Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Olguţa Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1486 din 25 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

ÎN MÂNA DESTINULUI...( 2 )
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-o zi, în timp ce venea de la serviciu, Emanuela s-a întâlnit cu tatăl prezumtiv al fetiţei, Costel.  
- Sărut-mâna doamnă! Voiam să vă întreb ceva, dacă nu vă supăraţi…  
- Bună ziua, Costel! Ce bine să te întâlnesc! Întâi te voi întreba eu ceva: De ce te joci cu afirmaţii atât de grave legate de viaţa şi sănătatea unui copil, a copilului tău? Te-ai gândit o clipă, doar, că îl mânii pe Dumnezeu spunând că fetiţa este în pragul morţii? Să ştii că o voi boteza şi fetiţa este şi o să fie bine! Şi să mai ştii că, de astăzi înainte, orice gest al vostru, orice afirmaţie a voastră legată de fetiţă, va ajunge la mine. E clar?  
- Da, doamnă! Mulţumesc frumos, sărut mâna! Dar, dacă o botezaţi… ştiţi, după cum se obişnuieşte…, veţi da nişte bani pe masă… O să daţi în lei sau dolari?  
Într-o clipă, Emanuela văzu negru în faţa ochilor. Îi venea să-l ia la palme în plină stradă. Îi spuse doar atât, scrâşnit, printre dinţi:  
- În data de11 iulie, la ora 11.00, îţi iei mândra de mână şi să fiţi la spital! Nici un cuvânt în plus…  
După aceste cuvinte, abia stăpânindu-se cu greu de la un gest necugetat, se întoarse pe loc şi plecă furioasă până să-şi închidă el gura, de buimăcit ce era, fără a privi în urmă. Niciodată nu ajunsese aşa de repede la prietena sa, parcurgând aceeaşi distanţă…  
Bătu la uşa Simonei. Simţea nevoia acută de a se răcori şi niciunde nu putea găsi un loc şi o persoană mai indicată decât prietena ei. Când aceasta deschise uşa, Emanuela tremura ca scuturată de friguri...  
- Nenorocitul…! Doamne! Dai copii la toţi nemernicii, Doamne! izbucni de cum trecu pragul, când uşa încă nici nu se închisese în urma ei, fără să o salute pe Simona.  
Aceasta o privea intrigată, nepricepând ce ar fi putut să o supere atât de rău. O luă pe după umeri şi o conduse în bucătărie, unde o ajută să se aşeze pe un scaun şi îi oferi un pahar cu apă. Emanuela, cu mâini tremurânde şi ochii parcă ieşiţi din orbite, sorbi jumătate din conţinutul paharului, apoi, aşezându-l pe masă, puţin mai calmă, îi relată Simonei cele întâmplate, care exclamă aproape la fel de şocată:  
- Doamne, Dumnezeule! Nenorocitul! Sincer, nu m-am aşteptat. Îmi era milă de el… Cine ştie câte mai ascund ei în povestea asta… Ce îndrăzneală!  
- Simona…, îţi spun sincer şi tu mă cunoşti foarte bine…, până astăzi mă gândeam ca, după botez, să mergem undeva la un restaurant, să le plătesc o masă cu tot ce ar fi dorit ei să mănânce. O masă oferită din omenie şi pentru că nu doresc să mi-i aduc în casă. Dar, din acest moment..., gata! Ce îndrăzneală! Auzi tu! ... Câţi bani le dau...? În lei sau în dolari?! Tu poţi să crezi?  
… Zilele se scurgeau cu repeziciune. Emanuela îşi împărţea timpul între serviciu, spital, cumpărături, dar peste tot era cu pixul şi cu agenda în mână. Nu dorea să-i scape nimic, niciun detaliu. Dorea ca totul să fie perfect. Dorea din toată inima şi credea cu toată fiinţa ei că are puterea să schimbe un destin, iar pentru asta simţea că nu trebuie să uite nimic.  
