Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Pompiliu Comsa         Publicat în: Ediţia nr. 1315 din 07 august 2014        Toate Articolele Autorului

Născută în anotimpul Poeziei
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Născută în anotimpul Poeziei 
  
(Cronică literară la volumele de poezie Echinox sau Solstiţiu şi Adorabila Fiară ale excelentei poete românce şi americance Cristina Emanuela Dascălu, PhD) 
  
O carte de vizită impresionantă, o personalitate puternică şi iradiantă, acestea ar fi primele impresii despre Cristina Emanuela Dascălu, în miezul unor întâlniri (prea) fugare, în mijlocul unor evenimente culturale majore cu care Iaşul a început să ne obişnuiască din ce în ce mai mult în ultimul timp. 
  
Într-adevăr, lectura celor două volume de poezie primite în dar (Echinocţiu sau Solstiţiu, Editura Timpul, Iaşi 2009 şi Adorabila fiară, Editura Crigarux, Piatra-Neamţ 2009) nu a diluat cu nimic sentimentul iniţial, dimpotrivă, cu fiecare pagină citită s-a adâncit tot mai mult ideea că, dincolo de premii, diplome, burse, specializări şi responsabilităţi, Cristina Emanuela Dascălu e născută în anotimpul Poeziei. 
  
Autoarea nu-şi concepe existenţa altfel decât în şi întru poezie, în cuvântul ca temelie a actului demiurgic, chiar dacă scrisul conduce, inevitabil, la însingurarea asumată a creatorului: ne construim zilnic; un cuvânt, o piatră, / un cuvânt, o piatră, / dăltuim în jurul nostru edificii de sunete / de aceea ne şi auzim aşa de greu unii pe alţii / închişi în propria noastră singurătate / ca într-o temniţă fără uşi, fără ferestre („Temniţa”). 
  
Titlurile volumelor, voit oximoronice, reflectă dualitatea intrinsecă, puternic polarizată, a creatoarei, chemările a două lumi opuse, de o frumuseţe pură în complementaritatea lor. 
  
Între echinocţiu şi solstiţiu, poeta construieşte un univers al rostirilor şi rostuirilor (Nimeni nu vinde pe nimeni aici / Înţelege şi lasă-te în voia mea, nu e scăpare / În spatele copacilor imaginari / Nu este pădurea imaginată / Nu e început sau sfârşit / Totul se naşte aici in medias res – „In medias res”), un labirint existenţial străbătut cu paşi repezi şi fermi, în care marginea şi centrul sunt oricând interschimbabile: nu trebuie decât / să te prefaci / că înţelegi / drumurile din noi / nu mai duc / de multă vreme / dincolo de versantul / tăcerii dar uite / e ultimul mugur / ce-mi bate sub / pleoape / ca inimă nouă / încât mi se pare / că poteci / şerpuiesc pe / umărul tău / până dincolo / de clipa de faţă. / din cetatea auzului / s-a desprins / ultimul zbor. („Good-bye now”) 
  
Tensiunea acestei cărţi de debut, ce cuprinde poeme din epoci diferite de creaţie (şi de aici normala inegalitate valorică) e dată în special de vizualizarea poetică a conflictului dintre eu şi tu, în desfăşurarea ciclică a unei iubiri primordiale, acaparatoare: zid al execuţiei – umbra; / întrebări prin care sevele / uită rădăcina, / iubindu-se de dragostea / frunzei în cădere – un mod / de a exila neantul; sărut printre / gratii de sârmă ghimpată, / tu, eu, tu; trupul – forma vândută / a inimii; / şi din nou despre noi, / plimbarea în interior printre / rafale de gloanţe oarbe, / ninsoare din umbră ciuruind tăcerea. – „Din nou despre noi”. 
  
