Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Pompiliu Comsa         Publicat în: Ediţia nr. 1339 din 31 august 2014        Toate Articolele Autorului

Confesiuni lirice de excepţie ale unei supradotate scriitoare
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CONFESIUNI LIRICE DE EXCEPŢIE ALE UNEI SUPRADOTATE SCRIITOARE 
  
de CRISTIAN LIVESCU 
  
”Cu umerii încãrcaţi de luminã,/ cu sufletul tremurat de tãcere” 
  
Am prilejul sã aduc în atenţie o poetã de epilog a generaţiei optzeciste – este vorba de Cristina Emanuela Dascãlu (nume lung, prea lung pentru 
  
ziua de azi, cînd la modã sînt prescurtãrile vocative), autoare provenitã din nucleul legendar de poeţi de la Tîrgu Neamţ, de pe vremea cînd Gheorghe Simon, Daniel Corbu şi Nicolae Sava erau vip-urile romantice ale orãşelului de sub Cetatea Neamţ şi fãceau „legea” aici în materie de succes, iar Fãnuş Neagu, marele senior al Bãrãganului, venea pios sã se „sfinţeascã” cu apã de cristal din Ozana lui Creangã. În deceniul nouã al secolului trecut, poezia trãia un moment cu totul fast în acest colţ tihnit de ţarã, stimulînd idealurile multor adolescenţi aflaţi atunci pe bãncile şcolii şi care s-au pus cu hãrnicie pe scris stihuri, imaginîndu-şi cã poeţii sînt nişte favorizaţi ai sorţii, meniţi sã soarbã din cupele cu nectar ale celebritãţii. Nu 
  
toţi dintre ei s-au lãsat îmbiaţi de muze, dar cert este cã destui au rãmas cititori fideli, cît de cît avizaţi, de poezie esopicã, întrucîtva subversivã, mesageri ai unei stãri speciale de spirit, din iarna dinaintea marii devãlmãşiri a valorilor. La vîrsta primelor manifestãri literare, Cristina Dascãlu se dovedea a fi un talent de excepţie, o „supradotatã”, cu simţul metaforei senine, cantabile, promiţînd sã rãstoarne ierarhii şi sã cucereascã topuri. A scris mult, a publicat cu ambiţie prin reviste („Convorbiri literare”, „Cronica”, „Ateneu”, „Tomis”, „Orizont”, „Amfiteatru”, „Flacãra”, „Dialog”), a luat sumedenie de premii, plãcîndu-i mereu sã fie prima. Asta pînã în anii ‘90, cînd poezia a început sã-şi piardã treptat din combustie şi autoritate, printre furii şi deliruri gazetãreşti. Autoarea noastrã n-a pãrãsit domeniul, ci şi-a vãzut de carierã în sfera Literelor, absolvind Facultatea de Filologie a Universitãţii ieşene, secţia englezã-românã, în 1993, şefã de promoţie (cu Diplomã de merit şi media generalã 10), avînd lucrarea de licenţã „Aspecte ale discursului poetic în poezia americanã contemporanã scrisã de cãtre femei” (atenţie: nu „poezia femininã”, conceptul în mod current folosit la noi!). Apoi, cu o bursã americanã integralã de merit, de predare, cercetare şi publicare NAFSA (între 1997-2006), a pregãtit şi susţinut un doctorat la Universitatea din Tulsa, SUA, cu o lucrare îndrãzneaţã: Literatura exilului şi a tãrîmurilor imaginare (The Literature of Exile and Imaginary Homelands), cu aplicare la Salman Rushdie, Bharati Mukherjee şi V.S. Naipaul, publicatã în SUA, în 2006, la editura Cambria Press. Concomitent s-a specializat printr-un masterat în Comunicare, la Universitatea din Pittsburg şi s-a integrat în mediul academic de peste ocean, remarcîndu-se aproape un deceniu în activitatea didacticã, dar şi în cercetare, pasionatã de domenii cum ar fi: comunicare generalã, teorii ale comunicãrii, comunicarea interpersonalã/relaţionalã şi interculturalã, dar şi de aprofundarea discursului specific literaturii exilului. Peste tot numai note maxime şi Summa cum laude! Adaug faptul cã de puþin timp a reuşit sã-şi gãseascã loc la o catedrã a Universitãţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, unde promite sã se remarce repede – cu experienţa dobînditã – ca profesoarã de valoare. Un caz fericit, iatã, de întoarcere acasã ...  
  
