Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   


Autor: Pompiliu Comsa         Publicat în: Ediţia nr. 1698 din 25 august 2015        Toate Articolele Autorului

Rolul „Ligii Culturale Române” sub conducerea Acad. Nicolae Iorga, în promovarea tradițiilor istorice și dezvoltarea Culturii naționale
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
de 
  
Prof. univ. Dr. Vasile Burlui 
  
Prof. univ. Dr. Constantin Marinescu 
  
Una dintre societăţile cultural-patriotice româneşti care a apărat sistematic şi cu tenacitate cauza românilor de peste Carpaţi, aducând o contribuţie însemnată la lupta pentru unirea Transilvaniei şi Bucovinei cu România, a fost Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor . 
  
Societatea a luat fiinţă în anul 1890 la Bucureşti, ca reacţie la politica de oprimare naţională a românilor din Imperiul Austro-Ungar, din iniţiativa unui grup de studenţi şi profesori universitari din București. 
  
Un rol însemnat în dezvoltarea sentimentelor de solidaritate a studenților din vechea Românie cu lupta de eliberare naţională a românilor transcarpatini l-au avut în afară de tinerii Gh. Secăşanu şi Gh. Ocăşanu (fondatorii societăţii Carpaţi, înfiinţată în anul 1882), şi studenţii ardeleni I. Lupulescu, Simion Mândrescu şi T. Buzan, veniţi la studii în Bucureşti prin 1888 . 
  
Cu sprijinul colegilor din România, aceştia au organizat în toamna anului 1890, în capitală, mai multe manifestaţii de solidaritate naţională cu lupta românilor transilvăneni. În procesul desfăşurării acestora avea să se nască ideea înfiinţării Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor. 
  
Scopul iniţial urmărit de Liga Culturală Română, subliniat şi în Manifestul-program, era acela de a răspândi cultura naţională printre românii din toate provinciile istorice, de a face pe români cunoscuţi unii altora. Ea se pronunţa cu hotărâre „împotriva politicii care urmărea să întreţină lupta între neamuri” . 
  
De asemenea, din statute rezultă că „Liga” îşi propunea la începutul înfiinţării sale „de a cultiva conştiinţa solidarităţii şi a întreţine o mişcare culturală... prin: înfiinţarea de săli de lectură şi biblioteci, tipărirea de cărţi în ediţiuni populare; sprijinirea publicaţiilor care ar lucra în scopul „Ligii”; conferinţe şi întruniri publice, sărbătorirea datelor mari din viaţa trecută a naţionalităţii (naţiunii, n.a.) române; organizarea de congrese anuale ale membrilor „Ligii”; formarea unui fond de ajutorare (a românilor desțărați) prin cotizaţii, subscripţii, donaţii etc. 
  
Făurirea unităţii culturale a românilor devenise la sfârşitul secolului trecut o necesitate stringentă, deoarece, aşa cum va scrie Nicolae Iorga, mai târziu, „aceasta era cel mai preţios element de putere al naţiei” . 
  
Cu toate acestea, înfăptuirea unităţii culturale nu reprezenta un scop în sine, scopul final al „Ligii”. În anul 1914, un membru fondator explica astfel scopul societăţii: „La începutul înfiinţării sale „Liga” a căutat să-şi afirme activitatea şi de ochii lumii (de teama puterilor absolutiste, n.a.), trebuia să ducă la întărirea legăturilor sufleteşti între fraţi, să realizeze adică unitatea culturală şi morală a românilor de pretutindeni; iar la urmă, la momentul priincios, să înfăptuiască şi unitatea politică” . 
  
  
* * 
  
Personalitatea complexă, deosebit de prestigioasă a vieţii cultural-ştiinţifice naţionale şi universale, Nicolae Iorga a fot totodată unul din neobosiţii militaţi pe plan social-politic şi spiritual care au adus o contribuţie multidimensională, plurivalentă la lupta poporului pentru desăvârşirea unificării statului naţional român . 
  
Înflăcăratul patriot s-a dăruit cu o pasiune impresionantă, cu un entuziasm şi o abnegaţie excepţionale luptei pentru împlinirea acestui străvechi ideal naţional, conservat şi transmis din generaţie în generaţie, în decursul veacurilor. 
  
Domeniile, formele, mijloacele în care și prin care N. Iorga îşi aduce contribuţia la lupta pentru unirea cu Ţara a teritoriilor aflate sub dominaţie străină sunt deosebit de ample şi de variate. Din multitudinea acestora, activitatea sa în conducerea societăţii cultural-patriotice „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor” şi a „Universităţii populare” de la Vălenii de Munte rămâne cea mai prestigioasă, cu puternică rezonanţă în conştiinţa istorică şi naţională. 
  
