Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   



JOCUL DE-A VIAŢA 1
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAPITOLUL 1  
Tainele mării nu se cunosc de pe mal...  
 
Ca să ajungă la scara interioară care duce spre parter, Felix trebuie să traverseze sufrageria, apoi coboară scara şi îl surprinde pe Vlad sărutând-o pe chelneriţa care îi luase locul Martei în restaurant cu un an în urmă.  
Fata se desprinde din braţele lui Vlad şi îşi caută de lucru la bar în timp ce tatăl îi cere fiului să-l urmeze în birou.  
-Vezi tu Vlad...  
-Sper să nu-mi ţii morală. Nu mai sunt de mult un copil iar tu nu eşti un psiholog, tată.  
-Nu încerca să mă pedepseşti mai mult decât am fost pedepsit, fiule. Ce fac¬i¬? Îmi calci pe urme?  
-Asta nu e iubire. E ceva trecător, tată.  
-Încearcă să te convingi de asta, pentru ca pe viitor să nu mai ai supărări şi neplăceri.  
-Aşa cum ai tu acum? îl întrebă Vlad zâmbind.  
-Da. Poate că e adorabilă, dar cu timpul, cu siguranţă va ajunge să te calce pe nervi. E doar o simplă chelneriţă...  
-Bine, încerc să-ţi urmez sfatul. Dar, dacă o să pot...  
-Încearcă! Familia noastră a avut destule necazuri.  
-Acum, pot să plec?  
-Mai stai. Vreau să te întreb ceva. Vreau s-o duc pe mama la Bucureşti, la un medic renumit. Tratează bolnavii mintali. Ce zici?  
-Foarte bine. Poate o trimite la tratament într-o staţiune.  
-Sunt dispus să fac orice.  
-O staţiune, chiar şi în străinătate?!  
-De ce te miri, Vlad?  
-De când ne-ai părăsit, te-ai înglodat în datorii.  
-Vom vedea cum facem. Vindem casa, găsim o soluţie...  
-Nu mă refer la datorii băneşti. Din cauza ta, mama şi-a pierdut minţile şi s-a răzbunat pe cel mai bun prieten al tău.  
-Cum îndrăzneşti să-mi vorbeşti astfel?  
-De ce? Nu-mi place că te amesteci în viaţa mea.  
-Sunt tatăl tău, te previn. Te porţi ca un copil.  
-N-am nevoie de sfaturile tale. N-am de gând nici să-ţi urmez exemplul. Ca să fiu sincer, intenţionez să rup logodna cu Mona. Cred că-i mai cinstit decât să te ascunzi, să te prefaci şi apoi să te întorci cerşind iertare.  
-De ce eşti atât de rău?  
-Dar tu, tu cum eşti? îi spune Vlad şi pleacă trântind uşa.  
În hol, privind în dreapta şi în stânga, cum prinde momentul că nu îl vede nimeni, Vlad urcă repede treptele care duc spre mansardă şi intră în cămăruţa în care locuieşte Edith de când lucrează la restaurant.  
-Ce faci? Cum te simţi?  
-Nu ştiu de ce, dar nu pot s-o urăsc pe Mona. E atât de bună şi de atentă cu mine.  
-Sunt sigur că vei fi o mamă minunată.  
-Da, azi l-am simţit pentru prima oară, ştiu că-l voi iubi şi că mă voi descurca şi fără tine. Sunt sigură că ai fi fost un tată bun, dar asta nu se va întâmpla şi m-am obişnuit cu ideea.  
-Edith... Amândoi ne-am obişnuit...  
*  
A doua zi, în biroul de la parter, care făcea legătura cu restaurantul, Felix discută cu Vlad despre plecarea lui, pentru a continua în capitală studiile întrerupte în urmă cu un an.  
-Lasă-mă pe mine cu treburile casei Vlad şi tu du-te la Bucureşti, la logodnica ta!  
-Ce spui? Nu înţeg! Vrei să plec din casa mea?  
-M-ai înţeles greşit, fiule. Ar trebui să ne ascundem sentimentele ca să nu provocăm durere.  
-Ce spui?  
-Crede-mă pe mine, un bărbat care a trecut prin asta!  
-Ştiu. Dragostea faţă de o chelneriţă nu aduce nimic bun.  
-Cum poţi să mă judeci?  
-Tu ne-ai părăsit acum un an şi nu te-a interesat cum o ducem... Acum îmi faci morală?  
-Nu-ţi fac morală. E sfatul unui tată, îi spune el şi încearcă să se ridice de pe scaun, dar nu poate.  
Din cauza rănii de la picior, care i-a lăsat o cicatrice adâncă, Felix este nevoit să folosească bastonul şi nu ştie unde l-a pus. Întinde mâna şi dă de bastonul rezemat de speteaza scaunului. Se sprijină în el şi se ridică. Face doi paşi şi se opreşte în faţa fiului său.  
