Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Impresii > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 1389 din 20 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

Urme de Pași Scrâșnite pe Zgură Roșie
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pista de alergare se întindea dreaptă înaintea mea. Aerul zăcea nemișcat și înăbușit pe suprafața roșiatică a zgurii de pe pistă. Totul se afla în așteptare. Clipele se dilatau grăbite în așteptarea semnalului de start în istovitoarea cursă de 2000 de metri ce se întindea înaintea privirii mele. Cerul se desfășura albastru deasupra mea în timp ce nori albi și pufoși se odihneau nemișcați pe suprafața sa. Când deodată se auzi vocea antrenorului în tonuri clare și distincte: „Pe locuri ... Fiți gata ... Start!” 
  
Ca un fulger a țâșnit colegul din dreapta mea pe lângă mine cu pași uriași ce ridicau praful în urma sa. Cel din stânga nu se lăsa mai prejos și căuta să nu scadă ritmul impus de cei care alergau deja în fruntea grupului. Și undeva, în a doua jumătate a plutonului, mă aflam și eu, cumva inconștient de pașii care urmau un ritm exterior stabilit de cei care se aflau în jurul meu. Mânat de dorința de a nu rămâne ultimul, smulgeam și cea mai de pe urmă fărâmă de energie de care eram capabil în timp ce respirația mi se accelera tot mai mult. 
  
Contactul cu duritatea zgurii îmi provoca vibrații la fiecare atingere a solului din cauza unor teniși tociți de prea multă folosire. Dinții îmi clănțăneau în gură la fiecare impact cu suprafața de alergare fragmentând orice urmă de gând ce ar fi dorit să mă ia în stăpânire. Devenisem una cu propria mea respirație, devenită precipitată în căutarea oxigenului de care duceam tot mai mult lipsă. Corpul suferea împreună cu mine în timp ce alergam și tot alergam cu o voință îndârjită de a nu rămâne în coada formației, care acum se întindea pe mai mult de 200 metri, depășind lungimea unei laturi de stadion. 
  
Erau acum două grupuri distincte ce se evidențiau de-a lungul întregului spațiu de alergare, unul dispus în frunte, care pe turnantă se turtea brusc către culoarul cel mai apropiat de spațiul verde, și altul care grosolan se zbătea să țină pasul. Deodată am zărit unul din cele câteva citate motivaționale dispuse în dreapta pistei de alergare: „Ai izbutit? Continuă! Nu ai izbutit? Continuă! - Fridtjof Nansen”. În care dintre aceste două categorii mă aflam? Răspunsul părea ușor de dat privind la cei doi colegi ce se aflau în urma mea, pe măsură ce toți ceilalți mă depășiseră în linie dreaptă sau pe turnantă. 
  
Chiar acum treceam din nou prin fața antrenorului, care ne striga: „Respirați ritmic! Nu abandonați și măriți ritmul!” Dar eu vedeam când roșu, când negru în fața ochilor. Aerul parcă nu îmi mai ajungea. O sfârșeală chinuitoare punea stăpânire pe mine, pe măsură ce picioarele îmi deveneau grele ca de plumb. Era un refuz general al corpului să îmi mai asculte comenzile, ceva ce părea să spună: „Gata! M-am săturat! Trage pe dreapta și asta este! Nu poți oricum să mergi mai departe!” 
  
Dar știam că toate aceste gânduri nu aveau un temei real. Cu o anumită ocazie, ni se vorbise despre cele două praguri pe care trebuia să le depășim pentru a duce la capăt o cursă de rezistență. Astfel, exista un moment critic al pragului psihologic, când mintea refuza să mai dea curs voinței de a merge înainte prin lansarea unei perdele de gânduri defetiste cu o tentă evidentă de abandon. Acest lucru era neadevărat, dar percepția mi se deforma grotesc lăsându-mi impresia că sunt la capătul puterilor și că mă voi dezintegra dacă nu mă voi opri imediat. 
  
În astfel de clipe trebuia să devii surd la aceste sugestii și să ignori durerea surdă amplificată de o percepție demobilizatoare. Valul de senzații dezgustătoare pe care îl simțeam după primul tur de stadion se potrivea acestui scenariu, dar depășea cu mult ceea ce îmi imaginasem. Totul era perfect de real: starea de slăbiciune, lipsa de aer, privirea încețoșată, glasul batjocoritor care îmi amintea mereu să mă opresc și greutatea mișcării picioarelor în menținerea ritmului de înaintare.  
  
„Nu priviți în jos! Priviți mereu înainte! Și respirați amplu, respirați!” se mai auzea din urmă în timp ce mă înscriam în virajul arcului de cerc al turnantei din cel de-al doilea tur de stadion. Nu cedam și mă împotriveam neputinței. Îmi repetam mereu: „Poți! Poți să înaintezi! Ba mai mult, vei recupera poziția pierdută în plutonul de alergare! Nu ești mai slab decât ceilalți!” Și astfel, încet, dar sigur am început să depășesc pe rând pe colegii din fruntea grupului codaș al formației de alergare. 
  
Iar linia dreaptă, iar turnanta și din nou linia dreaptă se desfășurau în urma mea. Durerea îmi trecuse și începeam să simt o senzație plăcută de răcoare pe măsură ce vântul începea să bată deopotrivă cu înaintarea mea. Îmi venea să sprintez cu viteză, dar vocea antrenorului se auzi din nou: „Nu sprintați! Mențineți ritmul, dar măriți-l progresiv! Este alergare de rezistență, nu de viteză! Sprintați doar la sfârșit!” 
  
