Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Olguţa Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1636 din 24 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

ÎN MÂNA DESTINULUI...(XVII)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Exclamaţia de totală surpriză a Ecaterinei a rupt vraja care-i cuprinsese în mreje pe cei trei.  
- Vai de mineee! Dumnezeule, Emanuela! Da’..., ce-ai păţit? Ce-i cu tine?  
Aceasta tocmai intrase în camera de gardă şi se interpuse între Emanuela şi doctorul Chiriac, care se văzu nevoit să dea un pas înapoi retrăgându-şi mâinile speriat, dar şi ruşinat, de pe nasturii dispuşi în zona pieptului pe costumaşul galben al Emanuelei. Se dezmeticiră şi cele două femei. Emanuela îşi dus mâinile, surprinsă şi nepregătită să acţioneze în vreun fel, la pieptul protejat doar de sutienul din dantelă de culoarea pielii, încercând să-şi încheie nasturii, cu mâini tremurânde, dar şi cu ochii plini de lacrimi, gata să-i invadeze obrajii, datorită situaţiei penibile în care se afla.  
Asistenta, dezmeticindu-se, a încercat să-i ofere Ecaterinei, care analiza costumaşul aproape distrus al Emanuelei, o explicaţie:  
- Totul s-a întâmplat foarte repede. O conduceam pe doamna Romaşcanu la domnul doctor… I-am făcut doamnei loc să intre în cameră, dar, în acelaşi timp, dumnealui ieşea din oficiu cu tăviţa cu ceşcuţele de cafea. Ce a urmat…, a fost total neaşteptat, surprinzându-ne pe toţi...  
- Vă cer mii de scuze, doamna Romaşcanu! Îmi pare rău… Ce pot face să repar această situaţie? Mă simt îngrozitor şi..., nici nu ştiu cum să mă explic…, bâigui doctorul Chiriac, parcă trezit dintr-un coşmar...  
- ... Nu ştiu nici eu. Nu cred că ar fi doar vina dumneavoastră, neapărat. Nu trebuie să..., îi răspunse Emanuela, încercând să gândească, să găsească o soluţie pentru a ieşi din această încurcătură.  
Se simţea murdară, se simţea într-o situaţie fără de ieşire. Avea senzaţia că este la capătul puterilor şi nu realizase că lacrimile-i şiroiau pe obraji fără oprire.  
Ecaterina, care ieşise între timp, se întoarse la camera de gardă, purtând în mână un halat alb, curat şi apretat.  
- Am găsit soluţia salvatoare! decretă ea, cu voce tare, triumfătoare. Din acest moment nu vreau să mai văd feţe lungi sau mutrişoare triste! Totul are rezolvare şi veţi vedea imediat! îi asigură ea, luând-o pe Emanuela pe după umeri.  
Aceasta, cu mişcări aproape mecanice, se lăsă condusă de prietena ei până în baia camerei de gardă, unde soluţia gândită de ea începu să se împlinească.  
- Emanuela, draga mea, uite! Îmbracă acest halat şi, în timp ce vei vorbi cu domnul doctor, eu voi avea grijă să-ţi fac costumul nou-nouţ. Nici nu-ţi vei mai aminti măcar, acest incident neplăcut, privindu-l! Doar dacă, nu cumva, ai reţinut faţa doctorului Chiriac din momentul în care, sărăcuţul de el, se chinuia să-ţi descheie nasturii... Atunci, cu siguranţă, ai muri de râs...!  
- Ecaterina! Fii serioasă, te rog! Ce te-a apucat? Emanuela îşi privi vecina mustrător, în timp ce-i vorbi, după care, mai sigură pe sine, dezbrăcă repede costumaşul şi îmbrăcă halatul care se aranja perfect pe corpul ei, în sensul că îi conferea o anume prestanţă şi se potrivea foarte bine cu părul castaniu-roşcat ce-i încadra faţa până în zona umerilor. Se privi în oglindă şi avu o revelaţie care o ţintui secunde lungi în faţa propriei sale imagini. Fie şi prin această întâmplare, Emanuelei i se oferi ocazia, pentru puţin timp, să-şi vadă visul din copilărie împlinit: acela de a fi doctoriţă. Acum, îmbrăcată în halat alb, într-o cameră de gardă dintr-un spital, discutând cu un medic despre situaţia unui pacient (fie acesta şi finuţa ei!). Cu acest gând şi cu starea psihică vizibil îmbunătăţită, ieşi din camera de baie încercând să facă abstracţie de cele întâmplate.  
