Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Ecouri > Mobil |   


Autor: Olguţa Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1770 din 05 noiembrie 2015        Toate Articolele Autorului

SĂ NE ÎMPLINIM PRIN IUBIRE! Petronela ANGHELUŢĂ - DESPRE Volumul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Când am început lecturarea acestei cărți, cu un titlu atât de simplu, dar profund în același timp, mă stăpânea o stare de spirit generată de unele constatări ce îmi dădeau târcoale de ceva vreme: cât de puțină iubire există în lumea noastră imediată, în noi, lângă noi și cât de deteriorate devin relațiile dintre oameni, pe zi ce trece. Și mă întreb, înainte de a pătrunde în tainele cărții de față: unde suntem? ce drum vom urma? când ne-am pierdut? de ce ne scufundăm, metaforic vorbind, fără putința de a salva aproape nimic din umanitatea cu care am fost înzestrați? unde s-au pierdut valorile acelei vremi apuse de acum 25 de ani? Pentru că atunci existau reale valori și lumea din jurul nostru avea o altă dimensiune. Prietenia, iubirea, familia, chiar credința în Dumnezeu erau repere primordiale căzute acum pe un plan secund, din diverse motive ce nu pot fi invocate acum și aici. Debusolarea noilor generații din ce în ce mai agitate și mai pervertite de gusturi îndoielnice (literare, muzicale, artistice, dar și de altă natură) ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru noi, cei maturi, adesea neputincioși în a soluționa unele dileme provocate de așa-zisa ”modernitate” care își pune amprenta, de multe ori, la modul negativ, asupra tinerilor care vor fi familia de mâine...  
SĂ NE ÎMPLINIM PRIN IUBIRE! Este ceea ce ne propune autoarea volumului de față, într-o carte structurată în douăsprezece capitole (cifră magică, de basm, ale cărei semnificații sunt foarte bine surprinse de prefațatorul cărții, scriitorul Marian MALCIU). Originalitatea scrierii constă și în faptul că fiecare capitol are o ”prezentare-prefață”, în care aproape se suprapun cuvintele autoarei cu acelea ale prefațatorului, ori cu acelea ale unor personalități citate (Mircea Eliade, Petre Țuțea, etc.). Aceste texte recompun, unitar, titlurile poeziilor cuprinse, ca într-un mozaic perfect, în capitolul respectiv, printr-un joc de ”cuvinte potrivite”.  
Revenind la ceea ce spuneam în preambulul poate prea întins și aparent lipsit de substanță ori de legătură naturală cu ideatica volumului, până și autoarea acestuia, doamna Olguța LUNCAŞU TRIFAN, în cuvântul domniei sale, remarcă și mărturisește că se autoexilează în lumea poeziei ”atunci când cotidianul” își arată ”fața-i hidoasă”. La prima vedere, cuvântul pare dur, dar, de fapt, exprimă o realitate ce trebuie privită în față, ce trebuie acceptată ca atare, chiar dacă nu ne place. Cotidianul ”hidos” ne face, asemenea autoarei, să ne repliem spre interiorul ființei noastre, într-o izolare tacită. Dar, spre deosebire de noi, artistul se refugiază în creația pe care apoi o ”risipește” cu folos celor din jur.  
ÎNVĂȚĂM IUBIREA din această carte. Iubirea de Dumnezeu, întâi de toate, sub genericul ”Doar cu tine...”. Poeta caută perpetuu divinitatea, cu dorința arzătoare de a-L afla cu adevărat pe Domnul. ”Cu sufletul în mână”cere Domnului ”un strop de timp, cu împrumut”, dar, în același timp, se și resemnează în fața destinului implacabil. Învățăm să ne mulțumim cu ce ne-a hărăzit soarta, să aducem prinos de recunoștință Domnului pentru un răsărit sau pentru o floare. Învățăm să credem în forța divină, în puterea și protecția îngerului care ne poartă pe brațe în clipe grele. Versurile devin rugă pentru pace, iubire, omenie, gânduri bune, sănătate, dar mai ales pentru iertare. Iertare pentru tristețe, pentru durerea suferinței Domnului, dar și pentru ”îndrăzneala” de a-L iubi, iertare implorată cu ardoare de eul liric.  
