Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Olguţa Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1580 din 29 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

ÎN MÂNA DESTINULUI...(XI)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Chipurile celor două fiinţe radiau o infinită bucurie. Păreau a fi singure în Univers, iar timpul îşi oprise curgerea. Lacrimile de fericire ale Emanuelei contopite cu chiotele şi ploiţele de la guriţa Danielei se uneau într-o pomadă ce-i vindeca toate rănile şi suferinţele sufleteşti, prin care trecuse Emanuela din momentul în care fetiţa dispăruse. Dar, oare, mai conta? Nu mai conta, atât de mult, din moment ce a găsit-o, este bine…, chiar este foarte bine!  
 
Emanuela privi mirată în jurul ei şi analiză puţin salonul. Era foarte curat, spre deosebire de salonul în care stătea Daniela la celălalt spital, avea doar două pătuţuri, lenjeria curată, din material cu imprimeuri vesele, era foarte bine luminat, avea personaje de desene animate pe pereţi iar pe peretele dinspre răsărit, o iconiţă a Sfântului Stelian, ocrotitor al copiilor, veghea cu grijă asupra celor doi micuţi din salon. Emanuela îşi mai sărută o dată finuţa, îndreptându-şi atenţia către felul în care aceasta este îmbrăcată. Avea o salopeţică roz iar pe dedesubt purta un tricouaş alb cu mânecuţă scurtă. Emanuela nu a recunoscut nimic din ce îi cumpărase ea. Era de apreciat faptul, că hăinuţele cu care era îmbrăcată şi lenjeria din pătuţ, erau foarte curate şi asta, în pofida faptului, că nimeni nu a ştiut că ea va veni să vadă fetiţa.  
Agitaţia creată de Daniela, bucuria, neobosit, manifestată de când şi-a văzut nănuţa, l-au făcut pe colegul ei de “apartament”, să se trezească “roşu de furie şi gelozie” şi să izbucnească într-un scâncet de jale şi de şantaj sentimental, de-ţi rupea sufletul. Emanuela nu rezistă şi simţindu-se vinovată, cedă şi îndreptându-se către flăcăul furios, cu Daniela în braţe, îi oferi acestuia suzeta care-i stătea lângă umăr, doar-doar s-o linişti.  
- Ce ai păţit pui mic? Ai visat ulât? Unde-i mami a ta? De ce eşti tu singulel aici? Hai taci! Nu mai pânge! Mami a ta va veni, culând! Gata, puiuţ! Fă nani! Uite lâde fetiţa de tine! E lusine!  
Pruncul, însă, care atâta timp cât Emanuela a vorbit cu el, dădea semne că a adormit la loc, când aceasta a dorit să se îndepărteze de pătuţ, a început să ţipe, din nou, chiar mai tare.  
Emanuela s-a aplecat spre pătuţ, cu intenţia de a ridica băieţelul în braţe pentru a-l linişti. Atunci o mână i-a atins umărul. S-a întors, oarecum speriată, fiind foarte concentrată la cei doi copii, Daniela pe care o avea deja în braţe şi băieţelul pe care urma să îl ridice şi care plângea fără oprire. Când s-a întors, salonul care părea destul de încăpător până atunci, acum, dintr-o dată, părea foarte mic. Ecaterina, cu lacrimi în ochi, era în spatele ei. La fel şi alte două colege infirmiere şi două asistente precum şi doi medici, un bărbat şi o femeie. Toţi le priveau pe Emanuela şi pe Daniela. Emanuela, depăşită de orice stăpânire de sine, a cedat încărcăturii emoţionale care depăşise toate limitele legale permise şi izbucnind în lacrimi şi-a îmbrăţişat recunoscătoare vecina.  
