Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Meditatie > Mobil |   


Autor: Olguţa Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

ÎNTRE DOUĂ PRAGURI, SECUNDA. DINCOLO… RESPECT!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cotidianul. Acest cotidian, pestriţ, în care zilnic ne lovim unii de alţii, care mai de care mai grăbit, mai încruntat, preocupat de diverse probleme de acasă, de la serviciu, de lipsa banilor, de grija taxelor către stat, a ratelor la bănci, de sănătate - dat fiind imposibilitatea obţiunerii medicamentelor şi a consultaţiilor în lipsa cardului de sănătate, care nu a fost emis, încă, de Casele de sănătate, probleme în dragoste s.a.m.d.  
În acest vacarm al străzii, zi de zi, există unii oameni de care ne lovim mereu, care sunt acolo pentru a ne conferi sentimentul de siguranţă, pentru a veghea la liniştea noastră, a tuturor, tampon între lege şi încălcarea ei - a legii.  
Uniformele. Uniforme, care, deşi par a fi reci şi impersonale, îmbracă oameni, înainte de orice. Oameni, care fie ei poliţişti, poliţişti locali ori jandarmi au suflet, sentimente, bucurii, neîmpliniri, au familii, părinţi, copii, au probleme. Cunosc viaţa sub toate aspectele ei, cunosc oamenii, au învăţat asta observându-i zi de zi în stradă pe ploaie, pe vânt, sub soare arzător, la minus şi plus multe grade, stând în mijlocul lor, intrând în casele lor în momente din cele mai grele, atunci, când viaţa le este pusă în cumpănă. Acestor oameni, care uneori vă sunt indiferenţi, alteori incomozi şi de multe ori imperios necesari, le voi spune “Anonimous”  
Aşa vor rămâne pentru noi, dacă suntem corecţi, dacă nu întâmpinăm probleme în stradă, dacă nu ne vărsăm nervii pe ei pentru toate relele produse de mai marii societăţii în care trăim, fiind de multe ori declaraţi vinovaţi de cele mai ciudate lucruri… doar pentru că sunt interfaţa, sunt la îndemână, sunt în relaţie directă cu oamenii, cu societatea.  
Nu mi-am propus să victimizez această categorie, departe de mine gândul, nici să-i laud, din acest motiv nu voi nominaliza pe nimeni. Toate personajele vor purta acelaşi nume: „Anonimous”. Departajarea se va face prin numere. Aşa am hotărât. Voi evidenţia, doar, anumite fapte, întâmplări, care merită a fi cunoscute pentru a se şti că dincolo de o haină, o uniformă, există oameni. Oameni care uită de ei, de orice altceva, atunci când semenii lor sunt în pericol. Aceşti „Anonimous” au înţeles că între două praguri, între viaţă şi moarte, unitatea de măsură este Secunda.  
 
O zi de Duminică, aparent liniştită.  
 
