Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Olguţa Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1939 din 22 aprilie 2016        Toate Articolele Autorului

POEZIE-MANIFEST ÎN CUVINTE PE VERTICALĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Zestrea spirituală a Iaşiului şi nu numai, s-a îmbogăţit cu o nouă carte: „Fragilitate – Cuvinte pe verticală”, apărută la Editura PIM, Iaşi, 2016, autor Ion N. Oprea - jurist, ziarist, scriitor şi publicist, fondator şi coordonator al Cenaclului literar la distanţă, cunoscut în România, dar şi peste hotare.  
Este o îndrăzneală, zic eu, să scrii despre o carte a domnului Ion N. Oprea, dar şi un semn de mare respect şi preţuire şi o mare onoare, atunci când domnia sa îţi oferă această carte şi îşi manifestă dorinţa, oarecum indirect, că şi-ar dori ca tu să faci acest gest simplu: să-ţi comunici opinia cu privire la noua apariţie editorială.  
Aşadar, m-am aşezat în linişte, sfidând tiparele moderniste ce ne încorsetează timpul şi am purces la lectură. Trebuie să mărturisesc, cu emoţie şi cu oarece teamă de a nu înţelege, ba chiar m-am speriat puţin parcurând primele poezii. Mi s-a oprit gândul la titlu, dorind să-l înţeleg. Ce, oare, o fi gândit autorul atunci când l-a ales? Mi se părea a fi cheia…  
Receptarea titlului poetic transcede dincolo de exigenţele epocii sau curentelor literare actuale, reuşind să ne introducă, potrivit viziunii şi sensibilităţii autorului, într-o lume a prezentului ce-i chinuieşte sufletul, îl frământă, îl determină să mediteze îndelung şi să caute soluţii la multele subiecte ce-l frământă.  
Fragilitate îmi poartă gândul către starea poporului român - un popor măcinat de mult prea multe „boli”, mult prea multe nenorociri, zbateri, lipsuri şi chinuri provocate atât din afară, cât mai mult din interior, de către proprii fii, un popor mult prea încercat de-a lungul istoriei sale.  
Fragilitate – poate spune foarte multe despre însuşi autorul acestui volum de versuri, care vine să-şi deschidă sufletul, într-un mod inedit, fără a se supune unor reguli scrise ale poeziei în formă fixă, neîncorsetat de către aceste reguli, nici de altele asemenea, inventându-şi propria roată a Cuvintelor pe verticală, îmbrăcate într-o haină nuanţată, în nu mai puţin de zece culori (cartea fiind structurată pe zece capitole), autentic românească.  
Şi, ca şi cum s-ar închina lui Dumnezeu la trezire, în zori, pentru ca ziua să-i fie cu spor, poetul, de această dată, în Capitolul I - O, ce poezie!, pare a-i cere binecuvântarea poetului nepereche, înainte de a purcede pe drumul poeziei, primul poem intitulându-se, cum mai frumos decât, Eminescu? O poezie-manifest, o poezie în care autorul protestează prin cuvinte simple, dar bine mânuite, cu o precizie de chirurg, împotriva distrugerii culturii naţionale şi prin asta, a neamului românesc: „Unul inventând ceva / să-l ostracizeze / l-a mutat în debara /să nu perpetueze /l-au scos şi din manuale, / lipsă de cultură, / ca pe vremea comunistă, / dacă nu mai rău, şi negând tot aurul, fără drag de ţară, / de Istorie, / l-au cam dat afară, / din literatură, / şi pe Sadoveanu.  
Poetul avertizează, în acelaşi poem, asupra răzbunării timpului, a istoriei care nu iartă şi care, se ştie, se întoarce la anumite perioade de timp, să ia tributul marilor greşeli: „ Cei care-şi permit / ca pe-aceşti titani să-i nege/ nu fac nici doi bani, că n-au nici o lege. / Viitorul însă se va răzbuna / si pe aceşti nepricepuţi, /de mult vestejiţi; / toţi îi vor uita / şi îndepărta./ Reciproca vieţii!”  
