Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Olguţa Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1895 din 09 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Frânturi de viaţă -Capitolul II – Episodul 3
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
... Romelia intră în fugă pe portiţa din faţa casei, bălăngănind trăistuţa în care îşi purta cu sfinţenie tăbliţa pentru scris, cârpa pentru şters, beţişoarele pentru numărat şi celelalte ustensile trebuincioase la şcoală. Era agitată şi nerăbdătoare să-şi întâlnească părinţii să le spună ceva...  
- Taică, muică, unde intrarăţi?  
- Aici suntem mamă! Ce strigi aşa? Ce s-a întâmplat?  
- Tovarăşul învăţător zise să vă spun să mergeţi Duminică, după slujbă, la şedinţa cu părinţii.  
Era sfârşit de an şcolar şi se obişnuia a se prezenta situaţia şcolară a elevilor într-o şedinţă cu părinţii, pentru a şti fiecare ce are de făcut cu copilul în anul următor.  
Duminică, Nicolae împreună cu Floarea şi cu Romelia au mers la slujbă la biserica din sat. Oameni cu credinţă în suflet, cu bucurie şi aplecare în faţa lui Dumnezeu, au ascultat cu smerenie toate etapele slujbei, s-au închinat, au plătit liturghie şi au cerut binecuvântarea preotului în faţa altarului.  
Ca niciodată, Nicolae a tras-o pe Romelia în faţa lui şi împingându-o spre preot îi zise:  
- Te rog, părinte! Binecuvântează această copilă să o protejeze şi să o ajute Bunul Dumnezeu!  
- În numele Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin! Fii binecuvântată copilă, în tot ce-ţi pregăteşte Bunul Dumnezeu! Preotul o mirui pe Romelia şi îşi aşeză mâna pe căpuşorul ei, înclinând uşor din cap către părinţi, într-un semn de aprobare.  
Nicolae zăbovi un pic mai mult decât de obicei în faţa icoanei Maicii Domnului, rostindu-i în gând rugăciunea şi rugându-o să o protejeze pe Romelia.  
Plecară, toţi trei, cu sufletele uşoare, către şcoală. Curtea şcolii începuse să se aglomereze. Veniseră părinţi şi copii deopotrivă, la invitaţia învăţătorului, pentru a afla situaţia şcolară. Mai erau şi părinţi şi elevi de la alte clase. Clasa a patra, unde era George elev, avusese şedinţă cu o săptămană înainte, fiind clasă terminală, părinţii trebuind să decidă unde-i dau mai departe.  
- Vă rog, un pic de linişte!  
Vocea baritonală a învăţătorului Gheorghe Mihăilă se auzi în mulţime, impunănd respect şi supunere.  
- Vă rog, să ne deplasăm în clasă! Acolo vom discuta în linişte.  
Intraţi în clasă, după ce toţi şi-au ocupat locurile lângă copii, în bănci, în încăpere s-a făcut linişte şi învăţătorul a început să strige catalogul. Toţi erau prezenţi, aşteptând cu emoţie să vadă ce progenituri demne de toată lauda au... sau...  
Acestea fiind zise, în ordine alfabetică, învăţătorul începu să spună despre fiecare în parte, apreciind obiectiv, cinstit, fără menajamente, dar cu blândeţe, situaţia şi capacitatea copiilor.  
Ajuns la Romelia, învăţătorul Gheorghe Mihăilă privi lung pe deasupra ochelarilor. Fetiţa simţi cum roşeşte, neştiind cum să interpreteze tăcerea prelungită a învăţătorului. Nicolae şi Floarea la fel. Aşteptau, cu sufletul în gât, să afle motivul acestei tăceri...  
- Eleva Romelia Ionescu. Astăzi, o să vorbesc despre un copil serios, cu rezultate bune la învăţătură, cu temele meticulos întocmite, îngrijite şi clare, deosebit de atentă în clasă. Este o elevă care promite foarte mult. Este cuminte, talentată, cu harul de a-şi tempera colegii în micile conflicte copilăreşti şi de a-i ajuta la lecţii, fiind iubită şi apreciată de aceştia. Sunt mândru să am în clasa mea o astfel de elevă! Aştept cu nerăbdare ca în septembrie, odată cu reîntoarcerea la şcoală, să o vedem progresând în continuare. Mergi aşa, înainte, Romelia! Şi, da..., Romelia a obţinut în acest an, Premiul I. Felicitări şi succes pe viitor!  
