Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Radu Botiş         Publicat în: Ediţia nr. 2083 din 13 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Radu BOTIŞ - LUMINA DIN TAINA CUVÂNTULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Niciodată nu vom întâlni măcar două călătorii prin lumea această identice. Ne gândim atunci că Înţeleptul Dumnezeu a statornicit în fiecare dintre noi o lucrare ziditoare aparte. Suntem înzestraţi cu daruri minunate precum cel al văzului, auzului, vorbirii, etc, şi le preţuim atât de puţin când reuşim să ne bucurăm de ele, concepem totul ca pe o normalitate care ni se cuvine. Abia când uneori încercări diverse năvălesc peste acest firesc al nostru, facem loc şi Lui introducându-l în această ecuaţie a propriei vieţi.  
 
Cunoaştem oameni alături de care ne bucurăm, pe care îi preţuim, le suntem alături necondiţionat, le apreciem îndemânarea de a urzi lucruri deosebite, oameni care la rândul lor prin tot ceea ce fac ne induc starea de bine. Talentul lor, pus înainte de toate în slujba lui Dumnezeu ne fac să le găsim un loc aparte acolo, în odaia inimii noastre. Un suflet de nobleţe aparte, pentru că nimic nu este întâmplător, am avut bucuria să-l cunosc nu demult.  
 
Manuela Cerasela Jerlăianu, căci de ea este vorba, s-a născut pe 27 octombrie 1976 în oraşul Feteşti (judeţul Ialomiţa). A fost la şcoala generală în zona natală, apoi a absolvit studiile liceale în Brăneşti (judeţul Ilfov, promoţia 2005) şi a urmat studii de licenţă în management şi agroturism la Universitatea de Studii Agronomice şi Medicină Veterinară în Bucureşti (promoţia 2008) precum şi Şcoala Postliceală Sanitară Carol Davila din Bucureşti (promoţia 2009). A debutat literar online pe 1 aprilie 2015 pe regatulcuvantului.ro, iar editorial cu volumul de poezie „Desenând pe cer” la Editura Beta din Bucureşti care a apărut pe 16 octombrie 2015. De asemenea a publicat versuri în mai multe antologii: „Convieţuiri” (Editura Beta, Bucureşti, 2015), „În căutarea paradisului pierdut” (Editura Karta Graphic, Ploieşti, 2015), „Colinzile zăpezilor târzii” (Editura Liric graph, Galaţi, 2015), „Femeia omniprezentă” (Editura StudIS, Iaşi, 2016). A urmat reeditarea cărţii de debut sub titlul „Desenând pe cer, vol. I” (Editura Stef, Iaşi, 2016) şi o altă carte titlul „Desenând pe cer, vol. al II-lea” (Editura Inspirescu, Satu Mare, 2016). De asemenea a avut un dialog poetic cu Ion Vanghele care a văzut lumina tiparului în volumele „Ce este iubirea?” (Editura Stef, Iaşi, 2016), „Două inimi bătând pe acelaşi portativ” (Editura Stef, Iaşi, 2016) precum şi „Hermeneutică vol. I-II” (Editura Stef, Iaşi, 2016). Tot în anul 2016 a mai publicat un volum de poezie sub titlul „Miez de ardere şi fum” (Editura Stef, 2016) şi unul de versuri pentru copii, intitulat, Gânduri spirituale pentru copii.(Editura Stef, 2016).  
 
Volume în curs de editare: „Virtutea tăcerii”, (Editura Armonii culturale, 2016). Volum, epico-liric, semnat, Cezarina Adamescu şi Cerasela Jerlăianu.  
 
Volume de poezie: „Prin trecerea lumii”, (Editura, Armonii culturale, 2016). „În leagănul timpului”, (Editura, Armonii culturale, 2016).  
 
Ce poate fi mai frumos decât să dai cele mai frumoase conotaţii cuvântului, să tânjesti după cer şlefuind sufletul pentru întâlnirea supremă?  
 
Acum, să lăsăm povestea Manuelei Cerasela să curgă lin, frumos precum sufletul ei, un suflet mereu pregătit să-şi ducă menirea în veşnicie, demn, răbdător, resemnat, învăluit în aura protectoare a divinei pronii.  
 