-Las-o în pace pe Edith!  
-Tu nu ai făcut la fel cu Marta?! îi replică fiului.  
-Exact! Dar e altă poveste.  
-Mama nu ţi-a fost necredincioasă, de ce ai...  
-Ascultă-mă, fiule, Edith nu e de tine.  
-Nu?! Ar fi bine ca tu să mă laşi în pace! îi răspunde Vlad şi dă să plece, dar se întoarce din prag şi îi spune răstit: N-am nevoie de lecţiile tale!  
*  
După câteva zile, cu promisiunea că-i va cumpăra maşină şi că apartamentul pe care îl aveau în capitală va fi al lui, Felix reuşeşte să-l convingă pe fiul său să se căsătorească.  
Aşa cum i-a promis tatălui său, Vlad a fixat data nunţii cu Mona. Aşezat într-un fotoliu gândul lui însă este tot la Edith şi nu aude când Mona se apropie de el.  
-Ce faci aici, Vlad? Abia ce ne-am văzut de când am venit. Trebuie să plec mâine seară şi tu eşti tot timpul supărat. Ai uitat că am venit doar pentru sfârşitul de săptămână?  
-De ce trebuie să pleci, Mona? Mă laşi singur?  
-Dar nu-ţi face griji, ne căsătorim.  
-Dacă te răzgândeşti?  
-Ce-i prostia asta? În inima mea eşti doar tu.  
-Nu... Ştii totul despre mine...  
-Ce spui? Nu mă mai iubeşti? tresare fata.  
-Cum te poţi gândi la asta? Am făcut ceva rău. Mai devreme sau mai târziu vei afla. Dar, mai bine îţi spun eu...  
-Îţi promit că voi înţelege şi voi ierta totul, îi spune ea şi se aşează pe genunchii lui.  
-Atunci când vom spune fiecare adevărul, vom avea o familie fericită.  
-Da... Mai bine să aflu de la tine, decât să plec urechea la ce spun alţii, aşa cum s-a întâmplat atunci când ai auzit tu minciunile acelea despre mine şi despre decanul facultăţii....  
-Înainte să îţi povestesc, să ştii că doar pe tine te iubesc.  
Cuvintele lui Vlad o cam sperie pe Mona.  
-Hai, spune! De ce taci?  
-Nu pot să nu mă gândesc la problemele ce le are tata.  
-Ai dreptate. Du-te la Braşov. Trebuie să stai de vorbă neapărat cu Adrian. Când te vei întoarce, atunci vom discuta.  
-Am spus deja ce e cel mai important. Te iubesc, Mona.  
-Şi eu pe tine. Şi te voi iubi iubitule orice mi-ai spune.  
-Mulţumesc, iubito. Am mare nevoie de susţinerea ta.  
-Nu-ţi face griji pentru nuntă. E ultima sesiune şi peste două săptămâni voi fi acasă. Am eu grijă de tot, dragul meu.  
-Ştii despre Edith?  
-Să nu mai vorbim despre ea. Adică, ba da... De ce? Ce s-a întâmplat? Hai, povesteşte-mi. Este vorba despre un bărbat?  
-Da...  
-Aşa am şi crezut. Poate că se ţine de ea vreunul şi vrea s-o aperi tu.  
-Merită să ascund asta?  
-Nu te mai gândi la asta acum. Voi rezolva eu totul.  
-Ce fel de bărbat voi fi dacă tu rezolvi totul?  
-Stăpân pe sine şi grijuliu. Mă gândesc cum vei fi ca soţ.  
-Totul depinde de tine iubito, dar voi fi iubitor şi atent...  
-Sper, iubitule. Un lucru te rog, să fii dur cu copiii!  
*  
Ameţelile şi greţurile îi fac zile negre Edithei tocmai când nu se aşteaptă. Mirosul de la bucătărie îi face rău şi cade urcând scările spre camera ei de la mansardă.  
-Doamne, Dumnezeule! Ce-i cu tine? se apleacă Mona şi o mângîie pe frunte.  
-Mi s-a făcut rău... Te rog, nu-i spune lui Vlad că am vrut să scap de copil.  
-Ai vrut să scapi de copil? Care copil?  
-Da, acum m-am întors de la o femeie care provoacă avorturi, dar m-am răzgândit în ultima clipă şi când am trecut prin bucătărie am simţit că mi se face rău. Nu-i spune te rog nimic lui Vlad.  
-Promit că nu-i spun.  
Mona o ajută să se ridice, apoi o însoţeşte până în camera ei şi o aşează în pat.  
-Îţi aduc un ceai cald şi rămân lângă tine.  