Preluând conducerea „Ligii Culturale” la începutul secolului al XX-lea (1908), savantul patriot avea să-i imprime un caracter profund militant, s-o transforme în principalul factor al luptei poporului român pentru înfăptuirea Marii Uniri. Sub conducerea sa, „Liga Culturală” acţionează pe planuri multiple, polarizând entuziasmul şi energia maselor populare, ca şi aportul unor reprezentanţi de seamă ai vieţii cultural-ştiinţifice şi politice ai naţiunii române, de pe ambele versante ale Carpaţilor, animaţi de profunde sentimente patriotice. Graţie lui N. Iorga se intensifică legăturile spirituale între românii din toate provinciile istorice libere şi nelibere. El devine unul din cei mai pasionaţi şi mai neobosiţi cercetători ai trecutului Transilvaniei şi ai Bucovinei, efectuând numeroase călătorii pentru investigarea arhivelor şi a documentelor din aceste provincii istorice, pe baza cărora avea să întocmească lucrări de referinţă privind caracterul lor permanent românesc. 
  
O activitate neobosită şi de prestigiu a desfăşurat cărturarul şi omul politic Nicolae Iorga şi pe plan internaţional pentru edificarea opiniei publice mondiale asupra istoriei românilor prin susţinerea unor magistrale conferinţe, prelegeri, dizertații, intervenţii în principalele centre universitare din Europa şi America, sau în cadrul unor reuniuni ştiinţifice, precum şi prin difuzarea unor lucrări proprii, de înalt nivel teoretic, privind geneza daco-romană a poporului nostru, latinitatea limbii şi a culturii, dăinuirea sa permanentă în spaţiul vechii Dacii, necesitatea obiectivă şi legitimitatea împlinirii idealurilor de eliberare, unitate şi independenţă naţională. 
  
În mod deosebit, istoricul de talie universală, un veritabil homo universalis a fost preocupat de cauza milioanelor de români care trăiau în afara graniţelor artificiale, supuşi unei politici de deznaţionalizare de către imperiile austro-ungar şi ţarist. El a prezentat exponenţilor vieţii politice şi cultural-ştiinţifice europene, ori de câte ori a avut prilejul, situaţia apăsătoare a românilor din Transilvania, Bucovina şi Basarabia, care erau victimele unei politici opresive, naţionalist-şovine a guvernelor de la Budapesta, Viena şi Petersburg. 
  
1. Contribuţii teoretice la fundamentarea conceptului de conştiinţă naţională şi unitate naţională. 
  
Una din contribuţiile inestimabile ale acestui titan al creaţiei istorice, culturale şi literare, cum a fost supranumit în mod legitim, o constituie opera sa teoretică şi practică pusă în slujba formării şi dezvoltării conştiinţei naţionale, prin demonstrarea şi cultivarea conştiinţei originii daco-romane a poporului român, precum şi a continuităţii sale neîntrerupte în spaţiul carpato-danubiano-pontic locuit de strămoşii noştri, ceea ce a reprezentat principalul argument istoric şi politic în mobilizarea întregii naţiuni la lupta pentru desăvârşirea unificării statului naţional. 
  
Pentru Nicolae Iorga, fiecare colţ de ţară vorbeşte de daci, de latinitate, de faptele de cultură, economie, de biruinţă, ca şi de suferinţele, dârzenia strămoşilor noştri. El considera Dacia prin teritoriul şi sufletul ei ca o ţară a trecutului eroic al neamului românesc, „a oamenilor pământului miruiţi cu sigiliul Romei”. 
  
În cadrul monumentalei sale opere ştiinţifice (alcătuită din peste 1.250 titluri de carte şi peste 10.000 de articole), o pondere însemnată o au studiile consacrate demonstrării originii noastre daco-romane, caracterului latin al limbii şi culturii române, legitimităţii unirii tuturor românilor şi combaterii teoriilor revizioniste, deformatoare. În această problemă, referindu-se la opera reprezentanţilor Şcolii ardelene (Şincai, Maior, Micu), N. Iorga scria cu profundă simţire că în faţa operei lor are viziunea unităţii şi a latinităţii neamului nostru. „Marii ardeleni văzură Roma - arăta el - şi-n mintea lor se făcu lumină. Orfanii îşi găsiră părinţii; erau de neam bun, şi se ridicară mândri. Problemele romanităţii noastre se înfăţişează cu o căldură exagerată, dar necesară. Şi când, dincolo noua religie era gata (în Transilvania - n.ns). apostolii trecură munţii (în Moldova şi Muntenia - n.ns.) cu cuvântul de viaţă şi veste bună pe buze” . 
  
