Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Paul Polidor         Publicat în: Ediţia nr. 1958 din 11 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Paul POLIDOR - CÂND TURIŞTII TRĂIESC ÎNTR-O LUME PARALELĂ: CAPE TOWN ŞI CRIMINALITATEA TRANSFRONTALIERĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Reper:  
Filmul documentar “MacIntyre: World’s Toughest Towns”. Traducerea în limba română: ”Cele mai dure oraşe din lume: Cape Town”. Presented by Donal MacIntyre. With thanks to THE SOUTH AFRICAN POLICE SERVICE. Copyright MMVIII and ZIG ZAG PRODUCTIONS Ltd. All rights reserved. (Citatele din acest material, care nu fac referire la opera unui anumit autor, reprezintă transcriere de pe banda video)  
 
PROLOG.  
 
Pe site-uri româneşti, precum acesta http://www.gotravel.ro/recomandari-turistice/destinatii/cape-town/atractii-turistice şi altele, se găsesc nenumărate oferte ale agenţiilor de turism, care-ţi prezintă Cape Town ca pe unul din paradisurile cu o atmosferă extraordinară, din oraşe sigure în care turistului nu i se poate întâmpla nimic grav. Agenţiile de turism de acest gen au de-a face mai puţin cu probitatea profesională, cu corectitudinea tuturor informaţiilor despre spaţiul psiho-social în care vor expedia turiştii şi mai mult cu rentabilitatea propriei afaceri turistice. O să mi se spună că niciun român n-a avut probleme în Cape Town, lucru probabil adevărat, însă aspectul pe care îl abordez în studiul de mai jos este cel al moralităţii în afaceri. Trebuie sau nu să existe moralitate în business ori nu contează dacă vei ,,călca peste cadavre,, - numai să-ţi îndeplineşti obiectivul comercial ? Se poate dovedi cu anchete de sociologie, cu cifre şi cu statistici că banii din turism care vin în Cape Town nu s-au dus, nu se duc şi nu se vor duce niciodată spre ridicarea nivelului de trai al populaţiei de culoare din Africa de Sud. Această naţie şi-a cucerit independenţa degeaba, în condiţiile în care puţinii bani pe care îi au îi dau pe arme şi droguri. M-a bucurat să observ că există mărturisiri (e-adevărat, rare) pe site-uri româneşti despre domeniul turismului unde poţi ,,vizualiza,, adevărata faţă a sărăciei şi criminalităţii din această ţară, de aceea nu întâmplător ca motto argumentativ al studiului de mai jos am inclus Emisia Adevărului din gura unui Turist Român, care confirmă, de fapt, utilitatea unei astfel de atenţionări despre mediul viciat psiho-social al criminalităţii reale din Cape Town, funcţionând ca o lume paralelă şi ,,vizavi,, de locaţiile pe unde ,,bântuie,, fanteziile şi visele turiştilor despre Paradisul Sud-African, în paralel cu ,,Tărâmul din Sângele Apartheid-ului http://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-un-taram-in-care-se-traieste-o-altfel-de-viata-cape-town în Cape Town acea parte negativă ar fi rata criminalităţii foarte ridicată, datorată neajunsurilor celor care nu muncesc (şomaj peste 50% -n.a.). Şi aici vorbesc de furturi şi tâlhării /.../, de infracţiuni mult mai grave n-am auzit. Sau cel puţin au evitat să ni le spună ca să nu spulbere vraja, cine ştie. Astfel că e periculos să te aventurezi pe strazile oraşului după ce s-a întunecat, inclusiv atunci când iei un taxi e important să fie unul de încredere, pentru a nu cădea victima falşilor taximetrişti.,, Scris de Comunitatea ghiduri-turistice.info / 4 nov.2012 / Vizualizare ultimă: 9 mai 2016  
 
I. CONSIDERAŢII ÎN ARIA INTERFERENŢELOR  
 
Aproape orice locuitor din Cape Town a trecut prin experienţa formelor de violenţă, fie atac, jaf ori agresare. Încheierea perioadei de apartheid în 1994 şi drumul lui Nelson Mandela spre libertate nu au însemnat şi o scădere a ratei criminalităţii în rândul populaţiei de culoare.  
 