Hotărârea-i pare de nezdruncinat, iar poezia intitulată simplu: Dac reprezintă o adevărată pagină de istorie a poporului român, a rădăcinilor acestui popor, menită să ducă mai departe, pentru cei care vor urma, sorgintea acestuia. Acum, când sus-puşii acestei naţiuni par a dori contrariul prin scoaterea Istoriei ori reducerea orelor de studiu în şcoli! Edificatoare în acest sens sunt versurile ce urmează: „Sunt dac de dac,/ dintre cei liberi,/ n-am cunoscut colonizarea,/ n-am avut treabă cu Traian...” şi „prin mine,/ ca şi prin tine,/ române, / curge sânge de dac,/ care ne păstrăm obiceiurile,/chiar şi zâmbetul lui Zamolxis-zeu,/ în faţa morţii, / tot dacic este./ L-am păstrat,/ iar neamul meu,/ de aceea,/ nu se lamentează,/ nu se înspăimântă/ de moarte,/ dovadă ne sunt voievozii, brâncovenii,/ şi eroii cu care am putea/ popula/ întreaga planetă.”  
Întregul capitol, prin poeziile ce urmează ( Gând, Obiceiuri, Nebunie, Feţe, Pământ, Ştiinţă..., Limba, Vorbim) focalizează stări, situaţii, zone ale ţării, obiceiuri sau oameni despre care consideră autorul că merită a fi cunoscute de urmaşi, concluzionând amar în poezia Vorbim: „Misterul vieţii/ Nu-i pe/ deplin/ dezlegat! Poate mâine...”  
Capitolul II – Bătrânii , începe cu un preambul sensibil despre mamă, pe care autorul mărturiseşte că l-a primit de la un prieten, Bebe, alăturând poezia „Avem timp” din volumul „Scrisori imaginare” de Octavian Paler, cu menţiunea: „poate foloseşte şi altora” şi îndemnul: „Fă-ţi timp!”  
Un capitol în care se reflectă realităţi dureroase ale societăţii în care trăim, unde bătrânii sunt prezentaţi pe faţetele unei oglinzi paralele, neiertătoare. Trecut şi prezent - atunci şi acum – ce-au fost şi ce sunt? „A fost o perioadă când/ pe aceste meleaguri,/ în România străbună, bătrânii erau de toate,/ cei mai buni şi întrebaţi/ sfătuitori şi ajutoare/ de valoare/ ale preotului cătunului,/ un fel de adjuncţi ai primarului,/ sprijinitori ai învăţătorului,/ conducătorii casei şi gospodăriei,/ un fel de medici până dincolo de zare/ şi bună îndrumare/ pentru părinţi şi bunici respectaţi,/ şi toţi am auzit şi ştim/ că ei constituiau,/ într-o vreme,/ Sfatul bătrânilor.”  
„Acum?/ după 1989,/bătrânii sunt ai nimănui,/ batjocoriţi şi şubreziţi de foame,/ de frig şi de boli/ despărţiţi de feciori,/ de nepoţi,/ mai toţi plecaţi -/ şi-au lăsat zeci de locuinţe/ unde,/ bătrânilor părăsiţi,/ n-au cine le aduce măcar/ o cană cu apă în dar.” Concluzionând, din nou, cu tristeţe: „Un Stat fără grija bătrânilor/ cum nu a fost vreodată/ de când e glia,/ o pârloagă a mai rămas/ din tot ce-a fost/ RESPECTUL şi OMENIA!”  
Textele poeziilor domnului Ion N. Oprea nu se încadrează totuşi, într-o lectură semiotizantă, poetul păstrând sensul obişnuit al termenului „lectură”, acela care îl pune pe cititor în legătură cu cartea, care îi oferă percepţie vizuală şi înţelegere deplină asupra textului, prin deschiderea unui univers al nuanţelor intelectuale şi afective. Lectură prin contopirea propriului gând cu „negrele gândiri”, ce dezvăluie triste deficienţe ale condiţiei umane.  