„E umbrã, prea multã umbra/ pentru o singurã duminicã” 
  
Dar nu spre acest tablou curricular nãzuiau rîndurile de faţã. De puţin timp, Cristina Dascãlu şi-a revizuit pãrerea despre poezie şi a publicat douã volume în care îşi grupeazã o parte din creaţia liricã, rod al selecţiei printre manuscrisele restante: Adorabila fiarã. Poeme de ieri şi de azi (Editura Crigarux, 2009) şi Echinox sau solstiţiu (Timpul, 2010), motiv de a reveni asupra virtuţilor şi ticurilor optzeciste, consolidate mai bine în scriitura „însoţitorilor”, decît în aceea a „fruntaşilor” din linia întîi, astãzi unii dintre ei istoricizaţi, alţii uitaţi. Pe de altã parte, tarele unei mişcãri literare îşi vãdesc energiile doctrinare şi obsesiile cu mai mare intensitate la începuturi, în primul segment al afirmãrii, decît atunci cînd li s-au epuizat/ banalizat atributele în conştiinţa publicã şi ruleazã inert, aşa încît ariile laterale, locurile în care undele de noutate au ajuns cu oarecare întîrziere, au darul de a consolida ceea ce iniţial pãrea stridenţã sau exces de temperament. Ori sã fie de folos unei alte insurecţii a sensibilitãţii. Ca poetã, Cristina Dascãlu prinde abia acum curajul afirmãrii ca debut literar, deşi are la activ 
  
douã, poate trei decenii de cînd îşi cautã esenţa lãuntricã, fulgeratã de melancolii. Poezia sa e una confesivã, deschisã, dornicã de comunicare. Cred cã poate fi consideratã mezina generaţiei optzeciste, preluînd mare parte din obsesiile acesteia şi integrîndu-le unui altfel de discurs, nicidecum 
  
epigonic, ci confruntat cu neliniştile „noii lumi”, în care imaginarul nu mai este realul din real, nici realul fictiv, paralel realului, ci un real care proiecteazã eul poetic în culturi diferite, în spaţii şi experienţe necunoscute. Memoria, fascinaţia cuvintelor, a poemului care se face şi se desface în 
  
temniţa sinelui, textualizarea realului – sînt elemente de metodã, preluate de la colegii lui Iova şi Muşina, dar subsumate acum unui alt demers. Titlul unuia dintre volumele Cristinei Dascãlu poate duce cu gîndul la Fiara melancolicã, volumul postum al regretatului Aurel Dumitraşcu, unul din liderii de substanţã ai optzecismului, vorbind acolo despre „sãlbãticia” adîncã a fiinţei, refuzul ei de a se supune canonului demonic al lumii, de a 
  
suporta rigoarea, comanda, autoritatarismul; la autoarea noastrã, poezia este fiara suavã care intrã lacomã în ţesutul de aparenţe al realului, ca sã afle calea unei altfel de reuşite în cunoaştere, a unei altfel de dezlegãri a lumii: „Port în mine adorabila fiarã:/ Colţii-nãuntru, doar ochii-n afarã,/ Încercãnate idei strãpung/ Învelişul de solzi al mirosului scund./ Se bucurã namila din labirint/ Cioburi de vise cînd se cuprind./ Colţii rupînd carnea minciunii/Scriu cu noroi pe treptele lumii./ Înfig în ape drumul de solzi,/ Sfîşiindu-se gîndul cu ranã de colţi,/ Durîndu-mã ochiul de mai dinafarã,/ Val peste val, se-ntrupeazã iar fiarã./ Totuşi scriu cum aş mîngîia piatra din nori,/ Cînd astãzi se scrie pe duruitori,/ Pe pietre-aruncate şi pe tîmple fierbinţi./ Adorabilã fiarã, sã nu mã mai vinzi,/ Stelei duble şi fãrã noroace/ Ca balaur pe ochi sã se-nşface.// Port în mine carapace verzuie/ şi durutã cernealã, şi cernealã cam şuie” (Ars poetica). Poeta revine altundeva asupra temei sale predilecte, considerînd-o trãire plenarã, dar şi integrare în originar: „Poezia: Adorabila Fiarã/ Colţii-nãuntru, doar ochii-n afarã/ Efectul eclipselor solare în bulgãrul de zãpadã/ Argint de nopţi neinventate, cu lunã, fulgere,/ Trãznete, curcubeie şi lanuri singuratece/Cireşii în floare, muguri în devenire,/ Zãpezi neninse şi ape neatinse/ Sunete neauzite, nerostite, nenãscute/ Plimbãri cu picioarele goale prin roua dimineţii/ Cînd cuvintele aleargã în faţa ta/ Fãrã lesã” (Întîlnire de gradul doi).  
  
