Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Olguţa Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1625 din 13 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

ÎN MÂNA DESTINULUI...(XVI)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A doua zi de dimineaţă, la ora şase, aşa cum a rămas stabilit cu Dragoş, Emanuela s-a prezentat la spital. Acesta o aştepta în triaj.  
- Sărut mâna, Emanuela! Mă bucur că ai venit. Cum ai dormit? Dacă, încă eşti palidă şi acum..., nu pot să nu-mi imaginez, cum arătai ieri...  
- Bună Dragoş! Da..., dar…, mai bine nu încerca. Mergem?  
- Desigur! Mergem. Trebuie să ne prezentăm la etajul întâi. Vlad a lăsat vorbă în secţie, la asistentele care sunt de serviciu. Ţi se va face fişă de internare pentru o zi şi vei beneficia de toate investigaţiile.  
În timp ce urcau, Dragoş i-a explicat Emanuelei toate procedurile, apoi, după ce a vorbit cu asistenta şefă, prezentând-o pe Emanuela, a plecat, dar nu înainte de a stabili cu aceasta să se vadă după terminarea tuturor investigaţiilor.  
 
*  
Dragoş se îndrepta îngândurat către secţia de Terapie Intensivă. Tocmai acum, îşi dăduse seama că nu îi spusese nimic Emanuelei despre starea Mariei. Nu i-a povestit despre faptul că Maria lui s-a trezit, că i-a vorbit. Va fi o mare surpriză şi o mare bucurie pentru ea să poată să-i împărtăşească, în mod direct, faptul că a găsit fetiţa.  
Intră în salonul ATI şi apropiindu-se uşor de patul Mariei, cu grijă să nu o trezească, rămase în picioare privind-o...  
Era, într-adevăr, frumoasă! Era chiar foarte frumoasă..., deşi slăbită, moale, părând fluidă, chiar. Chipul ei, încă palid, pe ai căror pomeţi au apărut urme rozacee, care vesteau clar vitalitatea ce revenea uşor-uşor, frumos încadrat de şuviţele de păr ieşite de sub pansament, părea că se înseninase. Genele aruncau pe pomeţii obrajilor umbre mişcătoare, regulate, în ritmul uşor al respiraţiei, provocându-i lui Dragoş o tulburare ce putea fi surprinsă de orice privire. O iubea. O iubea nespus...  
Se trezi, dintr-o dată, rostind cu voce tare: „Toate zilele-mi sunt însufleţite de tine! Realizezi? Să nu uiţi niciodată cât de importantă eşti în viaţa mea! Ai ajuns să-mi domini şi visele. Da! Am nevoie de iubirea ta. Am nevoie de tine. Am nevoie, ca de aer, să te ştiu bine! Mă iubesc pe mine, pentru că te iubesc pe tine…”  
- Şi eu, Dragoş! Şi eu… te iubesc! Sunt fericită, cum nu am fost vreodată… Mulţumesc! În pofida celor întâmplate, nu sunt supărată că s-au întâmplat. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, dacă a considerat că este nevoie să trec prin asta pentru a ne arăta calea..., pentru a ne oferi timpul necesar să vedem şi noi, ce era atât de evident..., cât de mult ne iubim!  
Dragoş o privea sorbindu-i fiecare cuvânt. Doamne, cât s-a mai rugat în clipele-n care o privea zăcând inertă, să îi mai audă măcar o dată vocea, să o audă rostind un cuvânt! Şi, iată, acum îi vorbeşte despre iubire… „Mulţumesc, Doamne!”  
- Da, iubito! Aşa este! Ne iubim şi ne vom iubi toată viaţa..., chiar şi atunci când vom fi doi bătrânei..., pentru că suntem binecuvântaţi de Dumnezeu… Acum, însă, trebuie să te odihneşti. Eu voi vorbi şi tu vei asculta. Bine? Ai vorbit deja prea mult...  
Îi povesti despre Emanuela, punând-o la curent cu modul în care s-au cunoscut. Nu foarte detaliat, pentru a nu-i crea prea multe emoţii. Nu voia să o treacă din nou prin acel coşmar. A ajuns cu relatarea la ziua trecută, cum a încercat să o sune pe Emanuela pentru a-i da vestea îmbucurătoare, cum că ea, draga lui Maria, şi-a revenit din comă. Maria tăcea şi asculta. N-a reuşit să vorbească cu Emanuela la telefon, până seara. Apoi, când în sfârşit i-a răspuns, seara târziu, aceasta i-a spus ce s-a întâmplat peste zi. A continuat, apoi, spunându-i Mariei că Emanuela, acum, se află în spital pentru investigaţii şi, după încheierea acestora, va veni să o vadă.  
