Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Pompiliu Comsa         Publicat în: Ediţia nr. 1630 din 18 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

Mitul Mihai Eminescu în poezia contemporană și malaxorul revizuirilor de prof.univ.dr.Catinca Agache
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trăim într-o epocă în care nu se mai știe ce e valoare sau nonvaloare, ori nu se dorește a se ști. Se amestecă totul ca într-un bol, creând confuzii, derute,. O epocă în care, în numele unui revizuiri critice, sunt călcați în picioare stâlpii de rezistență prin cultură ai neamului, începând chiar cu „zeul lucrător” al acestuia. De ce iubindu-l pe Eminescu îl urmăm pe Caragiale? – se întreba cândva, cu amărăciune, Eugen Simion. Pentru că totul este luat astăzi în derâdere, singurii care scapă cursului demolator fiind doar autorii acestui curent antinațional, care neagă pe toți cei ce nu se raliază ,,găștii”lor, care nu mai contenesc a se lăuda ei între ei, a se premia ei între ei, dezgolind o latură de un mercantilism abominabil. Și, paradoxal, aceștia nu sunt intelectuali anonimi, ci notorii, care și-au făcut din arta demitizării vârfurilor culturii și literaturii române, a istoriei naționale un scop. În ce scop, e ușor de intuit. „Crime morale”- observa, cu durere, Grigore Vieru. Să nu se înțeleagă prin aceasta că pledăm pt o critică anchilozată. Un ,,Eminescu al timpului nostru” se cere, da, dar nu lovind în tot ceea ce reprezintă Instituția Eminecu clădită în timp și care ne reprezintă la cel mai înalt nivel în fața lumii.  
 
În pofida opiniei acestor autointitulați elitiști. A atitudinii lor de ,,frondă iresponsabilă”, de zeflemea ce l-a iritat atât pe Constantin Noica, Eminescu este viu, trăind cu fiecare generație în parte, actual mai mult ca oricând, prin profunzimea și frumusețea gândirii lirice, prin publicistica sa: ,,Atâta să nu uitaţi:/ că el a fost un om viu,/ viu,/ pipăibil cu mâna.”- scria cu atâta sensibilitate și clarviziune unul dintre cei mai profunzi și moderni poeți contemporani, Nichita Stănescu. Mereu s-a găsit și se va găsi ceva inedit de adăugat la imaginea lui statuară din literatura și cultura română. Numai că niciun popor nu manifestă asemenea sete de autodistrugere ca unii dintre conaționalii noștri. Niciun popor nu-și permite să-și ia în bășcălie geniile, să încerce să schimbe istoria în numele așa zisei revizuiri. Revizuiri din prisma a ce? Eminescu însuși, cu vizionarismul și extraordinara forță de a pătrunde miezul lucrurilor, vorbea despre acele „primejdii dinlăuntru”, mult mai periculoase decât cele din afară. Această sete postdecembristă de a demola și a crea haos! De a trece peste atâtea și atâtea studii consecrate, priviri axiologice incontestabile, precum cea a lui Mircea Eliade, spre exemplu: „El ne-a luminat interesul şi bucuria de a fi român”! Qui prodest? Lovind în Eminescu, sub masca unei neosificate priviri asupra vieții și operei lui, se atentează de fapt la esența ființei românești, la memoria și la sufletul ei. Căci, cum magnific scrie Păunescu, ,,Eminescu este chipul/ Infinitului din noi.”, avertizând că ,,Fara el chiar steaua noastra/ Dintre stele ar cadea.”(Dor de Eminescu). Să nu mai mire, așadar, că mulți dintre tinerii de azi nu mai citesc, sau citesc doar din obligații școlare și atunci superficial, marii noștri scriitori, că pactizează cu asemenea atitudini de boicotare a unei ierarhizări valorice instituite în timp, că afirmă, ca și aceștia, că ,,s-au săturat de Eminescu!!!, deși nici nu-l cunosc îndeajuns. Dar, oare, îl cunoaște cineva total? E atât de mare încă nu și-a revelat toate fațetele. Ne-a dat Dumnezeu un asemenea titan, care ne-a ținut uniți, ne-a mângâiat sufletul și înaripat mintea, ne-a întărit rezistența în fața vitregiilor istoriei, ne-a ridicat în demnitate și valoare în fața lumii și noi ce facem, cum răsplătim darul acesta? „M-a îngrozit faptul că românul și nu străinul a ajuns să ridice mâna asupra a tot ce aveam mai sfânt”- afirma același poet ,,cu lacrima-n liră”, Grigore Vieru. Întrebarea care se pune este: Oare îl mai iubim pe Eminescu, oare ne mai iubim istoria, patria? Căci dacă ar fi așa, delatorii, duplicitarii, toți acei care murdăresc istoria și identitatea națională, care calomniază limba și cultura română sub masca ,,revitalizării critice” s-ar ascunde undeva în tărâmuri sobolice.  
 