„în tihna cuvîntului/ de bun rãmas dincolo de adînc” 
  
Se vede bine însuşitã aici lecţia textualistã, cu cele douã „legi” ale sale: realitatea textului este o prelungire a textului realitãţii; textul este însetat de 
  
Viaţã, tot aşa cum viaţa este mereu dornicã sã se sublimeze în text. De aici şi pînã la animismul textual nu e decît un pas: „În fiece poem stã închis Cineva/ ca în floarea de zarzãr/ ca în mugurul verde al pinului/ de asta cuvintele se scriu/ în tãcere, poemele/ au obloanele trase, cine ştie/ poate 
  
Cel închis e obosit/ şi doarme cu capul/ pe o frunzã...” (În fiece poem e închis Cineva). Nu ştiu exact ce cuprinde lucrarea despre poezia americanã „scrisã de femei”, dar sînt sigur cã în ea este urmãrit un interes polemic: acela al studierii unei altfel de feminitãţi, a unui referenţial revoltat, cu conştiinţa comunicãrii de stãri existenţiale grave, ieşite din sentimentalism desuet şi senzorialitate frivolã: „Cobor în mine ca-ntr-o catedralã/ Paşii mei foşnind pe caldarîmul ideii de ieri./ Cobor în mine, îmi întind mîna/ Printre gratiile sufletului:/Mereu puterea/ din/ Nerostite cuvinte” (Cobor în mine). Pe de altã parte, lecţia textualizãrii – precoce însuşitã – e pînditã uneori de ridicol: „pe un bostan am încrustat lexeme/ bostanul a crescut şieditura-i plinã de poeme” (Lexeme); sau de voluptatea truismului: „Cad cuvinte, şi-n cãdere/ Totul nu-i decît durere;/ Iar din toate, cel mai tare,/Doare ura din petale.// Trebuie sã-nveţi sã minţi/Chiar minţindu-i pe pãrinţi...” (Ura din petale). Textualismul poate fi şi o metodã de recitire a clasicilor, fie şi în tonalitate vetustã, atinsã de sterilitate: „În albia luminii sã rãsarã din sîmbure de gheaţã şi de cearã/ Din amalgam de fum, de-alean 
  
tãmîie, din veşnicã cernitã mohorîre,/ Dintr-un adaos rãstignit pe toacã şi din scînteie tremurînd sã facã/ Din depãrtare amustind a fîn şi dintr-o lacrimã de vis pãgîn/ Imaginea rebelelor mistere, ardente, însã pururi efemere,// Ce-a fost mai bun,mai pur, ne-atins de ani, imaginea tihniţilor castani/Ce nu s-a mai întors, ce-i sfîşiat în gard de compromisuri tot ghimpat/ Ce-a fost şi-i destrãmat, încãtuşare de labirinturi triste şi finale,/ Acel ceva-ngropat în podul firii, nediluat în undele amãgirii,/Întins pe roata veacului concis, de mina Odiseului ucis.// Imagini de corãbii pe retinã, un 
  
joc de umbre vinovate şi luminã...” (Descîntec de vremuri). Cred cã scriitorul trebuie sã fie dublat de un exeget devotat şi existã destule exemple de autori, la noi şi în literaturile mature, care – conturîndu-şi misiunea propriei operei – se simt ispitiţi sã se rostuiascã într-o tradiþie, sau, cunoscînd bine mecanismele intime ale creaţiei, sã descopere acele 
  
detalii de semnificare ce „scapã” criticii, dupã cum anumite sintagme sau teme pot fi preluate în ţesutul scriiturii de la înaintaşi, fie în regim filologic 
  