Pentru a nu se mai enerva şi pentru a evita noi conflicte cu doctoriţa Străinu, mergea la spital doar după ora şaisprezece, adică după ce aceasta îşi termina programul şi părăsea spitalul.  
Multe lucruri nu putea să-i ducă la spital fetiţei, regimul alimentar la bebeluşi fiind strict şi în conformitate cu recomandările medicale. În schimb, îi ducea pamperşi, jucărioare care scoteau diverse sunete pentru a-i atrage atenţia şi diverse pireuri din legume şi fructe pentru vitamine. Se crease o legătură specială între cele două fiinţe. Se jucau, râdeau, iar Emanuelei nu-i mai venea să plece de la spital. De fiecare dată, pentru a putea să plece, trebuia ca mai întâi să o adoarmă pe fetiţă. De fiecare dată, după timpul petrecut împreună, se mira şi ea cum de îi dispărea oboseala...  
… Era marţi seara şi ultima vizită înainte de botez, acesta urmând a avea loc joi, pe 11 iulie 2002. Emanuela a plecat precipitată, de la spital spre casă, pe jos. Simţea nevoia să se plimbe puţin, să-şi limpezească gândurile, să se debaraseze de emoţii şi grijă. Era o seară liniştită, care părea că nu lăsă soarele să apună, la orizont instalându-se un amurg târziu, ce înroşea zarea dând nuanţe de purpuriu şi auriu, un spectru de culori ce provoca la contemplare. Era un miraj. Oamenii se opreau să admire spectacolul celest, iar cei ce aveau aparat de fotografiat imortalizau momentul. Emanuela se aşezase, între timp, pe o bancă, oferindu-şi în dar această bucurie, acest moment de relaxare, care îi transmitea multă linişte. Era exact ceea ce avea nevoie. Dar...  
- Bună seara, doamna Romaşcanu! Ce surpriză!?  
Emanuela a simţit o împunsătură în stomac, o stare de rău inexplicabil. Se ridică încet în picioare şi, cât putu de calmă, îşi îndreptă privirea în direcţia de unde venise salutul. Era ultima persoană pe care îşi dorise să o întâlnească înainte de botez şi, în acest sens, chiar făcuse tot ce-i stătea în puteri pentru a evita acest lucru.  
- Bună seara, doamna doctor! Nu mă aşteptam să vă întâlnesc aici.  
- Da, am ieşit puţin la plimbare. Este o seară frumoasă... Nu aţi mai venit pe la spital sau, poate, nu ne-am mai întâlnit... Ori, cumva…,v-aţi răzgândit! încercă doctoriţa Străinu să canalizeze discuţia exact pe subiectul în care era direct interesată.  
- Nu! Nu am renunţat şi nu am de gând să renunţ, răspunse Emanuela înfruntând-o cu o privire rece, metalică. De altfel, joi la ora 11.00, este botezul şi v-aş mulţumi dacă v-aţi face puţin timp să fiţi prezentă. Bineînţeles, puteţi veni şi cu celelalte angajate din secţie, asistente şi infirmiere. Sper că sunteţi de acord că este bine să ne bucurăm împreună de primirea acestei fetiţe în rândul creştinilor, aşa cum se cuvine.  
- … Doar un lucru vă rog, fără să vă supăraţi! Mi-aţi devenit dragă, sunteţi tânără…, nu mi-aş ierta-o dacă v-aş lăsa să vă faceţi singură rău. V-aţi gândit ce soartă a avut această fetiţă? Este de şase luni nebotezată, lăsată in voia sorţii... V-aţi gândit că acum, prin botez, v-ar putea lua norocul? Aţi luat în calcul ce aţi putea să păţiţi după botez? Mai aveţi timp... Gândiţi-vă!  
- Doamna doctor… Aţi terminat? Pot să vă răspund?  