Lecții de demnitate ne-au dat și ne dau încă scriitorii basarabeni: ,,Românii din Est s-au salvat prin Eminescu”- afirmă acad. Mihai Cimpoi, referindu-se la tragicul destin basarabean, parte de țară pentru care Eminescu a fost totul, stâlp de rezistență în jurul căruia s-au strâns ,,grămăjoară”, far în noapte, standard în lupta pentru limbă și identitate națională. El, cu nemurirea lui, a ținut unit acest popor, dinăuntru, dar mai ales dinafara granițelor țării, făcându-l să fie mândru de originea, limba și istoria lui, susținându-l prin vremi. Noi generații, noi timpuri, drept care acad Mihai Cimpoi ne invită Spre un nou Eminescu, pentru a-l privi și redescoperi dintr-o inedită perspectivă. „Da, este o mare nevoie de Eminescu. Pentru noi, Eminescu este o biblie lucrătoare” – afirmă domnia sa, ori de câte ori aude atacuri din patria istorică, transmise și dincolo de Prut, la adresa geniului românilor. Însăși „cruciada”(Valeriu Matei) pentru Limbă, Neam, Istorie a scriitorilor patrioți de la Chișinău s-a înfăptuit sub emblema eminesciană - reperul absolut al spiritualității românești. ,,Domnul cel de pasăre măiastră/ Domnul cel de nemurirea noastră.” (Eminescu) – cum superb îl definește liric Grigore Vieru, plecat la popoarele stelelor sub acest cosmic semn: ,,Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărţii Sale.. ” (Lui Mihai Eminescu). Imaginea lui este isusiacă, mântuitoare pentru românii din Basarabia și nordul Bucovinei în accepția lui Nicolae Dabija și a marii majorități a minunaților poeți din aceste spații de românitate: ,,Veste ne-a venit din Cernăuți/ că de-acolo Eminescu-tânăr/ a pornit spre Chișinău desculț”(Întoarcerea lui Eminescu). Tot el susținând adevărul profund că ,,Suntem bogați prin faptul că Eminescu ne aparține(…) Datorită lui civilizația românească a căpătat contururi mai clare în secolul XX şi la începutul de veac XXI”. Imagine isusiacă – atât de actuală astăzi când se încearcă din nou ,,uciderea” a tot ce reprezintă el -, care ne amintește de viziunea poetică a lui Radu Gyr: ,,Dibui urma ta de blând Iisus/…/Sfâșiat ți-e pieptul și obrazul./ Tu ești marele însângerat” (Baladă pentru Eminescu).  
 
Din nordul Bucovinei, regretatul academician, profesor universitar, poet și prozator Grigore Bostan sublinia faptul că „tradiția eminesciană în Bucovina a fost și rămâne acea viguroasă tulpină pe care cresc și astăzi lăstarele poeziei românești din acest ținut și de pretutindeni”. „Pentru noi, cei de aici, Eminescu este mai mult decât un poet, mai mult decât o conștiință. El este pentru noi un mare reper spiritual, o coloană pe care încercăm să renaștem.(...) Eminescu ne-a fost și flamură, și spadă, și cetate. Poezia lui a echivalat pentru noi cu redescoperirea istoriei și propriei noastre identități.”- mărturisește, cu reverență, Arcadie Suceveanu. ,,De fapt, toți poeții cernăuțeni, de la mic la mare, sunt purtători ai acestei cruci care este crucea poeziei cioplită din piatra limbii în care s-a născut. Eminescu a dus-o înainte lor pe umerii robuști ai geniului său.”- susține cernăuțeanul stabilit la București, Ștefan Hostiuc. ,,Eminescu este acela care ne-a îndemnat și ne susține în lupta noastră pentru păstrarea identității naționale, pentru a păstra acest pământ ca să respire în continuare românește și să se știe că noi suntem aici , nu am plecat de aici nicăieri. Eminescu, ca și Ștefan cel Mare, sunt doi stâlpi ai existenței noastre aici. Noi trebuie să învățăm de la ei, anume a fi și a dăinui cu demnitate în teritoriile noastre strămoșești. Nouă nu ne rămâne decât să acționăm în spiritul eminescian - să ne iubim istoria noastră, cum a iubit-o Eminescu, să iubim limba română și să trudim în direcția promovării și valorificării ei, așa cum a făcut Eminescu” - subliniază cu tărie Vasile Tărâțeanu, vajnicul apărător al românismului din acest colț răpit de țară istorică.  
 
