Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 1594 din 13 mai 2015        Toate Articolele Autorului

Tărâmul Fermecat al Insomniei
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Stăteam în fața jurnalului zilnic și încercam să rememorez o discuție avută de curând și pe care o consideram extrem de importantă pentru ceea ce exploram cu interes de mai mulți ani. Fiindcă impresiile îmi erau încă destul de clare, am preferat să consemnez schimbul de idei pe care l-am avut pe veșnica temă a insomniei. Ceea ce urmează reprezintă un fragment interesant, care merită să fie parcurs ca atare:  
 
„Săptămâna trecută un prieten, stabilit de peste zece ani în străinătate, mi-a povestit cum a decurs ultima sa călătorie într-un anumit oraș din România. Nu era o experiență nouă pentru el, fiindcă în urmă cu un an ajunsese în treacăt și pe acele meleaguri. Asemănarea cu locurile natale îl fascina și îl odihnea când privea întinderea orașului, în special în secțiunea sa istorică. Dar la fel ca data trecută, prima noapte și-a petrecut-o stând treaz în ciuda celor mai bune eforturi pentru a dormi. Straniu, nu reușea să se liniștească interior, deși luase toate măsurile de care era capabil pentru atingerea acestui obiectiv.  
 
Insomnia o cunoscuse de când era copil, mai precis, părinții i-au spus că din primul an de viață, cam după patru luni, a început să nu mai doarmă noaptea și să se agite frenetic de îndată ce se lăsa întunericul. Ziua reușea să ațipească relativ cu ușurință, dar cum venea asfințitul, neliniștea îi creștea și îl ținea treaz până spre dimineață, fapt care avea repercursiuni neplăcute asupra tuturor. Plângea și se zvârcolea în pat fără să găsească o poziție în care să se relaxeze.  
 
Ulterior, lucrurile au început să se mai estompeze, dar în cursul perioadei de internat din timpul liceului, în special începând cu anul al II-lea, insomniile au revenit cu o putere nouă ce rezista chiar și la somniferele cele mai puternice. La acea dată, singura soluție a fost să abandoneze orice medicație și să se lase cuprins în voie de brațele insomniei, fapt care, surprinzător, i-a adus o diminuare semnificativă a simptomelor, lucru ce l-a ajutat pe toată durata pregătirii universitare ce a urmat.  
 
Dar insomnia a revenit, mai ales după ce a început activitatea profesională și de atunci, l-a hărțuit pe parcursul a peste douăzeci de ani fără să poată găsi o soluție viabilă. Acest adversar, aproape mereu prezent noapte de noapte, indiferent dacă era în perioada de lucru sau de concediu, l-a asaltat continuu cu imaginea terifiantă a unui balaur, ce încerca să îl termine, dacă nu fizic, măcar mental.  
 
Corespunzător, și-a dezvoltat strategii, mereu perfecționate, de prevenire și apărare, cu o eficiență dovedită de fiecare dată doar pentru câteva luni, perioadă după care deveneau în mod subit inutile. Constant, a evitat medicația de inducere a somnului preferând preparatele naturiste, dar acestea aveau doar un efect limitat și sporadic. Astfel, a fost nevoit să apeleze și la produse de sinteză, pe care le-a obținut de la medicii de specialitate, însă eficiente pentru scurte perioade de timp.  
 
Chiar atunci, când îmi povestea, avusese o noapte în care se luptase din nou cu dragonul insomniei și în care fusese nevoit să apeleze la tot felul de metode menite să îi ofere măcar câteva ore de somn. Acest lucru l-a determinat să îmi povestească experiența sa cu scopul de a-l sfătui asupra acestui subiect. Însă voi fi mai explicit asupra motivație sale în cursul relatării.  
 
Prin urmare, eroul nostru a ajuns în acel oraș încărcat de istorie și încântarea i-a fost maximă din clipa în care a avut ocazia să se plimbe pe străzile pline de amintirile trecutului. Totul părea fermecător și conexiunile cu perioada copilăriei i se legau natural. Așa a trecut după-amiaza până spre orele asfințitului când, inexplicabil, o undă de nostalgie l-a cuprins și i-a indus o melancolie, ce îl sfâșia dureros. Îi părea rău după anii copilăriei, după acea perioadă frumoasă a vieții, când privea cu bucurie către viitor și când perspective luminoase se deschideau la orizont. Și astfel, vizualiza pierderea iremediabilă a contactului cu locurile natale însoțită de senzația dureroasă a dezrădăcinării.  
 