Între timp, Ecaterina plecase să rezolve problema costumului, iar asistenta se afla deja la îndatoririle sale de serviciu. În camera de gardă rămăsese doar doctorul Chiriac, care privea lung şi abătut pe fereastră. Emanuela a rămas în picioare lângă uşa de la baie, parcă temându-se de liniştea care inunda încăperea. Nu se simţea în largul ei îmbrăcată în acel halat, ba mai mult, se simţea expusă, se simţea goală. De ce nu a avut acest sentiment în baie? De ce acum? Poate că, doar, din cauza faptului că sunt doar ei doi? Apoi îşi aminti, ca prin ceaţă, acele mâini care-i atingeau pieptul în încercarea de a-i descheia nasturii. Iar ea privea… Deşi dorea să facă ceva, să se opună..., parcă paralizase. Nu. Nu a făcut nimic. Nu a schiţat nici un gest. Doar asista. Şi acum? Acum stă în aceiaşi încăpere cu acest bărbat, doar ea cu el, aici, şi...  
- Wooow! Ai ieşit... Mă scuzaţi, vă rog, doamna Romaşcanu!  
Doctorul Chiriac nu a putut să-şi ascundă uimirea, dar şi plăcerea de a o admira, înroşindu-se până în vârful urechilor. Continuă, vizibil încurcat:  
- Se pare că astăzi a fost ziua gafelor..., gafele mele faţă de dumneavoastră… Îmi permiteţi să vă servesc cu o cafea?  
Emanuela îşi îndreptă brusc privirea, până atunci rătăcită aiurea pentru a o ocoli pe cea a doctorului, direct în ochii acestuia, ţintuindu-l aproape ameninţător. Doar că, în momentul în care privirile li s-au întâlnit, amândoi au izbucnit într-un râs mistuitor, cu lacrimi, descătuşând toată tensiunea acumulată până în acel moment.  
- Mai bine…, nu! răspunse Emanuela, destul de greu, printre hohotele de râs.  
- Scapi cu o singură condiţie..., continuă doctorul Chiriac Condiţia este să accepţi..., off! Să acceptaţi să vă ofer o cafea, undeva în apropiere, în oraş, după ce vine costumul şi nu accept nici un refuz.  
- Nu întindeţi coarda! Nu îmi plac condiţionările, domnule doctor…  
- Bine! Îmi cer scuze! Am fost total deplasat. Doar vă rog să-mi permiteţi să vă ofer o cafea în condiţii de maximă siguranţă, pentru a fi sigur că nu-mi purtaţi pică şi că am obţinut iertarea pentru neîndemânarea şi nesăbuinţa mea.  
- Bine! De acord cu asta, doar dacă, obligatoriu, Ecaterina reuşeşte să-mi salveze costumul. Acum, să trecem la lucruri mai importante, domnule doctor! Sunt acele lucruri care, de fapt, m-au adus aici. Spuneţi-mi! Ce doreaţi să discutăm?  
Doctorul Chiriac îi oferi Emanuelei un scaun, apoi, ocolind biroul, se aşeză la rândul său şi, cu o mină serioasă, continuă:  
- Doamna Romaşcanu…, Emanuela, dacă-mi permiteţi, ce vreau să vă spun este faptul că situaţia Danielei este o situaţie provizorie. Nu ştiu cât va dura. Nu vreau să fiţi pusă într-o postură şocantă, care să vă afecteze emoţional… Afirm asta deoarece am asistat la regăsirea fetiţei, v-am urmărit relaţia evoluând de la o zi la alta şi înţeleg, ştiu cât o iubiţi de mult.  
- Despre ce tot vorbiţi?... Unde vreţi să ajungeţi? întrebă Emanuela.  
- Acum două zile, s-a prezentat la spital asistenta socială de la Protecţia Copilului. Spunea ceva de o încercare de reintegrare a copilului în familie. Aşa spun regulamentele lor… Deşi au cereri de plasare la asistenţi maternali, sunt obligaţi să încerce, mai întâi, reintegrarea în familie. M-am gândit că ar fi bine să vă spun.  
- Da, mulţumesc! răspunse Emanuela, pierdută în gânduri... Aţi făcut foarte bine. S-a spus o dată, de când anume se va întâmpla acest lucru? A mai spus şi altceva?  
