Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



INCREDIBILELE AATACURI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
INCREDIBILELE ATACURI

În marele oraş, numit oraş al culturii şi al modei, se încheie Festivalul Parfumurilor. Ca de obicei fusese o extraordinară demonstraţie de performanţă în domeniu. Cei mai vestiţi designeri lucraseră recipientele care conţineau parfumurile cele mai fine şi mai elaborate, rod al muncii alchimiştilor din laboratoarele secrete ale industriei de profil. Fusese de fapt o sărbătoare a eleganţei şi a bunului gust. La sfârşit, spre surprinderea tuturor, pe locul întâi a fost clasată o firmă mai puţin cunoscută, „Dreaming” care însă dovedise un marketing performant demonstrând astfel că avea în spate o puternică susţinere financiară. Ce-i drept produsele ei, parfumuri, ape de toaletă sau after-shawe-uri erau într-o gamă foarte largă, de o calitate ireproşabilă, dar şi la preţuri care sfidau orice concurenţă. Ba mai mult, ca o strategie de impunere pe piaţă, distribuise o mulţime de mici flaconaşe cu mostre din fiecare produs, nu numai la cumpărarea unuia, ci şi tuturor celor care vizitau standurile. Şi ştiţi cum este peste tot în lume! Când e moca, buluc!
***
Comisarului-şef, citind raportul, îi venea să se dea cu capul de pereţi. Nu putea face însă un asemenea gest deoarece era narcisist. Nu putea nici să-l pocnească pe comisarul care-i adusese raportul din simplul motiv că acesta era făcut dintr-o sută de kilograme de muşchi şi fusese boxer profesionist. Prin urmare, la funcţia lui putea orice, întrebă cu diplomaţie:
- Ca să rămânem în realitate, totuşi, domnule comisar, cum vă explicaţi aceste groaznice întâmplări şi ce credeţi că este de făcut?
Comisarul îşi întrerupse curăţatul unghiilor şi răspunse criminal de calm:
- Domnule, nu-mi explic nimic, totu-i aşa cum aţi citit, iar bieţii băieţi trimişi la faţa locului s-au spitalizat pentru o vreme. Aşteaptă şi ei săracii să găsim o explicaţie.
- Păi, ce explicaţie să fie, domnule, la faptul că în parcurile noastre oamenii sunt muşcaţi de şerpi, ba chiar şi de scorpioni, că nişte nenorocite de albine africane omoară un pluton de militari aflaţi în poligon, sau că nişte viespi, cât se poate de obişnuite au atacat un cartier întreg. Nici nu ştim numărul victimelor, deoarece fiind un cartier cu mulţi emigranţi din est, nu s-a putut intra acolo…
- Staţi să vedeţi că nu-i tot. Azi dimineaţă am mai primit câteva informaţii. La periferie, doi bătrâni au fost sufocaţi de proprii gândaci de bucătărie, iar muştele de la centrele de salubritate fac un fel de grămezi, ca la rugby peste unii dintre angajaţi. Oricât ar părea de curios angajaţii nu au nici o şansă. Ca să nu mai spun că a fost omorâtă şi o fată, muşcată de o… aia… o… scolopendră, ce mama dracu’ o mai fi şi asta, că habar n-am?!
Comisarul părea chiar amuzat de aceste poveşti în timp ce comisarul-şef era trecut de frisoane gândindu-se la întâlnirea care-l aştepta cu şeful poliţiei iar mai apoi cu primarul. Unde mai pui că avea şi nişte rate la bancă!
- Domnule, dar măcar să aflăm originea acestor animale, dacă pot să le spun aşa! Ce caută scorpioni în oraşul nostru? Sau şerpi, ori aia de-i spuseşi numele mai înainte? Doamne, fereşte, să nu apară şi vreun crocodil, sau varani!
- Şefu, tot ce-i posibil, că la câţi nebuni sunt şi la ce animale de companie îşi găsesc, nimic nu-i de mirare.
Comisarul-şef plecă la întâlnire cu gheaţa-n suflet…