Deşi-i din ce în ce mai greu să achiziţionezi o armă dintr-un magazin, este floare la ureche s-o cumperi la colţ de stradă. Cel mai uzual instrument este Norinco, de 9 mm, armă produsă de chinezi. Există o multitudine de produse chinezeşti care au invadat lumea la preţuri fără concurenţă, iar Norinco, evident, nu face excepţie: ca să şi-l poată permite o bună parte a populaţiei sud-africane, traficanţii chinezi îl vând cu echivalentul a 80 de lire sterline (“Un pistol nou-nouţ, ieftin, dar la fel de letal ca orice armă de foc.”). Şi nu sunt importate câteva sute sau mii de arme, ci containere întregi. Pentru piaţa neagră, conform Amnesty International, Norinco reprezintă o mină de aur. Aduse cu precizie germană de contrabanda chineză, doar în Cape Town, pe străzi, conform estimărilor din 2008, existau aproximativ 4.000.000.000 de arme ilegale. Documentarul-reper explorează latura întunecată a oraşului denumit şi “Taverna mărilor”(situat la capătul lumii, între oceanele Atlantic şi Indian), unde înfruntarea dintre poliţie şi criminalitate dă câştig de cauză, în opinia noastră, celei din urmă, poliţia aflându-se, de cele mai multe ori, în postura de simplu spectator la escaladarea violenţei stradale, prin urmare : misiune imposibilă !  
 
Efectele acestei realităţi, de neignorat, fac parte dintr-un plan diabolic, orchestrat cu grijă de forţe oculte, cu putere economico-financiară uluitoare. Cape Town este doar o verigă a acestui lanţ care se susţine pe principiul “Divide et Impera!”. Orice aşa-zisă înnoire de regim politic sau structuri statale a atras după sine o creştere alarmantă a grupărilor mafiote şi a criminalităţii. Fie că s-a numit “cucerirea independenţei de către state africane” în anii 60 ai secolului trecut, fie că purta denumirea de “prăbuşirea comunismului” ori “eradicarea politicii de apartheid”, rezultatul a fost acelaşi. Cine controlează în acest moment traficul de arme, droguri etc. în Africa de Sud? Cetăţeni sau, poate, foşti cetăţeni ai unor foste şi actuale state comuniste, precum U.R.S.S. şi China. Noi credem că în 1994 “Maeştrii-Păpuşari” i-au permis lui Mandela să vină la putere, lupta pentru o aşa-zisă libertate fiind uşor de zdrobit şi în 1994, însă cei care au ticluit acest scenariu erau convinşi că recrudescenţa violenţei şi a formelor de criminalitate pot îngenunchea mai repede o populaţie decât politica de apartheid care îi făcea pe oameni mai uniţi.  
 
După 1994 a existat, în mod firesc, o perioadă de tranziţie, alterată imediat de “grupări dubioase” care s-au infiltrat în formele incipiente ale unei noi democraţii. Sunt comentatori care, analizând traficul transfrontalier, confirmă că “astfel de rate mari ale infracţionalităţii rezultă din activităţile infractorilor internaţionali, în principal traficanţi de droguri./…/ Multe ţări europene raportează rate ale criminalităţii în creştere, ca o consecinţă a unei prezenţe mai mari a grupărilor internaţionale de infractori pe teritoriul lor. Unii ar adăuga pe listă şi răspândirea bolilor contagioase, şi proliferarea armelor nucleare.” [1]  
 
