Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Olguţa Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Frânturi de viaţă - Episodul 2
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul II  
 
Era iarna lui 1950, în 9 februarie. Iarnă grea. Crivăţul se dezlănţuia pe câmp, urlând ca o fiară. Pomii, dezbrăcaţi de frunze, se frământau pe loc, parcă încercând cu disperare să rupă nişte lanţuri imaginare şi să fugă din calea gerului năprasnic. Doar vântul alerga liber, făcându-şi de cap pe câmpurile ce păreau că nu au margini şi prin coşurile caselor, şuierând şi băgându-şi nasul pretutindeni, azvârlind fumul înapoi în sobe, înecându-i şi storcând lacrimile celor din casă.  
În casa lui Nicolae Ionescu, în comuna Breasta, la vreo 10 km de Craiova, în odaia cu pereţi subţiri, tencuiţi, unde nu exista duşumea, pe jos fiind lut galben clisos amestecat cu balegă proaspătă de cal, având aşternute pe jos două rogojini, dada Gheorghiţa a lui Vasile Badea venise s-o moşească pe Floarea Ionescu căreia se pare că îi venise sorocul.  
Focul trosnea în soba din lut, aşezată în colţ, încălzind un cazan cu apă aşezat pe plita de fontă încinsă. Floarea era la a doua naştere. Mai avea un băiat, George, de 3 ani. Îl născuse tot cu dada Gheorghiţa şi tot acasă. Acum stătea ghemuit după sobă, atent la fiecare sunet din casă. Chiar dacă aflase de la părinţi că în curând va avea un frăţior sau o surioară, în ochişorii lui migdalaţi se citea teama.  
Dada Gheorghiţa grăbea pregătirile, cu mare atenţie, aşezând cu minuţiozitate toate cele de trebuinţă pe o masă acoperită cu un cearşaf alb imaculat: o păturică curată din bumbac, un prosop şi cearşafuri albe pentru înfăşarea copilului. Patul îl pregătise cu cearşafuri curate şi o folie din plastic. Pe plită, lângă cazanul cu apă aburindă, într-o cratiţă curată fierbea un cuţit de metal. Acesta urma să fie folosit la tăierea cordonului ombilical, iar mai multe şuviţe de albită stăteau aşezate lângă celelalte obiecte, pregătite fiind să lege cordonul copilului. Ştia foarte bine bătrânica ce are de făcut, doar adusese pe lume peste două sute de copii în comună, de-a lungul vieţii. Multe femei, pe care acum le moşeşte, au fost aduse pe lume de bătrănica Gheorghiţa.  
Floarea se simţea din ce în ce mai rău. Contracţiile se îndesiseră, iar aducerea pe lume al celui de al doilea copil al familiei Ionescu se apropia. Bătrâna Gheorghiţa, scoţând capul pe uşă, strigă:  
- Mă, Nicolae! Vin’ de ia copilul ăsta de aci, să nu se sperie de ţipetele maică-si şi mai adu ceva lemne!  
Procesul naşterii începuse de ceva timp, iar Nicolae Ionescu nu avea stare în nici un chip. Făcuse cărare bătută prin omătul din faţa casei, trăgând dintr-o ţigară făcută din tutun uscat şi mărunţit, învârtită în hârtie de ziar. Îl încolţise un gând rău şi se muncea să scape de el. „Parcă data trecută a durat mai puţin şi parcă Floarea nu urlase aşa mult” îşi aminti el.  
