Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Olguţa Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015        Toate Articolele Autorului

ÎN MÂNA DESTINULUI...(XII)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Emanuela a rămas înmărmurită. Un miraj, un spectacol celest deosebit, i se desfăşura în faţa ochilor. Nu mai văzuse aşa ceva niciodată. Era ceva de nedescris! Soarele-nroşise cerul spre apus, de parcă un pictor neglijent îşi împrăştiase culorile purpurii…  
Privea, cu respiraţia tăiată, dorindu-şi ca această imagine să nu dispară niciodată. O încercau sentimente amestecate, ceva între bucurie imensă şi teamă. Da, teamă, deoarece îşi amintea că în copilărie auzise, nu se ştie de unde, despre aceste fenomene şi faptul că ar fi prevestitoare de rău… “Superstiţii”, îşi zise ea, contemplând uluită minunatul apus…  
Clădirile, străzile, pomii, împrumutaseră culorile cerului. Forma şi contururile universului dispăruseră, nu mai erau la locul lor, totul se afla într-o comuniune perfectă, sub imperiul unei forţe creatoare, care se varsă, necontenit, peste lucrurile trecătoare. Infinitul îndepărtat atingea infinitul apropiat, indisolubil unite, într-o fracţiune din suma universului, umplându-i sufletul de frumuseţe şi mulţumire. Era absorbită total de acest miraj şi trăia într-o fuziune intimă cu lumea înconjurătoare.  
Uşor-uşor, mirajul dispărea, odată cu Soarele, făcând loc nopţii. Oamenii ce-l admiraseră tăcuţi începuseră să plece, schimbând impresii, unii ştiinţifice, alţii referitoare la posibilitatea unor prevestiri, iar majoritatea cu privire la măreţia, la frumuseţea fenomenului în sine.  
Emanuela plecă spre casă agale, cu gânduri multe zburându-i către întâmplările acelei zile. „Ce ciudată este viaţa!”…, îşi spuse, trecând în revistă toate evenimentele. “Fetiţa, scumpa mea Daniela, cât de schimbată, cât de frumoasă, în doar câteva zile! Doar voioşia i-a rămas aceiaşi. Dumnezeu a avut grijă să o hărăzească cu acest dar al bucuriei, al zâmbetului permanent, să nu fie atinsă de boala tristeţii, orice ar trăi. De i l-ar păstra Dumnezeu până la sfârşitul zilelor. Bine că am regăsit-o!... Hm! Doctorul Chiriac… Un om deştept şi chiar …interesant. Şi, de ce nu…, un bărbat agreabil şi chiar frumos. Ce spun eu? Ce treabă am eu cu asta? Da, bine! Frumos–frumos, dar băgăreţ! M-a iritat. Prea multe dorea să ştie despre viaţa mea şi avea un fel ciudat de a pune întrebările privindu-mă şi..., inflexiunile vocii… Gata, Emanuela! Ai luat-o razna. Poate ţi s-a părut. De când a plecat Adrian, ai prostul obicei de a fi în gardă tot timpul. Ţi se pare că toţi bărbaţii îţi fac avansuri… Ai s-o dai în bară într-o bună zi. Ai grijă!”  
Între timp, Emanuela a ajuns acasă. Frântă de oboseală, îşi descălţă sandalele albe şi le aşeză cu grijă în dulăpiorul de la cuier. Păşi desculţă, trecând prin hol şi intră direct la duş. Voia să facă baie. Îşi dezbrăcă pantalonul alb, bluza de in bleo şi, în timp ce deschidea robinetul, scăpă şi de lenjeria intimă. Stropii reci de apă de la primul jet au făcut-o să tresară, înfiorându-o şi scoţând-o din şirul gândurilor. Pe măsură ce apa venea călduţă, simţurile i se înmuiau şi căzu din nou pradă gândurilor, dar într-o altă direcţie...  