Se observă o explozie a inventivităţii diabolice la scară planetară, “livrată” oamenilor de rând prin forme subtile de manipulare, mai ales mass-media, cu un scop extrem de precis: ”…trăim într-o eră în care un număr tot mai mare de actori întăriţi de globalizare au potenţialul de a produce dezastre la scară largă, cu substanţiale pierderi de vieţi umane.” [2] Suntem convinşi că iniţial ticluirea, apoi declanşarea şi adâncirea crizei economice vor conduce la violenţe greu de stăvilit, provocate de disperarea populaţiei. Într-un asemenea context “unele guverne ar putea fi mult mai tentate să profite de conflictele internaţionale pentru a distrage atenţia populaţiei sărăcite de la situaţia cumplită de acasă.” [3]  
 
Aparenţa democraţiei este un fenomen larg răspândit în lume, de aceea în Cape Town cartelurile criminalităţii au acţionat pe un teren fertil, intuind că nu vor da greş. Aşa s-a şi întâmplat. Confirmând afirmaţia noastră de mai devreme, expertul Peter Gastrow concluzionează: ”Crima organizată a exploatat tranziţia mult mai bine decât poliţia şi s-a mutat în Africa de Sud, unde capacitatea de a lupta cu criminalitatea era redusă, pentru că această capacitate fusese alocată conflictelor politice.” Astfel, Cape Town a fost transformat de către “eminenţe cenuşii” într-un punct nevralgic al tranzitării narcoticelor, poziţionarea sa geografică, între Orient şi Occident, fiind considerată absolut ideală.  
 
II. INVAZIA “TIK” ŞI COMUNITĂŢILE SĂRACE  
 
Cei care vor căuta, de exemplu, pe “Google”, informaţii despre infracţionalitatea din Cape Town, vor fi surprinşi că nu vor găsi mai nimic despre acest aspect, în schimb vor primi din abundenţă invitaţii să-şi petreacă vacanţele acolo: adevărul poate afecta serios profiturile firmelor de turism. Aşa cum poţi fi năpădit de furnici, de păduchi ori de viruşi, la fel se poate întâmpla cu un anumit tip de drog. “Tik” este considerat a fi o forma nerafinată de metamfetamină. În suburbiile de peste 3,5 milioane de locuitori, în special la Cape Flats, “tik” s-a transformat într-o modă macabră devenind, pentru indivizii în derivă, drogul “preferat”, care alimentează, fără doar şi poate, valul de criminalitate al momentului. Cum a reuşit să îngenuncheze oraşul? Filmul arată un loc părăginit unde echipa britanică încearcă să stea de vorbă cu dependenţii de “tik”. Din constatările specialiştilor, “tik” reuşeşte să inducă stări psihice stranii, paranoide, diferite manii şi, nu în ultimul rând, un comportament violent. Pentru a putea începe discuţia, dependenţii au nevoie de o doză, un “întăritor” care costă 50 de ranzi, în jur de 5 euro, destul de mulţi bani pentru Cape Town unde şomajul este de 50%. Intervievaţii sunt imortalizaţi de peliculă când inhalează drogul. Fumul iese din belşug pe nări, ca la furnalele unei economii funcţionale. “Se deschid cerurile”, spune drogatul “trezindu-se”. Efectul se produce pe parcursul a trei runde. Replici:  
 
* “Devin mai uşor, mai vioi…” // “…ne trebuie mai mult, ca să ne calmăm, altfel alergăm ca nebunii.” // “Ţi se face părul măciucă.” Urmează un dialog terifiant între prezentatorul documentarului şi dependenţi:  
- Îmi poţi spune care sunt ingredientele din tik?  
- Nu vrei să ştii.  
- Substanţe din bucătărie.  
- Aia, de exemplu.  
- Ce e ?  
- Clor ieftin.  
- Clor ?  
- Substanţe de curăţat toaleta.  
- Se pun tot felul de chestii.  
- Otravă pentru şobolani.  
- Ajunge în organismul nostru ca atare.”  
 
