Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 2112 din 12 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

Un Sacrificiu Viu în Mâna lui Dumnezeu - Calea Compasiunii Eterne
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Un concept important pe care trebuie să ni-l însușim pentru a ajunge la ținta pe care o avem în față de-a lungul vieții este cel redat în următorul verset:  
 
„Vă îndemn fraților, ca prin mila lui Dumnezeu și printr-o slujire de bun simț, să vă oferiți trupurile ca niște sacrificii vii, sfinte și acceptabile înaintea Sa.” — Romani 12:1  
 
(Fragment din cartea: „Trepte pe Calea Credinței)  
 
Cum se poate realiza un astfel de lucru? Mai bine zis, ce înseamnă să aduci un „sacrificiu viu”? Nu conține această expresie o contradicție de termeni? Cum se poate ca un sacrificiu să fie „viu”? Cum se aplică acest concept la viețile noastre?  
 
Un sacrificiu este viu în măsura în care el devine continuu. De fapt, prin conceptul de „sacrificiu viu” se înțelege trăirea permanentă a principiului renunțării de sine după modelul lui Iisus Hristos. De fapt, aici este transpunerea practică a gândului care era în Iisus Hristos și manifestarea iubirii ce vine de la Dumnezeu, capabilă să schimbe tot ce există în univers. Prin primirea principiului jertfirii de sine, noi intrăm în legătură cu puterea infinită a Creatorului, a Celui ce ne poate oferi mult mai mult decât ne putem închipui sau exprima prin cuvinte. Gândul lui Iisus Hristos dacă este primit în inimă și suflet, ne conduce la trăirea unei jertfiri permanente pentru cauza lui Dumnezeu, ceea ce presupune o slujire plină de iubire și o înălțare continuă a sufletului către eternitate.  
 
Adevărata închinare este interioară și presupune însușirea gândului lui Iisus Hristos, ce se concretizează prin renunțare de sine la fiecare pas. De fapt, noi trebuie să ne concentrăm pe ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi și mai puțin pe ce dorim să facem, fără a ține cont de El. Jertfa este „vie”, deoarece reprezintă un principiu cu o acțiune continuă de-a lungul întregii vieți, fără excepție. Practic, noi trebuie să jertfim, sau să abandonăm, patimile păcătoase, plăcerile desfrânate, mânia, violența de orice fel și vorbirea de rău, adică păcatul, ceea ce presupune un efort constant și bine direcționat din partea noastră.  
 
Să examinăm mai departe un alt îndemn al apostolului Pavel, ce se află într-o directă legătură ce cele spuse până aici:  
 
„Să nu vă lăsați modelați de spiritul acestui veac, ci să vă transformați prin înnoirea gândurilor voastre ca să puteți distinge bunătatea, plăcerea și perfecțiunea dorinței lui Dumnezeu față de oameni.” — Romani 12:2  
 
În ce constă „modelul acestui veac”? La ce anume se referă apostolul? Ce înseamnă să nu te conformezi acestui „tipar”, ci dimpotrivă, să te „înnoiești” pentru a cunoaște dorința lui Dumnezeu? Cum devine intenția divină „bună și plăcută” în viețile noastre, deși de multe ori, sau aproape de fiecare dată, ea intră în contradicție cu propriile noastre dorințe?  
 
Modelul acestui veac poartă pecetea păcatului și poftei având drept rezultat o viață împotriva principiilor lui Dumnezeu. De fapt, stilul de viață păcătos se află într-o opoziție directă cu gândul lui Iisus Hristos, similar modului în care întunericul nu poate locui cu lumina. Pentru a trece de la acest „tipar” negativ la „gândul lui Iisus Hristos” este necesară o înnoire a comportamentului și motivațiilor ce stau la baza caracterului nostru. Această transformare interioară devine posibilă prin puterea lui Dumnezeu, fapt ce conduce la o armonizare deplină cu tot ceea ce El așteaptă de la noi. Principiul expus este similar manierei în care Iisus Hristos Și-a armonizat toată existența sa terestră cu intenția Tatălui ceresc. Astfel, dorința divină, care la început se luptă cu noi, treptat devine bună și plăcută, fiindcă ceva se schimbă în inima noastră. Gândul lui Iisus Hristos atinge coardele tainice ale sufletului și deodată, noi vedem toate lucrurile într-o altă perspectivă. Realitatea capătă un alt înțeles, adică un sens pe care nu l-am intuit vreodată. Dorințele noastre, orientate până la acea dată către viciu, devin însetate de sfințenia și nevinovăția lui Dumnezeu așa cum sunt ele manifestate în Iisus Hristos.  
 