Autoarea nu ezită în a-şi radiografia visele, emoţiile, trăirile, spaimele şi bucuriile cu sinceritate dezarmantă, îmbrăcând ţesătura ideatică într-un dramatism metaforic propriu: Iubirea renăscând de sub nămeţi / înspăimânta topitele-i pupile. / e timpul vrăjitor, sau nu mai ştim / trecutul descifra printre argile? / Se-ntoarce ceasul singur în ajun, / mi-e greu să mai deschid din verde ochii, / încercănate, visele susţin / zăpezile trecute precum snopii. / Mă leg de-un gând, dar funii sunt subţiri, / mi-e teamă, eu sau el c-o să se sfarme / înveşnicind tăcerea din priviri / pe alb steril de pe trăgaci de arme. / Ce simt sub mâini, spre unde mă îndrept / mi-e teamă de răspuns la întrebare / atât mai scriu, că încă mai aştept / sub clipa-nmuguririlor bizare. („Arheologică”) 
  
Reluată în volumul următor, pendularea între lumea în care se vorbeşte şi lumea în care se tace (se scrie, se re-scrie) demonstrează capacitatea de a conduce cuvântul cu măiestrie fie spre iubirea ca împlinire supremă (iubirea se iveşte tăcând, fără zgomote urcă în noi / sfâşiindu-ne ne renaşte; mereu fără zgomote / inutile, înlănţuire de clipe, iubirea se iveşte / tăcând; neputincioşi uităm / cuvinte aţipite ... te voi tăcea / cu cel mai tandru dintre necuvinte. – „Iubirea se iveşte tăcând”), fie spre apocaliptice şi definitive disoluţii (cuvânt obosit, sfâşiat, / refluxul tăcerii îngroapă / schelete de sunete verzi. / val peste val – uitarea - / ca o ultimă ninsoare din an. / trepte de apă. Măsurăm / distanţa dintre vise şi somn, / în cădere de sunete calme, / reflux al spaimei de clipa / în care lumina rotunjindu-se / ne apleacă privirea, fulgerând / cutremurarea irisului, aşteptarea retinei. / ochiul tău luminând clipa / cu sclipiri / de urme / pe apă ... – „Privindu-ne”). 
  
Vizualul şi auditivul se contopesc în neaşteptate sinestezii (ţipăt de aripă frântă, de lumină topită / de contur nenăscut, / ţipăt cutremurat pe retină), iar ritmurile variabile, clasice şi moderne, esenţializate, amplifică senzaţia de lăuntrică răvăşire. 
  
Câmpurile lexicale dominante se circumscriu ideii de confesiune perpetuă, o permanentizare a mărturisirii ca unică posibilitate de evadare din încremenirea cotidiană şi amorfă: Poate mai sunt, sigur mai eşti / Deşi atâtea tăceri te condamnă / Învingători şi învinşi dinspre toamnă / Printre tăceri, ne-am regăsit. („Sigur mai eşti”) 
  
Cel mai interesant poem al volumului Echinocţiu sau Solstiţiu l-am descoperit făcând un exerciţiu de dinamică textuală, punând cap la cap titlurile poeziilor din cuprins într-un joc al concentrării şi densificării sintaxei poetice: In medias res iubirea se iveşte tăcând / bulgări de sare, buletin meteo, test / privindu-ne – poem de dragoste / arheologică, zăpezi, risipa de toamnă / mereu iubirea, licitaţie câştigată. / REMEMBER. / iubiri, adică foi de calendar / tu poţi dulce timp de un vis / trist poem de dragoste / caut paşii mei pierduţi. / ţărm / sigur mai eşti, în lună – lame de metal / nevoia de tuburi de oxygen / din nou despre noi suflet de închiriat / nedumeriri, altă toamnă / asfalt / Q. E. D. / Egee, păcat primordial / o Veneţie mai puţin, desigur / papagalul şi ceaiul, iubire paralelă / talisman, good-bye now / la frontieră ninsori astrale / nu vei simţi risipa căutării anatomia iubirii / 1990 Ex nihilo, nihil! / zănatic zbucium floarea interzisă / fonetică sau fonologie un singur trup / chihlimbar atât voi iubi / doar pentru noi farmece şi păcate / femeia cu ochi de ghepard te-am întâlnit / tristeţi conjugale cabină de visat cu ora / chiriaşi / anotimpuri minus solstiţiu . FINAL. 
  