Poliţia afirmă că tik poate fi considerat un drog al agresivităţii, urmare a evadării “din suferinţe, ratări şi şomaj”, în primul rând pentru cei de la marginea societăţii. Fenomenul a fost dezbătut nu o dată de sociologi, a fost marcat de idei, în 1937 E.V.Stonequist introducând sintagma de “om marginal”. În anumite contexte social-politice marginalitatea “poate fi ineluctabilă (cu sensul: ”de neîmpiedicat”- n.n.) în cazul oamenilor de culoare din societăţile rasiste”.[4]  
 
Teoretic, după 1994 apartheidul a fost înlăturat, iar populaţia de culoare din Africa de Sud nu mai avea motive să se considere discriminată, prin urmare apariţia marginalităţii poate avea alte determinări. Studii occidentale afirmă că termenul de “marginalizare” a fost introdus în 1949 de R.Merton pentru a defini un tip particular de devianţă, acesta fiind cazul cerşetorilor, al alcoolicilor sau bolnavilor mintal.[5]  
 
Din nefericire, şi documentarul nostru, şi mulţi comentatori plâng de mila drogaţilor, hoţilor şi cerşetorilor, dând vina pe ratări şi şomaj, dar puţini se întreabă dacă aceşti indivizi au avut vreodată chef de muncă sau tragere de inimă în a desfăşura o activitate utilă societăţii. În Cape Town drogul tik chiar este un declanşator de violenţe, crime, tragedii. O realitate crudă, neverosimilă, care, în opinia noastră, se apropie de viziunile despre Apocalipsă. Nu întâmplător “majoritatea confesiunilor creştine cred, preluând consideraţiile Sfântului Augustin (354-430), că această epocă se referă simbolic la era actuală în care Răul rămâne legat de Sacramentele creştine”, /…/ Apocalipsa fiind “adesea interpretată ca un mesaj prevestitor de violenţă şi de distrugere” [6]  
 
În Manenberg, un cartier rău famat, ne întâlnim pe peliculă cu foşti infractori. Cunoscând că tik poartă vina creşterii cu 70% a criminalităţii, aceştia încearcă să consume doar marijuana. Cumulat, infractorii făcuseră 40 de ani de închisoare ca membri ai “28s”, una din cele mai puternice bande ale puşcăriaşilor din oraşul sud-african. “Nu-mi amintesc decât ziua când m-am născut într-un loc al răului”, spune un personaj privindu-şi tatuajele de pe braţ. Un fost lider de bandă, Magadien, ştie că în închisoare te loveşti la fiecare pas de un mediu dublu viciat, un tip cu o armă, dar şi intoxicat de droguri reprezentând o combinaţie extrem de periculoasă: ”Dacă ajungi la locul nepotrivit în momentul nepotrivit, eşti terminat.” Interesant că o spune un fost şef de bandă, în vremurile lui de glorie “celebru pentru că a smuls inima cuiva care era încă în viaţă.” Acum recunoaşte că a făcut lucruri cumplite şi că a ajuns să se pocăiască. De când a ieşit din închisoare, Magadien s-a retras din criminalitate, întrucât a observat cum profită bandele de pe urma generaţiilor foarte tinere. Nu este o noutate pentru continentul african, dacă dăm doar exemplul copiilor înrolaţi cu forţa, de către adulţi, în timpul sângeroaselor conflicte rwandeze dintre hutu şi tutsi, având vârful escaladării violenţelor şi barbariei tot în anul 1994. Magadien susţine că acum “moda” o reprezintă racolarea copiilor de şcoală generală: ”Ei nu sunt suspectaţi. Nu vei şti că un elev de şcoală vine să te omoare.” Metoda este cât se poate de simplă: copiilor li se dau fie tik, fie unga, heroină, apoi sunt trimişi pe străzi ameţiţi, bezmetici, numai buni de a se prostitua. Magadien o numeşte “cea mai proastă generaţie”, adică o generaţie de tâmpiţi. Afacerile murdare ale adulţilor sunt rezolvate de către copii, “plătiţi” ulterior cu droguri.  
 