Aproape de orele prânzului, patrula mobilă din cadrul Poliţiei Locale îşi executa serviciul de patrulare, pentru asigurarea unui climat de linişte şi ordine publică, pe raza de competenţă a Secţiei. Nimic nu părea să tulbure liniştea acelei zile. Afară era frumos, cald, oamenii se plimbau liniştiţi, îndreptându-se către parcuri, căutând liniştea şi răcoarea acestora, alţii spre centrul oraşului iar unii se îndreptau cu bagaje spre casă, semn că-şi încheiaseră aprovizionarea din piaţa situată în apropiere.  
Echipajul format dintr-un bărbat şi o femeie, priveau tăcuţi la acest tablou al străzii, planificându-şi în gând, fiecare, cum îşi va petrece partea a doua a zilei, atunci când îşi vor încheia tura.  
Şirul gândurilor le-a fost, însă, întrerupt de apelul prin staţia de emisie de recepţie, în care răsună fermă vocea dispecerului de serviciu.  
- Baza pentru patrula mobilă …!  
- Comunicaţi, vă rog, pentru patrula mobilă !  
- Deplasaţi-vă urgent la Talcioc, contactaţi colegii de acolo. Au nevoie de sprijinul dumneavoastră!  
- Recepţionat. Ajungem în trei minute. Suntem în apropiere.  
Maşina a demarat în trombă, iar cei doi colegi, scoşi din rutină, atenţi la trafic şi preocupaţi de situaţia despre care nu aveau suficiente date, încă auzeau în gând mesajul dispecerului: „Au nevoie de sprijinul dumneavoastră!“ şi asta putea însemna orice…  
Talciocul s-a dovedit a fi supra-aglomerat la acea oră. Îţi era aproape imposibil să pătrunzi în acel furnicar uman. Ajunşi la faţa locului, unul din colegii din zonă a venit la maşină lămurind urgenţa. Un individ, urmărit pentru infracţiunea de furt, fusese depistat în zona talciocului şi trebuia preluat, condus şi predat la organul de poliţie. În timp ce „Anonimous 1”, cel care conducea şi autoturismul, s-a deplasat împreună cu colegul spre zona în care se afla cel reţinut de alţi colegi pentru a-l prelua, „Anonimous 2”, femeia din patrulă, verifica unele documente în maşină. La un moment dat, atenţia i-a fost distrasă de o femeie care se agita disperată lângă portiera maşinii. “Anonimous 2” coborî repede din maşină, nedumerită de starea femeii.  
- Bună ziua, doamnă! Calmaţi-vă şi spuneţi ce s-a întâmplat!  
- Doamnă, vă rog ! Acolo… şi arătă agitată cu mâna întinsă spre o mulţime de oameni, moare… moare un om! Faceţi ceva!  
“Anonimous 2”, fără a mai sta pe gânduri, alergă în direcţia indicată de femeie, făcându-şi cu greu loc prin mulţime.  
- Vă rog, faceţi loc! Îndepărtaţi-vă puţin! Lăsaţi un spaţiu liber, are nevoie de aer. Este însoţit de cineva?  
- Da, doamnă, sunt tatăl lui şi el este cumnatul său, se auzi o voce stinsă din apropierea bărbatului ce zăcea inert pe cimentul din parcarea talciocului.  
Îngenuncheată lângă bărbat, “Anonimous 2 ” îi verifica cavitatea bucală, pentru a fi sigură că nu există un corp străin ori dacă nu şi-a înghiţit limba. Această posibilitate fiind eliminată, în timp ce îşi apropie faţa de a lui, evalua atent mişcarea pieptului (inexistentă) şi încerca să-i simtă şi să-i asculte respiraţia (niciun rezultat).  
- Cum a ajuns în această poziţie ? Repede şi pe scurt, vă rog!, ceru “Anonimous2” cu hotărâre în voce. Cădere sau cum? Trebuie să fie urgent resuscitat! Trebuie să ştiu, încercă ea să explice situaţia în câteva cuvinte.  
- Nu, nu a căzut. L-am simţit că i se face rău şi l-am aşezat noi în această poziţie… Vă rugăm, salvaţi-l! Are 33 de ani, mai apucă să adauge cumnatul său.  
- Am nevoie de spaţiu. Aer pentru el…  
Între timp, lângă “Anonimous 2”, care sunase la salvare, solicitând echipaj cu medic la faţa locului şi relatând urgenţa pe scurt, după ce-şi declinase calitatea, apăruse un alt coleg, “Anonimous 3”.  