Al doilea volum, apărut în acelaşi an 2009, marchează o nouă stare de tensiune completată de o eleganţă a spunerii şi a supunerii cuvintelor. Mai omogen decât anteriorul, cu două secţiuni echilibrate (Adorabila fiară şi Sfatul vameşului), completate de o Postfaţă semnată de Violeta Lăcătuşu şi de consistente impresii şi referinţe critice aparţinând unor nume sonore ale culturii române şi universale, Adorabila fiară e o carte a iniţierii prin rugăciunea de zi cu zi a versului, o mărturie a luptelor, a patimilor care (se) mântuiesc prin cuvânt. 
  
Realul e întâmpinat nu cu spaimele fireşti ale fiinţei, ci cu disponibilitatea declarată pentru intrarea în bătălii îndelungi: Încă se mai întorc cuvintele spuse, / Bumerang, într-o parte aruncă-ţi privirea / Şi sufletul, dimineaţa / Când oamenii trec / Înspre viaţa aceeaşi curgând / Fără intermitenţe, monoton ( ... ) / Pentru cine mereu mă mai chem / Din lăuntru, răsărind în poem, ( ... ) / Călători paşapoarte spre infinit / Unde şi când / Pentru ce m-am grăbit ?! („Unde şi când pentru ce”) 
  
În acest război de uzură, poezia, adorabila fiară, adânceşte şi împlineşte misterele esenţiale ale lumii, conducând eul interior spre tensionate victorii asupra efemerului şi perisabilului: Poezia: Adorabila Fiară / Colţii năuntru, doar ochii-nafară / Efectul eclipselor solare în bulgărul de zăpadă / Argint de nopţi neinventate, cu lună, fulgere / Trăznete, curcubee şi lanuri singuratece / Cireşii în floare, muguri în devenire / Zăpezi neninse şi ape neatinse / Sunete neauzite, nerostite, nenăscute / Plimbări cu picioarele goale prin roua dimineţii / când cuvintele aleargă în faţa ta / Fără lesă. („Întâlnire de gradul doi”) 
  
Poeta încearcă să-şi alunge singurătăţile, durerile şi spaimele cu un „Descântec de vremuri”, stranie alăturare de interogaţii şi tentaţii (Cine fură din tăcere semilune de putere şi vocale efemere? / ( ... ) Nedospite oseminte şi cuvinte doar cuvinte / Când acelaşi timp ne minte şi din nou mereu cuvinte) într-o puternică opoziţie între sine şi voi (Voi spuneţi că ... / Şi ochiul se-nfioară-nlăuntru). 
  
Drumul (Drumul meu nu e drum, e răscruce), căutarea (Nu cred şi totuşi mă pierd în destine / Şi-n mine, pe mine mă caut, pe Mine), ataşarea ca simplu element într-o amplă tapiserie a labirinturilor suprapuse (Şi mă doare rotaţia soarelui / Pe retină e noapte, întuneric, tăcere / Trist, mult mai trist navigând efemere / Se rotesc gândurile centaurului), iată doar câteva mărci ale unui lirism cu o coerenţă ideatică puternică. 
  
E necesar să remarcăm în prima parte a volumului bijuteriile – distihuri, mostre de rafinament autentic incifrate în spaţii înguste: nevrotic anii trec şi nu ne-ntreabă / biografie înjghebată-n grabă; mâine e ziua de care ne-amintim / când un poem refuză un loc în ţintirim; adică ochiul spune că iar încep cu şi / cum am purta drept aripi simbolul lui „a fi”; scriu tot mai rar căci viaţa-mi nu are spaţii albe / umplute-s doar cu tine şi cu ninsori de toamne.  
  
