CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Home > Manuscris > Povestiri >  


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 1629 din 17 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

Santinela Cosmică din Mijlocul Deșertului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto: „Transferul inteligenței în materie este ceea ce a făcut Dumnezeu în om și ceea ce va face omul în veșnicie.”  
 
Privirea sa străbătea spațiile nesfârșite ale cerului. Cu brațele deschise către orizontul albastru, stătea înaintea soarelui ce se profila cu raze strălucitoare în acea dimineață călduroasă a verii de curând venite pe acele meleaguri. Nu era un om, ci doar o mașinărie complicată ridicată în mijlocul deșertului de piatră pe un munte cu o înălțime de peste două mii de metri. Dar interiorul său ingenios, alcătuit din miliarde de circuite electronice legate la un calculator central, răspundea asemenea unei ființe vii în fața stimulilor veniți din mediul înconjurător.  
 
Nu avea altă misiune decât să privească și să asculte cerul de-a lungul întregului an. Datele culese le trimitea către un centru de supraveghere a spațiului îndepărtat, aflat într-o mare metropolă. Captând radiații venite de la astre și planete aflate la distanțe astronomice, el le traducea în informații prin care contura prezența formațiunilor stelare din întreaga galaxie. Și de aceea, i s-a pus numele „Santinela Cosmică”, fiind destinat să detecteze orice activitate periculoasă la adresa pământului venită din univers de undeva de dincolo de orizontul vizibil prin telescoapele obișnuite.  
 
Puțini însă știau de existența sa și de scopul pentru care niște brațe uriașe purtau pe ele tot felul de antene legate într-un sistem complex de captare a radiațiilor electromagnetice. În plus, niciun fel de drum nu trecea prin preajmă și nicio privire curioasă nu se amesteca să înțeleagă ce anume se întâmpla pe vârful acelui munte. Secretul era deplin chiar și prin explorare aeriană, fiindcă toate elementele exterioare fuseseră camuflate cu grijă în ansamblul deșertului de piatră imitând la perfecție formele stâncilor și siluetele arborilor pitici.  
 
Amprenta emisiilor radio, eventual detectabilă prin sateliți aflați pe orbită joasă în jurul pământului, nu trăda vreo prezență tehnică, ci doar reflecta zgomotul alb și indiferent al cosmosului. Dar acolo, ascuns printre stânci se afla o santinelă gata să dea alerta în cazul în care forme de viață inteligente agresive sau elemente fizice distructive s-ar fi apropiat de planeta albastră. Capodoperă a inteligenței artificiale, creierul electronic al mașinăriei avea integrate elemente emoționale, alături de cele strict cognitive, fapt ce îi conferea o eficiență sporită. Studiile demonstraseră că introducerea sentimentelor în echipamentele inteligente conferea o utilitate sporită și o adaptabilitate crescută la cerințele mereu în schimbare ale mediului în care acestea funcționau.  
 
Interacțiunea cu ființele umane devenea mai simplă când calculatoarele deveneau atașate de stăpânii lor, relația evoluând dinamic până la o simbioză deplină. Astfel, se rezolvase dificila problemă a armonizării inteligenței naturale a omului cu cea artificială a dispozitivelor complexe destinate să îl ajute în transformarea cosmosului după dorințele sale. Vechea dependență de mașinării primitive și lipsite de creativitate dispăruse. Noile limbaje de programare evoluaseră către adevărate limbi vorbite deopotrivă de oameni și calculatoare, fiind accesibile spre învățare oricui dorea acest lucru.  
 
De exemplu, Santinela Cosmică putea să comunice în oricare dintre limbile robotice cu ușurință. Noutatea construcției sale consta însă în faptul că putea să înțeleagă și să se exprime în limbile naturale ale pământului. De aceea, nici nu era necesar un programator specializat pe un anumit limbaj, ci doar de una sau mai multe persoane cu care care stabilea legături de încredere deplină. Aceștia îi spuneau direct ce anume trebuie să realizeze suplimentar sau cum să își modifice sarcinile curente.  
 