- Din păcate, nu. Ar putea fi oricând. Astăzi, mâine, peste o săptămână...  
Emanuela s-a lăsat dusă de gânduri. Era o situaţie la care nu-i găsea soluţie. Cel puţin, nu în acest moment. Nu putea să se concentreze. Ştia foarte bine cine  
sunt părinţii acestei fetiţe şi se întreba: cum pot reprezentanţii unei astfel de instituţii, care a fost creată în interesul şi pentru protecţia copilului, după cum chiar numele o spune, să se gândească doar la a încredinţa un copil unor astfel de oameni? Nici nu realiză când doctorul Chiriac s-a ridicat de pe scaun şi i-a adus un pahar cu apă plată. Chiar a strigat-o şi părea că nu l-a auzit. I-a atins uşor umărul drept şi, întinzându-i paharul, a întrebat-o:  
- Puţină apă?  
Emanuela a tresărit surprinsă, încercând să-şi dea seama cum a ajuns doctorul în spatele ei. S-a ridicat şi, luând paharul cu apă din mâna acestuia, l-a ocolit cu delicateţe şi s-a apropiat de fereastră privind, tăcută şi aparent liniştită, în depărtare.  
După doar câteva minute, se auziră bătăi discrete în tăblia uşii.  
- Intră! strigă ferm doctorul Chiriac.  
Era Ecaterina, cu tot chipul un zâmbet, jovială, purtând mândră costumul galben al Emanuelei pe un umeraş, spălat şi călcat, fără urmă de pată, căruia, din privirile sugestive ale Ecaterinei, îi rămăsese doar amintirea degetelor tremurânde şi neîndemânatice ale doctorului Chiriac. Încântată şi puţin uimită, Emanueala analiză costumul cu bucurie şi îi mulţumi vecinei sale că a salvat-o şi de această dată, dar nu putu să se abţină să nu o pedepsească puţin pentru acele zâmbete şi insinuări din priviri, doar de ele înţelese, aşa că îi aplică acesteia o pişcătură discretă, fără ca doctorul să vadă. Acesta se scuzase şi ieşise din cameră, tocmai pentru a-i permite Emanuelei să se schimbe în linişte.  
*  
Au trecut trei zile de la discuţia purtată cu doctorul Chiriac la Spitalul de copii. Trei zile în care nu se întâmplase nimic deosebit. Ieşiseră la o cafea în apropierea spitalului unde au discutat generalităţi, în special despre situaţia economico-socială din ţară. Au descoperit că părerile lor coincid din multe puncte de vedere. La despărţire, doctorul s-a oferit să o conducă cu maşina, însă Emanuela a refuzat categoric. Mulţumind pentru cafea, şi-a luat rămas bun şi a plecat spre casă. A doua zi a mers la serviciu iar spre seară a primit telefon de la Dragoş.  
- Bună, Emanuela! Dragoş sunt. Ai o clipă liberă?  
- Bună, Dragoş! Desigur.  
- Ai putea trece pe la spital? Au venit rezultatele la analizele tale...  
- Este ceva important? Este neapărată nevoie să ajung la spital sau îmi poţi spune la telefon? Sunt foarte obosită şi...  
- Nu, Emanuela...! Nimic deosebit. Stai liniştită. Toate rezultatele sunt foarte bune. Chiar m-am mirat. Concluzia, atât a mea cât şi a lui Vlad, este că oboseala excesivă şi o expunere prelungită la stres ţi-au făcut organismul să cedeze. Aşa se explică şi acel somn prelungit în care ai căzut. Organismul şi-a cerut drepturile pentru a se reface. Recomandarea noastră..., este să ai mai multă grijă de tine!  
- Mulţumesc frumos, Dragoş! Voi încerca... Mulţumesc, încă odată! Spune-mi ce face Maria!?  
- Cu fiecare zi ce trece, este mai bine..., se reface. Mulţumim!  
- Transmite-i toate cele bune din partea mea şi sănătate multă! O seară frumoasă, Dragoş!  
- Mulţumesc şi eu, Emanuela! O seară frumoasă!  
Emanuela s-a culcat devreme. A încercat toate canalele de televiziune, dar, negăsind ceva care să-i atragă atenţia în mod deosebit, a închis televizorul şi s-a culcat.  