Cea de-a doua secţiune e pusă explicit sub semnul vameşului, al limitelor, al frontierelor dintre posibil şi imposibil, al trecerii şi revenirii dintr-un exil voluntar şi necesar, un teritoriu în care timpul e măsurat, cântărit şi împărţit ca o marfă oarecare: E ora când vameşul te-a prins / Al cui e timpul ăsta, cetăţene ? / Sau domnule sau suspectule ins / Al meu. Minţi / şi de rigorile datoriei pătruns / Vameşul de serviciu îţi ia tot timpul ascuns / Şi la laboratorul vămii îl duce / Unde se decide că-i fals / Conform cu hârtia oficială / Timpul acesta există: / Muzeu de răni vindecate. („Sfatul vameşului”) 
  
Cromatica e dominată de non-culori obsesive: Alb mă sprijin pe păsări, / Zborul albind în aripi, nu împuşcaţi pasărea albă, rază de argint, nopţi albe, culoare găzduită de rouă, zăpezi, trupul bolnav de transparenţă, de lumina omniprezentă, vindecătoare, stăpânitoare în contrast esenţial cu negre taine, veşnica cernită mohorâre, amurg, înserare, noapte, umbră (Până dincolo de umbre voi trece! / Dar după ?), pasărea neagră ce dă târcoale, prefăcând totul în cenuşă. 
  
E o lume în veşnică facere şi prefacere, iar poeta îşi asumă amăgirile, des-amăgirile şi re-amăgirile ca pe un foc al catharsis-ului, necesar propriei fiinţări: Cobor în mine ca-ntr-o catedrală de linişti, / Paşii mei foşnind pe caldarâmul ideii de ieri. / Cobor în mine, îmi întind mâna / Printre gratiile sufletului / Mereu puterea din / Nerostite cuvinte. („Cobor în mine”) 
  
Cristina Emanuela Dascălu demonstrează o rară capacitate de a-şi conduce cu mână sigură mesajul, aparentele aglomerări de vocabule dând coerenţă puternicelor semne poetice, pietre de hotar pe un câmp al ideilor şi idealizării, ca în această „Ars poetica”: Port în mine adorabila fiară: / Colţii năuntru, doar ochii-n afară, / Încercănate idei străpung / Învelişul de solzi al mirosului scund. / Se bucură namila din labirint / Cioburi de vise când se cuprind. / Colţii rupând carnea minciunii / Scriu cu noroi pe treptele lumii. / Înfing în ape drumul de solzi, / Sfâşiindu-se gândul cu rană de colţi, / Durându-mă ochiul de mai dinafară, / Val peste val, se-ntrupează iar fiară / Totuşi scriu cum aş mângâia piatra din nori, / Când astăzi se scrie pe duruitori, / Pe pietre-aruncate şi pe tâmple fierbinţi, / Adorabilă fiară, să nu mă mai vinzi / Stelei duble şi fără noroace / Ca balaur pe ochi să se-nşface. / Port în mine carapace verzuie / Şi durută cerneală, şi cerneală cam şuie. 
  
Parcurgând cele două cărţi, cititorul va constata că adorabila fiară îl seduce, îl sfâşie fără milă şi, în acelaşi timp, îi reconstituie parametri arhetipali ai binelui şi frumosului. Îmblânzită sau nu, poezia Cristinei Emanuela Dascălu comunică şi cuminecă, iar autoarea cu siguranţă încă ne rezervă alte întâlniri de taină pe tărâmul privilegiat al creaţiei.  
  
Mihaela Grădinaru 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Născută în anotimpul Poeziei / Pompiliu Comsa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1315, Anul IV, 07 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Pompiliu Comsa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Pompiliu Comsa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!