Modelul” acestui veac se află în directă opoziție cu „gândul” lui Iisus Hristos. El reprezintă stilul de viață păcătos și idolatru al lumii în care trăim, caracterizat de egoism și înălțare de sine. Înnoirea interioară se realizează prin conformarea cu dorința lui Dumnezeu așa cum este ea exprimată prin viața lui Iisus, adică prin iubire, bunătate, îngăduință și milă. Dacă „gândul lui Iisus Hristos” devine o parte a vieții noastre, armonizarea cu dorința divină nu va mai fi o problemă, fiindcă atât cerința din exterior, cât și imboldul din interior vor merge în aceeași direcție. Astfel, perspectiva se va schimba și intenția divină va apărea în adevărata ei lumină ca fiind bună, plăcută și de dorit.  
 
Și acum să citim o consecință directă a „aducerii sacrificiului viu” și „înnoirii interioare”:  
 
„În baza darului ce mi-a fost dat, vă spun fiecăruia dintre voi să nu se considere mai mult decât este în realitate, ci să dea dovadă de bun-simț conform cu înzestrarea ce i-a fost dată de Dumnezeu.” — Romani 12:3  
 
Cum se ajunge la o adevărată imagine de sine prin trăirea principiilor anterior enunțate? De ce adevărata religie va conduce la umilință și la o imagine echilibrată despre sine în opoziție cu înălțarea de sine, care exprimă principiul lumii în care trăim? Cum se leagă acest lucru de smerirea lui Iisus Hristos, despre care deja am vorbit?  
 
Imaginea de sine se schimbă prin primirea gândului lui Iisus Hristos, fiindcă acum începem să ne vedem în adevărata lumină, adică așa cum ne evaluează Dumnezeu. Înțelegem că suntem copii iubiți de Tatăl ceresc și înaintea noastră se află o veșnicie în care să ne bucurăm și să trăim în armonie cu principiile nevinovăției. Iar înnoirea continuă a minții noastre, care se mai numește și sfințire, ne va conduce la o profundă însușire a elementelor ce compun plăcerea universului necăzut în păcat: îndelunga răbdare, iubirea ce se jertfește pe sine și adorarea Creatorului. Totul capătă o nouă culoare și mai presus de toate, principiul smeririi de sine capătă o tonalitate universală în opoziție cu cel al trufiei, care exprimă natura păcatului.  
 
Imaginea de sine autentică este rezultatul înnoirii interioare, fiindcă astfel ni se descoperă adevărata identitate de fiu sau fiică a lui Dumnezeu. Acest lucru se va da pe față printr-o umilință izvorâtă din viața lui Iisus Hristos. Înălțarea de sine nu își va mai găsi sălaș în inimile noastre. Un spirit nou ne va anima de atunci înainte. Iisus Hristos va deveni o prezență vie și noi vom trăi cu bucurie revenirea Sa în istoria lumii.  
 
Să Asculți Vorbirea lui Dumnezeu  
 
Să examinăm acum un exemplu de ascultare deplină a intenției divine ce a fost exprimată direct prin Cuvântul lui Dumnezeu:  
 
„Domnul a venit, S-a înfățișat și l-a chemat ca și în celelalte ocazii:  
 
— Samuele, Samuele!  
 
Și Samuel a răspuns:  
 
— Vorbește, căci slujitorul Tău ascultă!” — 1 Samuel 3:10  
 
Ce exprimă acest răspuns din partea lui Samuel? Ce presupune să răspunzi afirmativ lui Dumnezeu fără a avea cunoștință despre ceea ce urmează să ți se comunice? Cum ajungem la dispoziția de a asculta necondiționat de Dumnezeu?  
 