Să mai revenim la cei care încearcă să ne dărâme mitul, după aceste dovezi de profundă iubire pentru el? ,,„Mitul eminescian domină autoritar cultura română cu ajutorul miilor de profesoraşi căzuţi în extaz mistic, dar şi cu girul Academiei Române”- afirmă zeflemitor unul dintre acești ,,combatanți”. Se știe - și ei știu foarte bine asta - că un popor care nu are un mit nu mai există ca popor. Să mai acceptăm că manifesându-ne iubirea pentru țară, pentru ,,geniul nostru tutelar” (Șerban Cioculescu) și pentru toți marii creatori români suntem catalogați naționaliști? Atunci așa pot fi etichetați nemții care au un Institut Goethe - ceea ce la noi nu s-a înfăptuit, nici o Catedră Eminescu pentru care-au pledat atâtea personalități ale culturii române -, spaniolii, care de asemenea au un Institul Cervantes etc, etc. Să ne imaginăm doar o clipă cum ar arăta cultura și litertura română fără acest miracol apărut în sânul neamului nostru, fără acest ,,mit productiv”! E ca și cum n-am avea piscul legendarului Ceahlău, ,,Olimpul Moldovei”, sau coama maiestuoasă a Bucegilor, cursul și Delta Dunării sau malul albastrului mării. Așadar, în pofida acestor tentative bine țintite, care-au creat un curent atât de periculos pentru păstrarea ființei naționale, care a dat naștere și a denaturat în atitudini și în formule tip ,,avem o țară de c.” etc în sânul celor ce nu sunt interesați de perenitatea acestui neam, Eminescu rămâne de neatins, pentru că el este adânc, foarte adânc înrădăcinat în sufletul nostru, al majorității românilor, oriunde s-ar afla ei pe această planetă, pentru că sufletul nostru este chiar el.  
 
Datoria noastră e să-l citim, să-l recitim, să-i memorăm și recităm versurile, să-i înțelegem profunzimea gândirii, mesajul lăsat nouă peste timp prin unicitatea și frumusețea limbii poetice, prin lirica sa ontologizată, setea de cunoaștere, relația cu folclorul, mitologia, trecutul istoric dar și vizionarismul, inovația limbajului poetic, adâncul și înaltul ei, ori prin adevărurile gazetărești rostite cu atâta forță și dorință de a se îndrepta lucrurile, adevăruri care au deranjat ,,stăpânii” de atunci și i-au adus moartea, care deranjează și acum, dovadă aceste atentate la memoria lui, la memoria noastră culturală, identitară.  
 
Datoria noastră este să-l apărăm, așa cum au făcut-o, vizând pamfletul gramist blăjean, cu nu prea mult timp în urmă (căci atacurile nu sunt noi, ele au o istorie în spate), Șerban Cioculescu (,,De la Grama la câțiva agramați de azi”, 1939), Lucian Blaga (,,De la cazul Grama la tipul Grama”, ,,Saeculum”, nr.3, 1943), D.R. Popescu (,,Galaxia Grama în jurul lui Eminescu, vol. ,,Galaxia Grama” , 1984). Memorabila metaforă a lui Lucian Blaga - ,,bate ceasul mai presus de vremi” - revelă adevărul: imposibila înțelegere a acestui creator predestinat, a înălțimii și nemuririi lui, cât și micimea miticilor în raport cu moștenirea eminesciană uriașă. Caragiale semnalase genialitatea Poetului imediat după trecerea lui în neființă: ,,om cu o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un cap atâta putere de gândire.”  
 
Crucuficarea sa - căci despre asta e vorba, nu despre așa zise ,,redefiniri” - cuprinde mai multe etape: cea de dinainte de 1945, cea bolșevizată, când culturnicii internaționaliști (Zigu Ornea, C. Paul Bădescu şi mulţi alţii) au determinat ciuntirea operei poetice (vezi Doina), interzicerea ca gazetar - incontestabil cel mai de seamă ziarist al tuturor timpurilor -, și cea posttotalitară, când noii internaționaliști, cei care s-au agățat de pulpana eminescianului Noica, meșteri ai spălării biografiilor de gașcă, l-au atacat și continuă să o facă cu o virulență neobișnuită. ,,Eminescu, ca „produs de export”, este aproape inexistent.”- susține unul dintre acești delatori la modă, a cărui preocupare principală este demitologizarea, minimalizarea, defăimarea istoriei României. Da, Eminescu nu e tradus suficient, nu e introdus pe măsura valorii lui în enciclopediile lumii, nu e promovat prin diverse canale media externe așa cum merită și cum ar trebui să o facem, dar de aici a spune că e inextent înseamnă să nu ai habar de toți criticii mari, traducătorii din afara granițelor țării care s-au aplecat asupra operei lui, dând unele dintre cele mai originale studii, cele mai reușite traduceri.  
 