- Ecaterina nu ştii şi nu vei realiza, probabil, niciodată, cu adevărat, ce ai făcut tu astăzi pentru mine! Iar eu, eu nu voi fi în stare să-ţi mulţumesc niciodată îndeajuns! Uită-te la ea! Uitaţi-vă la ea! Deşi nu voiam să concep aşa ceva, îmi era teamă doar să mă gândesc…, uneori, în sinele meu interior încolţea acel sentiment de groază, că s-ar putea întâmpla, să nu o mai văd niciodată, că cineva ar fi dat-o cuiva, undeva, departe! Îţi mulţumesc, din suflet, draga mea, că mi-ai redat-o. Că ai pus capăt, aici, acestui coşmar.  
- Mă bucur foarte mult, Emanuela! Mă bucur că providenţa a aşezat lucrurile, astăzi, aşa fel încât noi două să ne întâlnim. Poate nu te observam la triaj, dacă nu auzeam când ai rostit numele fetiţei, comunicându-il asistentei. Când am întors capul, te-am văzut pe tine. Iniţial, nu am făcut legătura, credeam că doar mi s-a părut că am auzit numele fetiţei. Restul îl ştii. Oricum, sunt fericită că s-a întâmplat aşa!  
Între timp, băieţelul năzdrăvan şi supărat se liniştise, adormind în braţele primitoare a uneia din infirmiere, iar Daniela era numai ochi şi urechi, de parcă înţelegea acea poveste, mândră nevoie mare în braţele nănuţei, făcându-şi, din când în când, de lucru cu bijuteriile Emanuelei şi încurcându-şi degeţelele prin părul acesteia.  
Emanuela profită de prezenţa cadrelor medicale şi adresă o întrebare:  
- Aş dori, dacă se poate, să discut cu cineva în măsură să-mi explice motivele şi condiţiile transferului fetiţei, în acest spital. Înainte de asta, nu aş vrea să fiu interpretată greşit, nu vreau să aflu asta din vreun motiv ascuns sau pentru că acest transfer mi-ar produce vreo nemulţumire. Vreau să aflu, doar, pentru că nefiind în localitate la momentul transferului, nu cunosc detalii şi până în acest moment nu am reuşit să aflu din diverse motive: întâi totul a fost învăluit într-un mister total, devenind suspect, apoi, persoana de la care puteam afla, doamna doctor Străinu, după cum poate aţi aflat de la ştiri, este momentan în incapacitatea de a se ocupa de alte problemă, prioritară fiindu-i propria viaţă. Mă interesează în primul rând, dacă acest transfer ţine de patologie. Dacă fetiţa are ceva probleme de sănătate care să necesite alt tip de îngrijiri ce i se pot acorda în spitalul dumneavoastră.  
- Din fericire…, doamna…? i se adresă medicul ( bărbat), Emanuelei…  
- Romaşcanu..., Emanuela Romaşcanu!  
- Doctor Şerban Chiriac, doamna Romaşcanu, încântat! Dacă doriţi, putem merge în cabinet şi vă voi da toate informaţiile. Nu sunt prea multe de spus, însă, trebuie să ştiţi că nu avem nimic de ascuns. Vă conduc!  
Emanuela o aşeză uşor pe Daniela în pătuţ, care între timp adormise şi împreună cu medicul Chiriac, ieşiră în holul spitalului şi se îndreptară spre cabinetul doctorului. Înainte să intre în cabinet, acesta strigă către asistentă:  
- Doamnă Angela vă rog să-mi aduceţi fişa de observaţie a domnişoarei Luca!  
- Imediat, domnule doctor! Se auzi glasul asistentei, care în scurt timp intră cu fişa în mână, pe uşa lăsată deschisă de către doctor, aşezând-o pe birou.  
- Mai aveţi nevoie de ceva, domnule doctor?...întrebă cu amabilitate asistenta…  
- Doriţi o cafea, un pahar cu apă, doamna Romaşcanu?  
- Nu mulţumesc…, nu vă deranjaţi!  
- Eşti liberă, Angela! Ne descurcăm.  