Mare mândrie şi mare bucurie în sufletele şi în casa familiei Ionescu. Tot satul vorbea despre îngerul de fetiţă despre care învăţătorul Gheorghe Mihăilă, foarte apreciat printre săteni, avusese atâtea cuvinte frumoase la şedinţa cu părinţii.  
Pentru Nicolae nu mai era cale de întoarcere, dacă până acum se gândea şi se răzgândea de la o zi la alta, acum gata. Fata va merge la şcoală la Craiova. I-o va da Lenei, în orice condiţii.  
Mergănd de câteva ori la Craiova, la sora sa, Lena i-a spus:  
- Mă, Nicolae, ştii, eu m-am tot gândit la ce mi-ai spus tu atunci, în livadă. Nici noaptea nu pot dormi. Trebuie să ne gândim să facem cum este mai bine pentru fetiţă. Ştii şi tu, copiii sunt răi. Apare cu alt nume de familie... Cine ştie ce vorbe ies, fata se supără... Mă gândeam că noi şi aşa... nu avem copii, voi aveţi trei şi, cine ştie, poate că bunul Dumnezeu o să vă mai dea şi alţii. Sunteţi încă tineri... Dă-ne-o nouă, cu acte, cu tot. Şi noi vom avea grijă de ea, o să fie bine şi ce avem noi, o să rămână al ei. Apoi e destul de mare să ştie că-i sunteţi părinţi şi că este spre binele ei.  
Nicolae înţepenise pe scaun, simţind cum sângele îi părăseşte corpul. Acei fiori de gheaţă care-i simţise în ultima perioadă pe şira spinării, acum puneau stăpânire pe fiecare părticică din organism, devenise livid şi nu se mai putea mişca. Gura-i era uscată şi buzele refuzau să se mişte pentru a reuşi să articuleze sunetul ce exprima necesitatea imperioasă pentru puţină apă. Lena, care vorbise întruna fără a respira, fiind cu spatele la Nicolae, nu înţelegea cum ar trebui să interpreteze tăcerea prelungită a fratelui său. Când se întoarse, îşi observă fratele care făcea eforturi vizibile să spună ceva.  
- Da’ ce..., Nicolae? Ce păţişi, frăţioare?  
Lena luă repede un pahar de apă, îi dădu fratelui său să bea jumătate, iar cu restul îl stropi pe acesta pe faţă şi îi frecă mâinile energic.  
- Ce te speriaşi aşa? Eu ţi-am spus, doar, ce cred că este mai bine pentru fii-ta. Dacă vrei să rămână în Breasta, n-ai decât să faci cum vrei.  
Acum, Nicolae ştia că aşa este cel mai bine. O să vorbească cu Floarea, îi va spune şi ei. Trebuie să găsească un moment prielnic şi să nu fie copiii prin preajmă. Nu trebuie să afle niciunul.  
Momentul nu s-a lăsat aşteptat. Maria, fata lui Costică Badea, vecinul de peste drum, mai mică decât George cu doi ani şi mai mare decât Romelia cu unul, a venit să ceară învoire pentru copii, fiind ziua ei de naştere. Nicolae nu a stat pe gânduri. Dacă altă dată ar fi zăbovit, acum era bucuros că, în acest fel, o să poată discuta în voie cu Floarea.  
După plecarea copiilor, a apucat-o pe Floarea de mână şi a tras-o după el în casă...  
- Stai, bărbate! Înnebunişi? Ce mi te apucă? Fire-aş să fiu, ai să-mi rupi braţul!  
- Taci, Floareo! Trebuie să vorbim! Cât nu-s copiii acasă. Nu avem timp mult. Este important. Ascultă-mă cu atenţie! Aşezând-o pe aceasta pe pat, începu să-i relateze toate gândurile lui. Cum au apărut, cum l-au chinuit, cum i-a spus soru-sii când a fost la ei, discuţia de la Craiova şi în final, hotărârea lui de la şedinţa cu părinţii.  
- Ai înnebuniiit, Nicolaeee! se auzi geamătul femeii, care îşi privea bărbatul îngrozită de cele ce-i fusese dat să audă... Te-ai gândit o clipă la fată? Te-ai gândit la ceilalţi? Cum îi vei privi în ochi când le vei spune? Când îi vei despărţi? Dar la mine te-ai gândit? I-am dat viaţă, e sânge din sângele meu, cum să-mi iei lumina ochilor? Nuuu!  