- Eşti cu mine? îl întrebă mai mult din priviri şi începu compresiunile cardiace, numărând într-un anumit tempo: Şi unu... şi doi… şi trei… şi patru, până ajunse la cifra 30.  
Imediat, “Anonimous 3”, aşeză o batistă pe gura bărbatului, îi aşeză capul în hiperextensie, gura deschisă şi, pensându-i nasul cu două degete, suflă puternic de două ori până îi ridică peretele toracic. “Anonimous2” reîncepu a doua serie de compresiuni cardiace. După patru serii complete, bărbatul a dat semne de viaţă, reluându-şi respiraţia printr-un puseu de tuse, aproape gemută…  
“Anonimous 2” şi-a privit colegul, lăsând o lacrimă să-i joace în colţul ochiului. „Am învins!” îi transmise din priviri. Viaţa a învins moartea, dar nu era timp de pierdut. Femeia continuă…  
- Ajută-mă să-i asigurăm poziţia laterală de siguranţă! Trebuie să ne asigurăm că nu se va îneca cu propria salivă sau cu o eventuală vomă, a mai apucat ea să spună şi au trecut împreună, bine sincronizaţi, să asigure acea poziţie  
Ridicându-i braţul stâng la 90 de grade, cu antebraţul flectat pe braţ în unghi drept, celălalt braţ trecut peste torace şi aşezat cu partea dorsală a palmei de la mâna dreaptă pe obrazul stâng, cu piciorul drept îndoit. Imediat, dintr-o mişcare în sincron, l-au aşezat pe partea stângă, sprijinit pe genunchiul drept, aşezându-i capul în hiperextensie şi menţinându-i gura deschisă. Respira şi asta era foarte bine. Nu mai auzeau murmurul oamenilor din jur, nu mai auzeau şi nu mai exista nimic, doar ei trei şi secunda. O secundă cât viaţa unui om. Îl primiseră în grijă. Respiraţia lui le umplea timpanele, o vedeau şi le lumina viaţa.  
Doar sirena echipajului de prim ajutor de la SMURD, sosit la faţa locului, le-a întrerupt această comunicare. Colegii lor, care până acum au ţinut curioşii la distanţă pentru a le asigura spaţiul necesar manevrelor de resuscitare, au condus pe cei de la prim ajutor cu aparatele de monitorizare către bolnav. După instalarea aparatelor şi conectarea acestuia la ele, funcţiile vitale erau clare, tensiunea şi pulsul sub limitele normale, dar era bine. “Anonimous 2” i-a informat cu privire la starea în care a fost găsit şi toate procedurile aplicate până la apariţia lor. În scurt timp, la faţa locului a venit o a două maşină SMURD, de această dată cu medic şi dotări speciale. Preluarea bolnavului a durat câteva secunde. După minute de aşteptare, din autospeciala SMURD a coborât medicul şi a întrebat:  
- Cine i-a acordat primul ajutor acestui tânăr?  
- Cei doi agenţi de la Poliţia locală, domnule doctor. Doamna şi domnul. Bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze! Mi-au salvat băiatul, rosti cu glasul stins bătrânul ce-şi freca mâinile, tremurând ca scuturat de friguri, lângă maşina SMURD. O să trăiască?  
- Da. Din fericire. Datorită promptitudinii cu care au intervenit, aş putea spune că l-au readus la viaţă, cu şanse totale de recuperare, răspunse medicul apropiindu-se de cei doi “Anonimous” şi întinzându-le mâna…  
- Felicitări doamnă, domnule! Astăzi aţi câştigat un suflet. Acest om, în acest moment, ar fi fost mort dacă nu foloseaţi cele 3-5 minute în avantajul lui. Am ţinut să vă felicit personal. Va fi bine! O zi bună!  
- Mulţumim, domnule doctor ! A fost cu voia Domnului...  
- Da…, să fiţi aici. La revedere!  
Autospeciala SMURD, urmată de echipajul de prim ajutor, a părăsit parcarea cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Au plecat şi cei doi agenţi “Anonimous”, întorcându-se la treburile lor, la fel cum au venit, doar curioşii de la faţa locului încă mai sporovăiau în grupuri, la început mai mari, apoi din ce în ce mai mici, fiecare îndreptându-se spre case ori alte direcţii dinainte programate...  
 