A încercat să ignore toate aceste trăiri și după lăsarea întunericului s-a pregătit să se odihnească așa cum proceda acasă. Însă, după ce a stins toate luminile și s-a întins în pat, a simțit brusc o tensiune interioară puternică, ce nu îi dădea pace. O stranie nostalgie și o teamă nedefinită și-au făcut apariția prin derularea unor clișee caleidoscopice, printre care apăreau presărate imaginile clădirilor istorice ale orașului, evocate cu o putere nebănuită și cu nenumărate detalii. Trăirile atașate le simțea în special în zona abdominală și îi provocau un disconfort continuu, ce nu dispărea indiferent de poziția în care stătea.  
 
Din experiență știa că în astfel de situații trebuia să aplice mentalitatea supraviețuitorului, mai precis, să se relaxeze muscular, și pe cât posibil psihic, și să rămână într-o zonă de consum redus de energie. Principiul era următorul: „dacă nu poți să dormi, măcar să te relaxezi.” Dar era ca și cum dorea să ațipească în prezența unui bec aprins în mijlocul încăperii, adică un lucru imposibil, iar orele treceau repede prin negura nopții.  
 
Către dimineață, pe măsură ce oboseala își făcea simțită prezența, gândurile cenușii au venit în stoluri dense căutând să îi inducă impresii negative. Ideea că nu mai există viitor îl bântuia dureros. Totul părea zadarnic. În curând viața urma să se încheie și timpul trecerii sale prin această lume avea să expire într-un final lipsit de măreție. Vinovății reale sau închipuite îl asaltau cu putere și îi generau trăiri sfâșietoare. Îi părea rău de alegerile pe care le-a făcut și dorea să fi urmat un alt drum prin viață, fiindcă oricare altul părea mai bun decât cel pe care mersese. În zadar încerca să gândească pozitiv și să își spună că totul va fi bine. Impresiile rele râdeau cu hohote și îi arătau dovada contrară prin faptul că nu dormea și în curând trebuia să se trezească obosit pentru o nouă zi.  
 
Așa a înțeles că întreruperea prin somn a sferei conștiente reprezenta un lucru minunat, fiindcă îi permitea să trăiască felii de viață și nu o perioadă lungă de timp, care l-ar fi încărcat cu o povară de impresii greu de suportat. Cel mai dificil lucru, când avea o insomnie completă, decurgea din acea conștiință acumulată pe parcursul mai multor zile, ce genera o încărcare cognitivă și emoțională dificil de purtat. De dimineață, a simțit că excitația aferentă trezirii la o nouă zi a început să se manifeste și cu ochii obosiți de nesomn, a fost nevoit să se ridice din pat și să parcurgă mahmur tot restul zilei.  
 
S-a oprit din povestit, m-a privit în ochi cu toată seriozitatea și în numele prieteniei pe care i-o purtam, m-a rugat să îl ajut să înțeleagă mai bine strania experiență a luptei cu insomnia. De asemenea, m-a întrebat ce lecții poate să desprindă din confruntarea cu acel dușman invizibil, care îi popula întunericul nopții cu temeri nejustificate și ridicole la lumina zilei.  
 
Am stat puțin, m-am gândit asupra tot ce îmi relatase și i-am spus că în primul rând, teama de insomnie atrăgea cu o putere sporită manifestarea ei. Am numit acest lucru prin expresia: „fuga de omul negru.” I-am zis că încercarea de evitare a întâlnirii cu monstrul nocturn îl punea în situația de a alerga bezmetic pe câmpiile imaginației întreaga noapte, chiar dacă nu era conștient de acest lucru, și din păcate, omul negru reapărea, indiferent de distanța parcursă de sărmana victimă, adică de el!  
 
Am adăugat, că exista o similaritate cu lumea basmelor, în care zmeul îl urmărea pe făt-frumos, acesta fiind silit să ia un cal iute la alergat și să arunce în urmă tot felul de obiecte magice, care să îl întârzie pe vrăjmaș. Astfel de amulete, în genul oglinzii, pieptenului sau periei, se traduceau pentru el prin somnifere, suplimente sau alte tratamente. Ele aveau o putere similară celor din basm. Dar zmeul întârziat astăzi, avea să își ia revanșa noaptea următoare. Din această cauză, victima urma să fie nevoită să inventeze o nouă metodă în fiecare noapte, adică să ia un alt medicament sau o doză mai mare dintr-unul existent sau să născocească o altă tehnică menită să îl țină la distanță. Imediat a fost de acord cu mine că această abordare nu putea fi acceptabilă pe termen lung.  
 