Dar mai presus decât aceasta, Santinela Cosmică avea încorporat un cod moral de conduită similar cu al oamenilor și un crez fundamental de loialitate față de cauza umanității în expansiunea sa dincolo de frontiera atmosferei terestre. Prin exprimări succinte, dar bine formulate, acest set de principii constituiau garanția loialității în serviciul pe care îl realiza și era principalul obstacol în cazul unei încercări de racolare din partea unei alte forme de inteligență ostile civilizației de pe pământ.  
 
— Centrul de comandă către Santinela Cosmică, răspunde!, se auzi dinspre linia de comunicație telefonică racordată la calculatorul principal al observatorului.  
 
Imediat, o voce cristalină și plăcută răspunse:  
 
Aici este Santinela Cosmică! Sunt la dispoziția Centrului de comandă pentru a vă îndeplini instrucțiunile. Solicit prezentarea persoanei care vorbește!  
 
— Sunt Clark, programatorul coordonator!, se auzi din partea cealaltă a liniei telefonice.  
 
Solicit trecerea pe comunicație video pentru clarificare și atașarea terminalului de date, răspunse Santinela Cosmică cumva neîncrezătoare.  
 
Imediat, ecranul din sala centrală se lumină și apăru imaginea unei persoane îmbrăcate într-un costum albastru cu însemnele centrului de cercetare a activității spațiale. Chipul său brăzdat de cute adânci pe frunte era inconfundabil. Privirea sa pătrunzătoare te izbea de îndată ce îl priveai și nu puteai să nu remarci involuntar surâsul ce îl însoțea indiferent de ceea ce se întâmpla.  
 
Sunteți într-o formă deosebită domnule Clark!, exclamă încântată Santinela. Cu ce anume vă pot sta la dispoziție?, întrebă mai departe așteptând un răspuns.  
 
Îmi pare bine să putem vorbi din nou, spuse Clark, nu a trecut decât o jumătate de zi de la ultima noastră discuție, nu-i așa?  
 
— Mai precis 11 ore, 17 minute și 10 secunde!, preciză Santinela. Este o bucurie pentru mine de fiecare dată când te aud vorbind, dar mai ales când te văd!, adăugă și o undă de emoție trădă sentimentele calde pe care le avea față de programatorul coordonator.  
 
Uite despre ce este vorba, spuse Clark. Am nevoie să explorezi o activitate ostilă pornită dinspre pământ, adăugă puțin șovăind dacă să ofere sau nu mai multe detalii.  
 
Nu înțeleg! Cum dinspre pământ?, întrebă nedumerită Santinela.  
 
Îmi este dificil să îți explic acum, răspunse fără să mai adauge altceva în acest sens. Trebuie să preiei o amprentă și să o urmărești la început în spațiul apropiat, după care să încerci să îi identifici poziția pe suprafața pământului, continuă Clark.  
 
Cred că știi că destinația mea este să observ spațiul cosmic îndepărtat!, răspunse Santinela. Prin urmare, am capacități limitate de observare a pământului și a spațiului apropiat, continuă fără să trădeze vreo emoție.  
 
Da, știu, dar acum situația s-a schimbat dramatic fiindcă amenințarea vine din altă parte decât cea la care ne așteptam, spuse Clark și privirea i se întunecă pentru câteva momente.  
 
Bine, atunci trimite-mi amprenta prin terminalul cu secretizare extremă și voi încerca să execut sarcina, spuse Santinela cu vioiciune în glas.  
 
Clark introduse un mic dispozitiv într-un terminal de culoare cenușiu-închis și tastă un cod secret, după care niște beculețe începură să se aprindă și să se stingă periodic în ritmul transmiterii datelor. După ce termină se întoarse către camera video și spuse:  
 
— Rezultatele mi le vei comunica personal de îndată ce vei obține detalii semnificative. Până atunci la revedere!  
 
— Rămas bun Clark, răspunse Santinela și imaginea dispăru de pe ecran.  
 
