Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Olguţa Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1480 din 19 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

În mâna destinului...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
O seară frumoasă de Mai. Una din acele seri înmiresmate de florile specifice anotimpului plin de culoare şi vigoare...  
La etajul trei, la una dintre multele ferestre la care nu licărea nicio lumină, în rotocoalele de fum ale unei ultime ţigări, ce se ridicau alene spre cer, în semiobscuritate, stăteau de vorbă două vecine. Erau două prietene, care nu terminaseră de împărtăşit impresiile de după petrecerea aniversară a uneia dintre ele, a gazdei. Să tot fi fost ora două, noaptea. Musafirii plecaseră de ceva timp, soţul şi copiii adormiseră iar cele două, încă, sporovăiau împărţind gânduri. Erau prietene de mulţi ani şi, ca de obicei, îşi împărţăşeau şi bune şi rele. Obosite, privind pe fereastră, atenţia le-a fost atrasă de un tânăr bruneţel de aproximativ douăzeci şi cinci-douăzeci şi şapte de ani, care mătura aleile din spatele blocului. Gazda, Simona, exclamă:  
- Uită-te! Vezi băiatul acela? Îl cunoşti? Este băiatul care face curăţenie în bloc la noi...  
- Îl ştiu, răspunse Emanuela, oarecum mirată, privind lung către acel om. Oare de ce mătură la această oră?  
- Doamne! continuă Simona. Dacă ai şti ce poveste are, sărmanul de el, ce necazuri au, săracii de ei... Fetiţa lor, de numai şase luni, este bolnavă şi nici n-a fost botezată... Am impresia că este şi acum tot în spital...  
- Doamne, Dumnezeule! Tu vorbeşti serios, Simona? Nebotezată, la şase luni? Dar copilului, poate că din această cauză nici nu-i merge bine… Poate că nu s-a oferit nimeni..., ei fiind săraci... Gata! Să ştii că am luat o hotărâre. Nici nu trebuie să-mi povesteşti mai multe. M-am hotărât şi voi vorbi cu soţul meu, în speranţa că va fi de acord cu mine şi... dacă vor fi de acord şi părinţii fetiţei, o vom boteza noi, fără întârziere... Ce spui?  
Simona se uita lung, neîncrezătoare şi total surprinsă, la Emanuela, fără să clipească. Niciodată nu văzuse atăta strălucire în ochii prietenei sale, cu tot semiîntunericul din jur. I se părea că aceasta a luat o hotărâre ca şi când ar fi fost de multă vreme stabilite chiar şi amănuntele...  
Emanuela deja nu mai era prezentă. Jubila şi îşi freca mâinile în tăcere, ca semn de mare mulţumire. Atât de mult o încânta ideea şi hotărârea luată deja, încât mintea ei colinda, văzându-se căutând cu înfrigurare prin magazine şi cumpărând cele mai frumoase lucruşoare pentru îngeraşul ei. Apoi, revenind în realitate, îşi întrebă prietena, cu o uşoară îngrijorare în voce:  
- Crezi, totuşi, că vor fi de acord?  
- Linişteşte-te! De ce nu ar fi? În fond şi la urma urmei, le vei face un bine, un mare bine. De ce nu ar fi de acord?  
- Simona...! Ochii Emanuelei se umplură de lacrimi. Dar, dacă..., ştii, eu o botez, investesc suflet… Deja am început şi dacă, ferească Dumnezeu, cum spui tu, că este foarte bolnavă... Dacă... nu,… Nu aş suporta o asemenea durere! Cred că ar fi mai bine sa-mi iau gândul… Ce zici?  
- Linişteşte-te, Emanuela! Ia-o uşor! Prea repede ai luat o hotărâre atât de importantă si acum te copleşeşte. Este mai bine să te linişteşti şi apoi să analizezi situaţia. Noaptea este un sfetnic bun, ştii şi tu asta, la fel de bine ca mine Hai să schimbăm subiectul! Mai stăm un pic de vorbă si te linişteşti...  
- Nu, Simona! Gata! Nu mai stau. Merg acasă şi mă culc. Mai am treburi de rezolvat astăzi, iar, în ceea ce priveşte botezul acelei fetiţe, este mult mai bine să hotărască destinul... Nu mă voi împotrivi, orice ar fi.  
- Aşa să fie! încheie Simona dialogul. Doamne ajută!  
Emanuela plecă acasă, oarecum liniştită. Dormi destul de rău în acea scurtă noapte. Toate gândurile s-au transformat în vise şi visele în gânduri. A doua zi, vizibil obosită, cu ochii încercănaţi, Emanuela îşi văzu de treburi, încercând să nu se mai gândească.  
