Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Versuri > Cuvinte > Mobil |   


Autor: Renata Verejanu         Publicat în: Ediţia nr. 1338 din 30 august 2014        Toate Articolele Autorului

Renata VEREJANU - CUVINTELE MELE (POEME)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

COROANA MAMEI

Femeia ce nu-ncape în propriul său trup
Şi nici o toamnă rostul nu-i va ţese,
Din soarta mea, ce viscole mi-o rup.
Vioaie, către lume, zilnic, iese.
Dezbracă de pe umeri nopţile uitate,
Un vechi ecou – din ochii plini, cobor,
O, ziua ei, închisă în cetate –
Nesfârşită aripă-i, lăsată de cocor.
Aromele pe gura-i aprinse zări adună
Şi zdruncină din neguri întinsuri sufleteşti –
Încâlcit în vise, timpul mă sugrumă
Lăsându-mă cărare dorinţei omeneşti.

Femeia ce nu încape în propriul său trup
Şi vorba-i strâmtorată între rude,
Zadarnic anii din viaţa mea o rup –
Voinţa ei mă află pe oriunde.


NU FAC SCHIMB

Spre nenorocul meu - nu-s tufă de măcriş,
Ideile nu-mi pot fi plantate în oricare creier.
Eu viaţa nu mi-o schimb pe-un mărunţiş,
Şi gândul orişicui nu voi să-l cutreier.

Gândiţi, semenii mei, frumosu-i fără capăt.
Gândiţi cât mai profund şi mai ales.
Eu visul ca pe-o creangă altoită-l capăt
Şi răspândesc cu el întregul Univers.

În gânduri sănătoase inima-mi tresaltă,
Din gânduri e ţesut al meu destin.
Iubirea stă cu ura în calea-mi laolaltă.
De mare bucurie - şi mari dureri se ţin.

Spre nenorocul meu - când norii dau năvală
Şi tot ce am măreţ înnăbuşă în ceaţă,
Nu schimb nicicând ţărâna cea natală
Nici pe-un pud de aur, nici pe-un fir de aţă.

Spre nenorocul meu, mi-i dat să intuiesc
Prea marele noroc frumos ca să trăiesc.


PRIN SĂRUTUL NOSTRU

Prin sărutul nostru se revarsă râul, se coace
grâul... şi lumea aceasta
A veacului în care trăim
cu visul ei, cu libertatea, cu prezentul...
trece prin sărutul nostru...
Pe-alături, încetul
timid şi cuminte ca un câine de casă -
Prin sărutul nostru tumultul nu lasă
Străinii să vină, să intre, să ceară, să deie...
Şi nu e tumult - o clipă maree...
Un ochi de femeie
atât de fierbinte, că nici umbră nu poartă...
Prin sărutul nostru viforul se-arată
Cu strigăt, cu ceartă, dorind să ne despartă...
Poate nu e vifor... poate un tânăr, o fată...
Dar clipa ne salvează,
Când prin sărutul nostru o mamă alăptează
copilul... Şi dau în floare cireşii,
şi dă în floare crinul...
Cascadele, în strigătul lor, sărutului se-nchin...
Şi nu e sărut - e cerul senin...


VÂNZĂTORUL VÂRSTELOR

El vinde un zvon, cum că nu mai plouă
Adâncul oglinzii în care ne schimonosim.
Vinde anotimpuri, vre-o două
Neterminate, ca ziua în care murim.

El ştie ce caută, în preţ e priceput.
Un colind uitat păstrează la îndemână,
Şi vinde c-o privire – un zâmbet cărunt
Fost tânăr un an ori o săptămână.

A vândut zile-sărbători, a vândut multe ...
Cine ştie câte nopţi mai are sub tejghea ...
Erup, nemişcătoare, orele trecute
În văpăi vândute, ce nu pot striga.


CÂNTEC PENTRU O DESPĂRŢIRE

Poate ar trebui şi lacrimi să existe...
Şi dungi de durere, şi aripi de tristeţe,
Şi păsări să zboare cu făgăduieli,
Şi culorile mai schimbătoare pe feţe,
Şi, poate, străinii uimiţi, mulţumiţi,
Să ne prindă în sfere multicolore
Ca într-o capcană a propriei satisfacţii,
Până istovindu-ne, fără de putere,
Ne vor lăsa în ochi la alţii...
Şi, poate, încă ceva ar trebui,
Ca un strop de sare... Dar tu stai uimit
Departe de orice peron, de orice plecare
Şi îţi închipui că mă vezi cum fug,
Apoi nu mai sunt, şi vorbe nu-ţi aduc,
Şi nu-mi arunc privirea înapoi...
Şi-atât de simplă este despărţirea...
Dar care-i despărţirea pentru noi?...


LA VÂNĂTOARE

Pădurile bârfei atât de dese-acum
Şi căprioara, cinstea, încotro să fugă ...
Nu rădăcini, fâşii grele de fum
Pe sub pământ, prin tălpi mi se alungă.

