Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 1978 din 31 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Călători pe Banchetele Înghesuite ale Lumii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Adevăratele călătorii de explorare a lumii nu au drept scop descoperirea unor noi tărâmuri, ci doar distingerea unor perspective inedite asupra acelorași lucruri.” – Marcel Proust  
 
Trenul avansa către o destinație îndepărtată. Călătorii, obosiți de lungul drum, priveau agale pe ferestrele larg deschise ale compartimentului comun. Era cald și nimeni nu avea chef să vorbească. Dar umbrele înserării făceau ca încărcarea emoțională a momentului să devină tot mai greu de suportat. În cele din urmă, un tânăr student la teologie deschise discuția asupra unui subiect ce îl preocupa de mai multă vreme și la care nu găsise încă explicația.  
 
Întâmplător, lângă el se afla o persoană preocupată de psihologie, care imediat îi deveni partener într-un dialog menit să alunge disconfortul și plictisul:  
 
David era un bărbat puternic și un luptător de elită, spuse tânărul student. Nu-i era frică de animalele sălbatice, fiind capabil să se lupte și învingă leul sau ursul venit să prade turma pe care o avea în îngrijire, continuă el fără să se oprească din vorbit.  
 
Ai dreptate, îl întrerupse străinul călător. Pe câmpul de bătălie nu era mai prejos decât în fața animalelor sălbatice. Doar cu o praștie și o piatră bine țintită el a pus la pământ pe uriașul Goliat. Ce să mai spunem despre nenumăratele lupte în care și-a pus viața în pericol fără să se gândească niciodată că va fi învins? încheie el.  
 
Chiar în acea clipă ușa se deschise și își făcu apariția un călător singuratic, de curând urcat la ultima stație. Își căuta un loc și observând unul liber chiar lângă cei doi, li se adresă politicos:  
 
Îmi permiteți să stau lângă dumneavoastră?  
 
Tânărul și cealaltă persoană se uitară unul la altul, după aceea în jur, și dădură din cap aprobator.  
 
Chiar aveam nevoie de cineva care să ni se alăture la discuție, spuse persoana străină care devenise interlocutorul de moment al tânărului.  
 
M-ați făcut curios! răspunse călătorul. Despre ce anume vorbeați? continuă el.  
 
Despre un personaj biblic, mai precis, discutam despre David și relația sa contradictorie cu Saul, răspunse tânărul.  
 
Imediat, călătorul se lumină la față și spuse:  
 
Chiar că îmi place acest subiect! De mult doream să mă clarific asupra acestui caz!  
 
Toți râseră, dar nu după multă vreme, tânărul reluă:  
 
– Ei bine, viteaz sau nu, în cele din urmă David a ajuns să se teamă de un adversar mult mai vulnerabil decât el, adică de regele Saul.  
 
Vulnerabil zici? întrebă mirat călătorul. Cum vine aceasta? Nu îți dai seama ce înseamnă să te pui cu un rege?  
 
– Într-adevăr, Saul era o persoană vulnerabilă, interveni cealaltă persoană. El trăia sub o teamă permanentă legată de iminența pierderii puterii politice, despre care știa că se va întâmpla în curând, continuă străinul privind către călător.  
 
– Dar cu David cum rămâne? întrebă curios călătorul.  
 
– Dovada slăbiciunii lui David, răspunse tânărul, se distinge din faptul că de cel puțin două ori a avut ocazia să îl ucidă, dar nu a făcut-o dintr-o anumită temere mistică pe care o avea. Mai mult, el a fugit de confruntarea directă. S-a ascuns, s-a prefăcut și-a schimbat identitatea și a căutat să se uite de el la curtea regală. Cum să îți explici acest comportament? se întrebă retoric la final tânărul.  
 
– Simplu, răspunse străinul, David nu și-a asumat rolul de lider pe care l-a primit de la Dumnezeu. Și această lipsă de fermitate, reluă el, a lăsat în urmă un șir lung de oameni nevinovați, omorâți pe nedrept de Saul în nebunia sa obsesivă de a nu fi detronat.  
 