- Emanuela este un om deosebit, Maria! Mă bucur că, datorită ţie, am cunoscut-o!  
Maria asculta cu atenţie relatarea lui Dragoş. Simţea o oarecare amărăciune, gândindu-se la acea femeie, la Emanuela. „Ce fel de om o fi? Doamne Dumnezeule, cum aranjezi Tu lucrurile în viaţa asta, a noastră? I-am făcut atât de mult rău acelei femei, am încercat pe toate căile să o împiedic să boteze acel copil, să o îndepărtez de fetiţă... şi ea, ea ce face? Lasă totul deoparte şi îmi este foarte aproape în cel mai greu moment...!” O lacrimă părăsi colţul ochiului Mariei, prelingându-se uşor pe obraz, spre gât, în semn de remuşcare, de vinovăţie.  
- Iubito?! ... S-a întâmplat ceva? Nu te simţi bine? întrebă Dragoş îngrijorat, dar Maria îi făcu semn să înceteze şi îi ceru să o lase să-i vorbească.  
Atitudinea, vocea timidă, calmă, chiar umilă şi plină de duioşie şi resemnare, dar într-un contrast izbitor cu trăsăturile chipului chinuit de remuşcări, dar ferm, hotărât să ducă ceva la bun sfârşit, îl determinară pe Dragoş să tacă, să nu o împiedice să vorbească...  
- Am cunoscut-o pe doamna Romaşcanu la spital. Venise să se intereseze de un copil, o fetiţă de cinci luni, care ajunsese la noi în urma unui abandon săvârşit de către mamă, pe un calorifer, în triajul spitalului...  
… Maria îi relată lui Dragoş, pas cu pas, toată povestea, cu lux de amănunte, cum a încercat prin toate metodele, aproape inexplicabil chiar şi pentru ea, să o împiedice pe Emanuela să boteze această fetiţă. I-a mai povestit despre hotărârea acesteia de a face botezul. „Totul se transformase într-o luptă între noi.”  
- Nu îmi pot explica, deşi, pot spune că o admiram, îi apreciam tăria de caracter, perseverenţa. Un anume ceva mă întorcea împotriva ei… O invidiam, simţeam nevoia să-i fac doar rău, să-i pun piedici. Şi…iată-mă, din nou, pusă în situaţia de a o admira. Această femeie îmi demonstrează, din nou, adevărul ilustrat în sintagma: „Fă întotdeauna bine celui ce rău ţi-a făcut!”. Ce construcţie să ai, pentru a putea continua să faci bine celor ce ră...?  
- Bună ziua! Mă scuzaţi! Se poate? întrerupse Emanuela liniştea în care dr. Străinu Maria îşi uşura sufletul, plină de remuşcări, în faţa lui Dragoş.  
- Desigur! Intră, Emanuela!  
Dragoş se ridicase deja şi îi oferi acesteia un scaun.  
- Mulţumesc frumos! Voi rămâne în picioare. Bună ziua, doamna doctor! Mă bucur foarte mult că vă văd. Mă bucur că v-aţi revenit. Este o minunată surpriză, de-altfel, despre care nu ştiam...  
- Ai dreptate, Emanuela! Abia după ce am plecat de la etajul unu, mi-am dat seama că nu ţi-am spus. Îmi cer scuze!  
- Nu, nu este important dacă ştiu eu sau nu. Important este că s-a întâmplat. Cum vă simţiţi? Arătaţi foarte bine, slavă Domnului! Ne-aţi speriat cumplit…  
- Mulţumesc frumos, doamna Romaşcanu! Sunteţi drăguţă, ca de obicei! Foarte bine, nu pot spune că aş arăta, dar important este că trăiesc şi mă refac în fiecare zi câte un pic.  
- Doamna doctor, pentru că, din întâmplare, atunci când am intrat, am auzit o frântură din relatarea dumneavoastră..., dacă-mi permiteţi..., aş vrea să vă spun câteva cuvinte.  
- Desigur! Vă ascult, dar… înainte de asta, vă rog din suflet, să mă ascultaţi dumneavoastră! Numai puţin.  
Calmă, deloc surprinsă de data aceasta, Emanuela încuviinţă răbdătoare, cu înţelegere, printr-un gest aprobator cu capul.  