„Adrian! De ce nu ai mai sunat? Îmi lipseşti atât de mult, iubitule!” Stând sub duş, stropii de apă, de-a valma cu lacrimile, îi şiroiau pe tot corpul. Emanuela simţea o durere chinuitoare în interiorul ei...  
A trecut un an şi zece luni de când Adrian era plecat în străinătate, perioadă în care nu a reuşit, deloc, să vină în ţară. Avea nevoie de inter-viză, iar aceasta era destul de greu de obţinut. Dacă încerca să vină fără ea, pierdea contractul. Spera să o obţină la consumarea a doi ani. Emanuela făcuse de multe ori planuri despre cum îl va întâmpina, dar îşi punea şi întrebări: „Oare mă va recunoaşte?” Slăbise foarte mult, aproape douăzeci de kilograme şi îşi schimbase culoarea părului. Arăta cu totul altfel. „Cum vom reacţiona?” Se temea că va avea o reacţie de respingere faţă de el, dat fiind faptul că îşi impusese acest gen de reacţie faţă de această „specie”, faţă de tot ce însemna bărbat, tocmai dintr-un instinct de auto-apărare. Nu îi ura, Doamne fereşte! Era, însă, tânără, frumoasă, atrăgătoare şi rămăsese singură. Lucra într-un colectiv de bărbaţi şi trebuia să-şi ţină capul sus, cu demnitate. Trebuia să-şi păstreze respectul de sine şi pe al celor din jur.  
Nu a mai vorbit cu Adrian de câteva zile. A închis apa, privindu-se, îndelung, în oglinda mare din baie. Era perfectă. Slăbise uniform, cu ajutorul unor exerciţii fizice pe care le făcea în fiecare seară, potrivit unui program riguros, bine calculat pe grupe de muşchi şi a unui regim alimentar normal, dar care excludea grăsimile şi prăjelile. Înlocuise definitiv carnea de porc cu cea de peşte şi era foarte activă, foarte energică. Fiecare părticică din corp era foarte bine proporţionată. Probabil că „Adrian se va minuna şi ar fi încântat să mă vadă cum arăt acum! Abia aştept să-i văd în ochi surpriza şi mulţumirea…”.  
Închise ochii imaginându-se: era încântătoare, cu adevărat! Întinse mâna spre cuierul din baie, de unde a luat o cămaşa de noapte transparentă, de un roz aprins plăcut la privire, trăgând-o pe trupul fierbinte ce, încă, mai păstra stropi de apă, conturându-i trupul frumos şi luând forma sânilor şi lăsându-i rotunjimile genunchilor dezgolite. Apoi, privindu-se în continuare, îşi puse neglije-ul, la fel de transparent şi de aceiaşi culoare cu cămaşa, în contrast cu părul castaniu-roşcat, care-i curgea în bucle pe umeri. Mulţumită şi oarecum distrată, chiar veselă, făcu un pas să iasă din baie, cu emoţie, gândindu-se la reacţia lui Adrian când o va vedea în felul acesta. Se opri brusc în pragul uşii, tresărind puternic. Auzise telefonul sunând. Se privi stupefiată. Era goală... Nu înţelegea... . Îi venea să râdă, dar şi să plângă. Smulse în mare grabă un halat de baie din cuier, îl îmbrăcă din mers şi fugi repede la telefon.  
- Alo…, Emanuela? Bună seara!  
- Bună seara, Dorina!  
- Deranjez?  
- Nu, draga mea, tocmai ce am ieşit de la duş. Este bine că ai sunat, dacă nu o făceai tu, te sunam eu oricum.  
Emanuela îi povesti Dorinei evenimentele acelei zile şi în special regăsirea cu Daniela. Apoi au mai vorbit despre doctorul Străinu şi despre faptul că a stabilit cu profesorul să meargă a doua zi la spital.  
- Mă bucur enorm că ai regăsit-o pe Daniela şi că este bine! Să dea Domnul Dumnezeu ca niciodată să nu mai treci prin groaza acestor zile!  