După o scurtă tăcere el reluă:  
 
– Chiar și istoria lui Israel s-a modificat dramatic căpătând tente apocaliptice din cauza acestei fărâmițări de decizie la nivelul cel mai înalt al conducerii de stat.  
 
– Așa este! răspunse cu entuziasm tânărul și privirea îi străluci cu putere. Fapt inimaginabil, David a ajuns în final să se alăture filistenilor, adversarii de moarte ai evreilor, spuse el în completare. Și toate acestea s-au întâmplat din cauza fricii de Saul, un rege corupt și detronat de Dumnezeu! exclamă el cu surprindere.  
 
Călătorul solitar nu se lăsă convins de această argumentație și spuse:  
 
– Dar cum poate cineva să fie curajos și laș în același timp?  
 
– Aici ai dreptate, răspunse nedumerit tânărul, fiindcă mă întreb de ce David nu avea curajul să își înfrunte propria frică în condițiile în care primise de la Dumnezeu ungerea deplină ca rege și tot poporul aștepta doar un semn pentru a-i veni în ajutor? Nu pare stranie atitudinea sa? În ce mă privește, nu găsesc nicio explicație! încheie el.  
 
– Sunt posibile mai multe cauze ale acestei lipse de fermitate și mă gândesc la mai multe posibilități, răspunse persoana străină. De exemplu, îi era teamă să nu fie omorât într-o confruntare directă!  
 
– Este plauzibil, spuse tânărul. Ba chiar există un argument furnizat în textul biblic, în care se spune că Saul l-a urmărit în cel puțin două ocazii cu sulița, alergând după el prin camerele palatului regal. Cum să te aperi de o lovitură ucigașă? Cu siguranță, David știa să eschiveze din fața armei adversarului, dar de câte ori putea să facă acest lucru? Iar dezarmarea regelui paranoic, el nu o lua nicidecum în calcul.  
 
– Greșeală fundamentală! spuse călătorul solitar. Aceasta era soluția autentică! Nu trebuia nici să îl ucidă pe Saul și nici să se lase omorât! Era necesar doar să îl imobilizeze pe regele nebun și să îl pună sub pază!  
 
– Dar el s-a decis să fugă, interveni străinul. Adică a ales cea mai nefericită variantă. Paradoxal, această fugă urma să conducă la uciderea lui Saul și a întregii sale familii, incluzându-l pe cel mai viteaz dintre fiii săi, Ionatan, aflat într-o strânsă relație de prietenie cu David! Traumele lăsate asupra tuturor celor implicați au întrecut prezentul imediat, continuă el dând greutate fiecărui cuvânt pe care îl spunea, având repercusiuni pentru toate generațiile ulterioare.  
 
– Interesant, spuse călătorul singuratic, acum îmi dau seama că lipsa unei confruntări decisive dintre Saul și rivalul său, David, a condus la pagube mult mari decât finalizarea rapidă a conflictului prin imobilizarea regelui ieșit din minți!  
 
– Dar nu am deschis acest subiect din dorința unei explorări teologice, răspunse tânărul. Las o astfel de abordare în seama specialiștilor de profil. Mai degrabă, încerc să înțeleg psihologia evitării, prin eschivă și fugă, a diferitelor conflicte individuale. Și nu întâmplător, constat că oameni puternici, capabili de eroism în situații critice, se comportă cu lașitate în fața unor evenimente cotidiene și banale prin contextul lor.  
 
Străinul de la lângă tânăr zâmbi larg, ochii îi străluciră cu putere și întrebă cu un ton plin de interes:  
 
– De ce oare fugim de ceea ce ne este frică? De ce ne este teamă să clarificăm lucrurile, atât în ce ne privește, cât și în relațiile cu ceilalți?  
 
– Nu îmi dau seama, răspunse călătorul nedumerit.  
 
– Nici eu nu am un răspuns, zise tânărul.  
 