Angela ieşi şi închise uşa după ea. Doctorul Chiriac se îndreptă către frigider, scoase o sticlă de apă plată, luă două pahare de unică folosinţa dintr-un dulăpior, le rupse ambalajul din nailon şi le umplu cu apă, unul aşezându-l cu grijă, în faţa Emanuelei pe birou. Apoi se aşeză sorbind cu sete din paharul lui.  
- Mă scuzaţi, însă, mie îmi era foarte sete! Acum putem vorbi! Pentru a vă risipi îngrijorarea, voi începe, oarecum, cu finalul. Nu, fetiţa după cum aţi văzut-o şi aţi înţeles, probabil, din atitudinea ei şi energia ei debordantă, care şi pe noi ne uimeşte şi cu care, de când este aici, ne-a cucerit pe toţi, este perfect sănătoasă. Vă veţi întreba, probabil, pe bună dreptate din punctul dumneavoastră de vedere, atunci de ce acest transfer, dacă nu este motivat medical?  
Emanuela era foarte atentă la cele relatate de medic mulţumindu-se, doar, să-l urmărească, ridicându-şi întrebătoare sprâncenele, frumos arcuite, şi ţinând paharul cu apă în mână, sorbind, din când în când, câte o gură.  
- După cum bine ştiţi, cazul fetiţei, al finuţei dumneavoastră în situaţia de faţă, nu este neapărat un caz medical, ci, mai degrabă, un caz social. Este, o situaţie nefericită, de abandon, cum, din păcate, avem din ce în ce mai multe. Nu discutăm cauzele care conduc la astfel de situaţii. Probabil le cunoaşteţi foarte bine, doamna Ecaterina punându-ne puţin la curent cu domeniul în care vă desfăşuraţi activitatea. Cert este că motivele sunt diverse şi, din punctul meu de vedere, nejustificate. Sunt destule soluţii la îndemână pentru a preveni aceste situaţii, însă, lipsa de implicare a celor responsabili, în măsură să intervină direct, este de neiertat.  
 
- Aveţi perfectă dreptate, domnule doctor. Sistemul nostru de lucru este prost alcătuit. În general, se acţionează pe efecte. Efecte care, în multe cazuri, sunt foarte greu de stăvilit prin complexitate sau prin proporţii dezastruase ori găsirea soluţiilor de rezolvare fiind dificilă, chiar imposibilă, iar costurile sunt enorme. Pe când, dacă am acţiona direct pe cauză, găsind soluţii de prevenire, organizând campanii la nivel naţional, cu costuri minime, ponderea acestor situaţii ar scădea simţitor şi instituţiile, chiar şi populaţia afectată, nu s-ar mai confrunta cu atâtea probleme. Până nu vom eficientiza sistemul din temelii, cu personal, mentalităţi, organizare, priorităţi, motivare, vom bate pasul pe loc şi chiar vom intra în colaps, iar aici nu mă refer doar la un singur domeniu. Discuţiile pe această temă pot fi interminabile şi văd că punctele noastre de vedere coincid, însă, nu aş dori să vă răpesc foarte mult timp iar situaţia fetiţei, în acest moment, este prioritate de grad zero. Vreau să-mi spuneţi tot ce puteţi face pentru a o putea ajuta cât mai bine.  
- Da! Aşa este. Sunt, în totalitate, de acord cu dumneavoastră. Mi-a făcut o deosebită plăcere şi, de ce să neg, mi-ar face o şi mai mare plăcere să mai avem astfel de ocazii, astfel de discuţii. Fireşte, pe acest subiect dar şi pe altele la fel de interesante, dar, desigur, în acest moment, primordial este cazul fetiţei.  