Din casă, la diferite intervale de timp, răzbăteau prin pereţii subţiri şi ferestre urletele de durere ale femeii, însoţite de îndemnurile dadei Gheorghiţa. Fătul, parcă hotărât să lupte împotriva unui destin risipit în fumul înecăcios al durerilor, refuza cu îndârjire intrarea în acest destin, prin naştere, fără un motiv medical vizibil. Chinurile femeii au durat aproximativ trei ore. La ora 11.45 printr-un ultim efort, extenuată din cauza chinurilor facerii, Floarea dă naştere unei fetiţe. Cu dexteritatea specialistului, moaşa execută toate procedurile, ocupându-se atât de mamă cât şi de copilaş: tăierea şi legarea cordonului ombilical, îndepărtarea secreţiilor curăţarea copilului şi înfăşarea lui, să nu piardă din căldură. Totul era făcut ca la carte. Nu o uitase nici pe Floarea. Vorbea permanent cu ea pregătindu-o pentru eliminarea placentei şi încurajându-o :  
- Hai, draga mea! Ce a fost mai greu a trecut... Ai o fătucă tare frumoasă! Mai ai un pic şi ai scăpat. Trebuie să faci locul, să te arănjăm... Ai încredere în baba ta şi să ţi-o dăm pe a mică, că de, i-o fi tare foame… Auzi-o cum ţipă!  
Între timp, Nicolae Ionescu, intrase în casă şi mai băgase câteva lemne în foc. Povestea cum a fost la vecini şi-i spusese lui George, fiul cel mare de acum, că are o surioară. Întrebat de vecini cum îi vor pune numele, Nicolae a spus Cornelia… George, a repetat bucuros: Romelia!  
Acum, Nicolae se uita întrebător către Floarea şi către dada Gheorghiţa, încrucişându-şi zâmbetul cu al lor.  
- Romelia, să fie! Să ne trăiască şi să ne fie sănătoasă!  
*  
* *  
În următorii ani, Romelia, al doilea copil al familiei Ionescu, dintre cei cinci, pentru că au mai urmat două fete şi un băiat, crescuse, transformâdu-se într-o minunăţie de fetiţă, ajungând la frumoasa vârstă de şase ani. Era o fetiţă reuşită, blonđă, cu ochii verzi ca smaraldul, genele lungi şi negre ca două umbrare, făcute parcă special ca Soarele să nu-i fure din culoarea ochilor. Pe cât de frumoasă era, pe atât de isteaţă şi de vorbăreaţă se dovedea!  
În toamna anului 1956, Romelia a mers la scoală, în clasa întâi. Toamna îşi număra frunzele într-o imagine de basm arămiu, aşezându-le peste tot... În curtea şcolii, pe platou, copii de diferite vârste se aliniaseră într-un careu în jurul unui grup de profesori, urmând a fi repartizaţi pe clase. Romelia venise la şcoală împreună cu fratele ei George care intra în clasa a patra. Fetiţa părăsea mereu grupul celor de clasa întâi, alipindu-se copiilor de clasa a patra unde era George.  
Acesta, vădit încurcat de neastâmpărul fetiţei, o luă de mânuţă şoptindu-i pe un ton hotărât că trebuie să stea acolo unde o duce el, adică, între copiii care sunt pentru clasa întâi, altfel o va spune mamei.  
- Spune-i! Strigă fetiţa, vizibil, iritată. Dar, dacă eu stau aici şi tu acolo, cine te mai ajută la învăţat? Vocea fetiţei răzbătu, strident, pe platoul plin de copii şi cadre didactice, în liniştea parcă anume instalată să surprindă comicul replicii, al situaţiei.  
- Hî, hi...  
- Ha, hi, hi...  
- Ha, ha, ha..  
Sobrietatea ceremoniei se transformase dintr-o dată într-un hohot de râs, spontan, la unison, elevi şi învăţători, profesori, părinţi, râdeau cu lacrimi de seriozitatea plină de importanţă cu care Romelia îşi apostrofase fratele. Fără să ştie, cu această replică, fetiţa câştigase inimile tuturor.  
Timpul trecea şi Romelia mergea zi de zi la şcoală. Seara stătea la lumina unui opaiţ, aşezat în firida de după sobă, la o măsuţă mică de lemn, improvizată de tatăl său, până îşi termina temele. Nicolae Ionescu o privea cu mândrie şi nu odată lăsă gândul, liber, să-i scape: “Fata mea nu se va pierde-n Breasta, fata mea va merge la Craiova, va ajunge om mare!”  