III. FLAGELUL “TIK” ŞI COMUNITĂŢILE ÎNSTĂRITE.  
 
Tik afectează nu doar comunităţile sărace, precum Cape Flats, ci şi pe cele înstărite. Apreciata zonă de litoral Hout Bay în câţiva ani s-a mărit de la 400 de familii la peste 40.000 de locuitori, factor de neignorat în extinderea criminalităţii. Rob Paterson, rezident local, afirmă că marea problemă o constituie furatul banilor pentru tik. “Nu încerc să agravez impresia, dar am văzut prostituţie la vârsta de 10-12 ani.” În aceste condiţii populaţia albă s-a hotărât să ia personal măsuri, punând pe picioare un sistem complex care foloseşte “staţii, puncte de supraveghere şi patrule formate din localnici.” Efectul s-a văzut imediat, în sensul că infracţionalitatea a scăzut cu 40%. Explicaţia lui Rob Paterson (în vârstă de 61 de ani, de origine scoţian, dar care trăia de 18 ani în Africa de Sud; fost membru al trupelor SAS; ofiţer de comunicaţii în războiul insulelor Falkland din 1982) este pe cât de concisă, pe atât de convingătoare: ”Poliţia nu reuşeşte nu pentru că n-ar încerca, ci pentru că e surmenată, depăşită numeric, depăşită ca armament şi prost plătită. Când lucrurile o iau razna, ştim toţi că o iau razna foarte rapid.” Ca să-i poată urmări pe traficanţi, Rob a postat santinele pe coline şi în munţi. “Nu e paradoxal că a fost nevoie de un val de criminalitate pentru a reconcilia localnicii şi străinii?”, întreabă MacIntyre. Paterson susţine că secretul a fost încurajarea vârstnicilor să se încadreze în acest detaşament al vigilenţei, aplicând un principiu al înţelepciunii şi maturităţii în gândire: ”…doar fiindcă nu pot urca în fugă un deal nu înseamnă că nu pot ajuta, avem nevoie de ochi şi urechi.” Arma secretă a comunităţii? Două doamne trecute de tinereţe, dar agile în spirit şi voinţă. Anne Marie şi Val merg zilnic în patrulare cu maşina, fiind atente la orice este dubios. Pe iarbă, la soare, golanii de culoare stau tolăniţi. N-au serviciu, n-au griji, aşteaptă să pice para. Parcă revăd scene şi de pe plaiurile mioritice... Viaţa ca o pradă. Marin Preda sughiţă în coşciug. Femeile de la volan explică echipei de filmare: “Îi vezi pierzând vremea pe-aici, în general sunt 100 pe la semafoare. Oamenilor li s-a spus să nu lase jos geamurile, li se pot fura bijuteriile de la gât… El ce face? (focalizare pe unul dintre golanii pierde-vară... – n.n.) Eşti atent la cum se mişcă şi cum se uită./…/ Merge cam repede pentru un african. E vorba de limbajul corporal, vezi câte ceva care nu pare în regulă. Capeţi un al şaselea simţ.” Au patrulat astăzi degeaba? Brusc, se primeşte un mesaj în staţie de la Dario, proprietarul unei cafenele de pe plajă: ”Acum circa 25 de minute un celular a fost furat din garajul tatălui meu.” Frica de infracţionalitate a mobilizat comunitatea albă să se protejeze. Ce se întâmplă, însă, de partea cealaltă a baricadei când tik devine autorul moral al crimei?...  
 
IV.TIK ŞI ŞOCUL EFECTELOR: O MAMĂ ÎŞI OMOARĂ FIUL !  
 
Copilul lui Ellen Pakkie a început să se drogheze cu tik încă de la vârsta de 14 ani, devenind, dintr-un adolescent jovial, un narcoman cu porniri violente, distructive, care îşi teroriza fizic şi psihic mama. După 6 ani de batjocură şi umilinţe, femeia n-a mai putut îndura şi şi-a ucis fiul.  
 
