Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Nicolaie Dincă         Publicat în: Ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016        Toate Articolele Autorului

DIN CICLUL: Povestiri istorico-fantastice DESPRE RAMUNC SI MESSENGER
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DESPRE RAMUNC ȘI MESSENGER  
 
-povestire istorico-fantastică-  
 
de Nicolaie DINCĂ  
 
Ducele Vlad se întorsese de la vânătoare împreună cu tatăl său, Glad. Bunicul, Menumorut era bolnav și bătrân, și preferase să rămână la castel, în fața șemineului din granit, în care ardeau troznind câteva buturugi de fag, a căror ardere emana, în egală măsură, căldură și fum. Astea erau condițiile first class pentru timpurile alea. Dar, una peste alta, era plăcut în odaia princiară. Dacă n-ar fi fost și pâhăniile de pureci, pe care le împărțea frățește cu cei trei dulăi ai lui, bătrânului i-ar fi fost chiar bine și i-ar fi dat cu tifla reumatismului de care suferea. După întoarcerea alaiului la castel, Glad fugise la Ruxandra, nevasta lui, provenită de pe plaiurile Moldovei actuale, pe care o bănuia de legături, nu tocmai conjugale, cu medicul de familie, senior Cioccanelo din Raguzza, și îndemna pe mutește că doar-doar i-o prinde în fapt, lucru care nu se întâmplase niciodată. N-avea să-i prindă nici de data asta, pentru că doctorul avea iscoade care ajungeau la castel întotdeauna înaintea prințului și în timp util, pentru a preîntâmpina anumite accidente de alcov. Dar să-l lăsăm pe Glad cu podoaba lui și să vedem ce avea să facă fiul lui, ducele Vlad. Ei bine, tânărul prinț își aruncase în cârcă un mistreț și sub braț un căprior, amândoi uciși cu mâna lui, și a urcat fuguța în camera bunicului său, intrând ca un vifor pe ușile din lemn greu, căptușite pe interior cu blană de urs. A arucat cele două hoituri lângă banca pe care se odihnea bătrânul și a început să se laude:  
 
—Ia te uită, bunicule, ce piese ți-am adus! Și ține cont că eu le-am ucis. Pe când tata n-a nimerit nici măcar o cioară.  
 
—Bravo, băiatule! Tu îmi semeni mie. Tatăl tău e căcăliv și o leacă tâmpit. Seamănă cu mă-sa, sârboaica: niște fleșcăiți. Noroc că tu, băiete, ai luat ce e mai bun și de la mine și de la bunicul tău bolohoveanul. Ăla, când era mai tânăr, omora bourul cu mâinile goale și îi mânca inima și limba. Strașnic bărbat și el!  
 
—Mai povestește-mi, bunicule!  
 
Menumorut își privea nepotul cu admirație. Vedea un flăcău de 20 de ani, înalt cât prăjina și lat pe spinare cât ușile cele mari ale castelului, care învățase de mic, alături de bunicul său, meșteșugul tuturor armelor timpului și toată bruma de știință pe care i-o putuse da episcopul locului și un profesor adus tocmai de la Veneția. Părul lung, strălucitor, sănătos și negru îi încadra o față bărbătească, ușor colțuroasă, dar cu trăsături frumoase, pe care și-o lumina ori de câte ori zâmbea.  
 
—O să-ți povestesc eu și altă dată, Vlad, dar acum trebuie să te pregătești de plecare. În noaptea asta se schimbă anul. Intrăm în anul 1000 de la Hristos, dar mâine trebuie să pleci tocmai în regatul Burgundiei, să participi la nunta ducelui Siegfrid. Cică se însoară cu sora regelui Gunther, frumoasa Kriemhilda. Cu regele m-am întâlnit la câteva turniruri și, de vreo câteva ori, i-am salvat viața. Am rămas prieteni și m-a invitat la nuntă. O să-i transmiți că eu sunt bătrân și că n-am putut ajunge dar îi trimit, prin tine, gândurile mele bune, pe lângă darurile de nuntă. O să iei calul meu, cel pe care l-am primit de la negustorii dalmațieni odată cu doctorul. Vezi că numele lui e Murg, pentru că e chiar murg, și e educat în limba negustorilor. Dacă îl strigi „ira!... ira!...”, nechează de oriunde ar fi, ca să-l auzi. Așa că pe ăsta n-ai cum să-l pierzi. În rest îți înțelege comenzile pentru că limbile noastre se aseamănă...  
 
