Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Nicolaie Dincă         Publicat în: Ediţia nr. 1900 din 14 martie 2016        Toate Articolele Autorului

DIN CICLUL: ÎNTÂMPLĂRI REALE DIN LUMEA SATULUI - CÂND A MURIT OANE...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CÂND A MURIT OANE... 
  
de Nicolaie DINCĂ 
  
Când a murit Oane, a fost jale mare în cătun. El era prieten cu toți. Și cu paharul era cam prieten. Poate puțin prea mult, după părerea unora. Însă eu nu vreau să-l judec pentru asta. Mă rezum să vă povestesc ce avea el mai bun. Avea un suflet bun, așa încât uneori era considerat prost de bun(?!), și un zâmbet, marca Jean Paul Bellmondo, care îi cucerea pe toți. Sufletul lui s-a dus în Ceruri atunci când a murit. M-aș pune chezaș că a ajuns în Rai, cu siguranță, dacă ar fi să-l judec după perceptele morale ale Bisericii. Dar... e cineva foarte sigur că nu greșește, dacă judecă așa?!... Să revenim! Mai avea o trăsătură deosebită: își iubea atroce și nedisimulat mama, așa cum foarte puțini dintre bărbați sunt în stare să o facă. 
  
Dreptul lui de primogenitură îl făcea să aibă un cult ciudat pentru ea. Era în stare să-și ia pe tată-său la bătaie, dacă o agresa fizic, și nu glumea niciodată cu prietenii pe seama ei. În zona satului oltenesc înjurătura reciprocă de mamă, pe un ton dulceag, hâtru, combinat cu o notă de nonșalanță sau de cinism ( uneori), este semnul suprem al prieteniei neghioabe dintre bărbați. În zonele de deal ale Olteniei, unde de-a lungul timpului s-au amestecat, de-a valma, slavii, cumanii și românii ( urmași ai dacilor, cu infime influențe romane. N.A.), nu te sfătuiesc, cititorule, să-l înjuri pe bărbat de nevastă, de muiere – cum i se spune pe-acolo, de soție sau de consoartă, dacă te exprimi ceva mai elevat. Mai bine îl înjuri de mamă, și asta numai dacă s-a creat o oarecare legătură amicițial-afectivă între tine și urmașul direct al celei pe care o înjuri, bazată pe reciprocitate în acest sens. Te mai sfătuiesc să ai grijă la nuanță, la ton, la patosul expresiei, întrucât, în acest domeniu, diferența între afront și glumă este infimă. Despre sediul și diveristatea acestei materii s-ar putea scrie tomuri întregi, vă garantez, întrucât domeniul este foarte vast. 
  
Așadar, să revenim! (bine că ai observat tu, criticu’ lu pește, că mă repet!). Ziceam că Oane nu accepta să-l înjure cineva de mamă. Făcea, totuși, o excepție când venea vorba de prietenul lui cel mai bun: Greblă Mitu-Oliviu, cel numit îndeobște „ Livu”. Erau și puțin rudă, mai pe departe, dar și un soi de suflete pereche, pe de altă parte. Livu era născut în urma lui Oane cu vreo cincisprezece ani, dar asta nu-i împiedicase să se împrietenească, așa de bine încât își permiteau orice fel de înjurături sau glume reciproce. De exemplu, Oane îl „ataca” pe Livu, când acesta se îmbolnăvise de o formă de ciroză, promițându-i că îl va aranja personal în copârșeu și chiar îl va duce până la groapă în spinare, năpădit de toate regretele pe care ar fi în stare să le suporte, în cazul în care: 
  
—...te-ar pune dreacu’ să-mi faci fenta și să-ți dai obștescul sfârșit, după cum se exprima el. 
  
—Bă, Oane, dar ce este ăla „ copârșeu”? întreba Livu. 
  
—E tronu’ băi, papleacă! Sicriul, lada de lemn, sarcofagul în care o să te duc, cu picerele înainte, în cimitirul din luncă, la popa Labă, după ce dai colțu’, îi răspundea superior Oane. Ăla e, băi mormolocule, ‘tu-ți baba la ou! 
  
—Băi, mai dă-mă dreacului! Cum și unde să-i zică așa tronului?! 
  