„Nu înţeleg de ce pe Edith o preocupă atât de mult ca Vlad să nu afle ce s-a întâmplat cu ea? De ce a vrut oare să scape de copil? Copilul aduce cu el bucuria. Fără să ştie, copilul ne dă sfaturi înţelepte, ne învaţă ce-i bunătatea, credinţa, iubirea. Doamne, Dumnezeule... Cine ştie de ce a vrut să facă o asemenea prostie?!” îşi spune Mona.  
Grijulie, îi face un ceai Edithei, îl duce în camera acesteia, o mângîie şi o sfătuieşte să nu renunţe la copilaş apoi coboară şi se pregăteşte de plecare.  
Mai erau trei ore până la plecarea trenului. Îl aştepta pe Vlad care i-a promis că o va conduce la gară. Trebuie să plece din timp pentru că din cauza gheţii maşinile circulă încet.  
Au ajuns cu două minute înainte de sosirea trenului. S-au îmbrăţişat în grabă şi după un sărut la fel de scurt Mona a urcat, iar trenul s-a pus în mişcare.  
*  
Cele două săptămâni au trecut în zbor. Sesiunea s-a încheiat şi Mona a trecut cu bine examenele. Urmează nunta şi luna de miere mult aşteptată. Apoi, îşi va pregăti lucrarea de diplomă şi examenul de licenţă îl va susţine în luna iulie.  
„E foarte bine. Acum, pe primul loc e căsătoria cu Vlad, acesta este cel mai important lucru” gândeşte ea pregătindu-se să plece la gară.  
Toată după-amiaza a cutreierat magazinele şi mai avea o oră până la plecarea trenului.  
„Nu-i nimic dacă nu-mi mai simt picioarele de oboseală, din câte ştiu sunt singură în cabină şi voi dormi bine. Călătorii sunt mai puţini în drum spre Ardeal sâmbăta noaptea, aşa că voi dormi până la Simeria, unde ajung abia mâine dimineaţă” îşi spune ea liniştită în timp ce taxiul se apropie de Gara de Nord.  
Se luminează de ziuă şi trenul opreşte la prima linie. Vlad o aşteaptă. Îl vede, o vede şi el şi îi face cu mâna.  
„E trist sau poate mi se pare mie? Numai gerul e de vină. Cât e de zgribulit săracul... Cred ca a venit mai repede şi a trebuit să aştepte trenul întârziat. Ca de obicei, în sala de aşteptare cu siguranţă e ma frig decât afară”, oftează ea.  
-Bine te-am găsit, iubitule! îl îmbrăţişează Mona.  
„Ceva tot îl frământă pe Vlad, pentru că nici îmbrăţişarea lui nu e ca altădată. Şi e tare tăcut” gândeşte ea.  
S-au urcat în maşină, dar până au ajuns acasă Vlad abia a scos câteva vorbe. Mona nu s-a supărat nici acum pentru că a pus totul pe seama faptului că a fost nevoit să se trezească de dimineaţă şi că e obosit.  
În faţa porţii Vlad opreşte şi duce valiza până în faţa uşii. Bunica o aştepta cu braţele deschise, ca de fiecare dată.  
-Ne vedem mai târziu, îi şopteşte Vlad şi peacă.  
-Bine, îi răspunde Mona şi o mai sărută o dată pe bunica ei, apoi îşi urmăreşte logodnicul cu privirea.  
Vlad trece strada şi intră în curte, nu înainte de a-i mai face un semn cu mâna.  
-Hai să intrăm draga mea că e tare frig afară. Am aprins focul în teracotă de aseară. E cald şi bine în camera ta.  
-Bine, bunico. Tu eşti cea mai scumpă din lume, îi spune Mona şi o strânge la piept.  
-Dacă aşa spui tu... Şi-apoi nu eşti tu singura mea nepoată? Pe tine şi pe Liviuţ vă am, nu?  
-Hai, să intrăm în casă, bunico. N-am prea dormit în tren şi nu ştiu de ce, pentru că eram destul de obosită aseară, aşa că vreau să mai dorm puţin dacă e cald şi bine în camera mea.  
-Bine, puişor. Mă bucur că ai venit. Eu până te trezeşti pregătesc ce ştiu că îţi place mai mult, o sărută bunica.  
După ce intră în camera pe care o ocupă de câte ori vine la bunica ei, Mona începe să scoată din valiză pachetele cu cadourile aduse pentru Vlad, pentru soacra şi viitorul ei socru, pentru Elia şi pentru Tina, viitoarele ei cumnate şi pentru bunica pe care nu o uită niciodată, apoi se aşează în pat să se mai odihnească până când toţi ai casei se vor trezi şi va putea să meargă în vizită.  
*  
În urmă cu mai bine de un an, Olga a aflat despre relaţia soţului ei cu chelneriţa Marta, şi însoţindu-l la vânătoare a tras cu puşca şi l-a rănit la picior, deşi intenţia ei era să îl omoare.  