De aceea, i-am spus că mai există și varianta de a-și construi un puternic sistem de apărare, similar unei fortărețe, care să îi permită să se relaxeze în prezența oricărui gen de tensiune și astfel, să stea liniștit indiferent de ce urma să se întâmple. Adică să se retragă într-o cochilie, asemenea unui melc, sau să se încolăcească precum un arici în fața pericolului. A zâmbit imediat, și mi-a spus, pe bună dreptate, că poți rămâne o noapte întreagă într-o stare de relaxare profundă, dar somnul să nu se prindă de tine. Zmeul va sta cuminte lângă tine și te va asedia continuu până când vei ceda, dacă nu în noaptea aceasta, atunci sigur în cea viitoare.  
 
Am zâmbit și în continuare i-am povestit despre a treia variantă, care consta în a-ți exprima deschis stările negative prin care treci. Astfel, vei putea plânge, te vei zbuciuma, te vei întoarce de pe o parte pe alta și vei lăsa ca zmeul să te chinuie în voie, așa cum avea el chef. M-a privit nedumerit, a cugetat îndelung și în cele din urmă, mi-a răspuns că uneori, această metodă ar putea să funcționeze, dar de regulă, cedarea în fața zmeului te va lega în lanțurile dependenței victimei de călău. A adăugat că multe persoane pot ajunge la gesturi necugetate și tentative de auto-distrugere, datorită presiunii psihice induse de către zmeul insomniei.  
 
I-am dat dreptate și atunci, i-am propus o altă variantă, care presupunea să stai fără teamă în fața zmeului și să privești situația fără să te simți în vreun fel implicat. Am precizat că dacă rămâi într-o stare de relaxare fizică și mentală maximă, vei avea ocazia să contempli din exterior confruntarea, fără să răspunzi, și să privești experiența respectivă ca o lecție de cunoaștere a unor noi fațete ale realității. Am adăugat că întărirea conștiinței martor și ieșirea din condiția de actor, implicit de victimă, îi va conferi o perspectivă nouă, capabilă să treacă dincolo de schema conflictului, ce presupune obligatoriu două părți. Dacă el va privi cu detașare, chiar cu o ușoară ironie, trecerea orelor în care nu poate dormi, atunci zmeul va constata că nu are cu cine să se lupte și astfel, puterea îi va fi diminuată până se va stinge. De data aceasta a fost de acord cu mine și doar a adăugat, oarecum laconic, că la fel de bine, este posibil ca zmeul să se plictisească și să aștepte o altă ocazie să îl mai atace.”  
 
După ce am ajuns la acest punct al discuției, mi-am dat seama că dinamica schimbului de replici atinsese un punct culminant ce mă determina să trec la consemnarea directă a cuvintelor folosite, fapt pentru care am început să adaug următoarele rânduri sub formă de dialog:  
 
„Indiferent de metoda aleasă,” i-am spus mai departe, „esențial este faptul că va trebui să înțelegi natura acelei creaturi nocturne și materialul din care este ea constituită.”  
 
„Dar cum este posibil acest lucru?” m-a întrebat plin de curiozitate și surprins de suspansul discuției.  
 
Atunci, după o scurtă pauză, privindu-l cu seriozitate i-am zis: „Cel mai surprinzător lucru pe care îl vei constata în urma acestui exercițiu de meditație lăuntrică, va fi să constați că de fapt, zmeul, cu care te lupți și pe care îl urăști cu toată ființa, ești chiar tu!”  
 
Când a auzit acest lucru a rămas contrariat: „Cum este posibil așa ceva? Pare absurd ca noapte de noapte să mă lupt cu mine însumi!”  
 
Am așteptat calm să încheie, după care am continuat: „Da, zmeul despre care discutăm nu reprezintă o altă persoană, venită de nu-știu-unde ca să îți facă rău în miez de noapte, ci reprezintă acea fațetă a personalității tale compusă din temeri, vinovății și păreri de rău!”  
 
Când am spus aceste lucruri, chipul i s-a luminat de înțelegerea unei realități ce îl contrariase atât de multă vreme, fapt pentru care am completat: „Aceste trăiri, dispuse preponderent în zona subconștientă, își cer dreptul lor la existență. Prin faptul că tu le refuzi acest lucru în timpul zilei, ele încearcă atunci să își facă apariția în spațiul nopții. Dar dacă le vei lăsa să îți cucerească teritoriul destinat odihnei, în scurt timp vei constata cum ele își vor extinde stăpânirea asupra întregii zile!”  
 
„Dar cum este posibil să contracarez aceste tendințe? Din câte observ, tu nu îmi oferi niciun fel de șansă de a învinge zmeul!” spuse el așteptând un răspuns.  
 
Și astfel, cu toată forța de convingere de care eram capabil, i-am spus: „Totuși, în tine există și un prinț nobil, ce se luptă cu această creație monstruoasă, ce vine din adâncurile eredității și din tumultul întunecat al societății în care te-ai format!”  
 