După o scurtă pauză, străinul continuă plin de seriozitate:  
 
– Privesc la diferitele situații în care am fost rănit de oameni de-a lungul vieții. Nu pot spune că am uitat. Printr-un ciudat mecanism al memoriei, acele amintiri apar colorate mai viu pe măsură ce timpul trece. Traumele în cauză au lăsat cicatrici vizibile în amintirea mea, de neșters, indiferent ce metodă aș încerca.  
 
– Nu cumva această rănire interioară cauzează frica de confruntare? întrebă mirat călătorul.  
 
– Depinde de situație, răspunse acel străin. Mai precis, depinde cum te raportezi la ce se întâmplă. De exemplu, la David nu cred că a fost vorba de frică de confruntarea cu Saul. Mai degrabă, consider că această ciocnire l-a lovit în partea sa interioară și sensibilă de artist. Fiindcă David a fost mai mult un artist, decât un conducător. Acea latură profundă nu au putut să o discearnă decât Ionatan, fiul lui Saul, posibil Batșeba, soția lui Urie Hititul, și sigur Solomon, fiul său.  
 
– Cum se poate așa ceva? reacționă vehement tânărul teolog. O astfel de presupunere oferă justificare despre cum a procedat prin seducerea lui Batșeba. Este inadmisibil!  
 
– Și eu sunt nedumerit de această afirmație! se alătură călătorul. Puteți să ne dați mai multe detalii?  
 
Enigmaticul străin zâmbi cu simpatie către cei doi și continuă calm spunând următoarele:  
 
– Profilul interior al lui David este preponderent feminin și artistic, fiind orientat către contemplarea și descoperirea sensibilului în realitatea înconjurătoare. Componenta de luptător se subordonează acestei trăsături de caracter. De aceea, el a reacționat prin retragere în fața confruntării, mai ales că nu i se părea neapărat necesară.  
 
– Adică era un om slab? întrebă tânărul teolog.  
 
– Nicidecum! răspunse acel străin. Dacă l-ai fi pus să aleagă între harpă și sabie, cu siguranță ar fi ales-o pe prima și ar fi lăsat-o deoparte pe cea de-a doua. Mai mult, el avea o fire veselă și iubitoare. Dansa în fața poporului de rând, fără să se cenzureze. Se bucura alături de toți oamenii. Era darnic și plin de voie bună. Ba chiar, își ierta dușmanii de fiecare dată când avea ocazia. Nu înțelegeți că de fapt Saul, prin comportamentul său de psihopat, l-a rănit în repetate rânduri pe David? Tânărul artist a ales să evite lupta, fiindcă firea sa interioară ura o astfel de confruntare, care în mod straniu, l-ar fi consacrat ca lider de necontestat. El nu dorea să dobândească puterea prin astfel de mijloace! concluzionă el și rămase tăcut.  
 
Trenul se opintea de peste treizeci de minute să urce o pantă înșirată de-a lungul unei văi străjuite de munți înalți. Albul rocii se distingea cu ușurință, chiar dacă întunericul pusese stăpânire peste pământ. Doar becurile din tren străluceau singuratic în liniștea nopții. Cântecul strident al greierilor se întrețesea cu vuietul unei ape vijelioase care se auzea la o depărtare de o sută de metri de calea ferată.  
 
– Cred că încep să înțeleg, rupse tăcerea tânărul teolog. Ba chiar, îmi place această perspectivă! Practic, David nu și-a dorit niciodată puterea, ci el a fost mai degrabă un profet artist, decât un conducător de temut! Sensibilitatea sa interioară îl oprea să acționeze direct, chiar dacă părea justificat să ia măsuri și să își lichideze adversarul!  
 
– Dar cum rămâne cu aventura sa, care a condus la moartea lui Urie Hititul? întrebă mirat călătorul singuratic.  
 
– Nu este grea dezlegarea acestui mister, răspunse acel străin. De fapt, David a fost copleșit de ceea ce făcuse și a încercat o soluție sugerată din anturajul regal. Pot spune că nu a fost David, cel care a ordonat acest lucru, ci fantoma lui Saul, care l-a bântuit la mare distanță de timpul în care era persecutat de acesta.  
 