- Ştiu că v-am produs multă supărare, doamna Romaşcanu, în momente în care aveaţi nevoie de sprijin. A fost o perioadă dificilă. A fost o perioadă ciudată… Nu doresc să caut scuze, nici măcar să caut vinovaţi în jurul meu! Poate…, poate că într-o zi, voi înţelege anumite lucruri. Îi spuneam şi lui Dragoş, ceva mai devreme... Am nişte întrebări la care nu reuşesc să aflu răspuns. Una mă macină cel mai rău… Vă apreciam, vă admiram foarte mult... De ce vă invidiam? De ce v-am făcut atât de mult rău? Până voi fi în stare să-mi aflu răspunsurile..., vă rog din tot sufletul meu, iertaţi-mă! Lacrimile Mariei se prelingeau pe obraji, fără a putea fi oprite de către cei doi prieteni rămaşi tăcuţi, aşezaţi de o parte şi de alta a patului acesteia.  
Emanuela interveni neputincioasă, simţindu-se oarecum vinovată, abia stăpânindu-se să nu izbucnească, la rândul ei, în lacrimi:  
- Doamna doctor, dacă-mi permiteţi… Vă rog, nu vă mai tulburaţi! Nu vă face bine. Nu trebuie să îmi cereţi iertare… Nu sunt supărată pe dumneavoastră şi nu vă acuz de absolut nimic… M-am gândit… Cred, în adâncul sufletului meu, că asta a fost Voia Domnului. A vrut să fie sigur că eu înţeleg că trebuie să încreştinez fetiţa, că am acest rol în viaţa mea. Dumneavoastră aţi fost instrumentele Lui! Mi-a încercat voinţa şi puterea de a lupta pentru această fetiţă… Da! Eu cred că am fost aleasă pentru Daniela, dar cu preţul unor încercări. Continuă să mă încerce, dar sunt sigură că voi reuşi, cu orice preţ, pentru că la El îmi este nădejdea şi tot El mă va ajuta să reuşesc!  
Maria şi Dragoş o ascultau uimiţi pe Emanuela. Nu-şi aminteau să fi văzut om mai liniştit şi mai sigur pe el decât era această femeie, de multă vreme. Şi au întâlnit destui oameni la viaţa lor. Emana optimism, sinceritate şi convingere prin fiecare cuvânt rostit. S-au privit, iar Maria a simţit nevoia să vorbească;  
- Emanuela..., îmi permiţi să mă adresez ca unei prietene? Şi, dacă da, te rog să o faci în acelaşi mod!  
- Desigur, Maria!  
- Îţi mulţumesc, Emanuela! Astăzi îţi mulţumesc pentru tot! Dar cel mai mult, îţi mulţumesc pentru o minunată lecţie de viaţă! Aceea de a răspunde cu bine răului…  
- Maria, aş dori să depăşeşti acest subiect. Nu-ţi face bine şi, cât se poate de limpede, nu foloseşte la nimic, nici uneia dintre noi. Mai bine să-ţi dau eu ceva veşti... Să-ţi vorbesc despre binele pe care... tu l-ai făcut într-un moment dificil pentru tine… Atunci când viaţa ta trebuia să fie prioritară...  
Maria o privea cu uimire, întrebându-se: „Oare câte resurse de bunătate mai are fiinţa aceasta? Ce i-a mai venit în minte?”  
- Da, Maria! Dragoş este martorul cel mai bun. Atunci când viaţa se scurgea din tine cu fiecare secundă pierdută, tu, cu ultimele forţe, îmi spuneai unde este fetiţa. Datorită ţie, am putut ajunge la ea. Am găsit-o într-un timp destul de scurt. Acum, în această clipă, sunt în măsură să-ţi spun că Daniela este foarte bine. Iar eu sunt liniştită pentru că, tocmai datorită ţie, pot spune asta… Mulţumesc!  
- Vai! Dar era de datoria mea. Era o obligaţie morală. În astfel de momente, simţi că nu ai timp de pierdut, că..., înainte de a pleca mai ai câte ceva de rezolvat. Pentru a te elibera, pentru a primi iertarea. Nu te poţi prezenta în faţa Lui oricum. Sufletul tău trebuie să fie uşor. Poate suna egoist…, dar atunci încerci să uşurezi din poveri. Doar atunci, în acele momente, îţi vezi toate greşelile, vezi întunericul din sufletul tău şi realizezi, cu adevărat, cât eşti de mic. Am făcut ce am simţit că trebuie să fac. Nimic deosebit…  
- Bine, Maria! Am înţeles şi nu te voi contrazice, dar acum cred că este cazul să încheiem acest subiect. De altfel, mă voi retrage, să te poţi odihni. Cred că s-a cam depăşit măsura în privinţa efortului. Vom mai avea şi alte ocazii să discutăm, atunci când vei fi în putere şi nu va mai fi niciun pericol…  
- A! Era să uit! Dragoş, mi s-a spus că rezultatele mele de la toate investigaţiile vor ajunge la domnul profesor Lăcătuşu şi că legătura cu mine se va ţine prin intermediul tău. Eu voi merge acum la spital, la fetiţă, apoi voi procura adeverinţa de salariat şi biletul de trimitere.  