Este intervievată într-o casă aflată sub protecţie, întrucât în comunitate părerile sunt împărţite: unii o consideră o criminală cu sânge rece, iar alţii, cu o judecată echilibrată, credem noi, o văd ca pe o mamă terorizată dincolo de limitele suportabilităţii. În libertate încă, datorită cauţiunii, şi în aşteptarea procesului, Ellen a acceptat să dea un interviu filmat în premieră.  
 
Subiectivă ca orice părinte, îşi vedea copilul în culori “frumoase”: lui Adam îi plăcea să cânte, să danseze, să se distreze, mai puţin atracţia muncii. Ce-ar putea ieşi dintr-un asemenea specimen?... Previziunile erau sumbre, întrucât devenise dependent de tik. Iată cum îşi teroriza mama:*spărgea toate geamurile locuinţei;*când dormea, o făcea prizonieră în casă;*îi arunca apă rece pe faţă;*îi fura lucrurile, pe care ulterior trebuia să le răscumpere cu bani;*la sfârşit de lună o obliga să-i dea tot salariul, sumă care se ducea pe droguri.  
 
Despre ziua când a decis că trebuie să-l ucidă, Ellen Pakkie îşi aminteşte: ”...am luat funia. Am tot ezitat. Apoi mi-am spus că o fac. Am pus funia pe după gât. /.../ Voiam să pun capăt la tot ce făcea. /.../ Funia mi-a intrat în piele, am luat tricoul lui, mi-am bandajat mâna şi am strâns mai tare. Apoi am încolăcit funia de capătul patului. Am rămas acolo şi am cerut ca Domnul să mă ierte pentru ce am făcut.” Când vine clipa malefică, oamenii sunt aduşi în situaţii fără de ieşire, logica lucrurilor normale fiind întoarsă pe dos. Aici avem de-a face atât cu nesocotirea normelor sociale de către fiu, iniţial agresor, ulterior victimă, cât şi cu sentimentul culpabilităţii (ca aspect al conştiinţei morale) în cazul mamei, iniţial victimă, ulterior autor al unei crime, dificil de încadrat într-o tipologie. După Hirsch (1969), această ucidere s-ar putea explica „şi ca efect al unei slăbiri a supravegherilor primare”, cu referire la familie sau şcoală, grădiniţă etc. [7]  
 
Din păcate, multe dintre teoriile sociologice „iau în considerare în practică doar o parte din comportamentele capabile să determine o pedeapsă (în general, furturile şi violenţele)”, iar „o teorie generală a deviaţiei nu este suficientă pentru explicarea specificităţii crimei în calitate de comportament sesizat de drept. În ultima sa formă, sociologia specializată încearcă să se limiteze la o simplă teorie a oportunităţilor: orice ţintă râvnită şi slab protejată îşi găseşte întotdeauna agresorul, cu alte cuvinte ocazia îl face pe hoţ.”[8]  
 
Un drog precum tik s-a dovedit a avea puteri malefice, criminale. Dacă iau „în lucru” un organism şi un psihic slabe, predispuse la dominare, narcoticele au şanse de izbândă în proporţie de 100%, iar în faţa transformării omului din fiinţă raţională în brută şi alter-ego al diavolului toate teoriile sociologice nu fac nici cât o ceapă degerată. Pentru degradarea umană uneori există o speranţă, calea de mântuire prin Credinţă, însă de foarte multe ori (şi cazul nostru se confruntă cu această situaţie) nu mai există nimic de făcut. Comentariul lui Donal McIntyre este impresionant şi sugestiv:”Mă trec fiori când mă gândesc că o mamă a fost împinsă (subl.n.) la aşa o crimă. Bănuiesc că nu a văzut altă opţiune, nu a crezut că există altă cale. Ştie că şi-a pierdut controlul şi, în suferinţa cumplită de a-şi fi ucis fiul, a cerut ajutor, dar nimeni nu i-a fost alături. Nici poliţia, nici biserica, nici familia, nici comunitatea. Era întemniţată de propriul ei fiu şi de acest drog, tik.” Este o poveste cumplită despre ravagiile pe care drogul le produce în special în mediile urbane.  
 