ÎNVĂȚĂM să iubim și să respectăm părinții sau amintirea acestora. ”Între El... și Viață, Părinții” se intitulează sugestiv al doilea capitol, ce evocă, sensibil, ”copilul din noi”, cu o nostalgie aproape dureroasă față de copilăria ce nu mai poate reveni nicicând. Poeta face o incursiune în casa părintească, pe ulița satului, într-un imaginar dialog cu propria copilărie, dialog ce o transportă spre amintirea tatălui ce nu mai este, el dăinunid doar în eternitatea cimitirului, în mirosul de tămâie, vegheat veșnic de fiică. Ea pendulează între imaginea îndurerată a mamei aflate într-o nesfârșită așteptare a celui dus și dorul de tată, împărtășit, dealtfel, de amândouă ”fetele”. Este înfățișată imaginea icoanei ce mai păstrează încă ruga celor două ”fete”, cu mâinile mamei îmbrățișând mâinile fetei, aceasta din urmă neimaginându-și lumea ei fără prezența indispensabilă a mamei.  
ÎNVĂȚĂM să prețuim viața, a cărei esență este iubirea. Într-o retrospectivă spre interiorul sufletului, ”pribegi prin pânza vieții”, devenim conștienți că, inevitabil, odată, ”ne transformăm în lut”; poate tocmai de aceea trebuie să descoperim sensul vieții, să ne oprim din goana infernală, să nu ne mai grăbim spre nicăieri, să simțim, să trăim, să iubim. Conștientă de trecerea timpului, poeta se caută ”printre ruinele de suflet”, dar constată că viața este o luptă ce nu trebuie abandonată.  
ÎNVĂȚĂM să călătorim ”Printre cuvinte...”, la invitația discretă a autoarei, pentru care Cuvântul este primordial, fiindcă atât cât suntem pe pământ ”avem Cuvântul”, din componența căruia fac parte literele, fără de care n-am putea scrie povești și poeme. Cuvântul ne este atribuit doar cât timp ființăm, el neexistând nici înaintea nașterii omului, nici după trecrea în neființă.  
ÎNVĂȚĂM să ascultăm basmele pietrelor, atunci ”Când pietrele vorbesc...”. Poeta, căutând tinerețea într-o piatră, se oprește la motivul pietrei ca la un element puternic, statornic, ce dăinuiește și înmagazinează atâtea povești despre dragoste, ură, adevăr, minciună.  
ÎNVĂȚĂM să acceptăm toamna ca pe un anotimp, dar și ca pe o vârstă a maturității. Poeta ne vorbește ”Despre frământări și șoapte ale toamnei”, despre iubita care ”s-a dus cu-o toamnă”, iar apoi este implorată ”să nu mai ia toamna”, ducând cu sine tristețile și nostalgiile ”șoaptelor de toamnă”. Specifică toamnei, dar și preferințelor poetei, este, din nou, ca și în volumul anterior, ”43”, gutuia dulce-amăruie, care, cu mirosul ei sfânt, devine martoră a iubirii, a vieții trăite cu intensitate.  
ÎNVĂȚĂM să ne bucurăm de iarnă, chiar și de iarna vieții, o iarnă văzută într-un mod original, într-un tablou premergător în care toamna a fost ucisă, iar omul de zăpadă este trist. ”Despre iarnă și noi...” este următorul capitol în care ”într-o iarnă de altădată” ninge ”ca-ntr-o poveste”... ”de-a lui Creangă”. Mirosul iernii de altădată este readus prin imagini vizuale înduioșătoare (tatăl taie lemne, mama toarce lângă sobă), dar și prin imagini vizual-olfactive (mirosul eternelor gutui, vinul fiert cu scorțișoară, miez de nucă copt).  
ÎNVĂȚĂM să primim în sufletele noastre prospețimea primăverii, cu pomi înfloriți, cu păsări și flori, să ne împărtășim de exuberanța anotimpului în care poeta roagă pădurea să ducă departe dorul și tristețea.  