Seara, plecă la serviciu. Era în tură de noapte. O sună soţul, care era plecat în străinătate. Emanuela, nu rezistă şi îi spuse la telefon, într-un suflet, aproape plângând, povestea fetiţei ce o impresionase atât de mult. Adrian, care îşi cunoştea soţia destul de bine, în toate manifestările, nu o întrerupse. Atent, ca de obicei, simţise în toată bucuria acesteia, o urmă de amărăciune.  
- Ce se întâmplă, draga mea? Ce mai este? Încerci să-mi ascunzi ceva? O întrebă el, calm, cu multă înţelegere  
- Nimic... Ce să fie? … Doar că îmi este teamă să nu o pierd... Ştii că eu nu aş suporta aşa ceva…. Tocmai de aceea, am luat o hotărâre. Voi lăsa totul în mâna destinului, să hotărască el. Cum va dori Dumnezeu, aşa să fie! Dacă voi fi lăsată să o botez, va fi a mea, Adrian! O să trăiască. El, Domnul, este Mare prin Măreţia Lui!  
- Da. Este bine aşa. Dacă vei dori să o faci, fă-o cu tot sufletul! O linişti Adrian, exprimându-şi acordul cu hotărârea comunicată de ea.  
Dimineaţa, obosită şi nerăbdătoare să ajungă acasă, să facă o baie şi să se arunce în pat, Emanuela mergea grăbită, cu capul plecat şi cu privirea în pământ, parcă examinând curăţenia asfaltului pe care călca. Aproape istovită de nesomn şi mistuită de gânduri, speranţă şi teamă, ajunse în faţa blocului. Tresări. O voce puternică de bărbat o trezi din starea în care se afla, golindu-i mintea de toate gândurile...  
- Săru’ mâna, doamnă! „Veniţi de la servici?”  
- Buuuună dimineaţa, Costel! răspunse Emanuela, grăbită şi speriată, ca după un şoc. Nu-i venea a crede, când a ridicat ochii, văzând pe cine are în faţă. Destinul îşi făcea jocurile... Tocmai eeeeel? Costel?! Nu pot să cred. Ce-i asta? Lividă la faţă, se hotărî şi reuşi, destul de greu, să-i vorbească...  
- Doamnă, s-a întâmplat ceva? … Nu vă simţiţi bine?  
- Nuuu...! Sunt doar puţin obosită… Ce bine că te întâlnesc! Ştii? Chiar doream să îţi vorbesc!  
- Da’..., s-a întâmplat ceva?  
- Nuuu! Adică…, da! Bine, nu chiar..., dar nu te speria tu! Am auzit aşa, din întâmplare, că ai, mă rog, că aveţi, tu şi soţia ta, o fetiţă, nebotezată...  
- Eiii...,doamnă...! Da şi asta nu-i tot..., că ar mai fi şi…, bâigui Costel, de parcă ar fi dorit să mai spună ceva, dar o anumită teamă îl reţinea ori, poate, îşi orânduia ce şi cum să spună, în timp ce îşi ştergea ochii sau îşi sufla nasul, privind în lături şi, mai mult, în pământ.  
Ocolind, oarecum viclean, privirea Emanuelei, îşi drese vocea şi începu să vorbească stâlcind cuvintele pe un ton plângăreţ, care putea înmuia inima oricui:  
- … Fata mea fata me îi pi moarti, doamnă… Cred cî nici doctorii nu mai au cii faci… Păi asta-i mamî? Spuniţi şî dumneavoastrî, ci mamî-şi mai bati copilu mititel, di o lunî şî jumati cu capul di calorifer? Nu-i nevasta me, doamnă! Asta i-o panaramî cu cari traiesc... Ci mă fac eu fărî copchiliţa me? Mi-ar trebui bani s-o operez în strainatăti, poati cî doar aşa o scăpa, că aşa spun doctorii!  
Emanuela, mirosind puţin povestea, ce părea oarecum exagerată, îl opri pe tatăl „ îngrijorat” şi îl întrebă unde este internată fetiţa, cum o cheamă şi ce medic o are în grijă, nu de alta, dar pentru a vedea ce se poate face pentru ea. Nu a obţinut decât numele fetiţei şi spitalul... În rest, după cum intuise câte ceva, acesta nu ştia. A mai aflat doar că fetiţa are, într-adevăr, aproape şase luni. I-a explicat pe scurt planurile de-a o boteza şi i-a cerut, dacă se poate, să-i spună cum să ia legătura cu mama fetiţei în caz de nevoie...  