(Eliot, Pound), fie în regim parodic. Interesul pentru exil şi lumile imaginare, la Cristina Dascãlu, vine din chiar interiorul poeziei sale. Reveria ieşirii din captivitate, a zborului liber, a cãlãtoriei în necunoscut, departe sau în jurul fiinţei, apare ca motiv convingãtor în ambele volume şi constituie noutatea speculaţiei imaginare: „În colivie – lumina,cartea, zborul,/ aceastã aripã, aceastã literã,/aceastã privire,/ accesorii pentru eternitatea erorilor.//Pe urmele mele./ Cadavre de lupi aurii” (Exil); „Voi pleca chiar de azi/ Într-o lungã cãlãtorie/În jurul fiinţei mele;/ Explorînd necunoscutul./Voi pleca chiar de azi,/ Inutil sã mã cauţi, iubite;/Voi testa inima,/ Dacã va rezista la testul/ Numit dragoste,/ Ne vom întîlni la primul echinocţiu/ Cu umerii plini de luminã” (Test). 
  
„Sîntem o mare de nelinişte” 
  
Iubirea ca exil, privirea ca exil, tãcerea ca exil, cuvîntul (poemul) ca exil – iatã exerciţii de ieşire din biografism şi cotidian, tratate cel mai adesea 
  
ceremonios, prin recurs la exterioritate şi situare într-o altã ordine, a divagãrii şi aventurii în transparenţã: „Mã învelesc în umed veşmînt/ de tristeţe,/Reumatism regenerat de golul dintre mine/ şi cel ce ai fost./ Cînd rãsare soarele peste/ apele învolburate ale/ trupurilor noastre/ Trup din trupul/ Nemãrginirilor pale ale deşerturilor/ spre care te îndrepţi,/ surîzãtor beduin, în prima oazã,/ te aşteaptã, cu degetele încãrcate de inele:/ Doamna Moarte” (Vedere panoramicã). Depãşirea confuziei şi opacitãţii, a „gramaticii minciunii”, dînd curs „bolii transparenţei”, proprie firilor narcisiste, este ambiţia acestei poezii, pentru care exilul înseamnã ieşire din absurd şi intrare în mister, fie şi cu suport oniric: „– Va fi o explozie solarã!/Lumea nu mai ieşea pe stradã./ Priveam cerul cu ochelari de protecţie;/ Înconjurate de scaune goale./ Sentimentele susţineau o conferinţã searbãdã./ Mã rãtãcisem în oraşul acela,/ Era cald şi doream o oranjadã,/ Sala de conferinţe, scaune goale./ – Oranjadã nu mai avem din epoca feudalã!/– Nu se mai importã portocale.../ – În curînd însã va fi soare,/ Atît de mult soare!/ – În curînd va fi o explozie solarã!/ Dar eu ascultam sentimentele/şi, între timp, scaunele sforãiau, sforãiau”. Fãrã sã fie „programatã” în notaţie, cu o confesiune reţinutã în gesturi, poezia Cristinei Dascãlu are de partea ei senzualitatea cuvintelor. Remarcabil este dosarul de referinţe pe care poeta îl anexeazã la volumul Adorabila fiarã, o colecţie de aprecieri critice care poate stîrni invidie multora din colegii de promoţie liricã. Cu titlu de curiozitate, meritã sã spicuiesc cîteva pãreri, pentru a vedea reperele critice ale altora: Evgheni Evtuşenko, Rusia: „Cristina Dascãlu e o scriitoare talentatã... Opera ei e plinã de melancolie amarã, dar printre rînduri strãluceşte speranţa. Ea dovedeşte cã scriitorii pot apropia naţiuni şi culture diferite, izbãvind sufletul omenesc divizat de apartenenţe politice... Ea scrie cu atingeri delicate, cu sensibilitate, o carte convingãtoare, inteligentã, pãtrunzãtoare, scrisã clar, nuanţat”. Anamaria Beligan, Australia: „Pline de elemente voit satirice, dar în egalã mãsurã metafizice, dispassionate (!), dar intense, senzuale, inteligente, poeziile Cristinei Dascãlu sînt o încîntare”. Anne Stavney, prof. univ. dr., Washington, SUA: „C.D. combinã cu mãiestrie o uriaşã varietate de voci şi de viziuni. Poemele sînt austere, romantice şi ironice, tandre şi reci...”. Thomas Benediktson, prof. univ. dr., Univ. Tulsa: „C.D. e o scriitoare foarte talentatã ce scrie şi publicã în douã limbi. O poezie a sinesteziei ce capteazã esenţa şi parfumul vieţii pe cîteva continente. E demnã de cea mai înaltã distincţie a Universitãţii Tulsa”. Grant Jenkins, conf.univ. dr., Univ. Oklahoma, Tulsa, SUA: „Adorabila fiarã e un volum cosmopolit, în sensul larg al cuvîntului. Cititorul devine cu adevãrat un pelegrin al ţãrii viselor nespuse...”. Ionuţ Caragea,scriitor, Quebec, Canada: „La C.D., în fiecare poem e închis cineva, în fiecare om trãieşte o fiarã ce se hrãneşte cu gînduri... Poeziile sînt sensibile şi dramatice...”. Janet A. Haggerty, prof. univ. dr., prorector Univ. Tulsa: „În propria ei ţarã, C.D. e 
  