ÎNVĂȚĂM ... ”Și despre iubire”, pentru că iubirea stă în toate lucrurile și ea ar trebui să fie miezul trăirilor noastre pe acest pământ. Iubitul e ”lacrima din suflet”, iar în palma acestuia va fremăta inima; iubita e ”zbor de fluture”, iar el-iubitul este ”echilibru, viață, aer, lumină”. Clipa iubirii trebuie trăită, iar farmecul privirii nu trebuie distrus prin cuvinte inutile, pentru că, oricum, iubirea arde ca un ”jar de cărbuni”, dincolo de cuvinte, dincolo de priviri. Iubitul este recompus din amintiri, iubirea divină este chemată cu ”aromă dulce”, pentru a se consuma în culorile curcubeului inimii, asociate zilelor săptămânii (”Rogvaiv de iubire”), ori anotimpurilor.  
ÎNVĂȚĂM să ne revoltăm, să ne opunem celor care ne conduc și care profită de starea latentă a societății, îmbogățindu-se și neurmărind decât propriile interese. Astfel, este conturat un portret al ”năpârcii” ”feroce și flămânde”, jefuindu-și semenii. Trăsăturile năpârcii, exponent ori simbol al conducătorilor-politicieni din ultimii ani, sunt: minciuna, lașitatea, denunțul complicilor și trădarea acestora. Printre rânduri, în capitolul ”Despre ei... și despre noi”, se citește, cu dezamăgire și profund regret, zădărnicia jertfelor curate din acel decembrie însângerat, pe care l-am crezut aducător de libertate și bunăstare. Este adusă în prim-plan și dezrădăcinarea forțată, determinată de factori social-economici sau de altă natură. Imaginea fiului plecat în străinătate pentru asigurarea unui trai mai bun este sugestivă, cu atât mai mult cu cât el își lasă mama îndurerată și îngrijorată ”sub flori de liliac”, regăsind-o, la întoarcere, în același decor, sub aceleași ”flori de liliac”, ceea ce sugerează faptul că plecarea a durat o perioadă de timp îndelungată. Apelul transmis românilor este limpede: să stea drept în fața năpârcilor, nefăcând compromisuri, să nu se lase batjocoriți sau amăgiți de himerele impuse de cei care îi subjugă în numele așa-zisei democrații, să-și apere țara bogată și să nu cerșească respectul, trăind în demnitate. O altă latură a vieții de astăzi, deloc neglijabilă și amintită de poetă ca un mesaj dureros este duplicitatea multora dintre semenii noștri, care lovesc ”aproapele, târându-l în noroi”.  
ÎNVĂȚĂM să prețuim valorile neamului românesc, trecându-le, cu pioșenie, în ”Neuitare”. Capitolul este închinat lui Eminescu, martir al neamului românesc, care a rămas ”demn în fața morții”, precum ciobănașul mioritic.  
ÎNVĂȚĂM să gustăm umorul, care, uneori, este sarea vieții, pentru că ”Puțin umor... nu strică”. În acest ultim capitol, găsim câteva ”pseudofabule”, scrise în monorime umoristice surprinzătoare ( o poezie întreagă scrisă în monorimă).  
În poezia ”Transfigurare” ce încheie și capitolul, dar și volumul, poeta mărturisește ca pe o profesiune de credință, că a rămas, pe rând, ”copac”, ”apă”, ”foc”, ”pământ”, ”aer”, deși ar fi dorit să rămână ”om”. A rămas, prin acest sensibil volum de versuri, un OM cu calitățile copacului (sădit la răscruce de drumuri), ale apei (care plânge), ale focului (arzând adânc pe dinăuntru și pe dinafară), ale pământului (ținând rădăcinile copacului), ale aerului (zburând prin pletele fecioarelor), oferind din preaplinul sufletului ”împrumutat de la pământ” celor care poposesc în paginile cărții sale, petale de poezie care ne învață cum să trăim în această lume în care supraviețuirea devine anevoioasă și cum SĂ NE ÎMPLINIM PRIN IUBIRE!  
 
Autor,  
Prof. Petronela Angheluţă  
01.11.2015  
 
Referinţă Bibliografică:
SĂ NE ÎMPLINIM PRIN IUBIRE! Petronela ANGHELUŢĂ - DESPRE Volumul ÎMPLINIRE PRIN IUBIRE / Olguţa Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1770, Anul V, 05 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Olguţa Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!