Ce mai, zis și făcut, peste câteva zile prințul Vlad se afla în Burgundia împreună cu un alai de 70 oșteni ( unii zic că erau 700 dar eu nu-i prea cred. N.A.) ,îmbrăcați de nuntă și leșinați de foame și de sete. Era cam sărăcie prin părțile alea, pe vremea aceea. Acum e altminteri, dar asta e altă poveste. Cu chiu cu vai și-au făcut ei loc prin puhoiul de invitați de la castelul regal. Au fost cazați în niște odăi, ca mai toți învitații: nobilii la etaj iar slugile la parter, demisol sau subsol, în funcție și de nivelul de pregătire socio-profesională ori de norocul nativ. Ducele nostru a fost chiar norocos, în sensul că sfătuitorul lui de taină, Nostramamus Belu Vasile – român neaoș cu nume latinizat, pentru a da bine la public– își avea sălașul ocazional chiar sub camera sa. Nostramamus era, printre altele, scriitor, body-guard, frizer, fierar, coregraf, manichiurist, felcer, regizor, puțin poponar, critic de artă dar și inventator. Astfel, el devenise celebru pe plaiurile natale întrucât descoperise o formă nouă de a comunica între oameni la o oarecare distanță. Pe scurt, prin metoda veche a tăbăcirii, reușise să întărească niște mațe de vacă pe care le unise între ele și, după ce împreună cu cel cu care voia să vorbească le umflau, suflând în ele, puteau comunica la o oarecare distanță, vorbind în niste pâlnii amplasate la capetele „furtunurilor auditive”, după cum, pretențios, le numise inventatorul.( După câte știu, la acel moment inventatorul avea în fază de proiect introducerea unui al treilea „furtun” alipit la sistemul inițial, care i-ar fi permis inițiatorului discuției să facă o conferință în trei. Nu dețin încă date certe că inventatorul și-a finalizat inovația respectivă. N.A.) E adevărat că, până le umflau, le ieșeau ochii din cap ca la broscoi dar, ce vreți, în orice demers este nevoie de un oarecare efort. Ziceam că ducele Vlad era norocos pentru faptul că nu mai era obligat să caute bezmetic prin vânzoleala de oameni din palat,pentru a cere ceva de la slugile sale sau pentru a trasa sarcini. Era suficient să-și strige în pâlnie cererile și astfel se făcea auzit.  
 
S-a prezentat ducele nostru la rege, i-a dat cadourile, i-a felicitat pe miri, au mâncat, au băut, s-au bătut cu alții, după obiceiul vremii, și-au revenit din beție... Când și-a revenit, ducele român a constatat, contrariat, că lângă el dormise sora miresei, care soilea încă și era complet dezbrăcată. Atunci ducele a făcut o gafă, după perceptele vremii respective, în sensul că a încercat să facă pe gentilul și i-a cerut prin furtun lui Vasile Belu Nostramamus să-i aducă o butelcă de vin, ca să se dreagă și, dacă poate să găsească, niște lapte de cuc sau zeamă de varză, pentru că au același efect, pentru domnița care dormise cu el. După cum e lesne de închipuit, japița respectivă nu era doar sora miresei ci era și o spioancă redutabilă, care fusese băgată intenționat în culcușul prințului român, pentru a obține de la el varii informații de interes operativ pentru regele neamț. Cum l-a văzut pe Vlad că-și termină discuția cu subalternii săi, dintr-odată l-a luat la întrebări pe nemțește:  
 
—Măi porc de câine rumun, măi! Ce estem acel furtunum cu pulnie, la care vorbești?  
 
—A! E o invenție pur românească. Noi i-am spus „mațe-înger”. Înțelegi? Mațe de înger adică. Pentru că poți vorbi ca prin minune îngerească cu cineva din altă cameră.  
 
—Metse inger, zici?! s-a mirat agenta secretă.  
 
—Mă rog... da... să zicem... metse inger, cum zici tu.  
 
—Adică messe inger?!  
 
—Așa, mesinger, dacă vrei tu!  
 
—Îhî?!... și... funcționează?!  
 
—Normal. Uite, spune ceva la el și, în câteva minute, colaboratorul meu va veni aici, cu vorbele tale scrise pe cea mai bună piele de vițel.  
 
—Bine, rumunule! și spuse: „eins, zwei, polizei, drei, vier, offizier...” Și acum să aduce la mine scris! ( Nemțoiaca se exprima așa întrucât nu cunoștea decât o leacă de latină, iar latina așa suna pe lângă limba română care se vorbea atunci.(?!) N.A.)  
 
N-a durat trei minute și Vasile Belu Nostramamus a și venit în camera stăpânului său, aducând cu el bărdaca de vin, o oală cu zeamă de varză precum și o fleșteică de piele de vițel, pe care caligrafiase mesajul primit de la nemțoiacă. ( Zeama de varză a fost obținută mult mai facil decât o oală cu lapte de cuc, întrucât el fiind român neaoș,cuvântul „cuc” avea și o altă conotație și, ca un slujbaș destoinic care se afla, nu ar fi vrut ca, din exces de zel, să încurce lucrurile și să-i aducă altceva însoțitoarei stăpânului său. N.A.) După ce s-a asigurat că stăpânul lui e bine și nu-i mai poate da nicio mână de ajutor în celelalte privințe, a plecat la treaba lui.  
 