- Dorina, voiam să te întreb ceva şi ne-am luat mereu cu alte discuţii…  
- Desigur, Emanuela, întreabă-mă! Te ascult!  
- Colega ta…, infirmiera… Cum se simte?  
- Camelia?  
- Nu ştiu cum se numeşte… Fata care, atunci, în acea nebunie…  
- Hai, Emanuela…! E fata căreia i-ai salvat viaţa.  
- Dumnezeule! Draga mea…, mă rog, lasă asta! Ce face? Este bine?  
- Da. Deocamdată, este bine. Din câte am înţeles, domnul profesor Popescu a lăsat indicaţii clare de tratament şi investigaţii foarte complete. În momentul în care vor avea toate rezultatele şi în funcţie de acestea se va hotărî momentul intervenţiei chirurgicale pe cord deschis, care, se pare este inevitabilă. Din câte am înţeles eu, a fost un noroc pentru ea faptul că a suferit acel şoc, că vă aflaţi acolo şi aţi intervenit la timp să o salvaţi. Doar aşa i s-a descoperit acea problemă gravă la inimă, care-i punea viaţa în pericol.  
- Aşa este, Dorina. Aşa s-au pronunţat medicii, încă de atunci. Dumnezeu să-i ajute şi să fie bine! Este o fată tânără şi este păcat!  
- Bine, Emanuela ! Te rog să mă scuzi pentru deranj, te las să te odihneşti, ai avut o zi grea…  
- Da, chiar sunt foarte obosită. Am nevoie de un somn bun.  
- Bine, noapte bună, Emanuela!  
- Noapte bună, Dorina!  
Emanuela a închis apelul cu Dorina şi, în timp ce forma numărul de telefon al părinţilor, intră în bucătărie să aşeze ibricul pe foc, ceea ce şi făcu cu gesturi aproape mecanice. Voia un ceai din flori de tei. Răspunse tatăl său. Era îngrijorat şi i-a spus că se gândea să o sune. L-a pus la curent cu veştile, cu faptul că găsise fetiţa, că este bine. Întrebată fiind în legătură cu Adrian, dacă a sunat, Emanuela i-a spus că a vorbit cu el, este bine şi le transmite multă sănătate. Nu voia să-şi mai îngrijoreze şi părinţii. Era suficient de îngrijorată ea. După ce l-a chestionat puţin pe tatăl ei cu privire la starea sănătăţii şi la medicaţia pe care o are de luat, l-a rugat să-şi poarte de grijă şi el şi mama şi i-a spus că îi va ţine la curent cu toate noutăţile.  
A închis telefonul şi, sorbind din cana cu ceai, a mers în sufragerie. A întins mâna fără să privească şi a luat telecomanda televizorului. La postul de ştiri unde s-a deschis, se vorbea despre un atentat cu maşină capcană. A fost implicat şi un autobuz. Ere vorba de nouăsprezece morţi şi douăzeci şi cinci de răniţi, pasageri dar şi trecători. „Nu se cunosc nici un fel informaţii referitoare la identitatea sau naţionalitatea victimelor”, anunţa crainica. Emanuela a încremenit fixând ecranul cu privirea fără să mai vadă nimic.  
Oraşul în care a avut loc atentatul era chiar oraşul în care lucra Adrian. Şi-a dus mâna la gât, simţind că nu mai are aer, senzaţia de sufocare accentuându-se în ritm accelerat... „ Nu, nu se poate! Trebuie să fie bine… Dumnezeu este mare! Dă-mi, Doamne, veşti despre el! Trebuie să fiu calmă… Emanuela, nu-ţi pierde cumpătul! Gândeşte! Da. Îl voi suna!”  
A format numărul lui Adrian. Aşteptarea unui răspuns în receptor i se părea ucigătoare. I s-a dat respins. Nu obişnuia să îl sune şi nu ştia cum să interpreteze acel apel respins. „Dacă altcineva intrase în posesia telefonului lui şi nu a vrut să răspundă sau poate...?! Iată, sună! Este Adrian!”  