Într-o prelegere universitară intitulată Permanenţa noastră în Dacia, savantul spunea: „A susţine o teorie a strămutării noastre peste Dunăre (teoria lui Rösler) înseamnă a te pune de-a curmezişul celei mai elementare logici care nu poate admite ca un neam ce avea o vechime de mii de ani, cu o tradiţie de stat romană, să-şi sfărâme rostul închegat într-o oarecare formă de civilizaţie. Nu există un caz analog în istorie” . Cu altă ocazie, N. Iorga demonstra argumentat faptul că „pe urma legiunilor romane s-au dus funcţionarii, dar a rămas populaţia de odinioară” . 
  
Relevând rezonanţa ideii de latinitate în conştiinţa noastră naţională, savantul de renume mondial sublinia, cu legitimă mândrie patriotică, faptul că în toate provinciile aflate sub dominaţie străină, „fiecare cuvânt românesc în care răsună latina, constituia o mângâiere pentru trecutul neamului nostru şi o speranţă pentru viitorul său”, că „Limba română prin structura sa latină fost nestemata pe care nimeni n-a putut-o răpi. Limba şi ideile sunt elemente ale unităţii poporului român” . Marele cărturar a relevat, de asemenea, în numeroase rânduri, valoarea de document istoric a limbii române, importanţa sa, rolul de liant pentru coeziunea şi unitatea neamului românesc. Cu legitim temei, el ţinea să amintească între altele, că în graiul românesc primii noştri cărturari au demonstrat romanitatea şi drepturile poporului român pe acest pământ, precum şi faptul că „în limba ţării s-a strigat asupritorilor despre originea lor nobilă ca popor de descendenţă romană”, ca şi „despre dreptul la existenţă alături de celelalte popoare din Comunitatea europeană” . 
  
N. Iorga era convins că investigarea trecutului cu pasiune şi competenţă nu reprezintă doar o datorie profesională a oricărui istoric, ci una de interes naţional, deoarece „un popor care-şi cunoaşte trecutul va şti să-şi construiască un viitor luminos” . 
  
Cunoscând nu numai din cronici şi hrisoave, dar şi prin contact direct, cu toate ţinuturile româneşti, unitatea sufletului românesc şi patriotismul profund al românilor, N. Iorga a zugrăvit portretele de eroi ai neamului - Horia, Iancu, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul ş.a.; el descoperă peste tot efigia unor mari bărbaţi care au potenţat şi întruchipat până la sublim vrerea şi tăria lăuntrică a unui popor mândru şi viteaz, dar vitregit de istorie. Astfel, după o vizită făcută în Bucovina, profund impresionat de monumentele istorice de aici, îndeosebi de mănăstirea Putna, dedică un adevărat imn de slavă lui Ştefan cel Mare: „Aici în noaptea care-i poate fi mantie, el era cu noi, Ştefan al nostru, Mare şi Sfânt, Voievodul, împăratul cel drept... Mergea cu noi în umbra nopţii, între luminile cerului şi luminile pământului, ducând după dânsul întreg întunericul, pe aripile sale care atingeau munţii, zările şi depărtarea hotarelor noastre sângerate. Sfânt şi împărat al tuturor ţărilor, al tuturor oamenilor români, al tuturor celor ce comunică în această limbă (românească - n.ns.)”. 
  
Marele istoric era preocupat prin evocări de educarea patriotică a maselor prin conştientizarea unor mari simboluri extrase din istoria naţională. 
  
Abordând în cuvinte patetice legătura între generaţii şi continuitatea aspiraţiilor naţionale, N. Iorga afirma între altele: „Dacă suntem în stare să facem ceva, e datorită morţilor noştri, care n-au murit întregi. Fiecare din noi este ce este, înainte de toate prin ce poate cuprinde din toată viaţa care a fost înainte..., aşa încât noi trăim nu numai prin cei ce ne-au precedat, dar şi prin cei care vor veni după noi şi care ne cheamă, din viitorul lor în prezentul nostru, pentru a ne impune datorii şi misiuni pe care altfel n-am avea curaj să le întreprindem” . 
  