Ajunsă la etajul trei, mai tulburată ca niciodată, şocată de cele întâmplate şi furioasă pe cei doi, care s-ar părea sunt nişte oameni de nimic, se opri la Simona: I-a povestit acesteia, dintr-o suflare, cele discutate cu Costel. I-a mai spus, de asemenea, că întâlnirea cu tatăl fetiţei este un semn providenţial şi că s-a hotărât să meargă înainte, fie ce-o fi. Pentru fetiţă.  
Urma să aibă doua zile libere si îşi propuse să clarifice situaţia, să afle adevărata poveste. Ajunsă în casă, mai înainte de toate, făcu baie şi bău un ceai de tei, după care punând ceasul să sune la 11.00, se culcă.  
La ora douăsprezece şi un sfert, Emanuela era în faţa spitalului. Se gândi de unde să înceapă, spitalul fiind foarte mare. Oprind o înfirmieră, o rugă să-i indice în care pavilion ar putea găsi internat un copil cu vârsta de 5-6 luni. Aceasta îi indică cu mâna două pavilioane, dar, pentru siguranţă, îi spuse să meargă la registratura spitalului, în pavilionul din faţa lor şi, pe baza numelui, este posibil să fie găsită dacă, într-adevăr, se află internată acolo. Fără a mai pierde timpul, Emanuela merse direct la registratură. Bătu grăbită şi emoţionată la uşă. Din interior răsună vocea unui bărbat:  
- Intraţi!  
- Bună ziua, domnule! salută Emanuela de cum trecu pragul.  
- Bună ziua, doamnă! Intraţi şi luaţi loc! Cu ce vă pot ajuta?  
- Da, pentru asta am venit... Cred că m-aţi putea ajuta, vă rog! Numele meu este Emanuela Romaşcanu. Caut o fetiţă cu vârsta de 5-6 luni, care, din câte mi s-a spus, ar putea fi internată în spitalul dumneavoastră de ceva timp.  
Bărbatul îşi scimbă pe dată atitudinea, devenind foarte atent. O măsură cu privirea pe Emanuela, de parcă ar fi vrut să-i citească gândurile si continuă…  
- Cum se numeşte fetiţa?  
- Luca Daniela Nela, este numele ei, domnule.  
Bărbatul îşi drese instinctiv glasul. Luă o gură de apă din paharul de pe masă şi întrebă fără să o privească pe femeia din faţa lui, de data aceasta.:  
- De ce căutaţi această fetiţă doamnă?  
Emanuelei, neplăcându-i schimbarea lui în atitudine şi interesul subliniat prin întrebare, îi dispăru încrederea iniţială în acest personaj şi se hotărî să fie foarte precaută, dar să facă orice pentru a afla tot ce se poate afla de la el.  
- Domnule, am auzit întâmplător povestea acestei fetiţe. Nu doresc nimic special, decât să o găsesc şi să o încreştinez. Ştiu că se poate salva viaţa ei prin botez şi asta îmi doresc să fac, dacă va fi cu voia lui Dumnezeu. Şi acum vă întreb pe dumneavoastră: îmi puteţi oferi relaţii în acest sens sau nu? Este sau nu în spitalul dumneavoastră?  
Funcţionarul urmărea cu interes înscrisuri din registrele de pe masă, dar, cu acelaşi interes, privea prin ochelarii aşezaţi pe vârful nasului, din când în când, ridicându-şi privirea spre Emanuela, cercetându-o pe deasupra acestora.  
- Da. Aici este! Pavilionul patru - copii, etajul unu, rezerva cinci. Doamna doctor Străinu se ocupă de ea. Doriţi să mergem acum? Pot să vă însoţesc, dacă doriţi!  
- Desigur.  
Au plecat amândoi, Emanuela cu un pas înapoia lui pentru a-i arăta calea. Pe aleile spitalului nu erau prea mulţi oameni pentru că încă nu era oră de vizită. Au ajuns la pavilionul căutat. Avea o intrare laterală. Pătrunzând în interior, un miros greoi de medicamente, de clor, dar şi mirosuri de urină, se ridica parcă din podea şi din pereţi, lovind-o pe Emanuela până în pereţii stomacului. Au urcat pe o scară îngustă până la etajul unu al clădirii,unde a fost rugată să aştepte puţin. Funcţionarul de la registratură bătu la uşa medicului, discret. Tocmai această discreţie o alarmă pe Emanuela. Bătaia în uşă nu i se păru că ar fi normal, oficială, ci mai degrabă un soi de semnal. Din interior, reacţia doamnei doctor, până să se închidă uşa trasă de funcţionar imediat după ce el intră, prin tonul de adresare şi căldura vocii, trăda un familiarism ciudat. Mintea Emanuelei lucra intens. Pe o parte, se simţea destul de aproape de îngeraşul ce avea să-i aducă atâta bucurie, o simţea atât de prezentă pe fetiţă, încât avea senzaţia că deja îi transmite o forţă deosebită, de care va avea cu siguranţă nevoie. Da! Va avea nevoie pentru că, pe de altă parte, simţea că ceva nu este în ordine.  