O zi de 24 iunie...  
 
Patrula mobilă care avea stabilit în itinerariul de patrulare şi zona lacului Ciric, formată din doi poliţişti locali, ajungând aici şi observând că, deşi era marţi, în apropierea lacului erau destui oameni veniţi la un grătar şi o baie, au redus viteza autoturismului de serviciu, observând atent mulţimea.  
Cei doi “Anonimous” au hotărât să lase maşina undeva la umbră şi să patruleze pedestru pentru a reuşi să-şi facă o mai bună imagine de ansamblu asupra zonei.  
Liniştea pădurii din dreapta lacului şi veselia de lângă gratare şi de la malul lacului erau într-un puternic contrast, dar le conferea agenţilor o stare de bine, fiind mulţumiţi de faptul că totul părea a fi în ordine. Nimic nu prevestea ce avea să se întâmple.  
Totuşi, ceva îi atrage atenţia unuia din agenţi. În depărtare, undeva pe la mijlocul lacului, acolo unde adâncimea apei atinge nu mai puţin de patru metri, o barcă plutea pe luciul apei. “Anonimous 1” a avut o strâgere de inimă, observând că barca părea a fi ocupată de doi copii. Nu se vedea o a treia persoană, un adult. Agentul a devenit atât de preocupat de imaginea celor doi copii care vâsleau, încât cuvintele îi îngheţaseră pe buze, ceva îi spunea să nu întoarcă, nicio secundă, privirea către colegul său, parcă intuind pericolul. În scurt timp, barca a ajuns în apropierea debarcaderului, din ea ţâşnind, zglobie, o fetiţă de aproximativ unsprezece ani, care plecă în fugă către părinţii aflaţi la o distanţă destul de mare. În urma ei, băieţelul, cu vârstă apreciabilă în jur de zece ani, a vrut să imite saltul surorii sale, dar s-a dezechilibrat, puştiul prăbuşindu-se în apă.  
Când să respire uşurat, întorcând capul, doar o secundă, să-i spună colegului ce anume îl preocupase, “Anonimous 1” auzi zgomotul produs de prăbuşirea în apă a puştiului. A întors brusc capul, îngrozit. Nu mai era în barcă şi nici în apropiere nu se vedea. Nu a mai stat pe gânduri. A alergat înspre barcă şi a zărit, doar pentru o clipă, capul acestuia. Îl aruncase apa spre suprafaţă, dar a dispărut imediat sub luciul acesteia. “Anonimous 1” a sărit în picioare în apropierea locului, neluând în considerare faptul că are asupra lui telefon, staţie emisie-recepţie, armamentul din dotare şi alte dotări specifice executării serviciului. Nimic nu mai conta. Puştiul şi salvarea lui erau obiectivul principal.  
Inspirat, a deschis ochii în timp ce se afla în apă. A observat băieţelul cum curgea, lin şi nemişcat, către fundul apei. L-a lovit puternic în piept, de jos în sus, pentru a-l arunca înspre suprafaţă, repetând lovitura. Deasupra luciului apei, extenuat, l-a întors cu spatele spre el, continuând prin lovituri să-l împingă spre mal, ştiut fiind faptul că în astfel de cazuri, cei în pericol de înec pot avea reacţii imprevizibile, ce pot pune în pericol siguranţa salvatorilor şi implicit pe a lor. Ajunşi la mal, copilul a fost preluat de “Anonimous 2”.  
Între timp, copilul îşi revenise, probabil din cauza loviturilor primite. A alergat până în braţele părinţilor speriaţi, care nu au avut timp să reacţioneze din cauza distanţei considerabile.  
“Anonimous 1”, ajutat de colegul său, a reuşit cu greu să escaladeze malul, oboseala provocată de efortul depus, dar şi din cauza greutăţii echipamentului, spunându-şi cuvântul. Cu toate acestea, privirea lui căuta băieţelul.  
- Este bine? îşi întrebă colegul de muncă.  
- Este foarte bine! Este cu părinţii. Tu cum eşti?  
- Slavă Domnului! Eu, acum pot spune că sunt fericit. Am trei copii, trei fete. A fost groaznic să-mi imaginez că ar fi una din fetele mele…  
Din mulţimea adunată se auzea relatarea unui bărbat, care văzuse toată întâmplarea şi o împărtăşea celor adunaţi la faţa locului:  
- Eu am văzut copilul când a căzut în apă. A văzut şi tatăl sau, dar era departe, nu avea timp să sară. Noroc că era prin zonă poliţistul de la locală care a sărit, că altfel murea, apucase să se ducă la fund. Poliţistul a sărit îmbrăcat, nu a apucat să lase pe mal nici telefonul mobil, nici staţia. Este bine că a procedat aşa, că nu mai avea timp. A scos copilul de la fundul apei, iar acesta a supravieţuit. În opinia mea, poliţistul este un erou."(BZI)  
“Anonimous 1” s-a retras în desimea pădurii, unde şi-a stors hainele de apă, le-a îmbrăcat din nou, apoi împreună cu colegul, după ce s-au mai asigurat odată că nu sunt probleme în legătură cu starea copilului, îndrumând părinţii să meargă, totuşi, la o unitate spitalicească de urgenţă şi să aibă grijă mai multă pe viitor, să nu-i mai lase nesupravegheaţi, s-au retras către bază, cu satisfacţia unei vieţi câştigate, din lupta dintre două lumi sub imperiul secundei, în urmă rămânând respectul.  
Oamenii sunt vulnerabili în faţa problemelor, reacţionează în mod diferit. Reminiscenţele durerii, incapacitatea de a se desprinde de un trecut traumatizant, poate, din copilărie ori slăbiciunea de a nu suporta o despărţire de cineva drag sau de un loc de muncă, o decepţie, un eşec, ceva care le imprimă sentimentul de neputinţă, de ruşine, de cedare. Sunt multe astfel de situaţii şi, din păcate, numărul lor a crescut, în ultimul timp, îngrijorător de mult. Oamenii, din cauza stresului, a problemelor zilnice, a „secolului vitezei” în care trăim, nu mai caută alternative, aleg calea cea mai uşoară, din păcate ireversibilă, de a scăpa de probleme.  
Nu emit judecăţi de valoare, nu obişnuiesc să judec, nu pot gândi cu mintea şi sufletul lor. Să ne ferească Dumnezeu pe toţi! Doar un singur lucru voi sublinia, o vorbă, care ar trebui să ne fie principiu de viaţă, tuturor, în momentele de răscruce. Un singur lucru, în viaţa noastră, este ireversibil: Moartea. În rest, totul are rezolvare. Mai greu sau mai uşor, totul se rezolvă, mai greu ori mai uşor, se poate rezolva orice. Aşa devenim mai puternici. Acele câteva secunde de cedare, însă, nu aduc nimic bun, nici celui ce pleacă şi nici celor care rămân. Nu voi intra în amănunte, sperând să vă rămână, doar partea pozitivă.  
 
