Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 1468 din 07 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Mesagerii Naturii pe Tărâmul Iluziei
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Frunzele copacului ornamental se etalau sub forma unor evantaie cu petale verzi întinse asemenea degetelor unor mâini către toate direcțiile. Din trunchiul său noduros se desprindeau nenumărați ciorchini de ramuri și frunze conferind imaginea unui cilindru neuniform amplasat vertical într-un ghiveci de culoare cărămizie, acesta fiind petecul de pământ pe care se susținea și din care își extrăgea prețioasa sevă. Îl priveam cu atenție, dar imediat am remarcat că și el se uita la mine. Ceva din orientarea sa, aplecată spre mine, și din bogăția frunzișului ce se îndrepta preponderent în direcția mea, mă determina să cred că de multă vreme el mă contempla în tot ce făceam la pupitrul din stânga sa.  
 
Am zâmbit. Cum să fie posibil ca un arbore să fie interesat de o ființă umană? Cele două regnuri, vegetal și uman, nu comunică în vreun fel, ci doar se privesc detașat de la distanță. Noi, ca oameni, distingem farmecul plantelor și le așezăm imaginea în mijlocul naturii fără să ne preocupăm decât de interesul de a le exploata sub forma unui fond forestier și agricol. Interesul nostru materialist nu ne permite să distingem ceva din viața lor lăuntrică și din taina existenței lor.  
 
Chiar și floarea din ghiveciul alăturat pomului avea un mesaj să îmi spună. Sesizam aspectul curbat și dantelat al cupelor florilor de un alb curat, ce stăteau așezate pe bagheta magică a unui tulpini arcuite cumva tot către mine. Priveam o floare ce își deschidea petalele imaculate în direcția mea. Corola patosului lăuntric al întregii plante se zugrăvea în fiecare floare, dar cea spre care priveam părea că îmi zâmbește cu privirea unui ochi conturat printre petale de pleoape ce înconjurau irisul sufletului său lăuntric.  
 
Și deodată, am retrăit clipele magice ale drumețiilor montane din perioada de final al adolescenței. Cumva, am surprins retrospectiv imaginea copacilor ce mă însoțeau mereu când mergeam la umbra lor pe cărări de munte privind către înaltul cerului. Amestecul de pământ, stâncă, pădure, cer și apă rezonau elementar cu fiecare fibră a propriei mele ființe. Mă simțeam ca într-un imens Sanctuar în care închinătorul și altarul se uneau cu desăvârșire într-o esență unică ce se pleca maiestuoasă înaintea Creatorului nevăzut.  
 
Și revăd cum arborii îmi vorbeau, încercau să îmi comunice mesajul lor, să îmi atragă atenția și să îmi dezvăluie taine nepătrunse. În mintea mea, umplută la refuz de formule matematice și modele fizice, cu greu se putea distinge glasul chemării lor. Dar sufletul simțea, difuz, dar clar, profunda chemare ce îmi era adresată. Cu reverberațiile unui extaz lăuntric priveam cu respect și interes universul care mă înconjura și care îmi spunea: „Oprește-te! Privește în jurul tău! Nu mai alerga; mai degrabă încearcă repausul! Lasă ca tu și noi să ne unim într-o singură Creație sub bagheta Marelui Autor!” Dar răspunsul meu involuntar suna în genul: „Nu acum, fiindcă mai am de terminat o facultate, după care trebuie să mă căsătoresc, poate să am copii. Poate la bătrânețe voi veni, dar nu acum! Nu am timp! Am atât de multe lucruri de făcut!” Și glasul naturii se retrăgea cu discreție, dar cu o undă de tristețe, spunând: „Voi reveni și altă dată, dar oare vei mai avea receptivitatea acestei clipe față de mine?”  
 