- Alo, Adrian! Tu eşti?  
- Da, Emanuela, eu sunt draga mea! Ce s-a întâmplat?  
Emanuela a izbucnit în lacrimi de bucurie, eliberând tensiunea cu care se confruntase de la aflarea veştilor legate de acel atentat, dar şi de furie, când auzi calmul din vocea lui Adrian... Încercă totuşi să-şi controleze inflexiunile vocii. Nu-i făcea plăcere să-şi arate slăbiciunea în faţa lui Adrian...  
- Cum adică, ce s-a întâmplat? Tu ai senzaţia că nu s-a întâmplat nimic? Ţi se pare puţin lucru acel nenorocit de atentat în care atâţia oameni au murit şi alţii au fost răniţi? Nu ţi-ai dat seama că voi înnebuni la aflarea veştii? Nu ai sunat de atâtea zile, eram şi aşa destul de îngrijorată, am mai aflat şi această veste, care, efectiv m-a dărâmat.  
- Iartă-mă draga mea, voiam să te sun astă-seară, cu sau fără acest atentat. Nu te-am sunat până acum pentru că rămăsesem fără cartelă. Acum mi-a adus-o colegul meu, care a fost în centru şi urma să te sun. De atentat, tot el mi-a adus veşti. A avut loc, undeva, în partea centrală a oraşului, o zonă destul de îndepărtată de locul în care avem noi şantierul şi locaţia de cazare. Bine, nu pot spune că este o zonă prin care noi nu mergem, dar, ajungem acolo doar când nu lucrăm. Iar astăzi, este zi de lucru. Nu aveam ce căuta acolo.  
- Atunci, colegul tău ce căuta acolo?  
- Colegul meu nu este român. Dar, să lăsăm asta... Spune-mi ce mai este nou? Ce faci tu? Ce s-a mai întâmplat?  
Emanuela i-a povestit totul: dispariţia fetei, furtuna, nenorocirile care au urmat, despre doctoriţa Străinu şi, în final, regăsirea finuţei lor.  
- Doamne, da chiar că ai trecut prin multe! Îmi pare rău că nu ţi-am fost aproape, draga mea! Bine că ai găsit fetiţa… Când eşti de serviciu?  
- Peste trei zile.  
- Te mai duci acasă, la ai tăi?  
- Nu mă mai duc... Nu mai am timp, dar am mai multe probleme de rezolvat aici.  
- Bine...  
- ...Adrian...! Vocea Emanuelei scăzu brusc în intensitate, parcă topindu-se, pierzându-se undeva, în eter...  
- Da, Emanuela...  
- ... Ştii...? Îmi este foarte dor de tine..., de noi...  
- Şi mie, draga mea, nu ştii cât! Dar, ce putem face? Poate voi reuşi să rezolv ceva legat de inter-viză. Nu vreau, însă, să fac planuri fără o certitudine...  
După aproximativ încă vreo zece minute de discuţie pe diverse probleme de cuplu, cei doi şi-au luat rămas bun, mulţumiţi şi încântaţi că s-au auzit, că totul este bine, încheind convorbirea.  
Emanuela, fericită că îl auzise pe Adrian şi că este bine, a dus cana la bucătărie, a verificat gazele, apa, a stins lumina şi s-a îndreptat fredonând uşor către dormitor.  
Mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările acelei zile şi rugându-se pentru următoarea, intră în pat şi după puţin timp de când îşi aşezase capul pe pernă, căzu într-un somn adânc, odihnitor.  
 
Va urma...  
Autor,  
Olguţa Luncaşu Trifan  
05. 05. 2015  
Iaşi  
 
Referinţă Bibliografică:
ÎN MÂNA DESTINULUI...(XII) / Olguţa Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1586, Anul V, 05 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Olguţa Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!