- Bine, Emanuela! Tocmai mă gândeam să te întreb în legătură cu acest aspect, dar, ca de fiecare dată, mi-ai intuit întrebarea şi mi-ai dat şi răspunsul. Te conduc!  
- Mulţumesc frumos, dar…stai cu Maria şi liniştiţi-vă! Mă descurc singură. Să aveţi o zi frumoasă! Purtaţi-vă de grijă şi iubiţi-vă mult!  
Rămaseră privind admirativ în urma Emanuelei. Apoi, Dragoş a luat mâna Mariei şi, privind-o cu multă dragoste în ochii migdalaţi ce-l ţintuiau printre gene, cu buze fremătânde, aşeză un sărut în palma acesteia.  
- Te iubesc atât de mult, Maria! Nu mă recunosc! Pare atât de frumos încât, uneori, mă tem. Mă tem să nu fie un vis şi să mă trezesc...  
- Este un vis, dragul meu! Este visul nostru şi îţi promit că voi lupta cu toate forţele să nu-l las să se risipească! Şi..., încă ceva...  
- ... Da, iubito!  
- Dumnezeu mi-a acordat..., ne-a acordat o şansă..., dacă… şi ştiu sigur că ne va mai binecuvânta cu una şi mai importantă!  
- Ce anume vrei să spui, Maria? întrebă Dragoş privind-o nedumerit.  
- Mă gândeam şi..., vreau să îmi promiţi ceva!  
- ... Ce anume?  
Nu înţelegea nimic din ce voia Maria să spună..., dar pentru că aceasta continua să-l privească insistent... Într-un final, încuviinţă:  
- Bine, promit!  
- Dacă Dumnezeu ne va permite, aş dori să pecetluiască, să binecuvânteze această iubire cu un copil şi acel copil… Acel copil să fie o fetiţă, pe care aş dori, din tot sufletul, să o numim Emanuela…  
- Emanuela?  
Dragoş o privi destul de mirat. Nu rezistase să nu îşi manifeste această nedumerire şi verbal.  
- Da, Dragoş..., Emanuela. Sunt sigură de asta. Tocmai această convingere m-a determinat să-ţi smulg acea promisiune. Doresc acest lucru din două motive la fel de plauzibile. Unu din ele, nu pot să nu recunosc, are legătură cu prietena noastră. Mi-aş dori, fie şi prin faptul că i-am împrumuta numele, copila să aibă o parte din calităţile acesteia. Al doilea motiv: tu nu ştii un lucru despre mine, pasiunea mea de a cerceta etimologia numelor. De aici plecând, în momentul în care am cunoscut-o pe Emanuela şi caracterul ei puternic, faptul că reuşea să treacă peste orice piedici, ceva mă intriga... Am început să verific nişte teorii. Ce crezi că am aflat? Ei bine, numele ei, Emanuela, vine de la Immanoil, de origine romană, este un nume biblic, care are în componenţă particula El ( Dumnezeu), însă, împreună cu celelalte, într-un tot unitar, înseamnă „Dumnezeu este cu noi”. Deci…, acesta este secretul Emanuelei, Dragoş, pe care, poate, ea nici nu-l ştie. Iar dacă Dumnezeu ne va binecuvânta cu o fetiţă, relaţia noastră va fi pe deplin binecuvântată şi, cum altfel ne vom arăta recunoştinţa faţă de El, decât punându-i fetiţei acest nume minunat?  
Dragoş o asculta surprins, privind-o cu interes. Aproape că uitase talentul Mariei de a-şi susţine teoriile. O asculta şi înainte de accident, minute întregi, fără să se plictisească vreodată. Zâmbi mulţumit, chiar emoţionat, înainte de a-i vorbi.  