Din această perspectivă, iată, Eminescu mai are încă nevoie de a fi apărat. Mitul lui este încă amenințat. Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Nae Georgescu, Dan Mănucă, Theodor Codreanu, Adrian Dinu Rachieru - și enumerarea poate fi lungă - sunt câteva dintre personalitățile contemporane ale culturii și literturii române care nu lasă netaxate asemenea atitudini de falsă bravadă, în realitate ostile neamului românesc. Poeții de ieri și de azi au simțit și simt nevoia să-i dedice poeme, unele nemuritoare, în semn de recunoaștere a acestui pisc al culturii române. Sesiunile Academiei Române, Congresul Eminescu de la Chișinău, inițiat de academicienii Mihai Cimpoi și Eugen Simion, colocviile internaționale de omagiere a lui Mihai Eminescu organizate de C.P.E. Libertatea din Panciova de poeții Ioan Baba, Nicu Ciobanu, Slavco Almăjan, manifestările Eminescu de anvergură de la Cernăuți sunt doar patru exemple de necesară omagiere și neuitare a sa, mai ales de către românii care nu au privilegiul de a locui în rotundul patriei istorice.  
 
O ,,revalorificare criticã a izvoarelor mai vechi” în receptarea eminesciană, o relectură s-a produs déjà în ultimele decenii, dar cu echilibrul și responsabilitatea criticului autentic. ,,Orice lectură nouă din Eminescu ne pune în faţa aceleiaşi dileme: ce ne place din Eminescu, ce primeşte, azi, sensibilitatea noastră postmodernă din acest mare liric apărut într-o epocă în care romantismul european abia se încheiase şi simbolismul îşi anunţase deja prin Baudelaire primele acorduri… Poezia românească a pornit, într-un chip sau altul, de la Eminescu, chiar şi atunci când s-a îndepărtat de el (cazul simbolismului, cazul Blaga, cazul - mai complex - al inclasabilului Arghezi). Eminescu a devenit un model şi, cu timpul, un mit al spiritualităţii noastre." - afirmă, răsturnând toate încercările de denigrare a Poetului Național, acad. Eugen Simion.  
 
Dimensiunea lui Eminescu este prinsă magistral de poetul român din diaspora, primul și unicul său traducător în limba Premiului Nobel, Ion Miloș: „Eminescu/ Este atît de înalt/ ca nu-i vedem fata/ Ca lui Dumnezeu”. Poemele lui Nicu Ciobanu, dedicate ,,ultimului romantic al lumii”- Mihai Eminescu, cele ale lui Vasile Barbu (,,Eminescu este planetarul/ nostru cuvînt”- Dor de Eminescu), Ioan Baba, Slavco Almăjan vorbesc și ele despre semnificația mitului eminescian pentru scriitorii români din Voivodina.  
 
De la Deutsche Welle, o altă voce lirică, poetul ardelean emigrat în Germania Ion Ciurea, într-un memorabil poem închinat Limbii Române (vol. ,,Mă doare Țara”), lansează îndemnul păstrării neștirbite a memoriei lui: ,, Prin tezaurul verbal/ Eminescu strălucește/ Cel ce simte românește/ I se-nchină iar și iar/…/ Să nu uiți, oriunde-ai fi,/ Eminescu-ți este limba,/ Prin El nu-ți vei uita tinda/ Celor morți și celor vii”.  
 
Din Ardeal, de unde ne parvine prima teză de doctorat dedicată lui Eminescu tot de către un înalt prelat , preotul-poet Valeriu Anania îi dedică un întreg volum: Imn lui Eminescu (1992).  
 
Imaginea emblematică eminesciană, ca quintesență a spiritualității românești, este sintetizată magistral într-un poem devenit celebru: ,,Și pentru că toate aceste/ Trebuiau să poarte un nume/ Un singur nume,/ Li s-a spus Eminescu ”.  
 
Încheiem întărind afirmația că prin Eminescu lirica și cultura română modernă a intrat în literatura și cultura universală și că studiile, volumele apărute în ultimul sfert de veac - și amintim doar Caietele lui Eminescu (prin faximilarea manuscriselor eminesciene), ,,visul a trei generații de intelectuali”; Mihai Eminescu. Opere, vol. 1-4, realizate de acad. Eugen Simion – , cât și cele dedicate operei și vieții sale sunt dovada actualității nealterate, a unei posterități vii ce provoacă „o nelinişte perpetuă” (Eugen Simion), o pătimașă polemică, o extraordinară dinamică în seriile generațiilor de critici literari.  
 
Prof. dr.Catinca Agache  
 
Referinţă Bibliografică:
Mitul Mihai Eminescu în poezia contemporană și malaxorul revizuirilor de prof.univ.dr.Catinca Agache / Pompiliu Comsa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1630, Anul V, 18 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Pompiliu Comsa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Pompiliu Comsa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!