura ANAMAROL, 2o13  
 
Referinţă Bibliografică:
CARTEA ŞI PUBLICUL CITITOR / Rodica Elena Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1983, Anul VI, 05 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Rodica Elena Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Rodica Elena Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!