V. ELEMENTE DE CRIMINALITATE TRANSFRONTALIERĂ SAU CINE TRAGE SFORILE ÎN CAPE TOWN.  
 
După ce a prezentat victimele, filmul va încerca să dea de călăi sau de cei care trag sforile, evident „eşaloanele 4-5-6”, întrucât greii, maeştrii păpuşari, vor rămâne invizibili. Numai începând cu 2002 infracţiunile legate de droguri sunt în creştere cu peste 60%. Infractorii sau, mai precis, nevăzuţii lor şefi, au realizat imediat după 1994 că pot impune criminalitatea: violenţele au devenit din ce în ce mai frecvente, atacurile împotriva poliţiei s-au înteţit, în Africa de Sud sindicatele crimei furând o maşină la fiecare 54 de minute. Lipsa de protecţie socială este evidentă, jungla fiind mai aproape decât credem. Jaque Santangelo, instructor de autoapărare, afirmă că este imposibil să găseşti pe cineva din Africa de Sud care să nu fie afectat de criminalitate, în sensul că este o chestiune de timp, şi nu de noroc, până vei păţi ceva. Dincolo de muntele Table, către marginile oraşului, se află „groapa de gunoi a apartheid-ului”, Cape Flats, transformată în căminul populaţiei de culoare şi implicit al bandelor de infractori. Dacă doreşte să filmeze în Cape Flats, Donal va trebui să poarte obligatoriu vesta antiglonţ: în 2007, spre exemplu, în Africa de Sud au fost ucişi nu mai puţin de 107 ofiţeri de poliţie. În Cape Town aparenţele sunt mai mult decât înşelătoare, iar într-un labirint de case, drumuri şi cocioabe poliţia poate doar constata o crimă. Sunt filmate două trupuri pe stradă. O ceartă de cuplu a degenerat în crimă. Bărbatul a împuşcat femeia, apoi s-a sinucis, trăgându-şi un glonţ în gură. Ceva în genul judeţelor din Moldova... În Africa de Sud genul acesta de crimă este atât de banal, încât nu se sinchiseşte nimeni să-l ia în seamă, doar îl categoriseşte simplu:”ceartă între iubiţi”. Alte filmări de noapte, în stradă: un individ îşi bate prietena, în alt loc un grup jefuieşte oamenii dintr-o staţie de taxi. Echipa britanică are parte de un spectacol terifiant:”sinucidere, furturi de maşini, ofiţeri ucişi, arme, violenţă domestică. E nivelul cel mai de jos al activităţii poliţieneşti.” Puternicele sindicate internaţionale ale crimei au preluat controlul: pe plajele din Cape Town vin să se relaxeze capii mafioţi din lumea întreagă. Forţele legii sunt neajutorate şi nu se pot opune extinderii „cancerului”. Abia după 1994 (când s-a dezmembrat Uniunea Sovietică şi când Nelson Mandela a câştigat independenţa sud-africanilor, inutil, se pare) mafiile rusă şi chineză au prins rădăcini în Africa de Sud, pentru că în 1990 sintagma „crimă organizată” nu prea exista în limbajul poliţiei locale. Acum, însă, lucrurile s-au schimbat total: dacă în toată Africa de Sud există aproximativ 100 de bande specializate în narcotice, imaginaţi-vă ce găsim pe celelalte paliere ale tipurilor de infracţiuni.  
 