Spioanca a citit și și-a făcut cruce. Nu vă mai spun la ce mijloace subversive a apelat și câte eforturi tehnico-corporale a făcut după aceea, ca să-l convingă pe Vlad să le arate tuturor invitaților invenția românească. Cert este că după circa o jumătate de ceas, în sala mare a palatului regal, s-a adunat toată nobilimea participantă la nuntă, care mai de care mai mahmură, pentru a asista la prezentarea descoperirii românești. După ce le-au făcut, ducele Vlad, împreună cu Vasile Belu Nostramamus, o demonstrație a „mațelor de înger”, cei mai curajoși dintre nobilii europeni de la acea vreme, prezenți acolo, au încercat fiecare aparatul de comunicare românesc. Concluzia a fost unanimă: „așa ceva nu există!?” Sub impulsul acestei stări toți și-au manifestat admirația onomatopeind, fiecare pe vocala preferată: „aaaaa!..., îîîî!..., (î din a)âââ!..., eeeee!..., iiii!..., oooo!..., uuuu!...” Ba, niște nobili sârbo-croați s-au mirat emițând onomatopee în consoane, gen: „bcrrrr!..., cbrttt!..., trbccc!..., smccccc!...” sau ceva similar. După care, auzind cum se numește aparatul cu pricina, au început să scandeze în cor:  
 
—Mes-sen-ger! mes-se-ger! mes-sen-ger! ... asta fiind pronunția lor denaturată.  
 
Ducele Vlad s-a prins cum stau lucrurile și i-a lăsat în pace, în neștiința lor. Însă, spirit mercantil fiind, constatând că majoritatea celor prezenți încă erau pe jumătate beți, a profitat de starea de euforie creată și a semnat contracte avantajoase cu toți doritorii sistemului audio-scriptic respectiv, denumit în unanimitate de acum „Mes-sen-ger”, binențeles, după ce, în prealabil, l-au înregistrat la O.S.I.M..(?!)  
 
La scurt timp, prințul-duce Vlad și-a adunat însoțitorii, și, în aplauzele și ovațiile prelungite ale mulțimii, și-a strigat cu voce tare calul:  
 
—Ira Murg!... Ira Murg!... Ira Murg!... uitându-se peste mulțime pentru a-și căuta mârțoaga cu privirea. Mulțimea, crezând că prințul îi salută, spunându-și numele, a început să scandeze:  
 
—Raamunc!... Raamunc!... Raamunc!...  
 
Deși a înțeles confuzia mulțimii aclamatoare, ducele Vlad nu s-a mai sinchisit să le explice ce, cum și unde greșesc. Cum să mai convingi atâția extaziați că tu nu ești „Ramunc” și că, de fapt, te cheamă, simplu și românește: „Vlad”?! Ar fi fost o muncă în zadar.  
 
I-a lăsat în plata Domnului, și-a recuperat armăsarul și suita princiară și a plecat spre meleagurile natale, fericit că a reușit să facă o figură frumoasă prin cele străinătăți. Sunt sigur că la momentul acela prințul nici nu bănuia că va intra în istorie pentru aceste fapte ale sale.  
 
Închipuiți-vă că un asemenea episod nu a putut scăpa spiritului de observație al cronicarului oficial al Curții regale, unul – Xeroxus Swartzenegrus, care a consemnat totul în celebra cronică a evenimetului și anume: „Cântecul Nibelungilor”. Ar mai fi de adăugat că, în mod neoficial, acest vestit cronicar a lăsat strănepoților lui, sub formă scrisă, și partea nescrisă a evenimentului, în care a amintit despre invenția de atunci, prin care se puteau trimite mesaje scrise mai ușor în diferite direcții. Întâmplarea face că peste ani buni, unul dintre urmașii cronicarului a adaptat acea descoperire la condițiile contemporane și a botezat sistemul de transmitere al mesajelor la distanță, cum altfel, decât: MESSENGER!!!? Printr-un concurs nefast de împrejurări, în vâltoarea vremurilor, urmașii lui Vlad au pierdut documentele de înregistrare la O.S.I.M.( Unii, mai cârcotași, susțin că ar fi fost subtilizate de către „agenturili străine” de spionaj economic, dar nu sunt dovezi certe în acest sens.N.A.) Bine, au pierdut urmașii lui Vlad mult mai multe de-a lungul vremurilor, dar asta este o altă poveste. Așa suntem noi românii: fără noroc. Acum ce putem să mai facem?! Noi să fim sănătoși!  
 
Referinţă Bibliografică:
DIN CICLUL: Povestiri istorico-fantastice DESPRE RAMUNC SI MESSENGER / Nicolaie Dincă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1892, Anul VI, 06 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Nicolaie Dincă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolaie Dincă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!