Emanuela, contrar momentului în care îi auzise vocea doctoriţei şi când simţise că i se face rău instantaneu, acum era liniştită, senină: Într-un cuvânt, se simţea eliberată. Cu o luciditate nebănuită şi un zâmbet curat, fără urmă de ironie, îi vorbi apăsat, cu hotărâre, doctoriţei, ţintuind-o cu privirea:  
- Doamna doctor, vă mulţumesc! Abia acum văd clar, cum stau lucrurile. Aţi fost ispita! Aţi fost cea mai mare încercare la care Bunul Dumnezeu m-a supus. El mi-a încercat puterea dorinţei de a boteza acest copil şi rezistenţa la cel ce se opunea să scape din mână un suflet. Şi, da! Mă rog la Dumnezeu, dacă este necesar a-mi împărţi norocul cu acest copil pentru a-l salva, atunci, aşa sa fie! Acestea fiind spuse, vă urez o seară la fel de plăcută şi liniştită, la fel cum mi-aţi făcut-o dumneavoastră mie!  
- Mul..., mulţumesc...! La revedere...! îngăimă doctoriţa, vizibil bulversată de cele întâmplate, de reacţia şi replica total neaşteptată a Emanuelei, pe care o privea îndepărtându-se dreaptă, sigură pe ea, radioasă, dispărând odată cu ultimele raze ale apusului.  
După ce a venit de la serviciu, Emanuela a trecut în revistă lista cu tot ce trebuia să ia a doua zi la spital: pachetele cu hăinuţe, o bucată mare de pânză albă, necusută, nefinisată sau brodată, numită "Crâşma" (simbolizând curăţia sufletului pruncului celui nou botezat) şi faşa pentru legat copilul, prosop şi săpun pentru preot, prosop pentru moaşă, vin, ulei, o iconiţă… Pentru băiţa copilului pregătise tot ce era necesar: prosop, ulei pentru bebeluş şi şampon, costumaş, păturică, pernuţă, jucărioare, scutece. Preocupată să-i pună în cădiţa de baie tot ce trebuie, Emanuela pregăti pe rând şi petale de trandafir, flori de tei, uleiuri frumos mirositoare, un ban de argint, un fulg (ca să fie uşoară ca fulgul), un strop de miere şi zahăr ca să fie dulce, orez - să fie bogată, grâu - să fie cinstită, o verighetă sfinţită ca sa aibă noroc de cununie, ouă - să fie sănătoasă şi plină ca oul (care trebuie să rămână întreg pentru a putea fi pus şi în apa de baie din a 2-a zi), ulei de la biserică, tămâie şi smirnă pentru îndepărtarea duhurilor rele, bănuţi, pe care îi sterilizase mai înainte, ardei iute, lapte dulce, busuioc - ca fetiţa să fie frumoasă, mărar - să fie plăcută ca mărarul în bucate, mentă şi romaniţă - să crească uşor şi să fie sănătoasă, mac - să doarmă bine, seminţe de cânepă ca să crească iute, apa sfinţită - să fie curată ca aceasta, seminţe, sare, parfum, cărţi pentru aşezat sub cădiţă - să fie studioasă.  
Hotărâse cu angajata unei florării, să cumpere lumânarea, în drum spre spital, pentru a fi proaspeţi bobocii de trandafir albi şi roz, cu care va fi ornată, având şi danteluţă, tiul şi panglici de aceleasi culori.  
Emanuela îşi rugase sora mai mare, pe Angela, să meargă cu ea la botezul fetiţei şi să-i fie moaşă. Deşi, iniţial, ezitase, aceasta a acceptat, în cele din urmă. Acum, după ce le rânduise pe toate cele de care avea nevoie, Emanuela a sunat-o pentru a se sfătui cu privire la ultimele pregătiri şi la ora de plecare spre spital.  
- Să nu uiţi cutiile cu prăjituri, platouri, sucul şi cafeaua! o avertiză ea. În rest cred că ai pus totul, din câte mi-ai spus. La ce oră ai spus că vine preotul?  