Floarea plângea în hohote, prăbuşindu-se lângă pat. Nu-i trecuse niciodată prin minte să-şi piardă vreunul din copii în acest mod. Avusese grijă de toţi, ca de ochii din cap, temându-se de boli, de fel de fel de nenorociri ce i-ar putea răpi pruncii, dar niciodată nu se gândise să-i piardă dându-i de bună voie..., să-i înfieze... fie şi unei rude. Nicolae plângea şi el, rugând-o să se liniştească, să se mai gândească mai târziu cu mintea limpede, că nu trebuie să ia o hotărâre în acest moment.  
La Craiova, Lena merge la Autoritatea tutelară pentru a se interesa în legătură cu demersurile ce trebuiesc făcute pentru a declanşa procedura de înfiere. Primeşte informaţii în legătură cu paşii ce trebuie urmaţi, conform Codului Familiei (Legea nr. 3/1953). Nu părea deloc o procedură dificilă. Vorbise şi cu bărbat-su, Vasile, care nu zise nici da, nici nu, pentru că ştia că ar fi un consum inutil de energie. Oricum, părerea lui nu conta. Atunci când Lena lua o hotărâre, nimic nu o întorcea din drum şi vai de cel ce încerca să-i stea în cale, să i se opună. Vasile se gândea doar la biata copilă şi suferea că-i este imposibil a-i schimba destinul...  
Era 8 iulie a anului 1957, într-o dimineaţa de luni. Cerul părea că vrea să se împotrivească din toate puterile, cu toate energiile, celor ce aveau să se petreacă. Începuse, încă de dimineaţa, o ploaie măruntă, iar tunetele şi fulgerele despicau cerul de la apus la răsărit şi de la miazăzi spre miazănoapte. Nicolae şi Floarea plecaseră cu noaptea-n cap şi cu inima-n pumn, spre oraş. Nana Irina, bătrânica din colţ, venise să rămână cu copiii acasă. Cei doi nu spuseseră nimănui despre ce urmau să facă, nici măcar copiilor. Cu greu, Nicolae, reuşise să o convingă pe Floarea să accepte. Dar, oare acceptase cu adevărat? Oare, Nicolae chiar ştia ce face? Dorea asta cu adevărat sau era doar obsesia de a-i face un viitor fetiţei? Deşi îşi cunoştea sora atât de bine, încă îi mai acorda credit, dându-i propriul copil, lumina ochilor săi?  
Tot drumul, până la Craiova, cei doi nu au schimbat niciun cuvânt, nu s-au privit şi aproape că nu suportau să-şi asculte nici respiraţiile greoaie din cauza efortului depus la mers. Plecaseră pe jos, în jur de ora patru jumătate dimineaţa, pentru a ajunge, la şapte, în Craiova. Povara inimilor le îngreuna mersul, până şi vremea le plângea durerea din suflete. Cu greu, la şapte fără un sfert, au deschis poarta din uluce, ale cărei balamale scoaseră un scârţâit ca un urlet de jale, ce o făcu pe Floarea să izbucnească în plâns. Se aşeză pe prispa casei şi eliberă tumultul ce-i chinuia sufletul, scuturându-şi hainele ude de la ploaie. Nicolae, controlâdu-şi durerea, încerca să o liniştească. Lena şi Vasile le-au ieşit în întâmpinare şi, vizibil îngrijoraţi, fiecare din punctul său de vedere, încercară să calmeze situaţia:  
- Vai, frăţioare, cumnăţică, aţi ajuns? Săracii de voi! Acum s-a găsit să plouă, fire-aş să fiu! Dar staţi liniştiţi, trebuie să fie de bun augur, o fi semn bun, pentru fată! Că doar e norocoasă. Păi, nu? Dar, vai, ce păţişi, cumnăţică? Îţi fu rău? Haidaţi în casă! Să vă uscaţi puţin, pe urmă să mergem, ştiţi, să nu întârziem şi să terminăm treaba pentru care venirăţi... Luat-aţi la voi toate cele de trebuinţă? Ştiţi şi voi, ce vă spusăi... buletine, certificatul fetei, ale voastre de naştere, de căsătorie, tot.  
Nicolae şi Floarea încuviinţară, epuizaţi.  