cunoscutã drept copil-poet, fiind totodatã un autor publicat şi premiat în strãinãtate, inclusiv aici, în SUA... Poezia sa reflectã experienţe de cãlãtorie, distanţarea de rãdãcini şi de ţara de origine, dar şi o reîntoarcere la ele. Urmãresc cu deosebit interes realizãrile ei, în cariera de poet şi de cercetãtor”. Ovidiu Hurduzeu, scriitor, SUA: „Un lirism rafinat, o sinceritate arzãtoare. Poezie din esenţe tari – un dar care îl bucurã pe cititor”. Claudia Nogueira, scriitoare, Brazilia, SUA: „Poezia C.D. e infuzatã de dorinţa apropierii, a proximitãţii. În acelaşi timp, e cuprinsã de dorinţa depãrtãrii, a distanţei. Ambivalenţa e cu atît mai evidentã, cu cît poemele reprezintã cãlãtoria... Cicatricile documenteazã dureri trecute, dar şi vindecã, elibereazã de presiuni, de poveri, de constrîngeri... C.D. exceleazã prin 
  
a-şi plasa poemele în context temporal, utilizînd timpul spre a-şi întocmi sfera de cuprindere, vastã şi intimã, totodatã”. Constanţa Buzea: „Foarte 
  
artisticã, aerisitã, limpede, calmã este lumea din care îşi face izvor de inspiraţie C.D. din Tg. Neamţ, unde roditor şi activ este pãmîntul, harnic 
  
şi sensibil omul, capabil de cîntec şi de sãrbãtoare. A vedea şi a imagina cu ajutorul cuvintelor, podoabe deosebite pentru locuri şi pentru oameni 
  
dragi, iatã ce reuşeşte sã facã acest copil-poet”. Farhad Azizi, scriitor, Afganistan, Marea Britanie: „Aceastã carte de poezie a transformat-o pe mama mea dintr-o persoanã cãreia nu-i plãcea deloc poezia într-un cititor avid de poezie. Pur şi simplu i-am citit o poezie (de C.D.) şi de atunci a devenit o cititoare fidelã de poezie”. Şi n-am spicuit decît o micã parte din consideraţii. Dupã asemenea glose, devenim realmente curioşi de evoluţia acestei poete, dar şi de exegeza sa pe seama literaturii exilului şi a tãrîmurilor imaginare, în traducere româneascã. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Confesiuni lirice de excepţie ale unei supradotate scriitoare / Pompiliu Comsa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1339, Anul IV, 31 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Pompiliu Comsa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Pompiliu Comsa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!