În sufletu-mi mai arde un chibrit,
E mare întuneric la intrare în gură.
Nu m-am deprins ca flăcări să vomit,
Nici să propag între prieteni ură.

E timpul vânătorii, de după tulpini
Zece arme ochesc o singură idee.
De frică glumele se îneacă în suspini,
Împuşcăturile se-adună în trupul de femeie.

E criză de valută intersufletească ...
Loviţi în nervi ca-n pielea tobei seci.
Călcâiul îşi retrage mersul, să lovească
Pădurile bârfei cu ochii stinşi şi reci.


CÂNTEC

Femeia care plânge de parcă ar cânta,
Femeia care cântă de parcă-ar săruta,
Femeia ce sărută de parcă vrea să râdă,
Femeia care râde cu inima ei sfântă, -
N-a săpat cu şoapta, nici lumii n-a strigat,
Dorul circular în taină a purtat,
L-a ţinut ascuns ca pe un bun furat, -
Iubea nespus bărbatul din alt vis adunat.
Femeia care plânge de parcă ar cânta,
Femeia care cântă de parcă-ar săruta,
Femeia ce sărută de parcă vrea să râdă,
Femeia care râde cu inima ei sfântă...


LA MICUL ECRAN

De unde aşa aromă în trandafiri sălbatici,
Şi cine-i regizorul ce-a rânduit tulpini?
Din palma lui Iisus coboară filosofii antici:
Nu-n petale, în ghimpii dresaţi şi arini.

Vântul de-acasă, de la ţară, cel de sub fereastră
Mătură colbul de lângă Ştefan cel Mare.
S-a înălţat în izbândă Pasărea măiastră
A trupului tânăr, şi-i fără ajutorare.

Buzele de viscol pe flăcări le lipesc:
Deloc nu mă frige. Se frige însuşi focul
De dorul meu nestăvilit îl molipsesc –
Şi rugul nu-şi mai află locul.

Mi-i ţinuta demnă de harul ce mi-i dat:
În faţa carieristului nicicând plouată-am stat,
Şi nici n-am spart cu fruntea pânză efemeră
Ce-acoperă ţinutul precum o emisferă...

De unde aşa aromă în trandafiri sălbatici?
Şi cine-i regizorul ce-a răspândit tulpini?
De-a închis în inima mea ghimpii ostatici,
Şi tu la miez de noapte încerci să mi-i alini.


CÂTE O ZI DIN MILENIUL TREI

Mi-a aţipit surâsul pe stropul ploii duse:
Portretul unei zile în care n-am trăit.
Cum scârţâie minutele cu roţile neunse,
De parcâ-şi târâse picioarele dorul rănit...
Rămasă-n clopotele bisericii din sat,
Îţi las în loc de limbă versul tămâios:
Să strige peste lume - văzduh înfometat! -
Să sfarme toată carnea vorbei de prisos ...
Ci eu mai rog a nopţilor falangă
Să reţină colinele, ce-alunecă grăbit.
Poporul meu cu jalea în desagă
Vibrează în lumina
Graiului-mult chinuit ...
Tăcere curgătoare, Prutule fără de peşte,
Aş vrea să te văd peste un veac, două -
Nu prin binoclu, prin raza care creşte,
Meleag schingiuit... şi tu, lozincă nouă.


OFTAT ÎNCHIS ÎN AUZ

Mi-am turnat vorbele în palme, poftiţi:
Voi, patru anotimpuri flămânde de mine,
Serviţi.

Istovită de anii mei, nu încap în nici o oglindă
A celor patru zări; ca focul în lemne
Surâd blândă.

Oftatul, din suflet eliberat, s-a închis în auz,
Nu-l goneşte nici o rugăciune, nici o sudalmă –
Preludiu confuz.

M-am răspândit ca un zbor neterminat
Din casă în casă, din palmă în palmă –

M-am înălţat
În numele de Mamă.


ACUARELĂ

Trag plapuma ruşinii pe corpul meu bronzat:
O, cum mai latră gerul, trezind întregul sat.
Strâng pumnii disperării sub capul meu, fierbinte
Nu cred să te iubească de astăzi înainte
Aşa altcareva.

Ci visele – ca mrejele, ca un desiş ghimpos ...
Trag plapuma,
trag pielea dezvelindu-mă până la os,
De parcă-ar stărui
ceru-n carnea-mi să se-mplânte,
Ca-n mine tinereţea o viaţă să tot cânte.

Ci alt vis mă trezeşte, mă lasă pălmuită,
Şi ca nicicând bogată, şi ca nicicând iubită.
Eu dintr-un vis în altul aş trece nopţi întregi
Când ochii tăi senini – ascultătorii regi,
Mi-s pază lângă buze, şi-mi însoţesc silaba ...
Ca fiarele nicicând să-şi vâre-n cântec laba.


ARICIUL CU UN MĂR ÎN SPATE

Tresare-n somnul meu o zi
când merele sunt coapte ...
În lipsă e doar ochiul tău –
Ariciul cu un măr în spate.
Mă uit atent în palma zilei, caut drumul, dus ...
Inima zilei mai bate, dar n-am nici un răspuns.
Totul pare cunoscut pomilor fără contur –
Nu mă pot obişnui rodul să le fur.