M-am întrebat mereu, ce culoare are Lumina? Astăzi mă întreb ce culoare are Poezia? Mâine sau mai devreme, o să găzduiesc în casa sufletului meu, alte şi alte întrebări. Rămasă de o vreme acasă, am tot avut tot felul de preocupări, aş da câteva exemple pentru că de la treburile casnice la poezie, am aşezat o gamă destul de vastă de culori cu activităţi care să preocupe o persoană care îşi doreşte să cuprindă totul, ca apoi să se surprindă. Aşadar, am vizionat la TV. tot ce am simţit că mă ajută sau mă face să mă simt ancorată în această lume. Este un mod de educare, însă te face să devii pasiv, ori eu am fost un om activ şi încă îmi place să cred că mai pot fi aşa. Am citit şi am scris, însă tocmai şederea mea acasă m-a fâcut să îmi îndrept atenţia către activităţi creative, ştiam că pot face ceva din nimic, aşa cum ştiu că o simplă sintagmă poate schimba sau ghida omul.  
 
Nopţi întregi am confecţionat diverse obiecte din materiale reciclabile pe care le-am dăruit cu mare drag, acelora pe care inima mea i-a simţit că vor preţui lucrul manual făcut cu mare chibzuinţă. Nu spun acest lucru la întâmplare ci o spun pentru că eu ca şi alţi colegi de distracţie ca să zic aşa, avem muşchii mâinilor şi picioarelor paralizaţi, aceasta paralizie, fiind survenită în urma unei afecţiuni a celulei nervoase. De aici încolo să socotească fiecare de ce şi eu, dar şi cei ca mine, mai dorim să ne facem utili nouă dar şi societăţii. Să îmi fie cu iertare că vorbesc şi despre altcineva însă cu tot respectul, o fac în cunoştinţă de cauză.  
 
În alta ordine de idei, neavând copii, pot să mă ofer cu uşurinţă prichindeilor, am făcut acest lucru de nenumărate ori cu atâţia copii încât aş putea să cred că am deja copiii mei. Mi-a fost şi îmi este foarte simplu, dat fiind faptul că am fost prâzlea cel voinic acasă şi am tot aşteptat să mi se ia locul ca să am şi eu pe cine alinta, dar nici o şansă, aşa mă vedeam alergând la alte mămici cu prunci în braţe ca să le rog să împartă cu mine bucuria lor de a îngriji bebeluşii. Iată că toate şi totul parcă se înlănţuie încă de la primii ani ai existenţei mele până în momentele acestea în care mă descriu astfel încât dumneavoastră să cunoaşteţi câte ceva despre mine.  
 
Aşa a început totul. Tot din acea perioadă am căutat să înţeleg viaţa şi ca aproape orice copil, aveam o dorinţă şi anume: să fiu odată om mare. Iată că am ajuns om mare, dar paradoxal, am rămas tot copil. Acum scriu cu acel copil din mine, scriu cu inima omului mare, dar cel mai important este că scriu cu pana sufletului, acea pană înmuiată în aceeaşi culoare de Lumină. Am să las o poezie să vorbească despre acest lucru.  
 
Copil am fost şi eu - Pe când copil am fost şi eu, / M-am tot rugat la Dumnezeu, / Din mine să facă om mare, / Să calc tot greul în picioare./ Şi-odată mare m-am făcut, / În braţe rolul mi-a căzut, / Iar Domnul Sfânt mă tot ajută / Să car povara mult cerută. / Şi-am pus pe mine port nebun, / Îl port şi-n Paşte şi-n Crăciun, / Dar un somn dulce mă-nfioară / Când văd cum anii vieţii zboară. / Absurd, abject şi ticălos, / M-a ars durerea pân'la os! / Firescul vieţii mele-ngălbenite, / Mi-ndeplinise, vechea rugăminte.  
 
