Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 1993 din 15 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Conflictul ca Performanță Școlară
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În viața zilnică, să fii cu picioarele pe pământ. În gândire, să nu te complici. În conflict, să fii drept și generos. În stăpânirea celorlalți, să nu încerci să îi ții sub control. În muncă, să lucrezi cu plăcere. În viața de familie, să fii prezent pe deplin.” — Lao Tzu  
 
Nu este posibil să reușești dacă nu te impui în fața celorlalți, îi spuse tatăl copilului său ascunzându-și cu greu furia și nemulțumirea. Nu am crescut un papă-lapte, care să fugă din fața celorlalți! tună el cu nemulțumire împotriva micuțului ghemuit într-un colț al canapelei.  
 
Preț de o jumătate de oră acest discurs continuă pe același ton ascuțit și aducător de furtună. Tatăl se descărcă plin de năduf pentru umilința îndurată când în ziua precedentă copilul său plecase fără să spună nimic din fața unui coleg mai mare care îl jignise în fața multor elevi. Așa ceva i se părea inimaginabil. El i-ar fi replicat cu vârf și îndesat fără să se lase călcat în picioare.  
 
Dar copilul continuă să tacă și să nu răspundă tatălui său, a cărui furie creștea de la o clipă la alta:  
 
Nu înțelegi ce spun? De ce nu spui nimic? Măcar fă-mă să înțeleg ce este în capul tău!  
 
Ochii mari ai copilului îl priviră în tăcere, dar nu schiță niciun gest de răspuns. Fața i se destinse și continuă să stea nemișcat asemenea unei stânci în bătaia vântului. Nu simțea nevoia să se justifice. Nu dorea să discute în contradictoriu cu părinții săi. Cunoștea prea bine temperamentul violent al tatălui său. Orice opinie contrarie i-ar fi fost respinsă imediat.  
 
Dar furia tatălui crescu pe măsură ce monologa aparent la nesfârșit:  
 
Nici nu îți dai seama ce eforturi depunem eu și mama ta ca să te creștem așa cum trebuie! Iar tu nu ești în stare să îți aperi onoarea înaintea celorlalți! În felul acesta, vei rămâne mereu în urmă și nu va fi nimic de capul tău!  
 
Cunoștea bine acest discurs. Știa că nu se ridica la înălțimea cerințelor impuse de tatăl său. La școală observase același spirit dur al competiției pentru întâietate între colegi. Își dădea seama că părinții lor procedau similar, inoculându-le dorința de a fi primii călcând în picioare peste ceilalți.  
 
Straniu, prietenul său cel mai bun din perioada preșcolară, între timp coleg de bancă, se schimbase dramatic în doar câteva luni de la începerea anului de învățământ. Devenise obsedat să ia note mari și să se fălească înaintea celorlalți. Îi vorbea de rău pe toți. Căuta să placă învățătoarei și personalului didactic. Nu pierdea nicio ocazie pentru a se face remarcat, chiar dacă astfel îi denigra pe alții mai buni decât el la învățătură.  
 
Ochii roșii de mânie ai tatălui îi aminteau de expresia acelui coleg mai mare care îl insultase în auzul tuturor pe coridorul de la etajul unu, aflat nu departe de intrarea elevilor. Râsul batjocoritor al celorlalți copii îi răsuna încă în ureche. Erau și colegi de clasă printre aceștia, inclusiv prietenul său cel mai bun. Întâmplător, un pedagog trecuse pe lângă ei să vadă despre ce este vorba, dar după ce se lămuri, plecă rânjind în urma lui fără să îi pese.  
 
Dar ce ai cu el? se auzi glasul mamei venind din bucătărie. Este la fel de mototol ca tatăl său! continuă ea fără să îi pese de reacția soțului. Te crezi deștept doar acasă, dar în rest ..., spuse ea apărând în cadrul ușii sufrageriei, unde se desfășura întreaga scenă.  
 
Luat prin surprindere, tatăl se blocă. Se înroși brusc la față. Respiră adânc, după care zise:  
 
Nu este cazul să ne certăm în fața copilului. Acum aveam treabă cu el și nu cu tine, mă înțelegi?  
 
— Da și nu, răspunse mama fără să se lase impresionată. Degeaba îl cerți. Așa îi este felul, știi bine lucrul acesta, și nu îl vei schimba, spuse ea plictisită și făcând cu mâna un gest de lehamite.  
 
Copilul cunoștea și această scenă. Se jucase de zeci de ori în fața sa. El o numea „cearta de seară”. Actorii principale erau mama și tata. Uneori, se adăuga și bunica, din partea mamei bineînțeles, care locuia împreună cu ei. Erau mai multe acte ce se derulau pe parcursul unei ore, iar alteori cu prelungiri până la două ceasuri. Scenariul era același, cu modificări minore.  
 
Ti-am spus să nu te legi de mine, spuse mai departe pe un ton răspicat tatăl. Eu trebuie să fac legea în casă și nu tu! Acest copil este bleg din cauza ta, fiindcă l-ai cocoloșit tot timpul!  
 
— Hai că mă faci să râd, răspunse ironic mama. Copilul este mototol din cauza ta! Nu ai fost niciodată bărbat cu adevărat, zise ea privindu-l provocator în ochi.  
 