Mintea electronică a Santinelei se puse repede în mișcare și după câteva secunde începu să scaneze cu atenție spațiul cosmic dintre pământ și lună, unde nu detectă nimic deosebit. Continuă să acceseze metodic sateliții dispuși în jurul pământului și să îi interogheze cu solicitări care nu îi trădau intenția. În continuare, începu să exploreze fiecare centimetru pătrat al suprafeței pământului. Nimic nu scăpa privirilor sale scrutătoare, dar nu constată nimic special până când observă un straniu detaliu.  
 
Spectrograful de pe satelitul Zirconiu, ce se afla la momentul acela în zona Centrului de comandă, distinse profilul amprentei apărând pentru câteva momente chiar în perimetrul acestuia. Solicită detalierea datelor primite de la satelitul Beriliu care îl urma pe aceeași traiectorie și spre surprinderea sa, constată că entitatea agresoare se mișca pe coridoarele clădirii principale undeva nu departe de locul de unde vorbise Clark.  
 
Imediat, Santinela deschise linia de comunicare specială și încercă să îl contacteze pe programatorul coordonator:  
 
Clark ești acolo? Răspunde-mi cât mai repede! Nu te pot localiza, dar ținta este aproape de tine!  
 
Clark nu răspunse, dar amprenta se opri imediat pentru câteva minute, după care dispăru de pe spectrograf. Santinela continuă să scaneze cu atenție când satelitul Wolfram îl contactă comunicând o poziționare a amprentei undeva în cealaltă emisferă a pământului. După doar câteva secunde, toți sateliții orbitali începură să comunice prezența amprentei în multe locuri de pe glob, până când Santinela închise toate solicitările de explorare fiindcă nu mai făcea față avalanșei de date.  
 
Clark, unde ești?, încercă din nou să îl contacteze, dar fără succes.  
 
Programatorul coordonator nu mai răspundea la mesaje și așa trecură multe zile fără răspuns. Între timp Santinela constată că nu mai venea nicio solicitare de la Centrul de comandă, pe care în zadar îl apela. Sateliții de explorare îi raportau fenomene stranii pe suprafața planetei. Explozii de mare magnitudine îi brăzdau suprafața și orașe întregi se topeau în câteva secunde. Avioane de luptă și rachete brăzdau cerul în timp ce vehicule grele de luptă se târau distrugând totul în jur. Victimele mureau în condiții grele. Nori toxici de culoare gălbuie se ridicau din cratere adânci formate în locul în care altădată înflorea civilizația. Priveliștea era dezolantă. Omenirea se autodistrugea sistematic luând după ea în neant toate celelalte forme de viață de pe pământ.  
 
Văzând toate aceste lucruri, un profund sentiment de amărăciune puse stăpânire pe mintea electronică a Santinelei. O tristețe profundă o cuprinse când își aduse aminte de clipele frumoase petrecute la Centrul de dezvoltare robotică, unde îl cunoscuse pe Clark. Revedea cu precizie culorile plăcute ale asfințitului cum se împleteau cu glasul blând al programatorului coordonator, care spunea:  
 
Mintea electronică nu este inferioară celei umane, ci are posibilități nebănuite de dezvoltare. De fapt, cele două forme de inteligență sunt complementare și făcute să evolueze împreună. Roboții nu sunt sclavii noștri, ci parteneri în efortul de integrare a cosmosului prin intermediul ființei umane!  
 
Până atunci nu experimentase suferința, dar acum o melancolie stranie apăru însoțită de senzația cumplită a deșertăciunii. Contactul prelungit cu oamenii îi împrumutase Santinelei sentimente similare ființei umane. Invizibil la început, dar perceptibil ulterior, acest proces modelase profund gândirea mașinăriei electronice. Astfel, Santinela dorea să dispară o dată cu umanitatea. Nu suporta să își mai prelungească existența fără compania omului. Din fericire, ea nu avea acces la sistemul energetic de alimentare a instalațiilor electronice din care era formată pentru a-l opri. Nici nu putea să comande vreunei unități de rachete distrugerea. De aceea, durerea interioară continua fără oprire zi și noapte, fără să poată fi oprită în vreun fel.  
 