Iar anii au trecut. Am învățat multe lucruri, am acumulat informații din multe domenii și mi-am satisfăcut setea de cunoaștere. Financiar nu m-am realizat, dar acest lucru nu m-a deranjat prea mult, fiindcă satisfacția mea pornea din actul explorării lumii și înțelegerii resorturilor ei. M-am jucat pe terenul informaticii cu măiestrie. Am pătruns în lumea electronicii și comunicațiilor radio. Am văzut cu satisfacție ridicarea Erei Cibernetice, pe care cumva o așteptam de când eram copil. Și am gustat din plin fervoarea lipsită de odihnă a lumii calculatoarelor ce au ajuns la dispoziția fiecărui om.  
 
Dar glasul naturii m-a urmărit mereu încercând să îmi zâmbească prin vegetația, relativ săracă, din locurile în care stau, prin zâmbetul soarelui, strălucirea astrelor în miez de noapte și derularea diafană a cerului peste întinderea pământului. Vibrația sa am simțit-o mereu cu frecvențe ce îmi captau atenția, dar pe care ulterior le ignoram în goana umplerii minții cu noi și noi informații mai mult sau mai puțin folositoare. Însă acel glas se auzea tot mai slab, tot mai estompat într-un fundal plin de zgomote de tot felul.  
 
Dar în această zi am remarcat prezența arborelui ornamental, ce stătea lângă mine de mulți ani, fără să îi observ decât silueta verde în decorul tern al clădirilor ce se profilau dincolo de geamul ferestrelor. Acest fragment de natură aparent azvârlit prin jocul hazardului reprezenta un mesager al frumuseții naturii pe care o lăsasem în urma mea la acel sfârșit de adolescență. Cât de delicate îi sunt frunzele! O artă divină a modelat fiecare trăsătură pictând nervuri nenumărate unite median de acea curbură caracteristică unde roua se strânge la început de zi. „Ce forțe te-au modelat și te-au alcătuit așa de măiastru? O încântare profundă, vecină cu extazul, mă cuprinde când te privesc pe tine, purtător de vești al tărâmului ce încă mă mai cheamă fiindcă mă știe pe nume și nu mă poate uita.”  
 
Floarea cea albă din celălalt ghiveci îmi răspunde și ea pe un ton feminin cu sonorități diafane pictate în albul său pastelat: „Nu vei fi niciodată uitat, tu, cel care ai vibrat la atingerea mlădioasă a ierbii, la auzul vântului trecând peste stânci și la zărirea splendorii cerești pe boltă în miez de noapte! Niciodată nu te vom uita și te vom aștepta să revii, să fii una cu noi nu în moarte, ci într-o viață fără de sfârșit! Marele Autor te așteaptă în mijlocul naturii pe care a alcătuit-o cu iubire și compasiune, cu frumsețe și artă, cu putere și măiestrie!”  
 
Stau încă în fața calculatorului, iar gândurile îmi aleargă pe tărâmurile verzi ale crestelor de munte, acolo unde păduri dese de brazi, stejari, fagi și mesteceni se întâlnesc ca niște mulțimi de popoare ce se unesc să cânte miracolul existenței și bucuria de a trăi. Acolo se află Marele Sanctuar pe care spațiul nu îl poate înghiți și nici timpul să îl dea uitării. În acel loc toate aceste noțiuni își încetează puterea determinării destinului ființelor acestei lumi; pur și simplu Cronos și Topos dispar cu desăvârșire! Dar un astfel de templu se află în orice loc. Există însă o condiție esențială: ca măcar unul, sau chiar doi, să recunoască prezența Marelui Autor prin fiecare fragment de natură ce îi înconjoară.  
 