Emanuela simţi în tonalitatea medicului o anumită nuanţă, care-i crea un disconfort. Îi făcuse, în gând, o evaluare completă şi rapidă, încadrându-l într-o sumă de date: vârstă cuprinsă între 40-45 de ani, maxim, înălţime de aproximativ 1,75 cm, trup atletic, păr negru, puţin grizonat la tâmple, o cicatrice mică în sprânceana dreaptă, care urca puţin spre frunte, probabil cauzată de vreun accident din copilărie. Tenul îl avea foarte alb, în contrast cu părul, dar probabil şi deschis de la culoarea halatului, iar ochii de un albastru profund. Nu avea cum să nu-i observe ochii, atâta timp cât au fixat-o în permanenţă. Îşi drese vocea şi vorbi degajat:  
- Mulţumesc frumos, domnule doctor! Dar, fetiţa...  
- După cum spuneam, nu este bolnavă şi tocmai din acest motiv, în interesul ei, s-a decis de către cei în măsură, respectiv, asistenta socială ce o are în grijă şi cu doamna doctor care, până în prezent, s-a ocupat de ea, să fie externată şi transferată din Secţia de boli infecţioase, unde riscul infecţiilor nosocomiale (intraspitaliceşti) este foarte mare şi transferată aici, unde riscul este mai mic. Este o procedură practicată până la momentul în care, cei din sistemul de protecţie găsesc soluţii de reintegrare în familii, de integrare în asistenţă maternală, de adopţie sau de instituţionalizare. Aveţi copii?  
Întrebarea doctorului o surprinse pe Emanuela, fiind pusă, oarecum, pe nepregătite, atenţia ei fiind distribuită strict pe enumerarea posibilităţilor pe care le avea Daniela, pe expunerea acestora. Răspunse fără să se gândească, fără a-şi putea masca amărăciunea, regretul, fără a disimula în vreun fel.  
- Nu..., nu am, domnule doctor!  
- Nu mă veţi crede, dar ştiam. Am ştiut asta din momentul în care v-am văzut în salon cu fetiţa, când nici nu ştiaţi că ne aflam acolo. Pot să vă mai întreb ceva? Sunteţi căsătorită?  
Emanuela, ezită un pic, evitându-i privirea. O deranja acest interogatoriu al doctorului. „Cine se crede el? Pe toate le ştie. O fi ştiind şi ce am mâncat eu aseară? Asta mai lipsea acum… Hm! Domnul ştie totul! Cine este el să-mi intre cu bocancii în viaţă, în problemele mele intime?” Nu întrebările o deranjau atât de mult, ci afirmaţiile că deja ştia anumite lucruri fără a o cunoaşte. Întorcându-şi privirea către el, îl surprinse fixând-o insistent. „O fi vreun cititor de gânduri?! „Hai, Doc, spune-mi la ce mă gândesc acum?”  
Doctorul zâmbi, ba chiar începu să râdă cu poftă...  
- Haideţi doamna Romaşcanu..., nu sunt nici vrăjitor, nici vreun cititor de gânduri, pur şi simplu v-am văzut dragostea manifestată pentru această fetiţă, pe care, recunosc, nu este greu să o manifeşti fiind un copil care radiază, generează dragoste în jurul ei, dar ce am citit în privirea dumneavoastră..., în atâţia ani de medicină pediatrică, am văzut aşa în ochii unor puţine mame. Este acel soi de iubire maternă neîmplinită, iubire amestecată cu amărăciune. Mă scuzaţi, dacă v-am şocat sau v-am deranjat cu afirmaţiile mele! Dacă nu doriţi, nu-mi mai răspundeţi la întrebare. Recunosc, am fost puţin deplasat şi oarecum brutal!  
O culoare purpurie i-a invadat obrajii Emanuelei, simţindu-se prinsă şi venindu-i destul de greu să iasă din situaţie. O situaţie care-i crea disconfort, despre care nu-i plăcea şi nu-i era uşor să discute.  
- Da, domnule doctor, sunt căsătorită! Nu este nicio problemă..., doar că, de obicei, eu pun întrebările şi mai mult de atât, nu obişnuiesc să-mi discut viaţa personală cu oameni nou cunoscuţi.  