O frână puternică opri trenul în mijlocul unui tunel fără sfârșit. Nu se auzea decât duduitul înfundat al motorului locomotivei. Pasagerii fură zguduiți și aruncați puternic în scrâșnetul ascuțit al saboților ce strângeau încăpățânat oțelul roților vagoanelor din întreaga garnitură. Aerul devenea înăbușitor, greu și dens.  
 
– Așadar, există o legătură dintre psihopatia, sau nebunia, lui Saul și escapada lui David cu Batșeba? întrebă contrariat călătorul.  
 
– Se numește psihopatia conducătorului, dar eu am numit-o fantoma lui Saul, răspunse acel străin. Mai precis, actul conducerii forțează dedublarea personalității, fapt care conduce la fenomene patologice în cazul expunerii un timp îndelungat. Practic, o astfel de persoană ajunge să acționeze diferit în public și în viața privată, ca și cum ar fi doi oameni ce locuiesc la aceeași adresă.  
 
– Vrei să spui că David nu a conștientizat răul pe care îl făcea? Mă refer la acea persoană dreaptă și sensibilă despre care știm din Biblie? întrebă tânărul teolog.  
 
– David a fost la fel de conștient de ceea ce făcea, ca Saul în momentele în care căuta să îl omoare, posedat fiind de acel „demon” al puterii regale! răspunse calm străinul. Această dedublare în mai multe persoane: una amabilă și caldă, iar cealaltă brutală și nemiloasă, poartă numele de psihopatie. Practic, David a fost „rănit și contaminat” prin contactul direct cu Saul și acea boală stranie i s-a transmis prin mecanismul tainic al relațiilor dintre oameni, concluzionă el fără să mai adauge nimic.  
 
Trenul reîncepu să se miște. Într-o ordine desăvârșită, vagoanele se înșirau ordonat după locomotivă. În curând garnitura feroviară ieși din bezna adâncului pentru a se avânta mai departe în călătoria lungă a nopții pe măsură ce stelele răsăreau pe bolta senină a cerului. Aerul abia mai adia printre crengile desfrunzite ale copacilor și foșnetul pădurii se distingea la mică distanță prin tonuri discrete și profunde.  
 
– Așadar, David, marele artist, diferă de acel David, mare conducător? întrebă călătorul solitar urmărind cu interes evoluția discuției.  
 
– Răspunsul este același ca în cazul lui Saul, adică omul umil, ales de Dumnezeu, diferă de regele trufaș, lepădat din cauza aroganței, răspunse străinul.  
 
– Dar tot nu înțeleg relația sa cu Batșeba, spuse tânărul teolog. Cum se aplică tot ce ai spus la acest caz dificil?  
 
– Nu este greu de clarificat, spuse acel străin. Batșeba era o persoană deosebită, cel puțin așa reiese din istoria biblică. Atracția fizică a lui David s-a produs fiindcă, izolat în vârful puterii politice, dorințele sale au coborât de la contemplarea Marelui Creator la ascultarea unor patimi similare cu ale lui Saul. Practic, psihopatia conducătorului despotic s-a manifestat și la el, captivându-i voința.  
 
– Dar nu putea să se opună acestor tendințe murdare? întrebă călătorul nedumerit. Oare nu ni se întâmplă și nouă să trecem prin împrejurări similare?  
 
– Expunerea repetată la acea imagine dezgolită a lui Batșeba, văzută de la fereastra palatului regal, a cauzat o deformare pasională a percepției lui David, răspunse acel străin. În aceste condiții, s-a declanșat psihopatia lui Saul și persoana despotică a luat locul celei sensibile, cauzând întreaga tragedie ce a urmat.  
 
Încă o frână puternică și trenul se opri șuierând în stația finală. Călătorii, obosiți și grăbiți, își adunară bagajele împrăștiate prin vagoane și coborâră pe peron. Aerul curat și tare al nopții îi trezi din somn și din starea de reverie. Fiecare își urmă drumul către casă sau către o altă destinație. Câțiva se retraseră buimaci în sala de așteptare.  
 