Nimic nou, ar spune un scriitor. Aşa scriem toţi. Bine, bine, le-aş răspunde cu mult respect. Perfect adevărat, însă cum viaţa este o mare plină de întrebări, aş avea o întrebare. De ce scriu şi eu? Răspunsul este atât simplu. Aici fac paralelismul la întrebare – răspuns: De ce n-am născut eu? Întrebare pe care mi-am adresat-o încă din primii ani de viaţă. Răspunsul pe care l-am primit a fost: Dumnezeu m-a ales pe mine, să fiu aici, acum, în această casă, pentru că mă iubeşte. Iată cum fiecare fiinţă primeşte în dar, un dar – Viaţa. Aşadar astăzi sunt aici şi scriu poezie.  
 
Am scris volume întregi în mai puţin de un an. Scriu direct la compiuter, o fac cu un singur deget, degetul mic de la mâna dreaptă, pentru că este singurul care încă se mai mişcă din articulaţii, celelalte fiind afectate, au ajuns să se închidă, rând pe rând, iar palmele stau strânse continuu. Palmele mele sunt pumni.  
 
Am dăruit cărţile. Păstrez câteva exemplare de la fiecare carte editată. Tirajele au fost mici. Mulţumesc Tatălui, pentru că a îngăduit să se întâmple aşa.  
 
Am scris poezie încă din adolescenţă, fără să gândesc vreodată că voi publica ceva. În urmă cu unsprezece ani, am hotărât să păstrez orice scriu, numai şi numai pentru mine. Am aşternut în acest timp, o sută şapte zeci de poezii în câteva caiete. Le citeam apropiaţilor mei care doreau să asculte, din curiozitate sau nu. Mă tot îndemnau să le fac publice. Eu, nu şi nu, sunt ale mele, am scris cu mine înmuiată în inima cerului şi am sentimentul că îmi aparţin. Acest lucru a ţinut zece ani. După cei zece ani am simţit că nu-mi mai aparţin eu, mie. Am hotărât să vorbesc telefonic cu Distinsul Domn Nicolae Negulescu, scriitor, poet craiovean. L-am rugat să îşi exprime părerea pentru câteva poezii, pe care i le-am citit cu mari emoţii. Răspunsul dânsului a fost acesta: „Esti un diamant neşlefuit.  
 
Domnul N.N. Negulescu, este cel care mi-a deschis uşa ca să intru în cămara sufletelor dumneavoastră. Dânsul a fost primul ales de Tatăl meu ca să facă munca cea mai grea şi anume, conturul desenului meu spiritual, este primul om care a început să şlefuiască ce Tatăl alesese. Au urmat alţi aleşi, menţionez două nume: Academicianul Cristian Petru Bălan, membru U.S.R. şi membru A.R.A. şi Cezarina Adamescu, membru U.S.R. Nimic întâmplător, sunt oameni de marcă ai literaturii româneşti, oameni cu suflet de aur la care nu mi-am propus vreodată să ajung, să le bat la uşa sufletului. Au venit fără să îi caut. Efectiv, au apărut într-un moment în care un prunc are nevoie şi de mamă şi de tată. Spun acest lucru, pentru că fiecare are acesastă latură comportamentală cu mine. Mă declar fericită. În ascensiunea mea către Lumină, pot spune în versuri aşa: Lumea este minunată/ Am şi mamă am şi tată, Dar pe orişiunde sunt/Am pe Tatăl meu cel Sfânt. Sunt cu El din veşnicie,/ Dud şi Pace – Armonie,/ Dar acum pe-acest pământ, /Port cu Tatăl legământ./Tatăl meu mă ocroteşte/Şi nimic nu-mi porunceşte/Ci m-ajută să dezleg/ Calea pe care azi merg. Sunt câteva din versurile poeziei: Lumea este minunată.  
 
Eu le urmez indicaţiile şi mă aşez exact în poziţia propice dânşilor ca finisarea să fie făcută perfect. Pas cu pas, zi cu zi, urcăm, Tatălui îi plac lucrurile perfecte. Dumnezeu Tatăl, să îi dea putere şi har pe mai departe primului ales dar şi celorlalţi care vin cu dragoste să răspundă Lui. Eu le mulţumesc tuturor. Răsplata vine de Sus, cred cu tărie că Tatăl nu rămâne dator nicio dată.  
 