Aflând de la Gicu, şoferul, care le ştia pe toate, că Felix mai are probleme cu rana de la picior, mătuşa celui mai bun prieten al acestuia, cea care a rămas să aibă grijă de casa nepotului ei după ce el a decedat şi după ce fiul acestuia, Adrian a plecat la Braşov, unde a fost repartizat ofiţer în cadrul armatei - miloasă de felul ei, o trimite pe Stela să-i ducă nişte alifie făcută chiar de ea din untură de porc şi gălbenele.  
Singurul lucru pe care îl face cu mare plăcere Stela - fata pe care bătrâna a crescut-o de când era în faşă - este plimbarea, aşa că, auzind că poate ieşi din casă, se îmbracă şi se piaptănă cât ai zice peşte şi îi duce alifia lui Felix Deac.  
Cea care îi deschide când bate la uşă, nu este un membru al familiei Deac, ci logodnica lui Vlad.  
-Pe cine cauţi, o întreabă Mona, care ca prin vis îşi aminteşte totuşi că o ştie de undeva pe fată.  
-Aş fi vrut s-o văd pe Elia, dar dacă nu e pe aici îţi las ţie alifia asta pentru tatăl ei. I-a trimis-o mătuşa mea, Aurelia.  
-A, tu erai! Ce mai faci Stela? Vii la nunta Edithei?  
-Ce nuntă? Ce spui? Edith se mărită? Nu ştiam.  
-Ştii acum. Dar cum de nu ai aflat?  
-Nu am aflat şi nu ştiu dacă vin.  
-Poate totuşi vii. Te-ai schimbat de când nu ne-am văzut. Cum de Adi nu s-a îndrăgostit de tine? Aţi crescut sub acelaşi acoperiş şi eşti tare frumoasă.  
-Da? El este omul care iubeşte o singură dată. Nu ştiu ce pune la cale, dar mie nu-mi dă nicio importanţă. Spune-mi şi mie cum de se căsătoreşte Edith aşa de repede?  
-A aflat că e însărcinată şi se mărită cu Nelu.  
-Edith e însărcinată? Poţi să mă omori, dar nu cred că e copilul lui Nelu. Altcineva a făcut asta. Scuză-mă, trebuie să plec, îi spune ea şi coboară în grabă treptele de la intrare.  
„Până şi asta ştie mai multe decât mine”, îşi spune Mona şi după ce închide uşa se aşează supărată pe canapeaua din hol.  
Oricât ar vrea să nu se mai gândească, o frământă ceea ce i-a spus Stela şi hotărâtă să afle adevărul deschide uşa camerei logodnicului ei, dar se opreşte în prag.  
-Vlad, trebuie să vorbim. E ceva urgent.  
-Da, imediat, se ridică el din fotoliul în care Mona l-a surprins că e dus cu gândul departe. Despre ce vrei să vorbim?  
-Despre Edith.  
-S-a întâmplat ceva cu ea?! tresare el.  
-Ce e cu tine? De ce eşti aşa de speriat?  
-A, nu, nu sunt, ţi s-a părut. Ce i s-a întâmplat Edithei? îşi schimbă el vocea.  
-Se pare că-ţi faci prea multe griji pentru ea. Ştiu că aţi crescut împreună, că de un an este chelneriţa voastră şi că te-ai supărat acum câteva săptămâni când am fost nepoliticoasă cu ea...  
-Mona, îmi ascunzi ceva...  
-Dimpotrivă, cred că tu îmi ascunzi mie... Voiai să vorbim despre ceva înainte de a pleca la Bucureşti. Nu-i aşa? Vorbeşte! Ce te macină? E mai rău să cred că..., decât să aflu cel mai cumplit secret. Voiai să vorbim despre Edith?  
-Da, despre ea.  
-Te ascult. Spune...  
-Ştiu că nu mă vei ierta.  
-Vlad, e insuportabil! Edith va avea un copil. Am aflat asta. Bănuiam că vrei să-mi spui despre acest lucru înainte de a pleca eu la examene. Dar îmi dau seama că mai e ceva ce vrei să-mi spui.  
-Da...  
-Te rog, spune! M-ai rugat cu disperare să te iert, ca şi cum ar fi fost vina ta că ea e însărcinată.  
-O să-ţi spun totul foarte sincer...  
 
(VA URMA)  
 
© JOCUL DE-A VIAŢA roman de RODICA ELENA LUPU  
Editura ANAMAROL, 2013  
ISBN: 978-606-640-068-8  
 
Referinţă Bibliografică:
JOCUL DE-A VIAŢA 1 / Rodica Elena Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1927, Anul VI, 10 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Rodica Elena Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Rodica Elena Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!