- Draga mea, cred că vom avea timp suficient să analizăm această problemă. Vom avea timp să negociem asupra numelor gemenelor noastre, pentru că, am uitat să-ţi spun..., vor fi gemene. Acum, însă, tu trebuie să dormi, iar eu..., eu plec la o întâlnire, acum, cât încă mai sunt liber şi încă nu poţi să mă pui la croşetat...gemene! zâmbi el, făcându-i cu ochiul, complice.  
Maria zâmbi, oarecum înfuriată şi rosti printre dinţi:  
- Hm! Bucură-te..., acum, cât mai ai timp! Să nu uiţi aceste clipe! Păstrează-le să-ţi hrănească sufletul, vei avea nevoie, dragul meu! Oricum, nu te vei mai întâlni cu altele, la fel de preţioase…  
Dragoş, conciliant, îşi împreună mâinile şi continuă:  
- Îndurare, doamna mea! Iartă-mă! Promit să mă supun şi drept dovadă de preţuire veşnică..., două perechi de gemeni îţi voi dărui! Dar..., cu numele, cum ne vom descurca?  
- Hm! Aceasta-i treaba mea! l-a surprins ea pe Dragoş prin spontaneitatea şi hotărârea din cuvintele exprimate. Vezi, dragul meu, ai promis şi, precum se spune şi bine ştii şi tu, ce-i promis, este mai puternic decât datoria, este ca un cuvânt de onoare…  
*  
În acelaşi timp, la Spitalul de copii, Emanuela se juca cu Daniela în aşteptarea doctorului Chiriac, care era plecat la un curs, având şi calitatea de profesor universitar la Facultatea de medicină. Îl sunase când a ajuns la spital şi nu-l găsise. Acesta i-a transmis, pe scurt, printr-un mesaj, că în aproximativ jumătate de oră, va ajunge la spital. Dacă nu se grăbeşte şi poate, să-l aştepte. Dacă nu poate, o va suna el să stabilească o întâlnire. Emanuela s-a hotărât să-l aştepte, având ocazia să se bucure în voie de Daniela, să-şi ofere timp petrecut împreună. Asta şi prin prisma faptului că Emanuela, de a doua zi, urma să înceapă serviciul, terminându-şi zilele de concediu, dar şi pentru faptul că nu dorea să se întâlnească cu el, în altă parte, în alt cadru, decât cel spitalicesc.  
A avut ocazia să o schimbe pe Daniela şi să o hrănească, fiind ora mesei. După aceea, s-au jucat până ce fetiţa, epuizată şi fericită, a adormit în braţele primitoare ale nănuţei sale.  
Doctorul Chiriac a fost chiar mai punctual decât promisese. La fix douăzeci şi cinci de minute, din momentul recepţionării mesajului, a fost la spital.  
A mers direct la camera de gardă, de unde, după câteva dispoziţii precise, a trimis-o pe asistenta şefă în salonul fetiţei, s-o anunţe şi s-o invite pe Emanuela.  
- Bună ziua, doamna Romaşcanu! Vă aşteaptă domnul doctor Chiriac la camera de gardă. Vă conduc!  
- Mulţumesc!  
În clipa în care Emanuela intra pe uşa larg deschisă de asistentă, care-i făcuse loc să intre, doctorul Chiriac ieşea radios din oficiu (un fel de bucătărie mică), purtând pe braţele-i întinse o tăviţă cu două ceşti pline cu cafea preparată la filtru. Surpriza şi impactul au fost inevitabile. Totul s-a petrecut într-o fracţiune de secundă, fulgerător de repede, iar rezultatul a fost dezastruos. Costumul galben al Emanuelei s-a „îmbogăţit” cu o imensă pată maro, care-i acoperea toată partea din faţă, începând din zona sânilor până spre genunchi.  
Pentru câteva secunde, în încăpere s-a mai auzit doar zornăitul ceştilor „Arcoroc”, care încă se mai rostogoleau pe gresia din hol, goale.  
Imediat, doctorul Chiriac, fâstâcit şi roşu la faţă, a început să bolborosească mii de scuze şi, fără să conştientizeze ce face, cu mâinile-i tremurânde a început să descheie nasturii de la costumaşul Emanuelei.  
Aceasta, la fel şi asistenta, rămăseseră nemişcate, asistând ca hipnotizate la reacţia doctorului Chiriac...  
 
Va urma...  
Autor,  
Olguţa Luncaşu Trifan  
12. 06. 2015  
Iaşi  
Referinţă Bibliografică:
ÎN MÂNA DESTINULUI...(XVI) / Olguţa Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1625, Anul V, 13 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Olguţa Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!