Spuse totul, privindu-l direct în ochi, în acei ochi albaştri care o priveau fără să clipească, apoi se ridică în picioare şi adăugă:  
- Cu scuzele de rigoare, dacă nu mai aveţi nimic de adăugat în ce o priveşte pe fetiţă, mă voi retrage. Mi-a făcut plăcere, domnule doctor!  
- Vă asigur de reciprocitate, stimată doamnă! Cu tot respectul, permiteţi să vă conduc!  
Au ieşit din cabinet şi s-au îndreptat către salonul în care Daniela dormea liniştită.  
- Este un îngeraş! spuse doctorul, privind-o pe Emanuela!  
- ... Doarme atât de liniştită...! Mai stau un pic şi voi pleca şi eu. Vă mulţumesc frumos, domnule doctor!  
- O zi frumoasă, doamnă! îi ură el şi, odată ajuns în cadrul uşii, se opri şi continuă. Dacă atunci când veţi mai veni pe aici nu mă veţi evita, voi şti că nu îmi purtaţi pică, răspunse medicul, după care zâmbi şi ieşi repede din salon îndepărtându-se pe culoar, auzindu-i-se doar paşii apăsaţi şi grăbiţi.  
Emanuela rămăsese cu cuvintele pe buzele întredeschise, fără a reuşi să mai spună ceva şi când îşi reveni, îşi dădu seama că, de fapt, nici nu avea cui să mai spună. Se întoarse spre Daniela şi o privi îndelung, gândindu-se cât de dor i-a fost de ea şi ce teamă i-a fost că nu o va mai vedea! Bine că a regăsit-o. În doar câteva zile i se părea foarte mult schimbată. „Parcă a mai crescut şi este şi mai frumoasă. Şi ce este mai bine, aici este mult mai bine îngrijită”. Se aplecă asupra pătuţului, o sărută pe frunte, o mângâie uşor pe obraji, îi aşeză cearşaful cu care era învelită, apoi, privind-o încă o dată din pragul uşii, se întoarse şi se îndreptă către cabinetul asistentelor.  
Uşa fiind întredeschisă, Manuela ciocănind uşor, îmtrebă:  
- Mă scuzaţi! … Se poate?  
- Da, desigur! răspunse asistenta.  
- Eu voi pleca acum şi mă gândeam să vă las un număr de telefon, pentru orice eventualitate... Aş vrea să vă rog, dacă se poate, să fiu anunţată în legătură cu orice situaţie care apare, spuse ea apăsând pe ultimele cuvinte, în timp ce scotea o carte de vizită pe care o întinse asistentei.  
- Da. Mulţumim. Voi lua fişa de la domnul doctor şi o voi capsa la fişa de observaţie cu menţiunea „contact”. Oricum o avem şi pe Ecaterina la dispoziţie. Cu siguranţă veţi afla şi de la ea tot ce vă interesează. Daniela este o fetiţă frumoasă şi lipicioasă. Întregul personalul o iubeşte.  
- Mulţumesc frumos! Aşa este. Voi pleca acum..., vă doresc o zi frumoasă!  
- La revedere, doamna Romaşcanu! La fel să aveţi şi dumneavoastră!  
Emanuela se îndreptă repede spre lift. Îl găsi la etajul cinci. Urcă şi, în timp ce cobora, se gândi să treacă pe la triaj să anunţe că a găsit fetiţa...  
- Ce bine că aţi revenit, doamna Romaşcanu...! Mă temeam că aţi plecat. Am găsit fetiţa! Este la...  
- ... La etajul cinci! Am găsit-o, vin de la ea... Mulţumesc frumos!  
Asistenta a amuţit. Surpriza de pe faţa ei nu ar putea fi descrisă în cuvinte...  
- Mulţumesc, oricum! Venisem să vă anunţ să opriţi căutările. Aţi fost drăguţă.  
- ... Dar…, puteţi să-mi spuneţi, totuşi, cum aţi reuşit? Este un spital mare!  