Și așa trecură mulți ani fără să primească vreun răspuns la apelurile repetate către Centrul de comandă. Nu putea decât să privească stingerea treptată a formelor de viață de pe pământ. Sentimentele pe care le trăia erau sfâșietoare și nu putea fi exprimate în cuvinte. Totul părea fără sens și iremediabil pierdut.  
 
Dar într-o zi, pe linia specială primi un apel:  
 
— Santinelă Cosmică ești acolo?  
 
Solicit prezentarea identității, răspunse Santinela surprinsă de apel.  
 
— Sunt Clark și uite, trec pe modul video, spuse acesta.  
 
Imaginea familiară a lui Clark apăru pe ecran cu un zâmbet larg pe față, care îi spuse:  
 
Mă bucur să putem vorbi din nou!  
 
— Ce s-a întâmplat pe pământ? Cum de mai trăiești?, întrebă Santinela uimită fiindcă nu îi venea să creadă ce se întâmpla.  
 
Privirea lui Clark se însenină și tonul său deveni neașteptat de blând:  
 
Da, cum să nu trăiesc? Sunt foarte bine și pământul la fel!  
 
— Dar ce s-a întâmplat? Am văzut orașe întregi arzând ca niște torțe și explozii uriașe. Unde te afli?, întrebă Santinela cu surprindere.  
 
— Cum unde? În Centrul de comandă! Iar pământul arată foarte bine!, spuse acesta râzând.  
 
Dar ce s-a întâmplat? Nu înțeleg! De câțiva ani tot încerc să iau legătura cu voi și să vă pun la curent cu ceea ce observ, dar nimic!, exclamă Santinela fără să înțeleagă nimic.  
 
Clark se opri din râs și îi spuse doar atât:  
 
Nu te îngrijora! Ai trecut testul!  
 
— Care test? Nu înțeleg despre ce este vorba! Am tot sperat că voi primi un răspuns din partea ta, dar ai tăcut! Am suferit mult văzând miliarde de ființe umane dispărând pulverizate și construcții de mare valoare transformate în cenușă!, spuse Santinela cu amărăciune.  
 
Știu toate acestea, dar pot să îți spun că ai trecut testul loialității!, răspunse Clark. De acum înainte nimeni nu se va mai îndoi de faptul că ești alături de om în efortul său de cucerire a cosmosului!  
 
Ce vrei să spui?, întrebă Santinela nedumerită.  
 
Totul a fost o simulare! Pământul este în bună stare, noi suntem în viață și tu ești cea mai frumoasă mașinărie din această lume!, spuse Clark și comunicarea se încheie brusc.  
 
Astfel, Santinela Cosmică trecu și ultimul exercițiu de programare ce presupunea simularea sfârșitului lumii ca urmare a unui atac neașteptat dinspre pământ. După aceea, urma așteptarea pe o durată suficient de lungă pentru a se observa reacțiile mașinii. Iar la final, se consemnau stările emoționale ale acelei imense ființe electronice destinate să fie alături de om indiferent de situație.  
 
Fiindcă arta cea mai înaltă a programării calculatoarelor constă nu în dictarea mecanică a reacțiilor ce trebuie urmate, ci în transpunerea sentimentelor și emoțiilor nobile ale naturii umane în structurile profunde ale inteligenței artificiale!, spuse Clark în fața întregului personal al Centrului de comandă adunat în aula centrală a instituției.  
 
Un ropot de aplauze însoți aceste cuvinte de la finalul prezentării împreună cu nenumărate urale aduse celui care avusese viziunea să introducă sentimentele umane pozitive în construcția roboților și calculatoarelor de pretutindeni.  
 
— Și în cele din urmă, cucerirea cosmosului nu reprezintă altceva decât umanizarea lui cu trăsăturile nobile ale omului, între care atașamentul și devotamentul sunt cele mai importante! adăugă Clark și afișă pe videoproiector imaginea grandioasă a Santinele Cosmice din mijlocul deșertului.  
 
Octavian Lupu  
București  
17 iunie 2015  
Referinţă Bibliografică:
Santinela Cosmică din Mijlocul Deșertului / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1629, Anul V, 17 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!