Iată un alt caz. Shane Harrison este proprietarul celui mai mare club de streaptease din oraş, „Mavericks”, şi spune: ”Nu trebuie să faci streapteas-ul ieftin şi obscen, poţi să-l faci şi stilat...” Numai că mafia rusă a încercat să-i fure şi afacerea, şi angajatele. Au apărut formele de intimidare: prima oară i-au aruncat maşina în aer; au venit să-l caute la serviciu; managerul clubului a fost bătut de trei „gorile” cu „înfăţişări sovietice”. De două ori s-a ordonat asasinarea lui Harrison. Autorul era Iuri Ulianiţki, cel mai temut cap mafiot din Cape Town şi boss-ul mafiei ruse din Africa de Sud. Ulterior, în 2007 a fost omorât pe stradă de către un asasin plătit să-l elimine definitiv. Banii alimentaţi de criminalitate reprezintă o carte de vizită pentru mafia multor state din fostul imperiu sovietic. Ce s-a întâmplat, însă, cu ruşii după prăbuşirea acestuia ? Este o întrebare naivă, romantică sau am rămas noi cu o imagine deformată şi edulcorată despre frumuseţea sufletului rus ? Marele scriitor Soljeniţân ne apropie doar de una din feţele adevărului: ”Dacă într-o naţiune au secătuit forţele sufleteşti, nici un fel de orânduire statală, fie ea cea mai desăvârşită cu putinţă şi nici un fel de dezvoltare industrială nu o va salva de la moarte; copacul scorburos şi putred nu stă în picioare. Printre toate posibilele libertăţi – în prim plan iese oricum libertatea de a nu avea conştiinţă – pe aceasta nu o poţi interzice, n-o poţi prevedea prin niciun fel de legi. Atmosfera curată a societăţii – aceasta nu poate fi creată prin jurisdicţie.”[9] Până una-alta, în Cape Town chinezii şi ruşii sunt stăpânii criminalităţii, aşa că să nu vă mire dacă în curând vor dori să stăpânească lumea.  
 
Deşi realizatorii încearcă să aducă la sfârşitul documentarului o undă de speranţă, pe mine, cel puţin, nu mă vor păcăli: climatul de teroare arată că, de fapt, criminalitatea în Cape Town nu poate fi stăvilită. Inspectorul de poliţie Louis Knell, implicat direct în problemă, conchide fără drept de apel: ”Nu cred că se poate face faţă infracţionalităţii în ţara asta. Criminalitatea este o problemă mult prea gravă şi prea mulţi trăiesc de pe urma ei.”  
 
Suntem oare mai norocoşi decât alţii că ne-am născut şi trăim în România ? Oricum, dacă doriţi să faceţi plajă în Cape Town, puteţi plăti biletele de avion liniştiţi. Nu vi se va întâmpla nimic deosebit: doar banii o să vi-i fure. Scalpul au promis că vi-l lasă.  
------------------------------------------------------------  
NOTE  
[1] Moisés Naím, Reconsiderări. Globalizarea, în ,,Foreign Policy,,-România (martie/aprilie 2009, p.19);  
[2] Ibidem;  
[3] Ibidem;  
[4] Dicţionar de psihologie socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, p.136;  
[5] Vezi Larousse, Dicţionar de sociologie, Traducere : Mariana Ţuţuianu, Completări privind sociologia românească: dr. Maria Larionescu, Univers enciclopedic, Bucureşti, 1996, p.159;  
[6] Mircea Duţu, Apocalipsa ecologică din Evanghelia lui Ioan, “Historia”, An IX, Nr.96, p.77;  
[7] Larousse, op.cit.,p.72;  
[8] Ibidem;  
[9] Aleksandr Isaievici Soljeniţân, Căderea Imperiului Comunist sau cum să reîntemeiem Rusia, În româneşte de Nina Cantemir, Editura Rampa şi Ecranul, Bucureşti, 1991, p.35  
------------------------------------------  
Paul POLIDOR  
(politolog)  
Bucuresti  
mai 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Paul POLIDOR - CÂND TURIŞTII TRĂIESC ÎNTR-O LUME PARALELĂ: CAPE TOWN ŞI CRIMINALITATEA TRANSFRONTALIERĂ / Paul Polidor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1958, Anul VI, 11 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Paul Polidor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Paul Polidor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!