Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Olguţa Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1526 din 06 martie 2015        Toate Articolele Autorului

Dialog mut...& Dialog sacru ...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dialog mut...”. Eu, personal, l-aş numi: „Dialog sacru...” şi aş face-o gândindu-mă la puterea acestei legături peste timp. Pentru că, ce poate rezista atât de mult şi cu aceeaşi intensitate, decât o legătură sacră?  
Bărbatul acesta, soţul, tatăl şi toţi la un loc întrupaţi în poetul, autorul acestor versuri, al acestui „Dialog mut...”, nu dezarmează în faţa trecerii timpului, nu-şi uită şi nu-şi amendează trăirile. El apelează la motivul oniric pentru a-şi începe dialogul cu cea iubită, cea trecută într-o altă lume, dar nu uitată, ci păstrată în fiinţa sa, a autorului, a soţului, ca o expresie a dezintegrării dintr-un prezent văduvit, într-o evadare în virtual, emiţând semnale interioare, asigurându-i credibilitate, construind o punte peste timp între două tărâmuri...  
„... Poate visez, dar... crede-mă!”.  
Astfel, în cele două catrene de început, poetul întăreşte eul liric prin manifestarea unei dorinţe nemărginite de reconstituire a unor secvenţe aparţinând unui timp pierdut, a acelei iubiri sacre, ca o parabolă despre trăirea eternităţii sub semnul vieţii... “De-aş şti că-n viaţa mea revii/ Să retrăim iubirea noastră sfântă, / De-aş şti că poţi din nou să fii /Pădurea mea şi marea mea adâncă/ Şi, o, de-aş şti că poţi să vii, / Ca într-un vis, în dulce-mbrăţişare,/ Cu tot parfumul din câmpii / Cules de trupu-ţi drag din floare-n floare,”…  
Eul liric, puternic accentuat de verbul la persoana a-ntâia, singular: „de-aş şti” şi care cu aceeaşi forţă, în partea a doua a dialogului, fără a fi un exerciţiu retoric, ci o comunicare directă cu ea, cu cea mult iubită, însufleţită de energiile speranţei onirice, continuă: „… eu…, da…, eu…”, spunându-i iubitei, că doar aşa, doar ştiind posibilă revenirea Ei…, El ar avea forţa necesară şi… ar „putea încerca”: „să fiu” – „să plutesc” – „să mă înalţ” – „aş… veni să te-ntâlnesc” – „să te întorc”... Sunt dorinţe, făgăduieli sau trăiri ce-l motivează, îl poartă prin viaţă, îi întreţin amintirea, îl reintroduc în realitate şi, în baza lor, revine: Dar îmi lipseşte puterea,/ Credinţa-i prea slabă în sufletul meu,/ Deşi resimt mângâierea/ Divină, ce-n viaţă simţit-am mereu…”  
Decomprimarea tumultului interior, drama personală, fac din romanticul vizionar, poetul-adevăr, care se închipuie pe sine într-un joc al tainicelor duble-oglinzi. Se priveşte, îşi doreşte, se închipuie pe faţeta onirică, apoi revine vertebral, real, pe faţeta vieţii, având în faţă pe cel care ştie că nu poate redobândi fiinţa pierdută decât în umbră şi, ca umbră, la un alt nivel decât cel pământean… şi, împăcat cu sine şi cu ea, hotărăşte: „… şi-atunci…, rămân aici şi…, trecându-şi iubirea într-un alt plan, o regăseşte încorporată în diverse forme, ca într-un miraj al frumosului… Mă plec degrabă să-ţi admir/ Privirea-n roua dimineţii,/ Ce sfântă-i ca un bob de mir/ Pe frunte la-nceputul vieţii./ Deşi te ştiu în cimitir/ Trecută-n pârgul tinereţii,/ Mă plec degrabă să-ţi admir/ Privirea-n roua dimineţii.  
Ca un Orfeu contemporan, autorul cântă frumuseţea lui Euridice a sa: Te-admir cu ochii bătrâneţii,/ În bluza-ţi fină, de caşmir./ Îţi simt parfumul şi-l inspir,” ce-l invadează aducând, parcă, în actualitate, povestea din mitologia greacă, dându-i o semnificaţie orfică:Dar e deschis drumul tristeţii/ Şi capu-mi plec să îţi admir/ Privirea-n roua dimineţii…”.  