- La ora 11.00. Pe la 10.20, zic eu, este perfect dacă suntem la spital. Am stabilit cu acea infirmieră, ştii tu, cea despre care ţi-am spus că mă împac foarte bine cu ea, să încălzească o oală de 10 litri de apă, să fie pentru baie, să aibă totul pregătit. Nu se va folosi cristelniţă. Nu este voie în spital...  
- Bine, Emanuela! Am înţeles. Culcă-te şi tu! Eşti extenuată şi mâine trebuie să fii odihnită. La revedere! Noapte bună!  
- Angela, vii şi cu băieţii, da? Pa! Noapte bună!  
- Da, desigur! Noapte bună!  
Emanuela se grăbi către baie simţind nevoia să se relaxeze, iar aici era singurul loc unde reuşea să se detensioneze, zăbovind puţin mai mult sub duş, lăsând apa să-i biciuiască umerii încordaţi sub tensiunea ultimelor zile. Adunase atâtea gânduri, emoţii, teamă, la acestea adăugându-se stresul de la serviciu şi nu realizase toate astea până acum, când începea uşor-uşor să se destindă. „Trebuie să mă odihnesc! Altfel, ziua de mâine nu ar putea fi o zi frumoasă, reuşită, aşa cum îmi doresc din tot sufletul să fie… Am pregătit totul cu atenţie şi, mai mult de atât nu pot să fac. Va fi bine, sunt convinsă. Domnul mă va ajuta…”, se încuraja Emanuela de una singură, în timp ce apa şiroia pe trupul ei limpezându-i gândurile şi liniştindu-i sufletul.  
Închise apa, se şterse bine, îşi îmbrăcă pijamaua şi după ce-şi uscă atentă părul şi mai trase o privire de control la bagajele pregătite şi împrăştiate prin încăpere, stinse lumina şi în faţa icoanei, care era aşezată pe peretele camerei dinspre răsărit, Emanuela îşi făcu cruce şi începu să se roage. După ce rosti cele trei rugăciuni pe care obişnuia să le spună încă din copilărie, Emanuela mai înălţă, de această dată, către Dumnezeu, o rugă specială: „Te rog, Doamne! Ajută-mă prin suflet curat să-ţi încredinţez acest suflet de copilaş nevinovat spre Botez, spre Sfântă Încreştinare! Dacă consideri, Doamne, necesar să iei de la mine, în folosul binelui ei, fă-o, Doamne, doar ajut-o să fie bine, să crească mare şi să fie sănătoasă! Amin!”  
De pe noptiera de lângă pat, un ceas mic îi dădu de veste, nervos, că este timpul să se trezească. Se întinse somnoroasă şi opri soneria. Era pe punctul să mai zăbovească puţin, dar imediat îşi dădu seama ce zi este şi... „Vai! Fetiţa... botezul… Jos din pat!”  
Deschise ochii şi sări drept în picioare. Soarele strălucea într-un răsărit superb plin de viaţă, aruncând raze vesele printre jaluzelele de la geam. Emanuela deschise fereastra larg. Aerul curat al dimineţii, invadându-i plămânii şi chipul, a înviorat-o şi a încărcat-o de energie. Pe crengile plopilor din faţa geamului, vesele şi neobosite privighetori îşi susţineau concertul matinal într-o minunată simfonie a bucuriei. Ascultându-le trilurile, devenind şi ea veselă, Emanuela aşeză ibricul pe aragaz pentru prepararea cafelei şi o sună pe Simona pentru a o invita la cafea. Era momentul ideal şi cea mai bună atmosferă pentru a discuta ultimele detalii...  
 
Va urma...  
Ianuarie - 25 - 2015  
Iaşi  
 
Referinţă Bibliografică:
ÎN MÂNA DESTINULUI...( 2 ) / Olguţa Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1486, Anul V, 25 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Olguţa Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!