S-a frământat toată noaptea şi s-a întors de pe o parte pe alta, nereuşind să închidă măcar un ochi până la ziuă. Inexplicabila nelinişte interioară, starea ce-i aducea în minte fel de fel de scenarii şi teama că în orice moment ar putea suna telefonul pentru a i se comunica veşti proaste, nu îi dădeau voie să se odihnească. Privea ceasul din jumătate în jumătate de oră, rugându-se să se facă mai repede dimineaţă, pentru a putea pleca la serviciu.  
La ora patru jumătate se ridică din pat şi pregăti ibricul cu apă, aşezându-l la foc. De această dată puse două linguriţe şi jumătate de cafea în ceaşcă, crescând doza cu o jumătate de linguriţă, o alta, doar rasă, cu zahăr, apoi turnă apa în clocot, peste acel amestec şi puţină apă rece, mestecând absentă. Avea nevoie de o cafea tare, ştiind că va urma o zi grea  
Printre aburii cafelei limpezite, gândurile-i zburau la ceea ce urma să se întâmple în acea zi. Lucruri ştiute, planificate, dar şi întâmplări neprevăzute pentru că era sigură că ceva îi va tulbura ziua. Emanuela era, oarecum, obişnuită cu aceste premoniţii. Nu au înşelat-o niciodată. Ori de câte ori a avut aceste stări..., ceva s-a întâmplat.  
La serviciu, ziua s-a desfăşurat în limitele normalităţii. Nimic neobişnuit nu i-a confirmat temerile, ba chiar a avut foarte puţin de lucru, comparativ cu alte zile, când păreau să nu se mai termine, dat fiind multele solicitări şi când avea senzaţia că toată lumea a luat-o razna.  
Obosită după o noapte nedormită şi oarecum mulţumită că la serviciu i-a fost ziua uşoară, Emanuela a plecat spre casă, cu hotărârea de a se odihni. Nu trecuseră prea multe minute de când ajunsese. Doar îşi schimbase ţinuta şi, în timp ce-şi pregătea ceva uşor să mănânce, a început să-i sune telefonul aproape în acelaşi timp cu soneria de la uşă. Brusc, Emanuela s-a speriat. Dintr-o dată, a avut senzaţia că stomacul îi urcă până la gât. A închis aragazul rugându-se în gând să nu se fi întâmplat nimic rău, după care a deschis repede uşa. Văzând-o pe Cristina, fetiţa Simonei, îi făcu semn să intre, apoi, fugi repede la telefonul care suna întruna...  
- Alo? ... Alo? ... Alo???... A închis... Uff!  
Se întoarse gânditoare spre Cristina. Îngrijorarea făcea să-i tremure stomacul. Nu înţelegea ce se petrece cu ea. „De ce am starea aceasta?” se întrebă în gând, puţin lipsind să nu rostească întrebarea cu voce tare.  
- Tanti Emanuela...!  
Fetiţa se uita nedumerită la Emanuela. Nu era obişnuită să o vadă în starea asta. Înţelese că nu a auzit când a strigat-o, dar au tresărit amândouă când telefonul a început să sune cu aceeaşi insistenţă.  
Emanuela a fugit din nou la telefon. Privindu-l cu teamă, a întins mâna şi a ridicat receptorul, rămânând încordată din tot trupul.  
- Alo!? … Da!  
- Sărut mâna, doamna Romaşcanu!  
- Bună ziua!  
- Bogdan Chiriac, la telefon! se prezentă acesta cu intenţie clară, simţind o oarecare ezitare la capătul firului, pe care nu ştia cum s-o interpreteze.  
- Da! … Ştiu, domnule doctor, v-am recunoscut de îndată, răspunse Emanuela. S-a întâmplat ceva? îl întrebă ea, imediat, cu glas stins, aproape în şoaptă.  
După câteva secunde de ezitare, doctorul Chiriac continuă:  
- S-a întâmplat şi, sincer, îmi pare foarte rău! Acum, aproximativ o oră în urmă, au plecat de la spital. Am încercat în tot acest timp să te... scuze! … Să vă contactez, însă abia acum am reuşit... Daniela a fost încredinţată mamei biologice…  
- Deci, asta era! Starea..., vorbi ca pentru ea, Emanuela, lacrimi de neputinţă alunecându-i pe obraji...  
Văzând-o în aşa stare, uluită, dezolată şi total descurajată, Cristina veni tăcută lângă ea şi îi oferi un şerveţel, cuprinzând-o imediat în braţe, cu toată gingăşia ei. Cele două aveau o relaţie foarte apropiată. Cristina spunea totdeauna despre Emanuela că este „mami DOI”...  