Orele 15.35…  
 
Intraţi în schimbul doi, echipaj mixt, în sistem integrat, un poliţist de la Poliţia locală şi un agent (femeie) de la Poliţia Română, în patrulă auto, îşi făceau rondul de verificare a zonei de competenţă. Părea linişte şi nu primiseră, încă, nicio adresă de la 112. Când tocmai vorbeau despre asta, sperând să nu aibă probleme prea mari, luând în considerare faptul că nu era sărbătoare şi populaţia merge la serviciu, prin staţia de emisie-recepţie se auzi apelul dispecerului de la Municipiu.  
- C…x patrula mobilă/ Z!  
- Recepţie. Comunicaţi, vă rog!  
- Un apel 112, o doamnă, ne semnalează în zona căii ferate, pe direcţia magazinului Y, situat pe strada..., nr..., lângă un copac se află un bărbat suspect, care se pare că intenţionează un act suicidal prin strangulare. Doamna respectivă îl vede de la geamul din bucătărie. Deplasaţi-vă urgent la faţa locului şi verificaţi veridicitatea apelului.  
- Recepţionat!  
Aflându-se doar la câteva străduţe distanţă, au ajuns în două-trei minute. Au localizat persoana încă de la coborârea din maşină, moment în care aceasta îşi dăduse drumul în laţul improvizat pe o creangă a pomului. Cei doi “Anonimous” au sărit în fugă peste liniile de cale ferată, ajungând în câteva secunde la acesta. Încă se zbătea. Privindu-i pantalonii în zona şliţului, au constatat că nu prezentau semne de umezeală. “Anonimous 1” la ridicat în braţe, apucându-l din spate, imobilizându-l pentru a nu se mai zbate, evitând în acest fel strângerea laţului, care era improvizat dintr-o bucată de cearceaf, iar “Anonimous 2 “ a tăiat legătura de deasupra capului. L-au aşezat pe sol, slăbindu-i legătura din jurul gâtului, astfel că omul trăgând aer cu putere în piept, asta i-a provocat un acces agresiv de tuse. A izbucnit în plâns, agăţându-se cu putere de picioarele lui “Anonimous 1”.  
În timp ce “Anonimous 2” solicita o ambulanţă la faţa locului şi confirma dispecerului situaţia de fapt de la faţa locului, omul, agăţat cu braţele amândouă de “Anonimous 1”, îşi golea sufletul printre gemete şi tuse:  
- Mi-am pierdut serviciul, omule, m-au dat afară şi au angajat pe unul mai tânăr, nepotul şefului de secţie, pe postul meu. Am rate la bancă, credit ipotecar, în franci elveţieni. Şi ca şi cum n-ar fi fost destul, dimineaţa am găsit şi citaţie, în cutia poştală, pentru divorţ. Nevasta mea este în Italia şi fără să-mi spună nimic… Trebuia să mă lăsaţi să mor, la ce să mai trăiesc? Apucă el să spună printre uşoare sughiţuri şi pauze între cuvinte, continuân apoi să plângă, sacadat, înecându-se în gemete surde. Între timp, la faţa locului mai sosise un echipaj de la Poliţia locală, o agentă şi un agent care auziseră prin staţie apelul şi un echipaj de la Ambulanţă. În timpul relatării omului, îi ascultau povestea încremeniţi, încercând să-i dea un motiv de a merge mai departe, în timp ce i se acordau primele îngrijiri.  
Preluat de ambulanţă, agenţii au rămas privindu-se, cu un gust amar, dar şi cu teama, că a doua oară nu vor mai fi acolo, nu vor mai putea folosi secundele, în favoarea lui.  
 