Ploaia stătuse, însă. Craiova era acoperită, în continuare, de nori ameninţători. În depărtare, cerul era brăzdat de arcuri electrice la diferite intervale de timp, tunetele cutremurând zarea şi liniştea aparentă de pe chipul celor patru oameni ce străbăteau străzile pline de băltoace, rămase în urma ploii, în drum spre Autoritatea tutelară. Nici unul nu spunea nimic. Se auzeau doar paşii ce-i purtau mecanic spre trasarea unui destin.  
- Bună ziua, sunt Lena Petrescu, avem o programare la Biroul pentru Infieri, ştiţi, cu părinţii copilului, pentru ora 08.00. Putem fi primiţi?  
- Voi întreba şi vă anunţ imediat, doamnă.  
Floarea, Nicolae şi Vasile nu-şi puteau ascunde nervozitatea şi emoţiile, plimbându-se pe holul mic în care aşteptau, frământându-şi mâinile şi gândurile. Lena, văzându-le starea şi observând că agentul cu care vorbise întârzie, se repezi nervoasă către cei trei:  
- Ce mama naibii, vă frământaţi ca buruienile-n ciorbă? Ce aveţi? M-aţi ameţit. Staţi locului, că acuşi intrăm! Ce-or zice oamenii ăştia, că v-am adus forţat aici? Eu vreau să vă fac un bine şi voi ce-mi faceţi? Credeţi că n-aveam treabă acasă? Şi tu, Vasile? Tu ce mama dracului mai ai?  
- Puteţi intra ! se auzi vocea agentului, care aşteptase câteva secunde, interzis, în spatele Lenei, pentru a-şi termina aceasta monologul prin care-i punea la punct pe cei trei.  
- Da, mulţumim! Care birou?  
- Biroul cu numărul 3, a doua uşă pe dreapta, lângă legalizări.  
Lena bătu la uşă şi intră urmată de ceilalţi...  
- Bună ziua!  
- Bună ziua!  
- Suntem...  
-Ştiu cine sunteţi, vă rog, nu avem timp de pierdut, daţi-mi vă rog documentele necesare şi vreau să ştiu, sunteţi aici toţi... părinţii naturali şi cei ce vor înfia copilul... da? Aha! Şi... luaţi loc!  
- Da, domnule, răspunse Lena!  
- Cunoaşteţi procedura, aţi fost informaţi?  
- Da..., mi-a fost explicată mie şi eu le-am spus-o şi lor.  
- Sunteţi toţi de acord cu această înfiere? Părinţii fetiţei?  
- Da domnule, răspunse Nicolae, cu glasul sugrumat.  
- Doamna Ionescu?  
- Şi eu, răspunse Floarea ca dintr-o altă lume, palidă şi tremurând din toate încheieturile.  
- Domnul Petrescu?  
- Sunt, domnule, să ne ajute Dumnezeu!  
- Doamna Petrescu?  
- Păi, mai este cazul? Nu eu venii să...  
- Doamna Petrescu, aceasta este procedura, vă rog nu mă mai întrerupeţi!  
- Da, domnule, sigur că vreau!  
- Acestea fiind spuse, condiţiile de încuviinţare de către ambele părţi fiind îndeplinite, după ce vă voi da citire câtorva articole din Codului Familiei (Legea nr. 3/1953), vom trece la semnarea documentului:  
- “Conform Art. 75, înfierea îşi produce efectele de la data încuviinţării ei. De la acestă dată, înfiatul are faţă de cel care îl înfiază drepturile şi obligaţiile pe care le are copilul din căsătorie faţă de părinţii săi, iar descendenţii înfiatului au faţă de ascendentul acestuia. Înfiatul şi descendenţii săi păstrează toate drepturile şi obligaţiile izvorâte din filiaţie faţă de părinţii fireşti şi rudele acestora.”  
- Art.79... la...  
Floarea auzea ca prin vis vocea puternică a ofiţerului de la Autoritatea tutelară, rostind conţinutul a încă două articole din Codul familiei...”drepturi, obligaţii... cel care înfiază,...” fetiţa ei dragă..., Romelia..., draga mamei... nu..., nu mai am dreptul..., mi-am pierdut acest drept!  
 
VA URMA  
 
Referinţă Bibliografică:
Frânturi de viaţă -Capitolul II – Episodul 3 / Olguţa Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1895, Anul VI, 09 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Olguţa Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!