Revin în prezent cu bucurie. Ceva în sufletul meu s-a schimbat. Mă simt asemenea unui arbore ornamental plantat în mijlocul blocurilor de beton și al șoselelor de asfalt. Pe lângă mine trece o lume străină ce se îndreaptă spre nicăieri, în timp ce eu rămân asemenea munților, apelor și oceanelor. În jur totul se agită sub furtuna lucrurilor închipuite ale minții, dar eu cu calm privesc cu bunăvoință toate aceste plăsmuiri ale unei logici incapabile să cuprindă existența, ci doar să o distorsioneze grosolan sub forme amorfe, firave și lipsite de viață. În mine curge seva puternică a pământului și puterea soarelui zămislește combinații noi în structura mea interioară.  
 
Printr-o fotosinteză tainică, chipul mi se schimbă, puterea trupului îmi devine asemenea stejarilor, iar gândurile dobândesc puterea curgerii apelor mari venind din vârf de munte. Barierele artificiale ridicate de pseudo-cunoștințe se dau la o parte. Prejudecățile zac aruncate la gunoi. Teama și nesiguranța mă părăsesc. Natura a venit din nou alături de mine. Ea este deja o parte a mea. Port din nou pecetea Marelui Autor. Mintea îmi redevine clară și fiecare clipă strălucește asemenea florii albe aflate și ea lângă mine. Ambele principii se unesc cromozomial în structura celulară a ființei mele. Totul se schimbă. Ecoul văilor largi unde se revarsă apele mari răsună puternic în mine. Lumina răsăritului de zi strălucește în conștiința mea, iar spațiul și timpul dobândesc o dimensiune cosmică și nesfârșită.  
 
Uimirea a pus stăpânire pe mine! De unde vine o astfel de putere, capabilă să transforme un om blazat și modern atașat ca un dispozitiv la calculatoarele inteligente, dar lipsite de viață, într-o persoană tânără și plină de energia începutului? Cum a călătorit subteran toată această experiență prin intermediul unor mesageri umili și nebăgați în seamă în tot acest timp? Cum am devenit capabil să văd viața naturii dincolo de orizontul virtual al Erei Cibernetice, care îngheață electronic trăirile și simțămintele calde ale umanității?  
 
Nu am un răspuns, fiindcă logica se frânge în fața miracolului naturii. Tainele ei nu pot fi descifrate din spatele terminalelor robotizate, ci ele se deschid doar celor care știu să contemple, să privească și cu umilință să asculte glasul naturii până când ajung să îl distingă și să îl înțeleagă. Dar zgomotele străzii se aud tot mai tare. Neliniștea unei societăți axate pe consum pătrunde din nou pe sub ușile ce se deschid periodic pentru a lăsa pe actori să treacă dintr-o parte în alta, cu toții fiind prinși în labirintul fără ieșire al deșertăciunii. Tărâmul Iluziei nu lasă cu ușurință să îi scape victimele. Negustorii săi se mișcă în toate părțile captivând mințile oamenilor și țesând o realitate falsă, virtuală, peste chipul fermecător al naturii și al Marelui ei Autor. Iluzia vine și la mine spunându-mi să mă opresc. Negustorul de Iluzii a decis că am vorbit prea mult de data aceasta și că trebuie să mă opresc. Copacul va fi mutat în altă parte, iar floarea va fi dusă pe o terasă nebăgată în seamă. Terminalul de calculator strălucește în fața mea cu irizații violete încercând să șteargă amprentele cuvintelor lăsate de mine în memoria sa electronică. Natura nu trebuie să se afle aici. Munții, pădurile, râurile, câmpiile, cerul și marea reprezintă noțiuni abstracte de trimis ca imagini pe Facebook și nimic mai mult. Închid acum. Mă opresc sub tirania Iluziei, dar nu înainte de a prinde o ultimă imagine și un ultim chip, adică un ultim sărut de mamă din partea naturii adresat mie, copilul ei, ce rătăcește printre tomberoanele Iluziei pe un tărâm plin de lucruri deșarte și într-o lume uitată de către Dumnezeu.  
 
Octavian Lupu  
București  
07 ianuarie 2015  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Mesagerii Naturii pe Tărâmul Iluziei / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1468, Anul V, 07 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!