Ideea unităţii naţionale 1-a preocupat însă în mod deosebit, pe istoricul patriot, în întreaga sa activitate politică şi ştiinţifică. În concepţia sa, orice ţinut românesc liber sau neliber din punct de vedere, politic era „România”. În jurul Carpaţilor şi în Câmpia Dunării, Iorga găsea „romanii”; Moldova, Transilvania, Ţara Românească, „toate fiind locuite de acelaşi popor cu aceeaşi viaţă economică şi spirituală” . Omul de ştiinţă sublinia în lucrările sale că „indiferent cine le-ar fi stăpânit cu silnicie în decursul istoriei, destinul acestor părţi ale aceluiaşi întreg este de a se contopi”, dată fiind identitatea lor de civilizaţie, limbă şi etnografie, dezvoltarea culturală şi ideologia naţională, comunitatea tradiţiilor, stărilor de spirit, idealurilor şi aspiraţiilor politice ale tuturor românilor. 
  
De altfel, N. Iorga iniţiază la Universitatea din Bucureşti un curs intitulat în mod semnificativ Dezvoltarea ideii unităţii politice a românilor. În mai multe prelegeri magistrale, el demonstrează, pe baza argumentului continuităţii istorice, caracterul legitim al refacerii unităţii politice a românilor pornind de la ideea că „la început a existat o unitate politică românească”, în anumite forme potrivite cu epoca, fără a fi avut un stat românesc” (unitar, centralizat - n.ns.). În viziunea sa, strămoşii au trăit în comunităţi conduse de voievozi, risipiţi pe pământul românesc unic, iar oamenii se numeau după natura locuinţelor lor aflată în vecinătatea unui râu: olteni, jieni, bârsani, ialomiţeni, moldoveni, sireteni, dar sub raport social-politic, ei îşi spuneau generic români. „Numai vicisitudinile istorice, concepţiile diferite de la o epocă la alta - sublinia profesorul Iorga - au făcut ca poporul român să trăiască în state diferite”. După opinia sa, pe trei căi (culturală, economică şi politico-statală) s-a ajuns la conştiinţa necesităţii unităţii politice a românilor, a făuririi statului naţional unitar. El releva că, de fapt, conştiinţa necesităţii unităţii politice, statale a poporului nostru s-a format sub impactul aceloraşi cauze, a cunoscut acelaşi proces de evoluţie ca şi la alte popoare europene, dezmembrate secole la rând, cum au fost cele italian şi german. Invocând aceste precedente din istoria universală, omul de ştiinţă se întrebă cu justificat temei, referindu-se la politica obstrucţionistă şi chiar făţiş potrivnică a unor puteri europene: „În puterea cărui principiu toate rasele (naţiunile - n.n.s.) din lume pot să facă aceasta, să înfăptuiască unitatea naţională şi noi nu?; când, de fapt, în întreaga noastră istorie am militat cu o voinţă, dârzenie şi consecvenţă fără precedent pentru acest ideal” . 
  
Deosebit de semnificativ pentru definirea concepţiei lui N. Iorga în problema aspiraţiilor noastre politice, statale este opinia sa, în sensul că, înfăptuirea unităţii naţionale a românilor „nu înseamnă ura şi duşmănia altui popor, nu înlătură înţelegerea cu alte ţări, nu râvneşte la pământul şi drepturile altuia” . 
  
2. Aportul savantului la formarea conştiinţei unităţii naţionale și înfăptuirea Marii Uniri. 
  
Contribuţia savantului la trezirea conştiinţei naţionale între anii 1900 şi 1906 este remarcabilă îndeosebi prin publicarea unor lucrări de interes naţional, la loc de frunte situându-se Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, distinsă de Academia Română cu premiul „Adamachi” pe anul 1901. Operă monumentală, totalizând 1.250 de pagini, aceasta reprezintă o contribuţie valoroasă la cauza naţională, la dezvoltarea conştiinţei unităţii noastre naţionale. Autorul zugrăveşte personalitatea marilor cărturari din trecut în frunte cu Ion Neculce, a unor domnitori cu merite deosebite în cultura naţională ca Dimitrie Cantemir, Stolnicul Constantin Cantacuzino, reprezentanţii Şcolii Ardelene ş.a. Din această lucrare se degajă viziunea României întregite prin unirea teritoriilor naţionale aflate sub dominaţia imperiilor austro-ungar şi ţarist. 
  
Pentru cinstirea aniversării a 300 de ani de la primul act politic al Unirii poporului român, înfăptuit de Mihai Viteazul, N. Iorga tipăreşte, în anul 1901, o lucrare închinată marelui voievod. Aceasta a fost răspândită cu ajutorul învăţătorimii în toate provinciile istorice, fiind citită cu deosebit interes de românii de pe ambele versante ale Carpaţilor. Din ea se degaja îndemnul ca generaţia de la 1901 să depună eforturi susţinute pentru a se reîntregi unitatea românilor. 
  