Altă zi, 28 Octombrie  
Un alt echipaj mixt, format dintr-un agent de la Poliţia Română şi un agent de la Poliţia Locală. În urma unui apel 112, sunt dirijaţi de către O. S. al Secţiei pe raza căreia îşi desfăşurau serviciul, să se deplaseze de urgenţă în zona lacului Ciric, unde se află un bărbat care, cel mai probabil, intenţionează să se sinucidă.  
Folosindu-se de drumul cel mai scurt, au ajuns destul de repede la locul indicat. Apelul, din nefericire, se confirma. La o distanţa de aproximativ patru metri de la mal, pe luciul apei, cu faţa în jos, plutea un trup, cel mai probabil un bărbat, după îmbrăcăminte.  
Agentul de la Poliţia Locală, fără a ezita o clipă, a sărit în apa rece, înotând în forţă către corpul în cauză, urmat de un alt bărbat ce se afla în zonă. Împreună au scos corpul inert la mal, unde, cei doi « Anonimous » au procedat la aplicarea manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie. Manevre aplicate cu succes, deoarece, până la sosirea echipajului de ambulanţă, persoana şi-a revenit în simţiri, fiind ulterior transportată la unitatea spitalicească de gardă, în regim de urgenţă.  
Şi de această dată, secundele au fost favorabile vieţii. Şi de această dată, « Anonimous » au putut fi îngeri salvatori pentru un suflet rătăcit.  
O încărcătură sufletească greu de dus, lucruri ce te macină mult timp, gânduri ce-ţi tulbură nopţile, atunci când toată lumea doarme. Trăieşti cu speranţa, ca Dumnezeu să le arate calea, să le uşureze povara, şi te rogi, să nu-i mai întâlneşti în situaţii similare.  
Din păcate, aceşti îngeri « Anonimous», de foarte multe ori, devin victime. Şi pentru ei, secundele reprezintă unitate de măsură cu aceeaşi valoare, sunt la fel de importante, dar se întâmplă, nedrept, să piardă lupta mai uşor în faţa morţii.  
 
În anul 1998, în Îaşi.  
 
O ştire înfiora întregul oraş.  
Sergentul major Constantin Donisa, de la Poliţia Municipiului Iaşi, uitând de tot şi de toate, îşi risca propria viaţă pentru a scăpa de la viol o fetiţă. Ucis fără milă de agresorul copilei, acum, veghează la siguranţa colegilor, amintindu-le în fiecare zi ce înseamnă să fii un poliţist adevărat şi ce Jurământ ai depus atunci când ai îmbrăcat această uniformă. Bustul aşezat în faţa sediului Poliţiei ieşene, ridicat de către Ministerul de Interne, îl reprezintă pe subofiţerul care a murit la datorie şi este semn de mare Respect.  
Deşi sunt foarte multe cazuri de acest gen, l-aş aduce în atenţie pe ultimul, cel mai proaspăt, cel pentru care m-am rugat în ultimele zile să nu sfârşească în acest mod, dar secundele, se pare, şi-au epuizat valoarea, mult prea repede, nedrept de repede.  
 