Când nu învăţa, Romelia îşi ajuta mama la treburile gospodăriei. Mama spăla, Romelia căra surcelele, lemne şi cărbuni din magazie. Ca să le aducă trebuia să umble prin frig. Romelia se zgribulea, chircindu-se, apoi, uşoară ca o pisică îşi ţinea respiraţia şi în goană mergea până în magazie şi înapoi cu braţul cu lemne, roşie ca focul, la înapoiere simţind că îi este chiar cald. Apoi avea grijă de cea mică, dându-i să mănânce şi având grijă să nu se lovească, să nu cadă de pe pat. Seara, după teme, cădea vlăguită. Pica de somn... Uneori nici nu mai reuşea să se gândească la faptul că a doua zi va trebui să o ia de la capăt, dar era atât de fericită că mama are bază pe ea, încât uita de oboseală.  
... Timpul a trecut, a trecut iarna şi primăvara. Romelia mergea la şcoală cu mare bucurie şi în prezenţa ei totul strălucea. Radia în jurul ei doar bucurie şi fericire. Atât cadrele didactice cât şi copii din şcoală, toţi o iubeau. Nimeni nu bănuia ce destin o urmăreşte pe fetiţa ce le era atât de dragă.  
Pe la jumătatea lunii Mai, familia Ionescu a avut musafiri de la Craiova. Lena, sora mai mare a lui Nicolae, femeie dintr-o bucată, nu prea înaltă, să fi avut vreun metru şaizeci şi cinci de centimetri, vreo şaptezeci de kilograme, dar avea o logoree cât pentru zece femei de măsura ei, cu bărbatu-su Vasile, om domol, cu bunul simţ la purtător şi cu ruşinea-n rever. Nu aveau copii şi din când în când mai veneau în vizită la Breasta, pe la fratele Lenei, dar şi la nişte unchi ai lui Vasile, ocazie de a-şi mai aproviziona cămara cu ceva prospături, verdeţuri şi alte cele, că de, viaţa la oraş este grea. Când începea Lena să-şi plângă de milă, erau în stare neamurile să ia casa de-un colţ să i-o dea, numai să nu o mai audă.  
Lui Nicolae, de ceva timp, îi incolţise în minte un gând şi nu îi dădea deloc pace. Atât ziua cât şi noaptea rămânea cu ochii atintiţi într-un loc, uitând de treaba ce-o avea de făcut dar şi de somn. Nu îndrăznea să vorbească cu nimeni despre gândul ce-i frământa sufletul. Nu înţelegea de ce acest gând îi dă frisoane pe şira spinării de câte ori îi revine în minte. Da. Va vorbi cu Lena, mai întâi, să vadă ce spune ea, iar dacă sora lui este de acord, o va convinge şi pe Floarea. De Vasile nu se pune problema, acesta este om bun şi, oricum, ce spune Lena este literă de lege.  
- Lena, mă gândeam că ai vrea să mergem până în livadă să-ţi culegem nişte cireşe pentru compot, dulceaţă, ceva..., ştiu că la oraş sunt scumpe iar aici, se strică în copaci şi aşa vom mai vorbi şi noi, ca fraţii... Lena simţi că fratele ei este măcinat de gânduri şi, fără să zăbovească, spuse:  
- Mergem, frăţioare! Chiar mă întrebam când ai de gând să-mi ceri asta.  