Nicolae Iorga se preocupă, totodată, şi de dinamizarea mişcării naţionale a studenţilor români din Transilvania şi Ungaria. În acest sens, el organizează, la 26 septembrie 1910, o întâlnire cu studenţimea română din Budapesta cu intenţia „de a imprima un nou avânt de luptă românilor din Transilvania, de a reînvia epoca Memorandumului şi a idealurilor mişcării memorandiste. Conferinţa savantului român la această adunare este primită cu deosebit entuziasm. Întreaga adunare electrizată de cuvintele oratorului intonează imnul Deşteaptă-te române şi exprimă dorinţa de unitate naţională. Din partea studenţilor a luat cuvântul Ion Lupaş, istoricul de mai târziu al Transilvaniei, care a elogiat personalitatea lui Nicolae Iorga, afirmând că acesta „din slova zdrenţuitelor cronici ne face să auzim îndemnătorul glas al Basarabilor şi al celor Muşatini, descălecători de ţară, dătători de legi şi de datini” . Cu prilejul aceleiaşi vizite la Budapesta, N. Iorga susţine o altă conferinţă consacrată personalităţii lui Mihai Viteazul, însemnătăţii actului său politic din anul 1600. Printre studenţii prezenţi se afla şi Octavian Goga care a mulţumit în cuvinte calde conferenţiarului pentru această evocare de puternică vibraţie patriotică. Asistenţa a pornit apoi pe străzile oraşului într-o manifestaţie impresionantă. 
  
La începutul secolului al XX-lea s-a manifestat cu deosebită vigoare atât năzuinţa, cât şi acţiunea practica politică a poporului nostru de întregire a unităţii naţionale. Această problemă frământa, deopotrivă, deosebit de puternic atât clasele politice, masele populare din Transilvania şi Bucovina, cât şi cele din România. Mişcarea pentru desăvârşirea unităţii de stat a României cunoştea acum o dezvoltare ascendentă. „Simţul de unitate al poporului nostru - scria N. Iorga - e mai puternic decât oricând” . Graţie societăţilor cultural-patriotice din toate provinciile istorice şi-n deosebi „Ligii pentru unitate culturală a tuturor românilor”, în cadrul căreia N. Iorga exercita un rol proeminent, se extind şi se diversifică activităţile în direcţia trezirii şi dezvoltării conştiinţei naţionale, patriotice în toate straturile sociale, cu accent pe formarea conştiinţei necesităţii şi legitimităţii desăvârşirii unităţii de stat a României, prin unirea provinciilor istorice aflate sub dominaţie străină. 
  
Aceste sentimente şi tendinţe ale mişcării pentru unitate naţională se degajă cu pregnanţă din hotărârile adoptate, în octombrie 1901, în cadrul unei consfătuiri a „Ligii Culturale” din Bucureşti. Participanţii au adoptat un program de acţiune care prevedea: 1) organizarea în fiecare sâmbătă a unor conferinţe publice „al căror obiect să fie informarea populaţiei României” , asupra situaţiei românilor din teritoriile aflate sub stăpânire străină; 2) menţinerea în permanenţă trează a idealului unităţii naţionale, mai ales în rândurile românilor de sub sceptre străine” , adică „acel mare ideal naţional al Voievodului Mihai”; 3) dezbaterea şi stabilirea „modului şi mijloacelor prin care s-ar putea înfăptui statul unitar român” . Remarcabil este faptul că „Liga”, încă din anul 1901, nu ezita că în adunările sale să dezvăluie scopul real pentru care milita având un caracter pronunţat politic şi anume înfăptuirea Marii Uniri. 
  
Cu acest prilej s-a convenit organizarea la 21 noiembrie 1901, în Capitală, a unei puternice manifestaţii cu caracter naţional-patriotic, menită să pună în evidenţă dorinţa şi voinţa neclintită a unităţii naţionale. 
  