In data de 2 Februarie.  
 
Aflat în timpul executării serviciului de ordine şi linişte publică, poliţistul local Constantin Barbu, din cadrul Poliţiei Locale Drobeta Turnu Severin, a fost solicitat, să intervină în vederea aplanării unui conflict izbucnit spontan, în faţa unui local din localitate. Ajuns la faţa locului, P.L. Constantin Barbu este lovit cu bestialitate de un individ, la nivelul piramidei nazale. În cădere a suferit o fractură gravă în zona cutiei craniene. Sângerarea puternică şi loviturile deosebit de grave au produs instalarea stării comatoase înainte de sosirea ambulanţei. Spitalul de Urgenţă Drobeta Turnu Severin decide transferul către Spitalul din Craiova, unde stă mai multe zile în comă indusă. Joi 12 Februarie suferă o intervenţie chirurgicală, reuşită, care părea să dea speranţe familiei şi colegilor ce se rugau pentru sănătatea lui, dar în intervalul orar 23.30- 24.00, inima acestuia a încetat să mai bată în urma producerii a trei atacuri de cord succesive care, l-au trimis în lumea îngerilor pe poliţistul care nu a dorit nimic altceva decât să-şi facă datoria, iar pentru acest fapt a plătit cu viaţa.  
Iată ce spun colegii despre el: « Constantin Barbu avea 58 de ani şi era recunoscut ca fiind un poliţist local cu experienţă, un om bun cu un suflet imens. Toţi colegii au doar cuvinte de laudă pentru cel care avea tot timpul la el o vorbă bună şi o încurajare. Dumnezeu să-l odihnească în pace! » Spun şi eu: Dumnezeu să-l aibă-n pază!  
 
Între două praguri, Secunda. Dincolo…doar Respect.  
 
Respect pentru Constantin Barbu, Constantin Donisă, pentru toţi cei ce şi-au sacrificat propria viaţă şi o riscă în fiecare zi, punând mai presus de orice viaţa şi siguranţa semenilor, datoria, onoarea uniformei, a instituţiei pe care o reprezintă, într-un singur cuvânt –Jurământul înţeles, asumat, depus, respectat.  
Toate aceste nenorociri sunt datorate tarelor unei societăţi putrede, corupte, în care vidul legislativ nu este o întâmplare. A fost special creat în acest fel, interpretativ, în favoarea infractorului, pentru a putea fi cu uşurinţă jonglat. Codul penal şi cel civil sunt dificil de interpretat şi de către judecători, ce să mai spui de oamenii de rând? Pedepsele s-au micşorat. Cel ce aplică legea în stradă (în speţă poliţistul, poliţistul local, jandarmul), trebuie să zâmbească frumos în faţa cetăţeanului care-l înjură, îl scuipă, îl « dezbracă » de câte ori doreşte ori chiar îl ucide cu sânge rece pentru că, el, adică acest « cetăţean onorabil », este cineva sau fiul cuiva ori nepotul cuiva, sus pus, ori « Are drepturi! ». Drepturi pe care tu, în calitate de organ de ordine, nu ai voie să i le lezezi pentru că, tu răspunzi în faţa legii, el NU răspunde...  
Din acest motiv, din cauza acestor legi făcute de mântuială, nu în interesul legii ci în cel al fărădelegii, avem Eroi-poliţişti şi nu Poliţişti care să-şi facă datoria în siguranţă, să fie respectaţi prin autoritatea uniformei şi a modului cum pot face ordine în societate şi apăra integritatea şi interesele cetăţeanului corect, de abuzuri, de infracţionalitate.  
Nu Uitaţi ! Aceşti Oameni, care uneori vă sunt indiferenţi, alteori incomozi şi de multe ori imperios necesari, aceşti « Anonimous », sunt cei care, ajung primii la faţa locului, pot reprezenta Secunda între Două praguri ori pot să-şi piardă Secunda apărându-vă integritatea, dar au nevoie, în primul rând, din partea Legislativului să li se confere Respect.  
 
 
Olguţa Luncaşu Trifan  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
ÎNTRE DOUĂ PRAGURI, SECUNDA. DINCOLO… RESPECT! / Olguţa Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1872, Anul VI, 15 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Olguţa Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!