—Prin Moldova, măi pupăzoiule. Pe-acolo. Eu am făcut armata acolo și de-aia știu. Tu ai făcut armata în Cuca Măcăii, la cai de lemn, ‘tu-i în rât de boi, și când dădeai în ei făceau: „guiț!”, măi zootehnicianule.(sic!) 
  
Cam așa se petreceau nenumăratele discuții amicale între cei doi. 
  
Livu era un tip mai tot timpul zâmbăreț. Și beat, și treaz, și sănătos, și bolnav, oriunde îl întâlneai te întâmpina cu un zâmbet, ușor tâmpit, pe buze. Ei bine, când a murit Oane, toată lumea l-a văzut trist și posomorât. Ai fi zis că Oane, când a plecat pe cele meleaguri, a luat cu el și o parte importantă din sufletul lui Livu. Ședea, amărâtul, abătut pe prispa casei și se certa cu sufletul lui Oane plecat către ceruri: 
  
—Ce-mi făcuși tu mie, bă vericule?! Mă lăsași singur și golopan pe lumea asta… Fir-ar mama ei a dracului de viață, că jigodie mai fu cu tine! Ce mă fac eu fără tine acum? Hai, spune-mi, Oane, dacă mă auzi și dacă poți să-mi răspunzi! Ce mă fac eu acum? Făcea-m-aș c…t, să mă fac!... (Mai supărat decât atât, credeți că se mai poate?! N.A.) 
  
A încercat el să-și „anesteziască”, după cum zicea chiar el, durerea sufletească, golind mai multe clondire cu felurite băuturi alcoolice, prezente din belșug la casa mortului. Că la olteni așa e: când moare omul și trebuie să-i faci toate rânduielile de plecare și parastasurile ulterioare, aduci din belșug de toate, să nu te faci de râs la lume. Că dacă nu te zbați destul, auzi vorbă idioată:„râde lumea!” Unul mai bătrân, mai copt de viață, nea Mărin al lui Chirpici, după ce a luat câteva pahare în cinstea mortului, a început să-și exprime părerile dezinhibat, cu privire la problema asta: 
  
—Bă neică, decât să faci o înmormântare în ziua de azi, mai bine faci trei nunți, bă. Păi da!... Vezi că la nuntă mai vin nuntașii și după ce mănâncă și bea îți mai dă nește daruri și te mai scoți cu cheltuiala. Dar la înmormântare vin toți prăpădiții, uneori chiar și din capul satului, de la câteva poște distanță, mănâncă, bea, râgâie, zâce acolo un „bă, da’ prost e!” și tu zici că zice „bogdaproste!”,și dup-aia pleacă. Și tu rămâi cu paguba… Auziți judecată! 
  
Cum-necum l-am dus cu copârșeul pe Oane la groapă. L-au plâns neamurile, prietenii și rudele și l-au înjurat în gând dușmanii, dacă cumva a avut. După ce l-am băgat în cavou și i-am pus placa deasupra, ne-am luat fiecare rămas bun de la defunct, spunând îndurerați și înlăcrimați cuvinte frumoase de „adio” sau de „la revedere”. Ne pregăteam să plecăm de lângă mormânt și ne uitam la Livu că parcă îi era greu să se miște de acolo, cu toate că rămăsese ultimul, și se ținea cu amândouă mâinile de cruce, privind-o ca idioții cu lacrimi veritabile în ochi. Pe noi, cei mai apropiați ai defunctului, ne-a durut tare imaginea asta, a deznădejdii plecată dintr-o prietenie curată, și sufletele ne-au lăcrimat odată în plus. Atunci a rostit Livu, cu glasul tremurat, cuvintele lui de despărțire pentru cel dispărut: 
  
—Acuma, Oane, eu plec și te las aci, în copârșeu... Ce să-ți mai spun?... Să fii sănătos, măi Oane!... a oftat de s-a auzit din cer, și-a suflat zgomotos nasul și s-a îndepărtat agale de lângă mormânt, pășind tulburat, de parcă mergea pe mejdina dintre lumea asta și lumea cealaltă. 
  
Noi, ceilalți, nu mai știam ce să facem: să râdem, ori să plângem... Bietul Livu! 
  
Referinţă Bibliografică:
DIN CICLUL: ÎNTÂMPLĂRI REALE DIN LUMEA SATULUI - CÂND A MURIT OANE... / Nicolaie Dincă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1900, Anul VI, 14 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Nicolaie Dincă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolaie Dincă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!