Informat despre proiectele „Ligii Culturale” privind mai ales organizarea unei serbări naţionale în memoria lui Mihai Viteazul, Szell Kalmán, preşedintele Consiliului de Miniştri al Ungariei, a prezentat în faţa acestuia un raport „în legătură cu conferinţa «Ligii Culturale» din octombrie 1901 şi problemele dezbătute în vederea intensificării acţiunilor privind realizarea idealului unităţii naţionale a poporului român” . El atrăgea atenţia asupra faptului că „întrucât la această sărbătoare bucureşteană a românilor, ce a fost proiectată, au fost invitaţi românii de peste hotare, în primul rând populaţia şi tineretul român din Ungaria, se poate presupune că se vor găsi unii din Ungaria care vor dori să participe la această festivitate daco-română, îndreptată împotriva unităţii statului ungar” . Szell Kalmán, menţiona că „pentru a putea face posibilă împiedicarea acesteia, am dispus comiţilor supremi din comitatele locuite de români să urmărească cu o atenţie deosebită toate manifestările ce par să aibă legătură cu proiectata festivitate românească” . Totodată, preşedintele Consiliului de Miniştri de la Budapesta a cerut autorităţilor poliţieneşti să-i raporteze în legătură cu eventualele manifestări ale românilor din Transilvania şi să adopte măsuri, astfel încât „persoanele bănuite de intenţia de a fi prezente la această sărbătoare (a lui Mihai Viteazul, organizată în România - n.ns.) să nu li se înainteze cu aviz favorabil cererile de paşapoarte” . Referindu-se la activitatea „Ligii Culturale” din România, Szell Kalmán sublinia că aceasta „a dobândit o atitudine duşmănoasă faţă de unitatea statului ungar” . El anunţa că ţinând seama de propaganda puternică desfăşurată de „Ligă”, îndeosebi în Transilvania, în sensul luptei de eliberare şi unitate naţională, „vor fi luate hotărâri privind măsuri sociale, culturale şi pur politice de influenţare a atitudinii politice a românilor din Ungaria, care prin efectele lor pot fi dăunătoare unităţii statului ungar” . 
  
În ziua stabilită, manifestaţia de la Bucureşti, în desfăşurarea căreia „Liga” a avut un rol esenţial, a început cu o slujbă religioasă la biserica construită în memoria Voievodului Mihai Viteazul, de la naşterea căruia se împlineau 300 de ani, slujbă urmată de discursuri ale unor deputaţi ai Camerei şi profesori universitari, care au relevat semnificaţia operei politice a lui Mihai, „aspiraţia sa naţională hotărâtă că românii trebuie să fie uniţi sub în singur sceptru” . În încheiere, Mureşianu, militantul transilvănean, secretarul „Ligii”, a prezentat situaţia politică a românilor din străinătate (aflaţi sub dominaţia unor imperii opresive - n.ns.) „şi rolul lor deosebit din punct de vedere naţional” . 
  
Şi la Iaşi, vatră spirituală naţionala încărcată de istorie, oraşul unirilor româneşti, a avut loc, la 8 noiembrie 1901, o mare adunare populară cu care prilej, delegaţi ai tuturor provinciilor istorice şi-au manifestat sentimentele de preţuire şi gratitudine faţă de Mihai Viteazul, marele unificator al românilor. Reprezentantul studenţimii transilvănene, vorbind despre faptele de arme ale luminatului voievod, învingătorul de la Şelimbăr, a exprimat credinţa că „idealul căruia marele fiu al neamului nostru i-a consacrat întreaga sa viaţă va fi înfăptuit pe deplin nu peste multă vreme”. 
  
În anul 1902, Nicolae Iorga a publicat o valoroasă lucrare consacrată formării şi dezvoltării conştiinţei unităţii naţionale şi anume Legăturile Principatelor Române cu Ardealul, de la 1601 la 1789 , prin care demonstrează permanenţa raporturilor politice şi spirituale între românii din toate provinciile istorice ca argument principal al luptei pentru Unirea cea Mare. 
  
O amplă şi susţinută contribuţie a adus savantul la organizarea manifestărilor politice şi cultural-patriotice de la Mănăstirea Putna (2 iulie 1904) consacrate aniversării a 400 de ani de la moartea lui Ştefan Cel Mare. „Liga Culturală” a difuzat cu această ocazie o medalie comemorativa cu efigia învingătorului de la Baia. Nicolae Iorga, prezent la marea sărbătoare naţională, a publicat în semn de omagiu lucrarea Istoria lui Ştefan cel Mare pentru poporul român, într-un tiraj de 40 000 de exemplare răspândită în parte la acest jubileu şi, cele mai multe, prin secţiunile „Ligii”, pe întreg pământul românesc. 
  
Aceasta a reprezentat un important instrument de educaţie patriotică a maselor româneşti prin faptul că autorul releva cu pregnanţă, între altele, preocuparea marelui domnitor pentru soarta românilor de pretutindeni, pentru idealul unităţii lor politice, ceea ce a făcut ca el să ctitorească mănăstiri şi biserici pe teritoriul Ardealului şi să susţină candidatura, să instaleze voievozi prieteni sau înrudiţi pe tronul Munteniei. 
  