Uşa cabinetului se deschide şi funcţionarul de la registratură o invită pe Emanuela înăuntru, însă el nu plecă, rămase şi se aşeză familiar pe un scaun situat lângă biroul doamnei doctor Străinu.  
- Bună ziua, doamna doctor!  
- Bună ziua, doamna Romaşcanu! Luaţi loc! Înţeleg de la colegul meu că doriţi, mă rog…, că sunteţi interesată de situaţia fetiţei Luca Daniela Nela. Curiozitatea mea este…de ce? Cunoaşteţi situaţia acestui copil? Îi cunoaşteţi părinţiii? Ştiţi cum a ajuns ea aici?  
- Dacă îmi permiteţi, doamna doctor, vă voi răspunde în aceeaşi manieră, punctual. Da, sunt interesată, foarte interesată, de situaţia fetiţei. Doresc şi sunt hotărâtă să fac tot posibilul să o salvez şi primul pas va fi să o botez. Nu îi cunosc situaţia reală, dar mă aştept şi voi face tot posibilul să o aflu. Îi cunosc doar tatăl, dar voi face tot posibilul să-i cunosc şi mama. Nu ştiu cum şi când a ajuns aici. Tocmai de aceea sunt în acest cabinet acum, cu speranţa de a afla tot adevărul şi de a o cunoaşte şi pe micuţă! Vă rog să mă sprijiniţi în demersul meu!  
Medicul Străinu Maria, privea femeia din faţa ei şi încerca să-i citească pe chip, să înţeleagă de unde venea această hotărâre. “Ce ascunde această femeie?” se întreba ea, neîncrezătoare.  
- Şi..., totuşi, de ce sunteţi aici? În ce calitate aţi venit?  
- Stimată doamnă, îi vorbi Emanuela ridicându-se iritată în picioare, dar calmă, tocmai v-am informat cu privire la intenţiile mele, dar, din nefericire, prin supoziţiile dumneavoastră nu faceţi decât să mă jigniţi. Nu consider că este necesară vreo calitate oficială pentru a boteza un copil...  
- Nu vă supăraţi, doamnă! Aveţi o prezenţă care impune anumite stări, atitudini şi nu ştiam…M-am gândit că…, dar nu-i nimic…, iertaţi-mă, vă rog! Să continuăm! Cu aproximativ cinci luni în urmă, într-o seară de sfârşit de februarie, la poarta spitalului s-a prezentat o tânără cu vârsta pânâ în 25 de ani. Avea în braţe un copil înfăşat sumar, într-o stare destul de agravată a sănătăţii, declarând medicilor de la triaj că nu are posibilităţi de a avea grijă de copil, că nu-l doreşte şi să facă ei ce doresc cu el. Până să se dezmeticească medicii, încercând să urmeze anumite proceduri, tânăra a abandonat copilul pe un calorifer şi a dispărut în noapte. Din acel moment fetiţa a rămas aici, fiind îngrijită de către personalul spitalului. Au urmat proceduri, anchete ale poliţiei, protecţiei copilului, dar fetiţa este aici. În urma cercetărilor s-a aflat identitatea mamei cât şi a fetiţei Am înţeles că nu este recunoscută de către tată.  
- Putem, vă rog, să mergem să vedem fetiţa? o întrerupse Emanuela privind lung la femeia din faţa ei, parcă fără să o vadă. Vocea ei, vizibil afectată de emoţia provocată de relatarea medicului, abia se auzi în încăpere.  
- Desigur. Să mergem!  
Rezerva în care se afla fetiţa era foarte aproape. Doar baia despărţea cele două încăperi. Intră doctoriţa întâi apoi, cu inima strânsă, Emanuela. În încăpere erau trei pătuţuri. Doar cel din mijloc era ocupat de un îngeraş micuţ, cu faţa în sus, având capul întors spre fereastră. Avea în jurul taliei un scutecel, picioruşele fiind rămase la vedere, subţirele, cu bazinul bombat, având acele semne de copil subnutrit, rahitic…, prost îngrijit. Dormea. Doctoriţa a strigat-o pe nume, atingându-o. Fetiţa a avut o reacţie neaşteptată. Deşi, doctoriţa era poziţionată în faţa ei, fetiţa a deschis ochii mari odată cu întoarcerea capului, ţintind cu privirea, însă, pe Emanuela. Acesteia i-au dat lacrimile, privind-o fără a-i veni să creadă că ceea ce s-a întâmplat este real. Pentru o clipă, doar ele două existau în rezervă. Până când zâmbetul fetiţei şi o mânuţă întinsă spre cea ce nu avea puterea să se mişte au rupt vraja. Tot copiii sunt mai curajoşi. Doctoriţa a urmărit mută de uimire momentul.  