Sfatul său veni la timp, fiindcă la începutul celui de-al treilea tur de stadion deja corpul începea să dârdâie din toate balamalele. Acum îmi aminteam de cel de-al doilea prag, cel fiziologic sau fizic, mult mai greu de depășit. Acesta era cumplit de real, fiindcă întregul organism se încorda cu o sforțare supremă să își adapteze resursele pentru un efort neașteptat de dificil. Abia acum începea adevărata luptă, pe măsură ce mă îndreptam către jumătatea distanței ce trebuia parcursă conform baremului de antrenament. 
  
Știam că și acest prag reprezenta o amăgire, fiindcă resursele organismului erau mult mai mari decât tabloul sumbru pe care îl simțeam cu fiecare pas făcut înainte. Depășisem deja pe mulți colegi și mă apropiam de grupul celor din frunte. Dar la fiecare respirație aveam senzația că vărs flăcări asemenea unui balaur. În abdomen sesizam junghiuri ciudate pe la mai toate organele interne. Transpirația curgea în valuri peste mine începând din creștetul capului și continuând pe tot corpul sub forma unor râuri dogoritoare ce lipeau tricoul și șortul de mine. Îmi venea să mă prăvălesc și să mă trântesc pe marginea pistei, în timp ce fără să îmi dau seama intram în ritmul primului pluton de alergare, care într-un efort îndârjit fie se încolona pe turnantă, fie se răsfira pe linia dreaptă ce ne conducea către al patrulea tur de stadion. 
  
„Măriți ritmul! Măriți ritmul!” se auzea cum ne striga antrenorul. Era esențial să ne încadrăm în baremul de cel mult 8 minute și jumătate pentru toată durata alergării. Mi se părea imposibil să recuperez din timpul pierdut, dar înaintam pe măsură ce îmi repetam: „Nu simt nicio durere! Nu simt nicio durere!” cu fiecare pas pe care îl făceam. Încă puțin, și eram la mijlocul plutonului din frunte, dar deja un grup mai restrâns se detașase și conducea întreaga formație. Între timp prinsesem din urmă pe alți colegi, care mai mult la pas, încercau să finalizeze măcar această cursă. 
  
Imaginația îmi juca din nou feste. Distingeam evenimente dureroase emoțional din copilărie. Revedeam chipuri hâde și deformate ce se rânjeau la mine și îmi repetau cu voci felurite: „Nu este nimic de capul tău! Nu vei reuși! Ești slab și nu valorezi nimic!”, dar eu repetam mereu cu furie și turbat: „Nu-i adevărat! Veți vedea și vă voi dovedi contrariul! Pot mai mult decât par pentru alții! Sunt puternic și nu mă las bătut, chiar dacă trebuie să merg până la capăt!” 
  
Călcam apăsat cu fiecare pas pe care îl făceam, de parcă aș fi dorit să întăresc cele spuse. „Voi dovedi contrariul! Mereu voi dovedi contrariul!” îmi repetam spasmodic precum o mantră în care începeam să cred tot mai mult. Un fior de electricitate se revărsa în întregul corp zorind mereu ritmul. „Nu mă dau bătut! Nu mă dau bătut! Pot mai mult decât spun aparențele!” îmi ziceam în gând și pășeam tot mai repede cu o călcătură sălbatică pe zgura roșie a pistei. 
  
Treceam pe lângă antrenor la începutul celui de-al cincilea și ultimul tur, în timp ce el ne striga: „Acum dați tot ce puteți din voi! Sunteți deja în barem, dar căutați să îl depășiți!” Ambiționați astfel, colegii mei parcă zburau deasupra covorului zgrunțuros. Dar nici eu nu mă lăsam mai prejos. Vocile batjocoritoare continuau, dar nu le mai dădeam atenție, în timp ce turnanta, linia dreaptă și iar turnanta se derulau ca prin vis urma mea. Vedeam sosirea la final de cursă, distingeam colegii ce rămâneau în urma mea pe ultimii 200 de metri. Dădeam tot ce puteam din mine în timp ce sprintam cu toată forța și furia de care eram capabil. 
  
Zăream chipul fetelor care mă respinseră ca prieten al lor deși le iubisem cu respect și sinceritate. Distingeam batjocura adulților ce pe parcursul copilăriei m-au descurajat. Vedeam educatorii, învățătorii și profesorii, care îmi ziceau deseori că nu se va alege nimic de mine. Observam rânjetele colegilor ce râdeau de mine din motive ridicole. Și cu o ură dusă la extrem măturam toate aceste impresii în timp ce lăsam în urma mea pe toți ceilalți alergători. Și cu un efort suprem prin care smulgeam și cea mai de pe urmă resursă fizică am reușit pe ultimii metri să depășesc pe cel care condusese mereu în cursă și să trec înaintea lui terminând pe primul loc! 
  
Incredibil! Terminasem primul, deși în prima parte a cursei fusesem printre ultimii! Antrenorul era peste măsură de uimit: „Ai stofă de luptător, băiete!” îmi spuse scurt, dar cuprinzător distingând strălucirea unei priviri de admirație pe fața sa inflexibilă și aspră mai tot timpul. „Da, am stofă de luptător! Da, sunt un luptător ce merge până la capăt!” îmi repetam pe măsură ce parcurgeam la pas încă o tură de stadion savurând clipele de victorie și respirând aerul proaspăt al acelei dimineți de octombrie, ce se derula înaintea mea prin culori albastre, maronii, galbene și verzi deasupra unei pistei de zgură roșie ce scrâșnea sub urmele pașilor mei. 
  
București, 20 octombrie 2014 
  
Referinţă Bibliografică:
Urme de Pași Scrâșnite pe Zgură Roșie / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1389, Anul IV, 20 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!