Profetul Samuel era gata să primească descoperirea divină indiferent de conținutul ei. El era dispus să se lase în mâna lui Dumnezeu fără să se gândească la consecințe. Această dispoziție se cheamă „renunțare de sine” și se află în strânsă legătură cu controlul de sine și cu „gândul” lui Iisus Hristos. Noi ajungem la această experiență prin intermediul credinței și prin focalizarea atenției interioare în direcția bună. Cultivarea acestor trăsături mentale presupune un plan, o ordine bine stabilită și un efort bine orientat. Nu în ultimul rând, este necesară un efort de supunere deplină a sinelui înaintea lui Dumnezeu.  
 
Să examinăm acum rolul ascultării de Dumnezeu în comparație cu respectarea ritualurilor religioase:  
 
„Samuel a zis lui Saul:  
 
— Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și sacrificiile, decât ascultarea de glasul Său? Ei bine, ascultarea este mai valoroasă decât sacrificiile și respectarea cuvântului Său este mai dorită decât grăsimea berbecilor!”  
 
De ce respectarea dorinței lui Dumnezeu este valoroasă decât îndeplinirea ceremoniilor, chiar și dacă ele au fost cerute de El? De ce suntem tentați să dăm o mai mare atenție aspectelor exterioare decât celor interioare? De ce religia trebuie să fie în primul rând interioară, înainte de a deveni ulterior exterioară?  
 
Ceremoniile nu pot surprinde adevărata natură a religiei, care de fapt este interioară, în inimă și suflet. Cu toate acestea, oamenii au tendința să se concentreze pe aspectele exterioare, fiindcă ele nu necesită transformarea interioară. De aceea, religia tinde să devină o colecție de concepte și ritualuri, un fel de vrăjitorie, menită să schimbe destinul omului și intenția divină. Alteori, religia este doar o comemorare civică a unor evenimente reale și imaginare, lucru ce pare util celor care o administrează în promovarea unei aparente moralități printre oameni.  
 
Să citim mai departe despre modul în care Dumnezeu evaluează lucrurile ce ni se par de mică însemnătate:  
 
„Fiindcă neascultarea este la fel de vinovată ca vrăjitoria și revolta este similară închinării publice sau private la idolii.” — 1 Samuel 15:23  
 
De ce neascultarea este echivalentă cu un păcat așa de evident cum este cel al vrăjitoriei? Cum înțelegem că judecă Dumnezeu lucrurile de adevărată valoare? De ce nu sunt relevante ritualurile religioase? Care este natura adevăratei închinări?  
 
Neascultarea dorinței clar exprimate a lui Dumnezeu reprezintă un act de revoltă și o nesupunere similară comiterii celor mai evidente păcate. Vinovăția este cu atât mai mare cu cât natura sa este mai puțin evidentă. Oamenii doresc să ofere ritualuri și ceremonii lui Dumnezeu, dar El este interesat de inima noastră; aceasta trebuie să o oferim și atunci vom ajunge la adevărata închinare, ce nu poate fi decât în Duh și adevăr. Orice gen de ceremonie este inutilă, dacă interiorul sufletului nu a fost curățat de prezența răului. Dimpotrivă, respectarea intenției divine în viața zilnică reprezintă adevărata religie, fapt ce trece dincolo de formă, crez și ritual. Adevărata valoare a închinării este conferită prin dimensiunea morală a interiorului sufletului uman.  
 
Să Acționezi prin Puterea lui Dumnezeu  
 
Să trecem acum la un aspect important care decurge din ascultarea de Dumnezeu și anume, cel legat de manifestarea puterii divine:  
 
„Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel:  
 
— Lucrul acesta nu se va face prin putere și voință, ci prin Duhul Domnului Oștirilor!” — Zaharia 4:6  
 
De ce era important ca acest îndemn să fie adresat pentru finalizarea reconstrucției Templului de la Ierusalim? De ce nu era suficientă puterea omenească pentru derularea acestei activități? Ce principiu a fost enunțat de profetul Zaharia pentru a avea succes în lucrarea lui Dumnezeu?  
 