Emanuela a ştiut atunci că aceasta este calea. A mers în cabinetul doctoriţei şi s-a interesat de modalitatea în care se poate face botezul. Văzând-o hotărâtă, aceasta şi-a schimbat dintr-o dată atitudinea.  
- Doamna Romaşcanu…, sincer, mă dezamăgiţi! Speram că prezentându-vă situaţia fetiţei, provenienţa ei, mediul din care vine, arătându-vă fetiţa, chiar… speram să vă determin să renunţaţi... Sunteţi o doamnă, în toate sensurile cuvântului. Cum puteţi lua o astfel de hotărâre pripită…, care…  
- Doamna doctor, vă rog! Dacă sunteţi cu adevărat o doamnă, aşa cum doresc să vă cred până la capăt, dacă sunteţi medic, meserie ce presupune binele pacientului mai presus de orice, dacă sunteţi mamă care presupune binele copilului înainte de orice, dacă sunteţi creştin şi ştiţi ce reprezintă Taina Botezului si, nu în ultimul rând, dacă sunteţi OM cunoscând ce înseamnă să-ţi iubeşti aproapele, vă rog să încetaţi, chiar acum!  
Furia şi hotărârea din cuvintele Emanuelei, care stătea dreaptă în faţa doctoriţei Străinu şi a funcţionarului de la registratură pregătit să intervină inainte de a izbucni Emanuela pentru a o convinge cu orice preţ să renunţe, puseră stavilă oricărei încercări, o stavilă ce se simţea emanând prin toţi porii acesteia, inundând încăperea.  
- Vreau să ştiu de îndată toate condiţiile în care botezul poate avea loc în spital, aprobările ce trebuie obţinute, ce este permis şi ce nu, astfel încât să fie cât mai repede săvârşit! Continuă ea cu hotărâre, blocând intenţia de a mai vorbi a celor două persoane din faţa sa.  
După obţinerea tuturor datelor necesare, Emanuela părăsi cabinetul, nu înainte de a mai fi rugată, de data aceasta pe un ton mieros, de către doctoriţă, să se mai gândească, totuşi. Sfat pentru care Emanuela i-a răspuns zâmbind ironic:  
- “Alea jacta est”, doamna doctor!  
Acestea fiind spuse, Emanuela plecă uşoară ca un fulg. Căută cu privirea biserica din perimetrul spitalului. A mulţumit Domnului că l-a găsit pe preot acolo, liber, citind dintr-o carte de rugăciuni. A cerut iertare pentru deranj, după ce a sărutat icoanele de-a dreapta şi de-a stânga iconostasului şi, obţinând permisiunea, a relatat preotului situaţia în care se află fetiţa şi hotărârea pe care a luat-o cu privire la ea. Preotul a primit cu mare bucurie vestea, binecuvântându-i gândul cel bun Au stabilit ca totul să se întâmple, cu ajutorul lui Dumnezeu, peste exact o săptămână şi jumătate.  
A anunţat-o pe doctoriţa Străinu telefonic. Nu dorea să dea curs altor discuţii. Pe de altă parte, încerca să înţeleagă ce interese meschine aveau cei doi, insistând prin toată puterea de convingere să o ţină la distanţă de fetiţă, dar şi-a şoptit cu hotărâre: “Va fi timp şi pentru asta! Deocamdată am alte urgenţe...”..  
Timpul a zburat cu repeziciune. Emanuela aduna zilnic cele mai frumoase hăinuţe, lucruşoare pentru finuţa ei. Nu-i putea uita acea privire ce le unise. Nimeni nu putea să o convingă că sunt cumpărături inutile, că nu va avea timp să le folosească pe toate pentru că va creşte repede şi îi vor rămâne mici…  
 
Va urma...  
 
Autor,  
Olguţa Luncaşu Trifan  
Ianuarie -18 - 2015  
Iaşi  
 
 
Referinţă Bibliografică:
În mâna destinului... / Olguţa Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1480, Anul V, 19 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Olguţa Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Olguţa Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!