Cei trei coborâră din tren, dar mai rămaseră câteva clipe împreună pentru a savura tâlcul inedit al unei povestiri, aparent fără sfârșit. Nevoia unei concluzii, chiar preliminare, se impunea de la sine.  
 
Până la urmă, spuse tânărul teolog, care a fost cel mai mare adversar al lui David? Din fața cui a fugit și înaintea cui a căzut învins?  
 
Se lăsă o tăcere adâncă, mintea fiecăruia căutând să deslușească, prin întunericul lumii, înțelesul unei taine rămase nedezlegată de mai multe mii de ani, dar acel străin spuse:  
 
Cel mai mare adversar al lui David a fost chiar persoana proprie! Saul personifica acel alter ego al acestui magnific erou, care încerca în mod constant să îl stăpânească. Paradoxal, în momentele grandioase ale domniei lui David, ego-ul despotic a răbufnit cel mai puternic, răpind drepturile legitime și viața unor alte persoane. Învingător pe câmpul de luptă, David a fost înfrânt în interiorul propriului său palat, adică în chiar sufletul său! Acesta este paradoxul psihopatiei conducătorului: a fi puternic în exterior, dar slab în interior!  
 
– Așadar, David a fost un om slab? întrebă la final călătorul solitar din tren, nedumerit fiind de această evoluție a discuției.  
 
Nicidecum! Fiindcă David a fost un om puternic în calitate de conducător. Cu toate acestea, nu a reușit să își învingă adversarul interior, ceea ce l-a umilit și l-a făcut să scrie cu lacrimi și părere de rău cărțile psalmilor, răspunse străinul și își ridică bagajul în semn de rămas bun.  
 
Dar noi putem să îl învingem pe acel adversar interior? întrebă nedumerit tânărul, livid la față din cauza oboselii călătoriei și încordării discuției.  
 
Bineînțeles că da! răspunse neașteptat străinul. Trebuie doar să nu dorești să fii conducător! Iar dacă totuși, se întâmplă acest lucru, atunci este necesar să te consideri doar un simplu slujitor al celorlalți!  
 
Acestea fiind zise, străinul se îndepărtă și dispăru în noapte fără să se știe de unde venise și încotro se îndrepta. Discuția se topi imediat în aburii întunericului dens, dar călătorul solitar întrebă:  
 
Cine a fost acest străin? Îmi dau seama că nu era de prin locurile noastre?  
 
Gânditor, tânărul teolog îi răspunse:  
 
Nu cred că vom afla vreodată cine a fost, dar un lucru l-am înțeles și anume, că niciodată nu trebuie să dorești să fii conducător, ci este necesar să te consideri mereu doar un simplu slujitor al celorlalți și bineînțeles, un rob al lui Dumnezeu!  
 
În acea clipă norii se dădură la o parte și cercul alb al lunii apăru pe boltă oferind o lumină argintie, ce se așternea ca zăpada peste munți, dealuri, ape, orașe și oameni. Nenumărate stele se alăturară sublimului astru pentru a contura, într-un imens cor astral, imaginea neasemuită a cerului, în care totul se înclină cu recunoștință și respect înaintea Singurului Conducător demn să își exercite autoritatea peste tot ce există.  
 
Cei doi își luară rămas bun și plecară, fiecare pe drumul lui. Tânărul teolog urmă o carieră strălucită, ce îl conduse să devină un bun păstor de suflete, iar călătorul singuratic se alătură în cele din urmă unui grup de oameni care, asemenea lui, îl căutau pe Adevăratul Conducător al cerului și al pământului. Cât despre acel străin, se vorbește că a mai apărut deseori în chip neașteptat, oferind răspunsuri inedite și dezvăluind perspective emoționante despre evenimentele timpului istoric pe care îl parcurgem noi toții, călători solitari și tineri teologi aflați pe banchetele înghesuite ale nesfârșitului tren al lumii!  
 
Octavian Lupu  
București  
31 mai 2016  
Referinţă Bibliografică:
Călători pe Banchetele Înghesuite ale Lumii / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1978, Anul VI, 31 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!