Condiția omului după căderea în păcat a fost de natură să slăbească și să anuleze chiar și cele mai bune eforturi de a face lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, îndemnul profetic este mai mult decât oricând necesar pentru a oferi călăuzire celor ce lucrează la zidirea Templului lui Dumnezeu pe pământ. În același timp, este obligatorie intervenția divină. Fără manifestarea puterii lui Dumnezeu, noi nu vom putea decât să constatăm că tot ce facem devine repede lipsit de valoare; mai precis, nimic nu se va schimba. Totul va rămâne neschimbat. Dacă efortul omenesc se unește cu puterea divină, succesul devine sigur. În consecință, lucrarea va fi îndeplinită repede și în bune condiții.  
 
Să mergem mai departe și să urmărim cum trebuie să reacționăm în fața obstacolelor:  
 
„Cine ești tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc șes. El va pune piatra cea mai înaltă din vârful Templului în mijlocul strigătelor de:  
 
— Îndurare! Îndurare cu ea!” — Zaharia 4:7  
 
La ce se referea acest „munte mare”, care stătea înaintea lucrătorilor? Ce fel de „munți” avem și noi în experiențele noastre ce ne împiedică să înaintăm pe calea pe care Domnul a pus-o înaintea noastră? Cum pot fi transformate aceste obstacole în „șes” pentru a îndeplini intenția divină?  
 
Înaintea noastră stau „munți înalți” de obstacole, ce sunt imposibil de trecut fără intervenția lui Dumnezeu. Acești munți sunt atât de mari, încât nu pot fi escaladați, chiar și de cei mai puternici oameni. Doar printr-o minune, aceste înălțimi potrivnice pot fi înlăturate, fapt ce presupune o intervenție supranaturală. Acești munți se referă la neputințe interioare, afecțiuni de tot felul și circumstanțe imposibil aparent de neschimbat. Dimpotrivă, când ne predăm lui Dumnezeu pentru a face lucrarea Sa, un element supranatural se va adăuga și va conferi valoare fiecărui pas făcut prin credință.  
 
Și acum să vedem ce asigurare a fost dată lucrătorilor credincioși:  
 
„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:  
 
— Mâinile lui Zorobabel au întemeiat Casa aceasta și tot mâinile lui o vor finaliza. Și astfel, veți ști că Domnul Oștirilor m-a trimis la voi!” — Zaharia 4:8  
 
De ce este important să avem înaintea noastră promisiunile pe care Domnul ni le-a lăsat pentru noi în Biblie? Ce înseamnă să începi o activitate și să ai asigurarea că o vei încheia? Ce lucrare se aseamănă în ziua de astăzi cu cea de rezidire a Templului de la Ierusalim din timpul întoarcerii din Babilon?  
 
Promisiunile divine ne luminează calea pe care trebuie să mergem și ne conduc de la începutul și până la sfârșitul activității pe care o avem de făcut. Trebuie să ridicăm Templul lui Dumnezeu de pe pământ, mai precis, pe cel din inimile oamenilor. Adevărata închinare trebuie să fie predicată în această lume, astfel ca toți oamenii să aibă ocazia de a veni la Dumnezeu și de a fi salvați prin credința în Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, care a înlăturat vinovăția lumii. Aceasta este lucrarea timpului prezent, până când Domnul va reveni.  
 
Am ajuns la finalul acestui studiu. Să amintim principalele subiecte pe care le-am aprofundat; astfel, am vorbit (1) despre „gândul lui Iisus Hristos” pe care trebuie să îl avem în noi, (2) despre „jertfa vie” pe care trebuie să o aducem lui Dumnezeu, (3) despre ce înseamnă să asculți de Dumnezeu când îți vorbește și (4) despre rolul puterii Duhului Sfânt pentru a merge pe Calea sfântă a Evangheliei. Dorim să primim îndemnurile transmise prin intermediul Bibliei? Dacă da, atunci să trecem la faptă prin îndeplinirea a tot ceea ce Dumnezeu așteaptă justificat de la noi! Și binecuvântarea prezenței Sale va fi mereu cu noi!  
 
Octavian Lupu  
București  
12 octombrie 2016  
(republicare)  
Referinţă Bibliografică:
Un Sacrificiu Viu în Mâna lui Dumnezeu - Calea Compasiunii Eterne / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2112, Anul VI, 12 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!