***
Şeful Laboratoarelor de Cercetări Avansate îşi scoase halatul. Uniforma de general îi venea ca turnată. La cei patruzeci de ani ai săi, arăta perfect, cu un corp întreţinut prin exerciţii fizice zilnice, era un chimist de renume mondial şi conducea o instituţie ale cărei fonduri nu puneau niciodată probleme. Îşi putea oare dori mai mult? Îmm, greu de spus, dar încă o stea de general, un loc în Academie, sau o primă substanţială nu fac rău nimănui…
Plecă surâzând bine dispus spre biroul Comandantului. Ajuns la uşă îşi mai verifică o dată ţinuta, bătu discret şi, după aprobare, intră. Comandantul era cu secretarul de la minister, un individ mult mai puţin simpatic decât coasa Doamnei Negre. Îl ignoră. Aparent, se produse şi reciproca.
- Domnule comandant, testele şi probele pe un număr semnificativ de participanţi, în cazul dosarului Dream, au fost încheiate şi rezultatele sunt absolut mulţumitoare. Putem vorbi chiar despre un succes istoric în această cercetare.
- Explicaţi-i, vă rog, mai în amănunt, şi domnului secretar despre ce este vorba, domnia sa nefiind, până acum, la curent cu toate cercetările noastre…
- Pe scurt, domnule secretar, este vorba despre folosirea feromonilor în declanşarea agresivităţii insectelor, a unor reptile sau alte artropode: păianjeni, scorpioni, miriapode toate deţinătoare de veninuri şi ale căror muşcături ori înţepături devin letale în cel mai scurt timp. Experimentele au demonstrat că nu se poate interveni cu nimic, în mod oportun, pentru stoparea atacurilor, prin urmare, o armată, spre exemplu, nu ar putea face nici o mişcare fiindcă ea ar fi blocată încă de la început de invazia insectelor. Armele nu folosesc la nimic, diferitele insecticide sunt inoperante la o masă mare de indivizi, iar multe dintre acestea sunt nocturne, ceea ce ne oferă chiar un avantaj tactic remarcabil.
Pleoapele secretarului se mişcară un milimetru semn că înţelese perfect.
- Aveţi, sper, ataşată la dosar şi lista completă a celor care au contribuit la acest succes al cercetărilor noastre. Nu trebuie să uităm pe nimeni, când vom face recompensele, nu-i aşa?
- Desigur, domnule comandant, lista completă este la anexa unu. Permiteţi-mi să mă retrag.
Comandantul se ridică, îi strânse mâna, secretarul făcu un gest, se poate presupune amabil, şi generalul se retrase.
După ieşirea acestuia, la semnul discret al secretarului, se decuplară toate sistemele de înregistrare şi acesta spuse şoptit:
- Dosarul intră la top secret şi va trebui să iniţiem toate măsurile necesare pentru ca nimic să nu răsufle. Cercetarea ne-a costat enorm şi dacă pierdem ceva, nimeni nu ne va ierta. Vă rog să nu uitaţi, domnule comandant că, din păcate, omul este întotdeauna, veriga slabă a oricărui sistem. - Vă las cu bine acum pentru ca să meditaţi profund la ce v-am spus, dar să şi acţionaţi rapid şi hotărât.
După plecarea secretarului, sistemele rămaseră tot decuplate, iar comandantul acţionă o sonerie mascată sub birou. O uşă se deschise şi prin ea intră şeful direcţiei pază şi protecţie al instituţiei. Fost luptător în comandouri.
Comandantul îi dădu lista cu participanţii la cercetare şi spuse:
- Acest dosar trebuie închis definitiv în cel mai scurt timp!
Şeful pazei, un om căruia nu era necesar să-i repeţi un ordin, ieşi la fel de tăcut cum intrase, iar comandantul scoase din birou o sticlă cu un scotch vechi de doisprezece ani. Îşi turnă în pahar, sorbi şi îşi zâmbi. Cel mai probabil îl aştepta o avansare, o stea în plus pe epolet, un loc în Academie, sau cine mai ştie…





 
Referinţă Bibliografică:
INCREDIBILELE AATACURI / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1372, Anul IV, 03 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!