Urmă cunoscuta scenă a amenințărilor verbale, cu nuanțe de bătaie fizică, dar niciodată finalizate pe deplin. Fiecare parte enumera beteșugurile de neam ale celeilalte până când vacarmul întrecu limita de zgomot admisă în apartament. Atunci începură bubuiturile vecinilor în perete și în țeava de calorifer. Ba chiar se auziră mai multe răcnete și înjurături azvârlite de pe balcon sau pe fereastră.  
 
Dar copilul continuă să stea ghemuit într-un colț al canapelei privind dincolo și de această binecunoscută scenă. Își vedea colegii de școală cum se îmbulzeau și se loveau, mai în joacă sau mai în serios, în timpul pauzelor. Observa cuvintele murdare pe care și le aruncau unii altora cu o plăcere aparte de terfelire a adversarului.  
 
Urletele din pauză erau completate de răcnetele cadrelor didactice, adevărați dictatori peste o masă de copii aflați la cheremul lor. Necunoașterea unei lecții se transforma într-un bun prilej de ridiculizare și de luare în răspăr a celui în cauză. Etichete dintre cele mai diferite erau atunci lipite în dreptul celui incriminat, unele devenind chiar porecle mai târziu. Și el privea zilnic acest lucru în sălile de clasă prost luminate de becuri fluorescente aprinse din loc în loc și stând în bănci de lemn cioplite de cel puțin zece generații de elevi.  
 
Părinții ajunseseră la capitole ce țineau de geneza lor, trecând și la strămoși, când își făcu apariția bunica, mama-soacră a tatălui, venită să îi dea o mână de ajutor mamei aflate în dificultate:  
 
Băi ăsta, să știi că acest copil este nătâng ca taică-su, mă înțelegi sau nu? Noi în neam am fost totdeauna oameni deștepți și curajoși! Dar nu am avut ce face, fata mea a crezut că a dat de altceva, dar s-a fript bine și acum nu are ce face!  
 
Ieșit din minți tatăl îi răspunse:  
 
Cotoroanță bătrână! Copilul seamănă leit cu bunicii săi din partea mamei, mai precis cu molâul de bunic cu care te-ai procopsit tu când erai fată mare!  
 
Și după aceea, ieși repede pe ușa de la intrare înainte de a primi în ceafă o pernă aruncată cu năduf în urma lui. Actul următor continuă pe linia unui bocet în care mama se plângea de soțul ei că a ieșit un copil mototol și bleg, care nu este în stare să își apere mândria în fața celorlalți.  
 
Ascultă la mine, spuse bătrâna, copilul acesta nu-i de soi bun. Seamănă cu tac-su! Nu îți va fi de niciun folos când vei fi în vârstă ca mine. Mai mult, așa cum este el de bleg, îi va suci mintea vreo șmecheră și gata, va face tot ce va vrea ea! concluzionă ea lipind definitiv mai multe etichete negative pe fruntea micii progenituri.  
 
Și copilul tăcu privind acest episod până când personajele plecară de pe scenă, mama în bucătărie la cratițele de mâncare și bunica în camera ei, să lâncezească mai departe, fără să facă nimic. Dar ecourile cuvintelor aruncate fără discernământ îi răsunară în minte:  
 
Ești un nătâng. Nu este nimic de capul tău. Nu se va alege nimic de tine. Cine te-a făcut așa? Cum de ai ieșit așa de molâu?”  
 
După care se amestecau râsetele ascuțite, ca de pumnal, ale colegilor:  
 
„Este un fraier, nu merită să fii prieten cu el. Faci tot ce vrei din el. Nu este în stare să dea nici cu un pai în cineva. Să râdem de el cât putem că nu se întâmplă nimic.”  
 
La final se auzeau cadrele didactice spunând:  
 
Te consideri deștept, ia zi? Cine te crezi? De ce nu răspunzi? Știi bine că nu este nimic de capul tău! Nu meriți decât să fii pedepsit și să rămâi repetent!”  
 
Închise ochii și lacrimile porniră să îi curgă pe obraji. Cute lungi, nefirești pentru vârsta lui, îi sluțiră fața în timp ce strângea plușul cuverturii de sub el. Nu înțelegea de ce apăruse în această lume. Cine își bătuse joc aducându-l la viața într-un astfel de balamuc? Nu își dădea seama de unde provenea aceste impuls de a nu răspunde cu brutalitate la agresiunile celorlalți, dar cu siguranță, știa bine, că indiferent cât de mult va fi jignit și provocat de cei din jur, el de fiecare dată se va abține să dea răspuns cu o aceeași măsură a violenței.  
 
Și de ce acest lucru? Simplu, fiindcă el simțea o nesfârșită compasiune și milă față de aceste sărmane ființe: părinți, profesori și colegi, care nu știau decât să se lovească unii pe alții uitând cât de scurtă este viața și cât de neprețuit este darul de a trăi, char și o singură zi pe pământ. Surprinzător sau nu, în acea clipă o rază de soare pătrunse în sufragerie și sub forma unui zâmbet, ea lumină fața destinsă a acelui copil cu ochi mari și strălucitori, având culoarea de safir a infinitului!  
 
Octavian Lupu  
București  
14 iunie 2016  
Referinţă Bibliografică:
Conflictul ca Performanță Școlară / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1993, Anul VI, 15 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!