Creanga somnului se frânge
cu suspin a dezrobire,
În seminţele merelor – universul e uimire.
Prin nisip, pietriş de glume
Tălpile îşi strigă urma –
Vine să le vindece, nevăzută, numai bruma.
Prea târziu şi prea devreme –
Urmele dispar în noapte,
Neştiind cum să ajungă
ariciul c-un măr în spate...


SUB SEMNUL EXCLAMĂRII

Aţâţă îngerii, ei se reţin în mine...
Şi gura îmi aprinde - falnic rug,
Goneşte-mă din zilele divine -
În tine vreau să intru ca-ntr-un jug.
Şi voievozii ţării, a mirare,
Sub semnul exclamării să mă ţină
În pieptul clipei caut a mea salvare:
Mă chinuie, dacă nu poţi, m-alină...
În vis îţi număr firele din gene,
Lăuntric jar mereu mă pârjoleşte -
Un pat improvizat scârţie alene
Şi nimeni în lume nu roşeşte.
Degeaba mă întorc la Bucureşti
Unde, posibil, mă cunoaşte o lume,
Azi raiul ai vrea să-mi dăruieşti -
Sărut amar, aşterne al meu nume.


CUVINTELE MELE

Cuvintele mele, pedepsele mele îndelungi...
Vedeţi, prinde puteri mucegaiul în grabă
Citind secretul intim al ochilor mei zăpăciţi.
Numai să nu dau de o societate oarbă.

Nimic mai înţelept decât să te înapoiezi în sicriu
Şi singur să tragi capacul, ermetic.
Pe oasele proprii – poeme amare am să scriu,
Evidenţiindu-mi gândul profetic.

Marilor mari, metafora nu-mi străjuiţi.
Cine ar vrea să-şi preschimbe creierii săi
În cununi de lauri, blânzi şi arcuiţi –
Cu ai mei?!

Îmi admir duşmanii când mă omoară fin...
Şi liniştit dezghioacă alune între dinţi.
Pe rugul nemuririi am să ard deplin,
Cum carnea lor n-a ars în suferinţi.
----------------------------------------------------------------------------
Renata VEREJANU poetă română, din Republica Moldova; 1966 şcoala medie Verejeni, jud. Soroca; 1970, Facultatea de Ingineri-Economişti-Institutului Politehnic Chişinău; activază la Ministerul de finanţe; 1974-1980 Institutul de Literatură Maxim Gorki, Moscova. Lucrarea de teză, volumul de poeme, „Până la dragoste”, Ed. Molodaia Gvardia, Moscova şi obţine Premiul literar unional Maxim Gorki, 1983; 1998-2002 doctorand, Facultatea de Litere Univ. Bucureşti; 2000-2013: training-uri, reuniuni, conferinţe, congrese, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, (lider şi fondator reţele ONG-uri). Debutul literar: elevă, în presa locală cu poezii şi proză scurtă. Cartea „Până la dragoste”, prezentată la Uniunea Scriitorilor din Moldova în 1970, este editată în 1979. Considerată cu un pas înaintea acelui timp (Ion Ciocanu), în 1979-1989 editarea cărţilor a fost interzisă şi poeta marginalizată. În 1988 creează Cenaclul Grai Matern. Volumul antologic, ”Ofranda omeniei” (1989), cuprinde: Virgula amendată, Vânzătorul vârstelor, Inventarierea simţurilor, Oameni dragi, Fără erou însemnat. În 2006, Ed. ”Universul” editează nouă cărţi în trei volume deja în colecţia ”Ofrandă omeniei”; 1992-2014 a editat Revista Micul Prinţ şi Ziarul ”Copiii Europei; 2009-2014 editează peste 30 de cărţi de poeme, maxime şi cugetări, interviuri, eseuri, pledoarii, opinii în limba română, rusă, engleză. La Salonul Internaţional de Carte - Biblioteca Naţională a Moldovei, obţine premii, 2007-2013. Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei organizează la 22 octombrie 2012 Confrerinţa ştiinţifică "Poeta Renata Verejanu, promotoarea valorilor naţionale în cultura şi în procesul educaţional al tinerei generaţii". Este autorul, scenaristul, regizorul şi producătorul evenimentului cultural de excepţie: Lecţia deschisă: EU AM DREPTUL. Membră: Uniunea Jurnaliştilor şi Uniunea Scriitorilor din Moldova. Pentru merite în propagarea valorilor spirituale şi morale, contribuţie la promovarea tinerelor talente şi activitate organizatorică progidioasă, i s-a conferit în anul 2010, prin decret prezidenţíal, titlul de Om Emerit al Republicii Moldova.  

Referinţă Bibliografică:
Renata VEREJANU - CUVINTELE MELE (POEME) / Renata Verejanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1338, Anul IV, 30 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Renata Verejanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Renata Verejanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!