Plecară deci cei doi fraţi, trecând pe lângă fânărie şi urcând pe poteca îngustă din spatele casei spre livada bătrână, unde cireşii îşi aplecau crengile la pâmânt sub greutatea ciucurilor de cireşe roşii şi negre, dulci ca mierea de te ustura gâtul de coapte ce erau. Cei doi fraţi au început să culeagă cireşe, iar Lena aştepta cu nerăbdare, surprinzător de tăcută, ca fratele ei să-şi verse năduful ce-i întuneca fruntea. Văzând că acesta nu are de gând să vorbească, mai mult chiar, părea că e plecat cu gândurile dincolo de Craiova, se gândi să ia taurul de coarne, să vadă în ce ape se scaldă frate-su, de ce pare că i s-au înecat toate corăbiile...  
- Măi, Nicolae!  
- Hî...  
- Măi... sunt io sora ta?  
- ... Eşti...  
- Sunt io, sora ta mai mare?  
- Da ! ... De ce mă întrebi asta?  
- Dacă sunt, de ce nu vorbeşti cu mine? Ce-ţi tulbură sufletul şi mintea atât de rău, de parcă nu ai mai fi tu? Spune-mi!  
Nicolae se aşeză sub poala deasă a cireşului, de parcă nu-şi mai putea susţine greutatea sufletului pe forţa picioarelor şi aşteptându-o pe Lena să se aşeze lângă el, se gândea cum să înceapă...  
- Este vorba de fii-mea...  
- De care din ele?  
- ... De Romelia...  
- Ce se întâmplă cu copila? Ce este cu ea? Este bolnavă?  
- Ferească Dumnezeu! Mai bine mor io...  
-Atunci? Spune odată! Ce te frământă?  
- Ştii şi tu, fata asta are ceva, ceva deosebit. Este tare isteaţa şi mi se rupe inima să o văd risipită în Breasta. Poate avea un viitor mare, dar numai plecând la timp de aici. Mă gândeam...  
- Ce Nicolae?  
-Mă gândeam, dacă nu ai vrea, dacă ai putea să... să o iei tu, ştii, sub supravegherea ta, să o ţii la tine, să o dăm la şcoală la Craiova... E cuminte şi silitoare, învaţă singură, de drag, n-ai avea bătăi de cap...  
- Eu nu zic nu, frăţioare, dar trebuie să te gândeşti bine... În ce condiţii vrei să faci asta?  
Se vede treaba că mintea Lenei deja începuse să lucreze. Zărise, ea, fata şi nu putea să nu observe cât de isteaţă era, cât de ageră şi, foarte important, harnică şi pricepută. Deşi micuţă, fata dădea dovadă de multă îndemânare la treburile gospodăriei... “Pupa-ţi-aş ochii frăţioare, că bună idee îţi veni! Aşa scăpa-voi şi eu la ajutor.”  
- Sigur, sigur... o vom face, Nicolae, o vom face cum va fi mai bine pentru fată. Sigur, trebuie, trebuie să o facem om mare.  
- Lena, surioară, mi-ai luat o piatră de pe inimă. Dacă ai şti, de când mă macină gândul acesta şi nu l-am putut împărtăşi nimănui... Doar gândindu-mă, îmi îngheţa şira spinării...  
Au umplut coşurile cu cireşe si au plecat către casă tăcuţi, fiecare cu gândurile lui. Nicolae, oarecum uşurat şi mulţumit că discutase cu soru-sa, iar aceasta acceptase să îl ajute să-i ofere Romeliei un viitor strălucit, departe de Breasta. Lena vedea de pe acum, cu ochii minţii, cât de bine îi va fi ei când îi va păşi pragul casei, un ajutor atât de important, precum scumpa ei nepoţică. Îi venea să sară în sus de bucurie. Îşi privi fratele, îi atinse braţul cu compasiune şi cu o voce numai de ea ştiută îi şopti:  
- Stai liniştit, frăţioare! De acum, că mi-ai spus, totul va fi bine, nu mai ai de ce-ţi face griji...  
 
Va urma...  
 
Referinţă Bibliografică:
Frânturi de viaţă - Episodul 2 / Olguţa Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1888, Anul VI, 02 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Olguţa Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!