Un capitol, la rândul său, bogat în exemple de viaţă şi sfaturi aşezate, cu blândeţea cuvintelor, pe verticală.  
Capitolul III – Cuvinte  
Demnitate, Dilema, Toamnă, Florile, Soare, Binecuvântare, Lache, Terţetul, Cheia, Întrebare, Eforturile, Medicina, sunt titlurile poeziilor ce alcătuiesc acest capitol, ce dezvăluie întâmplări, trăiri, situaţii. Sunt nuclee fertile din punct de vedere poetic, pe care, mai mult sau mai puţin, autorul le-a trăit/ întâlnit/ studiat/ şi care i-au marcat existenţa de-a lungul vieţii pe – Drumuri – presărate, atent, de înalte exigenţe, bucurii ori poate renunţări. Şi, conchide în această ultimă poezie din capitol: „Când zici cuvântul frumos,/ te gândeşti la lumină,/ la soare,/ la vreme senină,/ de care te bucuri oricând eşti pe drumuri.”  
Cadrul natural al satului românesc, al satului natal, de la Priponeşti, îi este propice autorului pentru a se ancora într-o stare de melancolie, o acumulare de tristeţi nedesluşite, ce nu izvorăsc dintr-un eu ci, mai degrabă, converg către acesta.  
În Capitolul IV – Cronică şi prima poezie ce poartă numele capitolului, poetul îşi manifestă dorul de părinţi, trecând în revistă momente importante ce şi-au lăsat amprenta, definitiv, pe sufletul domniei sale: „Tata nu e cel pe care l-am visat,/ pentru că-i de mult plecat,/ din 1968/ este veghetor/ acolo-n satul meu natal/ în cimitirul Priponeşti/ iar draga mama de mai-nainte.../ îl străjuieşte cuminte/ cu nespus dor.{...} şi voi ajunge sigur să fiu cu ei/ o clipă /aşa.../ ca de obicei./ În rest,/ îi doresc/ fireşte,/ dar visul nu-i înlocuitor/ al lor.”  
În Capitolul V, denumit sugestiv Intime, se pare că autorul doreşte să ni se dezvăluie aşa cum, probabil, foarte puţini oameni îl cunosc. Ontologia iubirii şi a adevărurilor sale îşi ating stadiul plenar prin potenţarea/ filtrarea/ dublarea prin Logos. Autorul, un om al cuvintelor, ştie că doar Logosul, prin puterea verbului şi a exprimării, îi poate decanta trăirile, emoţiile, suferinţa, tristeţea, plasându-şi eul între bucuria de a trăi iubirea plenară şi suferinţa despărţirii/ a morţii.  
Astfel, prin cuvinte calde, simple, autorul ne introduce în cămăruţa sufletului său, în intimitatea domniei sale, prin mici scene descriptive, secvenţe de viaţă, monologuri adresate celei ce nu mai este: „Să te uit,/ cum aş putea,/ nici verigheta nu-mi dă voie;/ pe a ta,/ cu voia ta/ am dat-o Ioanei;/ ca să împletească-n ea/ laurii mlădiţelor;/cum ai fi/ făcut şi tu,/ dacă plecam eu primul./ Am venit acum la tine,/ să-ţi văd crucea,/ să-ţi pun flori,/ să-ţi privesc fotografia, să-ţi las lacrimile mele,/ proaspete în jele,/ să visez că împreună,/ iarăşi am plecat la drum.”( Oaspeţi pag. 108) sau celei ce este... „ Azi/ a fost greu/ şi pentru mine,/ 37 de ani.../ {...} ai văzut,/ în virtual doar,/ vizita la mormântul soţiei,/ petrecută/ după ce/ îmi povestiseşi,/ cum şi tu/ o făcuseşi într-o zi,/ împreună cu fiul, cel mic, al soţului tău/ plecat în etern.” (Amin, pag 110)  
Timpul iubirii şi timpul despărţirii sunt realităţi cronologice distincte, bine departajate în mintea autorului, dar sufletul său se hrăneşte, supravieţuieşte, îşi culege lumina din spectrul amintirilor.  