Ţara întreagă a vibrat la aniversarea marelui voievod. Serbările organizate în fiecare oraş din vechea Românie s-au desfăşurat sub patronajul „Ligii Culturale”, în colaborare cu Ministerul Instrucţiunii Publice. După încheierea festivităţilor desfăşurate timp de câteva săptămâni, Nicolae Iorga a publicat un amplu reportaj intitulat Pomenirea lui Ştefan cel Mare, relevând faptul că aceasta a reprezentat „un moment de cutremurare a conştiinţei naţionale” la toţi românii, atât din vechea Ţară, cât şi din Transilvania, Bucovina şi Basarabia. 
  
Legăturile savantului cu Transilvania sunt multiple şi permanente. El străbate meleagurile româneşti de peste Carpaţi nu numai pentru a descoperi şi fructifica noi izvoare privind continuitatea noastră istorică, existenţială în acest spaţiu geografic, ci, mai ales, pentru a sprijini şi încuraja mişcarea naţională în lupta împotriva asupririi, pentru eliberare şi unitate politică. Astfel, N. Iorga va fi prezent în Transilvania, în anul 1905 la festivităţile prilejuite de aniversarea a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani. Serbările au durat câteva săptămâni, fiind inaugurate cu sprijinul „Astrei”, dar şi al „Ligii Culturale” din România, prin savantul Nicolae Iorga. Casa naţională de la Sibiu şi Muzeul istoric şi etnografic român au organizat expoziţii etnografice şi culturale româneşti. Reputatul istoric avea să marcheze semnificaţia evenimentului aniversar, precum şi a noilor ctitorii pentru viaţa spirituală şi naţională a românilor din Transilvania, printr-o cuvântare de înaltă ţinută ştiinţifică şi vibraţie patriotică . În anul 1906, istoricul avea să îmbogăţească patrimoniul istoriei şi culturii naţionale prin publicarea altor două lucrări de educaţie patriotică consacrate aceleiaşi provincii: Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească (în două volume) şi Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene („tot în două volume). În acelaşi an aveau să se organizeze de către „Liga Culturală” şi câteva acţiuni politico-naţionale în cadrul cărora se face din nou simţită personalitatea militantului patriot. Astfel, el se manifestă ca un neobosit apărător şi propagator al rolului limbii naţionale în viaţa poporului nostru, în formarea şi dezvoltarea conştiinţei unităţii naţionale, cerând cu fermitate ca teatrele româneşti să renunţe la tendinţele lor cosmopolite constând în prezentarea unor piese de teatru în limbi străine. Într-o conferinţă susţinută la 12 martie 1906 la Universitatea din Bucureşti, Nicolae Iorga arăta că limba este temeiul vieţii oricărui popor, „cea mai scumpă moştenire a strămoşilor care au lucrat, generaţie de generaţie, la eliberarea, elaborarea acestui suprem producăt sufletesc” . A doua zi, el a expus o altă conferinţă pe tema solidarităţii naţionale a românilor, ca o condiţie sine qua non a înfăptuirii Unităţii politice. 
  
După expunerea acestor conferinţe, în Capitală a pornit din iniţiativa sa, campania largă de promovare a limbii române în teatru, unde protipendada impunea interpretarea unor piese în limbi străine. În acest sens, Nicolae Iorga a tipărit lucrarea Lupta pentru limba românească (Acte şi publicaţii privitoare la faptele din martie 1906). Intelectualitatea patriotică din Capitală şi din restul ţării s-a solidarizat cu acţiunea cărturarului patriot. 
  
Din acest moment, N. Iorga începe să se manifeste tot mai vădit în viaţa social-politică, îndeosebi pentru apărarea valorilor naţionale, pentru afirmarea cauzei unităţii naţionale a poporului român. El editează, începând cu anul 1906, revista-ziar „Neamul Românesc”, prin care aduce o contribuţie inestimabilă la educaţia patriotică, cultural-ştiinţifică şi naţională a românilor din ţară şi de peste Carpaţi. „Neamul Românesc” a rezervat rubrici speciale închinate vieţii şi luptei românilor de peste hotare împotriva măsurilor de oprimare naţionala, prezentării portretelor marilor domnitori şi cărturari români, a principalelor acţiuni de luptă şi solidaritate naţională, organizate de „Liga Culturală” şi alte societăţi cultural-patriotice etc. în țară și peste hotare. 
  