De îndată ce am pronunțat aceste cuvinte, am sesizat cum fața i s-a luminat și astfel, am adăugat: „Acest prinț știe să se lupte, dar are nevoie de arme adecvate, de un armăsar de nădejde, de curaj și istețime și mai ales, de o speranță unită cu încrederea în biruință.”  
 
„Dar cine este acest prinț despre care îmi vorbești?” mă întrebă plin de curiozitate.  
 
Imediat i-am răspuns: „Bineînțeles, prințul ești tot tu, dar dintr-o perspectivă luminoasă și nobilă!” M-am oprit și după ce am avut confirmarea, am continuat: „Acest prinț va arunca peria în urma lui, care va deveni o pădure deasă, ce va împiedica avansarea bestiei. Tot el va intra într-o fortăreață, unde va suporta eroic asaltul zmeului și al aliaților săi, creaturile hidoase ale întunericului și fricii. Poate el va fi prins, legat și torturat de către zmeu în foc și pucioasă, dar tot el va fi capabil să iasă din condiția de victimă, evadând la momentul oportun din temniță și tăind calea de acces a zmeului de pe tărâmul întunericului către cel zilei.”  
 
„Și este posibil ca acest prinț să obțină o victorie durabilă?” veni imediat întrebarea din partea sa.  
 
Fără să pierd vremea, i-am spus: „Da, există posibilitatea ca prințul, prin vitejie și credință, să reușească să îl taie în bucăți pe zmeu și să cucerească tărâmul nopții, aducând o pace deplină și un somn odihnitor pentru cel care s-a confruntat o viață întreagă cu tenebrele întunericului!”  
 
În acel moment am văzut o bucurie lăuntrică pe fața sa și mi-a spus că niciodată nu va uita discuția pe care am purtat-o și că va explora, la rândul lui, viziunea pe care i-am prezentat-o. În următoarea săptămână mi-a dat telefon aproape zilnic spunând doar atât în fiecare dimineață: „Prințul a învins și în noaptea aceasta!” Bucuria pe care o avea era așa de mare, încât fără să vreau îi repetam: „Prințul ești chiar tu din perspectiva luminii ce învinge mereu întunericul!”  
 
După ce am încheiat de scris aceste cuvinte în jurnal, mi-am ridicat ochii și am privit imaginea grandioasă a asfințitului de soare. O noapte plină de neliniști și tenebre se desfășura înaintea mea, dar atenția îmi era în continuare atrasă de tot ce reușisem să consemnez: „De ce oare zmeul încearcă să îl omoare și să îl mănânce pe prinț? Ciudat canibalism, nu-i așa?” m-am întrebat așteptând un răspuns.  
 
Și imediat m-am surprins gândind: „Dar și prințul, la rândul său, trebuie să îl taie în bucăți pe zmeu și să îl dea drept hrană păsărilor cerului și animalelor sălbatice, adică naturii, nu-i așa? Nu cumva natura trebuie să îl digere pe zmeu și să îi absoarbă elementele sale componente, pentru a putea readuce organizarea normală a lumii?”  
 
„Da, interesant lucru! Până la urmă, zmeul reprezintă agentul care inițiază o ordine hidoasă și diformă a universului, generatoare de distorsiuni și suferință.” Instantaneu, am văzut sistemele totalitare ale umanității mergând încolonate în marșul blestemat al distrugerii și defilând pe întregul mapamond.  
 
„Dar în același timp, prințul este un restaurator al ordinii primordiale, alterate de zmeu. Astfel, această ființă nobilă, prin sacrificiu și luptă îndârjită, reușește să readucă lucrurile la forma lor originală,” am continuat. Și imediat am vizualizat lumina cerului cum îmbrățișa pământul și distrugea bucată-cu-bucată toate întocmirile rele ale lumii.  
 
„Dar unde sunt eu în toată această poveste?” m-am întrebat nedumerit.  
 
„Ești prinț sau zmeu după cum lucrezi pentru ordinea primordială sau pentru cea diformă a lumii,” am primit prompt răspunsul, după care, adăugând și acest ultim rând, am lăsat stiloul din mână, m-am îndreptat către fereastră, unde într-un colț se afla acea Carte capabilă să restaureze înțelesul deplin al lucrurilor. Zâmbind, am ridicat-o cu delicatețe, mi-am trecut degetele cu atenție peste coperțile ei, am deschis-o și în lumina ultimelor raze ale soarelui am putut să citesc scrise cu litere aurite cuvintele: „Al meu este pământul și cerul, ziua și noaptea, în veci de veci!”  
 
Octavian Lupu  
București  
11 mai 2015  
Referinţă Bibliografică:
Tărâmul Fermecat al Insomniei / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1594, Anul V, 13 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!