Capitolul VI – Fragilitate, cu titlurile Fragilitate, Holocaust, Pseudonime?, Acasă, şi Rugăciune, sunt cele cinci poezii care-l definesc. Urmat de partea a doua, dedicată In memoriam – Adrianei Antreiaş-Micu, eroină a trei cărţi ale autorului, care, se pare, a avut un loc deosebit în sufletului acestuia. Ce concluzii poate trage cititorul din aceste poezii, în urma lecturii? Că el, Omul, uită adesea cine şi ce este. Uită că el este fiu a lui Dumnezeu, are putere şi lumină, dar are şi slăbiciune, întuneric. Uită că, uneori, este doar o frunză, care desprinzându-se de Dumnezeu, va fi luată de vânt şi distrusă. Omul, în general, îşi realizează doar în neputință, în boală, în încercări, fragilitatea şi atârnarea de Dumnezeu. Doar rugăciunea şi unirea cu Dumnezeu îi va da puterea de a supraveţui, câştigându-şi puterea şi asemănarea cu El prin virtute. Iată încă o dovadă a faptului că datorită credinţei şi istoriei suntem ceea ce suntem. Doamne,/ ce s-a întâmplat cu Tine,/ unde ai fost,/ de ce ne-ai pedepsit? {...} Ne-ai părăsit, cui să ne închinăm,/ să ne audă?/ Preoţii,/ unii,/ se ocupă de neoamenii/ dar unde,/ unde ni-s oamenii-oameni?”  
Ultimele patru capitole - Modernitate, Ţăranii mei, Nichitisme şi Filozofice, vin să întărească ceea ce susţineam în începutul acestei timide şi modeste păreri de cititor şi anume faptul că volumul de poezii Fragilitate se constituie într-un manifest literar, care pledează virulent, direct, cu hotărâre, prin vers şi cuvânt blajin, dar clar, pentru păstrarea cu sfinţenie a valorilor neamului românesc, autentice, nealterate. Rolul nobil şi dificil al poetului este de a trăi şi a reda suferinţele semenilor săi, ale poporului său şi ale sale, cu luciditate şi cu o sinceritate debordantă, transpunându-le în versuri şi a le lăsa moştenire unui neam ce va să vină, care în ritmul actual de degradare a societăţii şi prin tacticile abordate înspre distrugerea identităţii neamului, ar putea fi vitregit de cunoaşterea propriei identităţi, a rădăcinilor.  
Şi ce este un pom fără rădăcini?  
Aş încheia cu un citat din poezia Progres (pag.200): „... progres incredibil dar plătit,/ ştiţi cu ce,/ cu dezumanizarea, robotizarea,/ îndepărtarea omului de viaţă,/ şi atunci, / vă întreb:/ e bine,/ este progres?  
Felicit autorul pentru această lecţie de istorie, versificată, o realizare de excepţie inedită prin formă şi conţinut.  
Iertare, maestre, dacă percepţia mea, poate, nu coincide cu ideile pe care le-aţi avut în momentul concepţiei acestui volum de versuri şi permiteţi-mi, la moment aniversar, să mă alătur celor care vă urează viaţă lungă şi cât mai multe astfel de realizări!  
 
La mulţi ani şi multă sănătate!  
Cu preţuire şi deosebit respect,  
 
Olguţa Luncaşu Trifan  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
POEZIE-MANIFEST ÎN CUVINTE PE VERTICALĂ / Olguţa Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1939, Anul VI, 22 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Olguţa Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!