Şi totuşi, din cuvinte se întrupează Euridice, din cuvinte se întrupează şi iubita autorului Marian Malciu, draga-i soţie şi mamă a copiilor săi, vorbindu-i peste timp, prin întruchiparea unei făpturi pure, alături şi împreună cu cele prin care statuează o existenţă mai curată, care încearcă să îl asigure: „... bine, dar... să ştii...” printr-o obstinaţie prin care memoria încearcă să smulgă neantului iluzia dăinuirii: „Eu sunt prezentă-n anotimp…, „Te priveghez în orice timp,”…  
Autorul Marian Malciu stabileşte, însă, foarte bine diferenţa, separaţia între trecutul (plin) şi prezentul (gol) unei existenţe nedrepte, prin decesul prematur al celei ce i-a fost parteneră de viaţă. Ambele momente au un punct comun ca o piesă de teatru în două acte reunite sub un singur titlu: Evocare.  
Definitorie pentru formula lirică spre care se îndreaptă poetul în acest grupaj de opt catrene, dedicate în întregime părţii de „dialog” aparţinând celei ce nu mai este şi care i se adresează, este nobleţea limbajului concentrat, sugestiv, încărcat de înţelepciune şi profunzime: „Nu aştepta să vin la voi/ În lumea cea nedreaptă/ Eu te aştept când vii la noi,/ La judecata dreaptă.” … „Doar văd ce e în drumul tău,/ Nu pot să îţi schimb calea,/ Că faci doar bine sau faci rău/ Când dealul calci ori valea…/ Dar ştiu că bine-ai învăţat/ Cum mersul vieţii este/ Şi ai urcat neînfricat/ Spre crestele celeste./ Ai devenit smerit, pios,/ Cu dreaptă judecată./ Aşa te vreau: evlavios,/ Când vii în lumea dreaptă!”  
Poetul transmite prin aceste versuri părerea pe care, în viaţă fiind soţia sa, a avut-o în legătură cu aceasta. Fără să urmărească aspectul în sine, acesta reiese din monologul atribuit ei, dragei sale, ce-l apreciază şi-l povăţuieşte cu înţelepciune de dincolo de viaţă, de dincolo de moarte…legând timpului punte”.  
Şi tot ca o dovadă de iubire, de respect şi de încredere, în ultima parte a acestui “dialog mut…”, a acestui „dialog sacru…”, poetul, pe un ton imperativ, îşi previne iubita încredinţându-i-se, din nou şi definitiv de astă dată, pentru eternitate:„… iar tu…, nu uita!”  
Când voi veni, atunci, când va să fie,/ Să mă aştepţi, la margine de râu!/ Eu voi fi mort..., acolo tu eşti vie,/ Cu flori în păr şi-n fota prinsă-n brâu…/ Eu nu voi şti, dar tu-mi alegi în glie/ Loc de popas şi mă vei ţine-n frâu./ Când voi veni, atunci, când va să fie,/ Să mă aştepţi, la margine de râu!/ Când voi veni, tu să-mi întinzi, zglobie,/ Buchet de flori culese-n lan de grâu,/ Să trec din mal în mal peste pârâu,/ Cu suflet doar, în mare bucurie…/ Când voi veni, atunci, când va să fie!"  
Prin acest poem, prin această elegie, autorul Marian Malciu ne prezintă o lecţie de iubire pură, o lecţie de iubire care depăşeşte barierele timpului, ale pământescului, o iubire sacră, legată cu adevărat prin sintagma: „Până ce moartea ne va despărţi” şi care, la domnia sa, se pare, a depăşit această barieră… spre Eternitate.  
Un poet adevărat, după părerea mea, este acela care uneşte muzica sufletului său cu muzica Universului. Doar vibrând la unison, poezia fi-va vindecătoare!  
Un astfel de poet sunteţi dumneavoastră, domnule Marian Malciu!  
P.S.  
Întrucât la vremea postării acestui grupaj de versuri, fiind un moment comemorativ, nu l-am considerat oportun pentru a emite păreri, permiteţi-mi să vă dăruiesc această umilă scriere, acum în prag de 8 Martie, considerând momentul potrivit, ca un omagiu adus unei doamne fericite, respectate, onorate, cum rar ţi-e dat să vezi, de către soţul domniei sale, atât în viaţă cât şi în eternitate!  
Sincere felicitări!  
 
 
 
Cu preţuire şi respect,  
Olguţa Luncaşu Trifan  
Permiteţi, de asemenea, cu sprijinilor prietenilor mei domnul Liviu Manoliu (actor -interpretare) şi domnul Mihail Dabija (montaj), să vă mai oferim un dar de suflet...  
 
Referinţă Bibliografică:
Dialog mut...& Dialog sacru ... / Olguţa Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1526, Anul V, 06 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Olguţa Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!