- Hazardul şi-a jucat cartea, doamnă! Vecina mea, lucrează chiar acolo unde este internată fetiţa. M-a văzut aici, m-a abordat şi… aşa am ajuns la fetiţă. Mulţumesc frumos pentru ajutor! O zi bună, sa aveţi!... Zâmbind, Emanuela plecă veselă, către ieşirea din spital.  
Se uită la ceas şi nu-i veni să creadă... „Când a trecut timpul atât de repede? Era ora 18.35...”. Îşi duse o mână la gură, închizând ochii în semn de dezamăgire, reproşându-şi în sinea ei: „Vai de mine! Am promis profesorului Popescu, să trec pe la spital! Oare ce o fi făcând doctoriţa? Să-şi fi revenit? S-o fi trezit? Să merg, oare, până acolo? Mi-ar face plăcere să-i spun, că am găsit fetiţa şi să-i mulţumesc!” „Hm! Voi merge, dar numai după ce-l sun pe profesor..., să fiu sigură că se poate!”  
Fără să-şi termine gândul bine, Emanuela luase telefonul în mână şi a iniţiat apelul către profesor.  
- Bună seara, domnule profesor!  
- Bună seara! se auzi vocea lui Dragoş, oarecum agitată.  
- Emanuela Romaşcanu, la telefon...  
- Oh! Slavă Domnului, doamna Romaşcanu! Sunt atât de încordat încât nu v-am recunoscut vocea. Doamne, Dumnezeule! Nu sunt la spital. Am venit pentru prima dată acasă, de când s-a întâmplat, să fac o baie, sa mă schimb, mă rog... şi..., trebuie să recunosc, sunt foarte stresat, îngrijorat, mă simt vinovat. Sper să fie totul bine!  
- Am înţeles! Este bine..., doamna doctor? Vreo schimbare, ceva?  
- Este bine, atât cât poate fi în situaţia dată. Dacă mă întrebaţi de s-a trezit, încă nu. Nu este o evoluţie excelentă, dar sigur că nu poate fi vorba de o involuţie. Momentan starea ei este staţionară. De fapt, asta se doreşte în acest stadiu, după trauma şi intervenţia suferită. Maria se află într-un proces de comă, indusă special în scopul restrângerii nevoilor organismului şi a reducerii circulaţiei şi presiunii sangvine, permiţând astfel creierului o relaxare totală şi favorizând procesul vindecării. Sper că totul va fi bine! Ştiu, doar, că este pe mâini bune. Un medic mai bun decât profesorul Vlad Lăcătuşu, nu putea avea. Şi asta, nu pentru că este prietenul meu!  
- Dar dumneavoastră ce faceţi? Am vorbit atât şi nici nu v-am întrebat!  
- Sunt… De fapt, voiam să vin la spital. Am întârziat. S-au întâmplat multe astăzi..., este o poveste lungă… Am găsit fetiţa despre care doctor Străinu, mă rog, doamna doctor îmi spunea, atunci când a luat-o ambulanţa…  
- O! Mă bucur! Haideţi să ne întâlnim mâine la spital şi îmi povestiţi totul atunci. Este bine? Probabil sunteţi foarte obosită şi la mine mai durează puţin până mă întorc la spital.,Nu are sens să vă spun să mă aşteptaţi acum.  
- Da! Sunt de acord! Atunci rămâne pe mâine. Mulţumesc, o seară liniştită!  
- Asemenea! Odihniţi-vă! Sărut-mâna!  
Era o seară frumoasă de vară iar mirosul florii de tei, a acestor pomi minunaţi în acest sezon, care străjuiau de o parte şi alta a străzii, îi invadau plămânii înmuindu-i simţurile, făcând-o să-şi dorească doar o baie bună şi un pat confortabil. Abia acum, realiza cât de obosită este…  
 
Va urma...  
Autor,  
Olguţa Luncaşu Trifan  
29. 04. 2015  
Iaşi  
 
Referinţă Bibliografică:
ÎN MÂNA DESTINULUI...(XI) / Olguţa Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1580, Anul V, 29 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Olguţa Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!