Dumnezeu a preluat conducerea întregii mele fiinţe. În mai puţin de un an, am scris volume întregi, am o mie cinci sute de poezii scrise din care am publicat mai mult de jumătate. Acest aspect se întâmplă de când Domnul scrie cu mine şi de când eu am sentimentul că mă confund cu cerul. El îmi trimite îngeraşul să mă trezească în toiul nopţii, iar eu exact ca un copil, mă ridic din pat şi scriu ce mi se insuflă. Pot fi spuse diverse în urma acestei destăinuiri, eu nu fac decât să spun ce trăiesc, să judece oricine, oricum, cu mintea, cu inima, cu spiritul.  
 
Mă simt o unealtă. O unealtă care este şlefuită în aceste momente de mâini îngereşti. Nimic nu îmi aparţine, nimic nu e al meu, primesc totul de Sus. Drumul a fost lung, mă pregătisem profesional, pentru alte treburi. Poezia era ultima pe listă. Credeam că o fac pentru mine. Părintele meu a îngăduit să fac tot ce mi-am dorit pentru dezvoltarea personală şi a revenit să mă aşeze la treabă, făcându-mă să fiu ucenic al Său. Îmi aşeză înainte oamenii potriviţi care grăiesc pentru El, oameni care mă şlefuiesc la îndemnul Său şi astfel, se arată încă o dată în desăvârşire. Poate că aşa a făcut pe parcursul evoluţiei umane, scoţând înaintaşi în faţa celorlaţi, ca să spună ce El ar vrea să transmită, dar azi o face cu mine aşezându-mă într-un loc pe care nu l-am căutat, oprindu-mă din alergătura lumii.  
 
Acum poezia are rolul întâi în inima sufletului meu, celelalte lucruri pentru care am alergat şi m-am zbătut să le dobândesc, au locul lor, un rol mult prea secundar faţă de dragostea pe care o am astăzi penrtu poezie.  
 
Cu Doamna, Cezarina Adamescu, tocmai am terminat lucrul la o carte care are amprenta cerului pe ea. Am lucrat la aceasta trei zeci şi cinci de zile. Sunt convinsă că atât cât am scris ăi eu şi Doamna Cezarina, a fost atât cât Tatăl a voit dar şi ce a voit.  
 
Voi lăsa liber să vorbească versurile poeziei: El m-a scris din veşnicie. Scrisă-n cartea vieţii mele./Este cerul plin cu stele/Scris e şi cerul cu îngeri,/Dar şi zidulul marii plângeri./Scris cu literele-albastre,/Sunt cuvintele măiastre/Şi în roşu foc aprins/Drumul vieţii dinadins./Fiindcă El nemăsurate/Vieţile le-a scris pe toate/Şi cu verde Paradis/Pentru cel mai paşnic vis./El m-a scris din veşnicie/ Cu a vieţii armonie/Şi m-a trimis pe pământ/Să descopăr cine sunt./Că sunt om pe jumătate,/Dar cu Tatăl sunt de toate/Sunt şi înger pe pământ,/Dar şi-n ceruri în Cuvânt./El m-a scris, El mă citeşte/ Şi cu inima cinsteşte/Lutul meu ca legământ/Făcând Pace pe pământ.  
 
Eu sunt aici acum şi gust din darul veşniciei care are un parfum minunat. Sunt fericită că exist prin această lume care trece. DOMNUL ARE GRIJĂ DE NOI TOŢI, DOMNUL ESTE CU NOI CU TOŢI. El ne-a dat viaţă pentru că El este viaţă. Cât de trist trebuie să se simtă un părinte în inima lui atunci când aduce la viaţă un copil, iar copilul după ce creşte, pleacă de acasă pe termen nelimitat! Mă gândesc câtă tristeţe a adunat Tatăl nostru de la toţi copiii Lui care au pleacat în lume şi au uitat de scânteia din pieptul lor, care îi ajută să ducă paşii pe cărările pământului.  
 
DUMNEZEU, Tatăl veşniciei, nu ne uită pe niciunul, trist este că această aducere aminte de Părintele nostru, nu o avem toţi, deşi aşa trebuie să fie, pentru că toţi suntem veniţi aici prin voia Sa.  
 