- Ce? ... Ce era? Ce vreţi să spuneţi? Ce stare? întrebă, puţin contrariat, doctorul Chiriac.  
- A...! Este vorba de mine... Nimic important..., se feri Emanuela să spună, temându-se ca acesta să nu o catalogheze drept nebună.  
- Vreţi să spuneţi... că aţi intuit, că aţi avut o stare premonitorie a ceea ce urma să se întâmple sau, mai exact, că urma ca ceva anume să se întâmple? Doar este ştiut faptul că aceste lucruri se întâmplă şi că sunt oameni care au capacitatea de a presimţi astfel de situaţii şi nu este o ruşine....  
- Ceva de genul..., dar nu contează! Ce şi cum s-a întâmplat cu fetiţa?? Cum a fost posibil? … Nu aţi avut nimic de spus în această situaţie? Nu aţi putut împiedica cu nimic această procedură?  
- După cum v-am explicat la spital, deja a fost în derulare o anchetă socială, discuţii cu mama, cu bunica fetiţei… Aceasta este procedura. Mai întâi se încearcă reintegrarea minorului în familie, chiar dacă există cereri pentru ca fetiţa să fie luată în asistenţă maternală. În acest caz, tatăl nu are nimic de spus, deoarece nici un document nu îi conferă această calitate. Fetiţa nu are certificat de naştere.  
- Da...! Ştiu asta, din nefericire. După părerea mea, „Protecţia copilului” ar fi trebuit să demareze, ca o prioritate, proceduri speciale pentru a-i oferi acestei fetiţe o identitate...  
- Sunt de acord cu dumneavoastră. Sper să fie bine pentru Daniela. Sper ca această decizie să nu fie luată în detrimentul acestui copil, continuă medicul, încercând să o liniştească.  
- Aveţi o adresă, ceva, unde au dus-o? întrebă Emanuela, aproape fără voce...  
- Emanuela..., vă simţiţi bine? … Încă nu. Nu am, dar voi lua legătura cu cei de la „Protecţia copilului” şi voi afla. Promit! Totul se va rezolva. Staţi liniştită! Este o fetiţă norocoasă, iar dumneavoastră, în mod sigur, veţi găsi o soluţie. După ce totul se va decanta, veţi vedea lucrurile altfel. Se vor limpezi toate. Rezolvarea va veni de la sine…  
- Mulţumesc pentru încurajări, domnule doctor şi, vă rog, dacă mai aflaţi câte ceva, să-mi comunicaţi fără nicio întârziere!  
- Desigur! Să nu uitaţi că am aceeaşi rugăminte, doamna Romaşcanu!  
- Da, bine! Mulţumesc! O zi frumoasă, să aveţi!  
- Asemenea, doamnă! Fruntea sus! Totul se va rezolva…  
- Aşa este... La revedere!  
Emanuela a aşezat receptorul în furcă, însă toate gândurile îi erau plecate foarte departe. Se perindau în toate direcţiile, fără un şir anume, încercând să caute ceva de care să se lege, dar nu găseau punctul de pornire, nu găseau ceva suficient de solid de care să se agaţe. Şi-a amintit de fetiţă, de Cristina, care stătuse cuminte, lipită de ea, simţindu-i trăirile, durerea, neputinţa, fiindu-i parcă teamă să se mişte ca nu cumva să-i tulbure gândurile, ştiind că, doar căldura braţelor ei ar mai putea în aceste momente să-i dea puţină alinare lui „mami DOI”.  
- Hei, gâză mică! Iartă-mă! Atât de preocupată de ale mele probleme cu Daniela..., am uitat de tine. Ce s-a întâmplat? Te-a trimis Simona? Are nevoie de ceva? i se adresă Cristinei, mângâindu-i perişorul blond şi strângând-o cu dragoste la piept.  
Cristina o privi cu reţinere pe Emanuela şi continuă pe un ton ce, parcă, exprima nemulţumirea copilei în legătură cu posibilitatea de a o necăji în continuare pe „mami DOI”. O iubea şi considera că nu este drept să fie supărată atât de mult tocmai astăzi şi acum…  
 
Va urma...  
Autor,  
Olguţa Luncaşu Trifan  
24.06.2015  
 
Referinţă Bibliografică:
ÎN MÂNA DESTINULUI...(XVII) / Olguţa Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1636, Anul V, 24 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Olguţa Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!