Un adevărat reviriment înregistrează activitatea „Ligii Culturale”, ca urmare a alegerii lui Nicolae Iorga în funcţie de secretar general al Societăţii, în luna iunie 1908” . El a reconsiderat în întregime programul „Ligii Culturale”, punând accent pe educaţia maselor prin mijloace culturale, pe dezvoltarea conştiinţei unităţii românilor de pretutindeni, pe organizarea unor ample manifestări de protest faţă de politica de asuprire naţională a fraţilor din Transilvania şi Bucovina, pe accentuarea acţiunilor de solidaritate, pe sincronizarea activităţilor tuturor mişcărilor de eliberare națională a românilor. În virtutea noilor orientări, stabilite de N. Iorga, „Liga Culturală” avea să reia experienţa sa valoroasă de la sfârşitul secolului trecut, intensificându-şi activitatea internaţională în principalele centre politice şi spirituale europene, îndeosebi cu sprijinul secţiilor externe ale Ligii, a studenţilor, doctoranzilor şi a altor români aflaţi la studii sau la documentare. 
  
Pentru realizarea acestui ţel, el considera, totodată necesar ca societatea să acorde o atenţie sporită activităţilor cultural-patriotice în rândurile românilor din Transilvania și Bucovina, să-şi sporească ajutoarele pentru şcolile, bisericile, ziarele şi revistele româneşti de aici. 
  
Educaţia patriotică a maselor largi populare, iniţiată de noul Comitet al Ligii, se desfăşura printr-o foarte largă gamă de mijloace: conferinţe, dezbateri, simpozioane, înfiinţarea unor noi biblioteci, expoziţii, difuzarea unor cărţi poştale ilustrate cu vederi de locuri istorice, cu portretele cărturarilor şi domnitorilor români, reproduceri de costume naţionale, tipărirea şi difuzarea unor cărţi cu caracter istoric, a publicaţiilor „Ligii”: „Neamului Românesc”, „Liga Română”, „Calendarul Ligii” etc. 
  
Atât cărţile, cât şi revista-ziar „Neamul Românesc” şi „Calendarul Ligii Culturale”, tipărite de neobositul militant patriot, erau aşteptate cu înfrigurare şi citite cu nesaţ de românii transcarpatini. „Neamul Românesc” devine, după cum se exprima N. Iorga, pâinea de toate zilele a unor intelectuali patrioţi din Transilvania ca Octavian Goga, D. Tăzlăoanu, Meteş, I. Lupaş şi alţii . De nenumărate ori, organele de presă ale „Ligii Culturale” treceau graniţa ungurească sub titlurile deghizate „Primăvara”, „Toamna”, „Iarna”, pentru a evita returnarea lor în ţară de către organele de cenzură . Monumentala lucrare a lui Nicolae Iorga, Istoria Românilor a fost expediată în Transilvania şi Bucovina în 10.000 de exemplare, iar Din faptele străbunilor, a fost difuzată în 1.000 de exemplare, tot sub titluri deghizate. 
  
În anul 1908, „Liga Culturală” condusă de N. Iorga a hotărât tipărirea unor broşuri în limba germană, care să înfăţişeze raporturile politice şi culturale dintre românii din ţară şi cei aflaţi sub dominaţia unor imperii opresive. Difuzarea lor în străinătate - aşa cum rezultă din notele informative ale Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Generale - urmărea cunoaşterea nevoilor tuturor românilor şi asumarea drepturilor fraţilor asupriţi din Austro-Ungaria. Pe linia aceleiaşi acţiuni se înscrie şi editarea unor broşuri cu biografiile marilor personalităţi ale culturii româneşti. 
  
„Liga Culturală” va continua, totodată, tradiţia sa valoroasă de a organiza sărbătorirea periodică, în întreaga ţară, a unor voievozi şi cărturari români cu merite deosebite în istoria neamului, prilej de trezire şi de reafirmare a conştiinţei naţionale, a desfăşurării unor puternice şi vibrante manifestări de solidaritate naţională. Unele note informative şi rapoarte ale Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei informau pe larg şi exprimau îngrijorarea cu privire la amploarea festivităţilor organizate de „Liga Culturală”, cu prilejul acestor aniversări, precum şi despre răsunetul lor în conştiinţa românilor de pretutindeni . 
  
Referinţă Bibliografică:
Rolul „Ligii Culturale Române” sub conducerea Acad. Nicolae Iorga, în promovarea tradițiilor istorice și dezvoltarea Culturii naționale / Pompiliu Comsa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1698, Anul V, 25 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Pompiliu Comsa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Pompiliu Comsa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!