Mă bucur să fiu aici pe pământ, însă mărturisesc că mă simt uneori străină, mă simt ca un musafir, am totul de-a gata, doar să mă servesc, doar să mă bucur, doar, doar să fac lucruri într-o casă perfectă pe care nu am făcut-o eu, ci am primit-o moştenire. Mă aflu la o nuntă la care după ce beau şi mănânc trebuie să plătesc, fie că-mi place sau nu, sunt în horă, mă văd, mă simt, mă ciupesc să văd dacă este real şi iată este cât se poate de real, sunt aici, sunt pentru că Tatăl Sfânt a îngăduit să fiu la nunta Iubirii. Aici în acest peisaj pot să mă îmbăt, cu miresme fine sau cu parfumul din vântul cenuşii. Alegerea este a mea, startul a fost dat atunci când m-am născut. Eu aleg ce gust de la masa bogată, însă nu vreau să uit că la sfârşitul acestei frumoase întâlniri cu lumea, trebuie să achit consumaţia. Astăzi dacă pentru mine se termină totul, achit cu moartea adamică, cea pentru care Isus, Fiul Domnului, a plătit cu viaţa Sa de om. Dacă nu voi sfârşi acum, prin îngăduinţa Domnului, voi trece de la viaţă la Viaţă, dar până una alta, nu uit că plec de la o întâlnire care este plină de miresme pe care le imprim în spiritul meu, la fel cum se impregnează rochia mea de gală cu diverse mirosuri atunci când vin de la peteceri lumeşti. Este singurul colet pe care îl iau cu mine, el va arăta ce am făcut prin trecerea lumii.  
 
Mireasma Iubirii şi miresmele plăcerilor lumeşti îmi stau aproape, atât de aproape încât ele fac din mine omul care sunt azi aşa cum mă puteţi distinge fiecare. Eu ştiu că sunt doar om, omul care astăzi a scris despre el.  
 
Demn, de multe ori demn, este acela ce nu-şi iroseşte vremea în zbuciumul unei lumi corupte, nepierzându-şi preţioasele clipe ale vieţii în tulburi şi trecătoare preocupări. Demni sânt aceia ce îşi închină darul vieţii Celui Prea Înalt, slujind Lui şi semenilor contribuind astfel, călăuziţi de Duhul Sfînt, la marea operă de mântuire. Cât de măreaţă şi plină de sens este veşnicia comparativ cu limita unei vieţi pământeşti numărată pe parcursul câtorva ani buni, decenii-trăind mereu cu speranţe; ani parcurşi alături de bucurii ori completaţi de dureri fizice sau de ordin sufletesc.  
 
Î  
 
nţelepţii lumii grăiesc vrute şi nevrute promiţând bunăstare şi belşug,uneori aducând încercări şi deznădejde în plan social şi peste care, spun ei, vom trece doar încercaţi de broboane de sudoare sau...niciodată.  
 
„Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii" care se revarsă cu adevărat peste ,,luminătorii" puţini de la marginea veacului acestuia atât de controversat. Viaţa de credinţă împuţinându-se ne face să uităm adesea de ,,propovăduitori drepţi"din trecut sau din prezent, ignorându-I adesea.  
 
Slava Cerescului Părinte se lasă aşteptată în inima noastră văzându-ne zgârcenia cu care ne dedicăm Lui, uitînd adevărată menire şi identitate (de creştin) în preocupări fără de sens.  
 
Egoism, indiferenţă, uitare? Poate la un loc toate acestea ne umbresc idealul propriei mântuiri peste care tronează eu-l personal, orbitor şi nimicitor. Cât mai avem în preajmă ,,luminători" să-i purtăm pe braţele inimii noastre făcând loc mesajului lor aducător de veşnicie. Mărturia acestora ne obligă mereu.  
 
„Luminători” la marginea unui veac prăbuşit, în disperare, sunt printre noi făcându-şi datoria pe care o avem fiecare de fapt. Trebuie să le facem loc aproape de noi încercând să le înţelegem grija cu care vor să ne aducă binele ceresc.  
 
----------------------------  
Pr.stavr. Radu BOTIŞ  
Ulmeni, Maramureş  
11 septembrie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Radu BOTIŞ - LUMINA DIN TAINA CUVÂNTULUI / Radu Botiş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2083, Anul VI, 13 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Radu Botiş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Radu Botiş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!